824 matches
-
Ibidem, p. 179), „Nu credeam să-nvăț a muri vrodată(...)/ Când deodată tu răsăriși în cale-mi,/ Suferință tu, dureros de dulce.” (Ibidem, p. 199) Vocativul caracterizează numai persoana a II-a și se întrebuințează, de regulă, în propoziții imperative: „Stihii a lumei patru, spuse lui Arald,/Străbateți voi pământul și a lui măruntaie” (Ibidem, p. 94) sau în propoziții asertive exclamative: „O tu umbră pieritoare, cu adâncii, triștii ochi,/Dulci-s ochii umbrei tale - nu le fie de diochi!” (Ibidem
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
spirit fin Dacă treceți pe la el Nu l treziți, că cere vin”. Al.O. Teodoreanu-Păstorel, anticipând acest din urmă drum din viață al fiecărui om, ne sfătuia înt r-un cat ren : Nu contrazice Nu contrazice voia sorții Și nu sfida stihiile! Așa fu scris: cei morți cu morții, Iară cei vii cu... viile! Se cuvine să vă mai spunem că, fiind pe patul de moar te într-un spital de pe Șoseaua Viilor din București, Păstorel a dictat probabil ultima epigramă în
Cotnariul În literatură şi artă by Constantin Huşanu () [Corola-publishinghouse/Science/687_a_1375]
-
din deșertul Arabiei, nu este întamplatoare. Pe acesta „arșiță, aceea a Arabiei [...] 1-a lovit în creștet ca o sabie...”. Emisia aceasta energetică în exces este ilustrată foarte bine în literatura deșertului, loc în care omul se confruntă zilnic cu stihia dezlanțuită, unde prizonierul prins la mijloc nu are decât doua posibilități: să supraviețuiască sau să piară. Subiectul cel mai delicat al discuțiilor din tramvai (și de fapt din tot orașul) se poartă însa în jurul locului numit la țigănci. Deși „este
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
vânătă de mânie/ În urma lor stelele mureau..." (Apele morții). Puterea apelor abisale de a schimba fața lumii se conturează într-un joc al semnificațiilor, eul se proiectează în ipostaza celui ce deține puterea de a modifica, după propria voință, cursul stihiilor ("Mare! te voi blestema,/ Valurile tale vor căuta odihnă pe țărmuri/ Dar țărmurile se vor ascunde;/ Te vei spânzura de vânt/ Și vei râde, vei râde/ De trupul de opal/ Din întinsul tău,/ De clarul mormânt;/ Dar eu voi visa
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
prelucrat și sortit pieirii prin sugestia scufundării în adânc. Călătoria ca simbol al vieții, al cunoașterii, al descoperirii rămâne doar un palid regret, aproape nerostit în acest univers sufocant al extincției. Ca și în ciclurile de poeme ulterioare, și aici stihiile se unesc pentru a contribui la tabloul acesta apocaliptic, pentru a accentua durerea și a contura imaginea unei împietriri universale, a unui refuz de a exista: "Desenat pe liziere -/ Caru-Mare varsă fiere,/ iarba morții reci și-absente/ doarme între-amplasamente", "palmieri
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
susține undeva Carlyle. Tăcerea provoacă. în fața celui care tace devii interogativ și chiar neliniștit. Ce ascunde acest om?, te întrebi. Tăcerea e acumulare de întîmplări nespuse; - o epică reprimată. De aceea e mai densă decît vorbirea. Tăcerea e ca o stihie la pîndă. Pare amorțită, domesticită, dar, imprevizibilă în esență, s-ar putea dezlănțui oricînd. Tăcerea fascinează precum ochiul Gorgonei. Nu știi niciodată totuși care-i distanța rezonabilă față de ea, dacă s-o aprobi sau s-o sfidezi. E nevoie de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
o supunere mimata a Parizienei, respectând toate legitățile unui joc de teatru bine montat. Ea găsește o formulă subtilă și elegantă de guvernare, care este cea din culise. Confruntarea directă este mai puțin specifică pentru Pariziana, jocul de culise este stihia să. Această concepție teatralizata a acțiunii umane este ireductibil legată de aventură eroinei eliberate de oricare constrângere și care își inventează singură rolul. 2.1.4. Viața că spectacol în scenariul românesc Femeia se definește prin locul său în familie
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
adăugat câteva perversități: bârfa și voyeurismul, fascinația pentru orori, tâlhăria și crima premeditată, iar această grea moștenire genetică, care răsare de la sine atunci când nu este ținută în frâu de educație și de rigoare morală, a ajuns astăzi să ne otrăvescă, stihie corupătoare și ucigașă, traiul de zi cu zi. Cum a fost posibil acest lucru? Cel mai la îndemână răspuns ar fi, bineînțeles, "datorită oamenilor care au reinventat presa liberă", de regulă foști agenți ai poliției politice, slugi de-ale fiului
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
simpatiilor mele românești). E stupid și inutil, pentru că numai cine nu l-a degustat vreodată live nu știe că Harry Tavitian e unic. Așa cum sunt sau cum vor rămâne și toți ceilalți evocați mai sus. Pe scenă, Harry e o stihie magnetizantă, imprevizibil, ludic, scurtcircuitând alene, ca un fulger cald și efervescent. Numai cine a avut privilegiul de a-l cunoaște știe că el este de fapt de o bunătate care ar trebui să-i facă să roșească pe schimnici, de
