KorAP: Find »[drukola/base=stepă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...28 29 30 ...116 >

2,893 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

-lea ar fi avut și consecințe pozitive, prin aceea că i-au împiedicat pe unguri să pătrundă dincoace de Carpați. Pe de altă parte, ungurii au cooperat cu românii în fața primejdiei comune păgâneatâta timp cât au durat năvălirile popoarelor de stepă, regii Ungariei s-au arătat interesați să lupte alături de români în apărarea hotarelor proprii (vezi cap. următor). Pecenegii Populațiile de origine turcică, care de la mijlocul mileniului I dominau stepele Europei răsăritene, au continuat timp de câteva secole să se reverse

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în fața primejdiei comune păgâneatâta timp cât au durat năvălirile popoarelor de stepă, regii Ungariei s-au arătat interesați să lupte alături de români în apărarea hotarelor proprii (vezi cap. următor). Pecenegii Populațiile de origine turcică, care de la mijlocul mileniului I dominau stepele Europei răsăritene, au continuat timp de câteva secole să se reverse spre apus în valuri succesive. În migrația lor, acești nomazi au pătruns și în regiunile dunărene, mai ales în ținuturile extra-carpatice. Pecenegii făceau parte din ramura apuseană a neamurilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
numeros" căruia nu i se poate opune nici o altă seminție "scitică". Pecenegii, primii dintre nomazii sosiți aici, apar în izvoare sub denumiri ca pacianak, badznak (arabe și persane), patsinakitai (bizantine), pecenegu (ruse), besseny, bessi, bysseni (latine). Ei au migrat spre stepele nord-pontice în urma înfrângerii suferite, la sfârșitul secolului al IX-lea, în regiunea Volgăi inferioare, din partea coaliției alcătuite din chazari și uzi. Bulgarii au reușit să-i opună ungurilor din Atelkuz, fiind atrași de partea Bizanțului în conflictul acestuia cu țarul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
din chazari și uzi. Bulgarii au reușit să-i opună ungurilor din Atelkuz, fiind atrași de partea Bizanțului în conflictul acestuia cu țarul Simeon. În 896, în urma acțiunii militare comune pecenego-bulgare, ungurii au fost înfrânți și nevoiți să părăsească definitiv stepele nord-pontice, îndreptându-se spre Panonia. După plecarea lor, teritoriile acestea au intrat în stăpânirea pecenegilor. Instalați în Europa răsăriteană, în nordul Mării Negre, în scurt timp, pecenegii s-au întărit considerabil și s-au transformat într-o puternică forță militară. Cu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
al XI-lea, pecenegii au migrat dincolo de Dunăre, în sud, și s-au instalat în provinciile nordice ale Imperiului. Motivul real al migrației lor a fost șocul provocat de atacurile uzilor, care primejduiau sălașele lor. Pentru o populație nomadă de stepă, amenințarea cea mai puternică nu venea din partea comunităților sedentare pașnice, ci de la alte populații nomade, cu același mod de viață, care le râvneau pășunile și turmele. Numărul pecenegilor migrați (transferați) în sudul Dunării nu-l cunoaștem, izvoarele bizantine vorbesc de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
fost trecut de tot neamul lor, nu se confirmă. Din alte izvoare rezultă că grupuri de pecenegi au rămas în nordul Dunării și Mării Negre, la începutul secolului al XII-lea. Unele din triburile pecenege au mai sălășluit o vreme în stepele nord-pontice, apoi, pentru a nu fi nimicite de cumani, în înaintarea lor, au intrat în serviciul cnejilor ruși și s-au așezat în sudul Rusiei, împreună cu uzii și berendeii. În letopisețele rusești, ultima atestare a pecenegilor datează din 1169, dar

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
generală este că invazia aparține pecenegilor, dar alte izvoare vorbesc despre cumani. Operațiile militare din zonă sunt descrise de cronicarii Cinnamos, Nicetas Choniates și de Eustathios al Thessalonicului, ei vorbesc despre "sciți", nume sub care istoricii bizantini desemnau neamurile din stepele nord-pontice. Acești pecenegi se refugiaseră în sudul Dunării, după ce au fost izgoniți din sudul Rusiei de cneazul Vladimir Monomahul, în 1121, împreună cu berendeii (vezi mai jos). Dealtfel, ei nu puteau rămâne oricum în sudul Rusiei, din cauza presiunii cumanilor, și au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și cete de pecenegi. Până la mijlocul secolului al XI-lea, ramura apuseană a uzilor luase în posesie teritoriile pecenege din stânga Niprului, iar după stabilirea acestora în sudul Dunării, în aceeași perioadă, uzii nu mai aveau de întâmpinat nici o piedică în stepele dintre Nipru și Dunăre. Trebuie precizat că și înaintea migrației pecenegilor, au avut loc incursiuni ale uzilor până în zona lacurilor dunărene. Însă, deși pecenegii evacuaseră aceste teritorii, iar uzii controlau stepa nord-pontică, având de înfruntat atacurile cumanilor, ei nu au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
uzii nu mai aveau de întâmpinat nici o piedică în stepele dintre Nipru și Dunăre. Trebuie precizat că și înaintea migrației pecenegilor, au avut loc incursiuni ale uzilor până în zona lacurilor dunărene. Însă, deși pecenegii evacuaseră aceste teritorii, iar uzii controlau stepa nord-pontică, având de înfruntat atacurile cumanilor, ei nu au reușit să-și consolideze stăpânirea în această regiune. Astfel, în 1160, după cronicile ruse, o coaliție puternică alcătuită din oastea cnejilor ruși de Kiev, Cernigov și Pereiaslav i-a atacat cu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
alții, ca să se salveze, s-au supus împăratului sau s-au refugiat în nordul Dunării. Un cronicar bizantin susține că ei au fost primiți de un cneaz rus. Uzii refugiați în nordul Dunării s-au unit cu uzii rămași în stepele nord-pontice și cu alți turanici, și au intrat mai târziu în componența "tichiilor negre". După înfrângerea din 1065, grupuri de uzi s-au reîntors și s-au stabilit și în Câmpia Dunării (Bărăgan), unde continuau să sălășluiască și cete de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
răsăritene spre mijlocul secolului al XI-lea-în 1055, cumanii sunt semnalați în stânga (la est) Niprului, în imediata vecinătate a cnezatelor rusești. În această perioadă, după mijlocul secolului al XI-lea, cumanii erau angajați într-o confruntare decisivă cu uzii, pentru stăpânirea stepelor nord-pontice, încheiată cu victoria lor. În anul 1061, în timp ce uzii se deplasau spre regiunile dunărene, are loc prima invazie cumană în Rusia, urmată curând de altele. În 1078, este menționat un atac al lor, alături de pecenegi, asupra Adrianopolului, an ce

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
alcătuită din sarmați (cumani), sciți (pecenegi) și daci (unguri), conduși de Solomon. Dar năvălitorii au fost înfrânți și cumanii s-au repliat dincolo de Dunărea înghețată, în sudul Moldovei sau în Muntenia; sălașele (locuințele) lor principale se aflau în ținuturile de stepă de la apus de Nipru, de unde au pregătit alte atacuri. Prilejul pentru noi acțiuni ale cumanilor s-a ivit atunci când Tatos, stăpânitorul de la Dristra, a cerut sprijinul acestora împotriva Bizanțului. Din împrejurarea respectivă deducem că turanicii își aveau sălașele departe de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
la luptele dintre acestea. Cumanii controlau un teritoriu întins, de la Marea Aral până la Dunărea de Jos, dar acesta era lipsit de unitate politică; au fost identificate 5, 6 sau 8 grupuri cumane, unul din ele fiind și cel stabilit în stepele din nord-vestul Mării Negre și nordul Dunării de Jos. După cucerirea mongolă (1223-1241), izvoarele rusești vorbesc de 11 triburi cumane care înglobaseră și alte neamuri turce. Spre mijlocul secolului al XII-lea, reîncep invaziile cumane în sudul Dunării, teritoriul Imperiului fiind

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a fost trimis în fruntea oastei la Vidin, căpeteniile cumane din Câmpia munteană s-au opus pătrunderii de forțe militare străine în teritoriile aflate sub dominația lor politică. Migrarea spre apus a turanicilor, în jurul lui 1220, s-a accentuat când stepele kirghize din vecinătatea răsăriteană a triburilor cumane au fost atacate de șahul Horezmului. Înfrângerile suferite de cumani erau doar începutul apusului puterii lor: în 1221, mongolii au pătruns la nord de Caucaz, în teritoriile deținute de slavi și cumani, care

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Horezmului. Înfrângerile suferite de cumani erau doar începutul apusului puterii lor: în 1221, mongolii au pătruns la nord de Caucaz, în teritoriile deținute de slavi și cumani, care au fost învinse pe rând. Apoi forțele cumane s-au regrupat în stepele Donului și, în ciuda sprijinului cnejilor ruși, ele au fost învinse de Djebe și Subutai pe râul Kalka, în 1223. Retragerea temporară a mongolilor a amânat pentru un timp deznodământul turanicilor din stepele răsăritene. După înfrângerile suferite în acești ani, inițiativele

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
rând. Apoi forțele cumane s-au regrupat în stepele Donului și, în ciuda sprijinului cnejilor ruși, ele au fost învinse de Djebe și Subutai pe râul Kalka, în 1223. Retragerea temporară a mongolilor a amânat pentru un timp deznodământul turanicilor din stepele răsăritene. După înfrângerile suferite în acești ani, inițiativele militare ale cumanilor s-au redus complet în stepele din nordul Mării Negre și din nordul Dunării. Această stare de lucruri are drept cauză slăbirea potențialului militar și dorința lor de a stabili

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
fost învinse de Djebe și Subutai pe râul Kalka, în 1223. Retragerea temporară a mongolilor a amânat pentru un timp deznodământul turanicilor din stepele răsăritene. După înfrângerile suferite în acești ani, inițiativele militare ale cumanilor s-au redus complet în stepele din nordul Mării Negre și din nordul Dunării. Această stare de lucruri are drept cauză slăbirea potențialului militar și dorința lor de a stabili bune raporturi cu vecinii împotriva puterii mongole. În dorința de a se salva ca seminție, ei au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Din uriașul creuzet etnic al Eurasiei s-au revărsat periodic spre apus (375-1241) nenumărate valuri de migratori, dar nici unul nu a avut robustețea și penetrabilitatea celui pus în mișcare de mongoli. Cu o impetuozitate implacabilă, fără termen de comparație, călăreții stepelor au constituit, numai în câteva zeci de ani, cel mai întins stat din istorie, înglobând în cuprinsul său, prin măsuri coercitive extreme, un întreg mozaic de popoare de largă diversitate rasială, lingvistică, somatică și confesională, ceea ce a produs modificări majore

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Dunăre. Adevărați chirurgi ai istoriei, mongolii au provocat schimbări profunde în structura etnică a populațiilor cucerite și în echilibrul politic din teritoriile ocupate. În necontenita grupare, desfacere și regrupare de clanuri, triburi și etnii turce și mongole nomade din trecutul stepei asiatice și care s-a răsfrânt masiv asupra civilizațiilor sedentare din Orient și Europa, la hotarul secolelor XII-XIII, istoria a atribuit misiunea de a reface unitatea stepei asiatice unui trib mongol, tătarii. În perioada medievală, mongolii erau desemnați de alte

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și regrupare de clanuri, triburi și etnii turce și mongole nomade din trecutul stepei asiatice și care s-a răsfrânt masiv asupra civilizațiilor sedentare din Orient și Europa, la hotarul secolelor XII-XIII, istoria a atribuit misiunea de a reface unitatea stepei asiatice unui trib mongol, tătarii. În perioada medievală, mongolii erau desemnați de alte popoare îndeosebi sub denumirea de tătari. Etnonimele de mongoli și tătari se aplicau, inițial, unor triburi diferite care "nomadizau" la sud de Amur, de o parte și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
vecinii lor. În rândul triburilor mongole se diferențiase o ramură, care trăia mai ales din vânătoare și pescuit, răspândită în ținuturile împădurite, iar o altă ramură a lor, mai numeroasă, practica nomadismul ecvestru și se ocupa cu creșterea animalelor în stepă. Numărul celor care se ocupau cu păstoritul a crescut treptat în detrimentul celor ce practicau vânătoarea. Printre crescătorii de animale, un statut privilegiat îl aveau proprietarii de herghelii de cai, nu atât prin rolul lor economic cât prin cel militar. Structura

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
luat numele (titlul) de Gingis-han. Constituirea Imperiului mongol nu a fost urmarea unui șir de cuceriri întâmplătoare, ci a unui program și a unei viziuni precise. Mongolii, aspiranți la Imperiul universal, au dezvoltat o temă elaborată de alți dominatori ai stepei, turci sau turanici, tributari la rândul lor ideologiei civilizațiilor sedentare, chineză și iraniană, ca și influențelor creștine și budiste. Ca și predecesorii lor, mongolii se considerau (se credeau) chemați de o putere superioară (divină) "Cerul veșnic albastru" să înfăptuiască unitatea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
expresie mongolă a inspirat și programul de cuceriri, cu adevărat universal, făurit de Gingis-han și urmărit cu temeritate de el și urmașii săi imediați: Ogodai, Guyuk, Mongke și Kubilai.12 Cucerirea mongolă s-a desfășurat atât în direcția popoarelor din stepă și din taiga (siberiană), cât și în cea a civilizațiilor sedentare ale epocii: chineză, arabă (islamică) și creștină (europeană). Este vorba despre un șir de campanii militare, minuțios pregătite și fulgerător executate, ceea ce a dat consistență visului imperial al triburilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
din 1206, data întemeierii statului mongol. Factorii ce au asigurat succesele militare uluitoare ale oștilor mongole au fost: extrema mobilitate, capacitatea de manevră, îndeosebi largile operații de învăluire, disciplina exemplară, în care erau instruite, caracteristici preluate de la alți dominatori ai stepei, dar pe care mongolii le-au dus la perfecțiune. O contribuție însemnată la succesele lor l-a avut sistemul de informare care a funcționat excelent, campaniile lor militare erau precedate de acțiuni sistematice de investigare a realităților geografice, politice, economice

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
unor elemente sau grupuri etnice din teritoriile vizate. Întemeiați pe acești factori de superioritate, mongolii au reușit, cu forțe nu foarte mari, să zdrobească toate oștile ce au opus rezistență sau le-au stat în cale, atât ale comunităților de stepă cât și ale societăților sedentare. Victoriile mongole s-au datorat mai ales forței militare și tacticii folosite-ei au dezvoltat în cel mai înalt grad tehnica militară specifică nomazilor și au preluat de la alte popoare arme și mașini de asediu. Nucleul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]