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
Wall Street. Nu cred că e o pură coincidență. Și palestinenii, și Ben Laden XE "Ben Laden" , și Indonezia, și alții văd o lume prosperă care aleargă, aleargă, aleargă și îi lasă tot mai mult în urmă... S.A.: ...ca o stihie care - cel puțin în percepția lor - îi umilește, îi sărăcește, îi desființează... M.I.: ...âi dezorientează, îi lasă fără repere, fără țintă. Toți aceia pe care i-am amintit, ca și alții care se consideră învinșii globalizării - în anumite privințe, chiar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
nările înecatului, simbol al încastrării, (Durand), al Vieții și al Morții, totodată. Toposul vârtejului, al apelor tulburi, întregește semantismul acvatic nefast, însă îi accentuează componenta heraclitiană. Dinamica spiralată antrenează în sensurile ei toate elementele: focul, aerul (vântul), apa, pământul, mișcărilor stihiilor corespunzând cele interioare, ale personajelor, mai cu seamă ale personajului-emblemă (Teodul, Nona, Ioana): „Facem baie în Styx, prieteni...” (Nona). în același sens, se conturează și tema dansului eliberator, al Nonei sau al Ivancăi, sub „biciurile moi ale ploii”, beție extatică
Poetica apei în teatrul blagian. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Elena Agachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1379]
-
în care Macbeth, instigat de soție, îl ucide pe regele Duncan. Ele reprezintă vijelia ca un corolar al crimei, răul provocat de om se repercutează asupra naturii perturbându-i elementele. La crima împotriva firii, macrocosmosul răspunde prin furia și haosul stihiilor. Modalitatea fundamentală de expresie dramatică este dialogul. Ca mod de expunere și de cooperare verbală între interlocutori, el îndeplinește, pe lângă cele șase funcții ale limbajului, delimitate de R. Jakobson în Eseuri de lingvistică generală, următoarele funcții estetice: declanșează și motivează
Textul şi spectacolul - ecuaţia dramaticului în metafora literaturii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
-
românească întârziată până în secolul 20. Pentru a nu încărca însă textul vreunui întâmplător cititor al acestor rânduri, mă voi mai referi doar la o singură situație, situație finală, trăită de el și, prin el, de apusul răzeșimii românești și instaurarea stihiei comuniste. Tata la 55 ani Era în primăvara anului 1952. Imediat după terminarea cursurilor universitare, fusesem numit asistent la Catedra de Geografie a Facultății de Științe de la Universitatea "Al.I.Cuza" din Iași. Totul a decurs normal în activitatea mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
-
idei, în haosul care nu-și putea găsi o axă de limpezire, arătând față de orice problemă punctul de vedere creștin, înfățișând doctrina ortodoxă drept ceea ce este în virtualitățile ei, perspectivă superioară de înțelegere și forță superioară de orânduire a tuturor stihiilor răscolite de spiritul tulbure al contemporaneității. A indicat astfel teologilor o misiune spirituală totalitară, care să îmbrățișeze universalitatea preocupărilor omenești, i-a făcut să-și aducă aminte de lumea de azi și de întrebările care o chinuiesc și să lase
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
nu se rupă, e nevoie de iubire: „Frații mei, să n aveți teamă de păcat, iubiți pe om chiar în păcat, e imaginea dragostei dumnezeiești și nu e altceva mai mare pe pământ. Iubiți creatura în totalitatea ei și în stihiile ei fiece frunză, fiece rază, animalele, plantele. Iubind fiece lucru, veți înțelege taina dumnezeiască în ele... Omule, nu te ridica mai presus de animale; ele sunt fără păcat, pe când tu, cu măreția ta, mânjești pământul prin apariția ta, lăsând în
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
de aceea sunt puțin artiștii care, idealizând prin analogie frumusețea făpturilor lui Dumnezeu, au izbutit să se ridice până la această regiune a enigmei în care se închide viața omenească de dincolo de moarte. Simbolurile imaginate de ei în zona supranaturală, unde stihia omenească se sfârșește ca să reapară transfigurată în lumina de dincolo, coincid în sens cu fecioria veșnică a paradisului creștin. Să ne oprim o clipă în fața imaginii Sfântului Ioan Botezătorul zugrăvită de Leonardo da Vinci. Cine vizitează muzeul Luvrului rămâne uluit
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
mai fi în stare/ Să recunoască chipul Focului din care au purces" (Vești dintr-un tărâm de ceață, vol. Trandafirul și clepsidra, în op. cit., p. 76), " Când urmele spre sacru s-au șters și uitarea/ se vădește cu puterea unei stihii" (Fragmentele, 73, în op. cit., p. 118), "un tărâm al rătăcirii/ Unde amprenta ființei și semnele sacrului s-au șters" (Astrul nomad, vol. Kaspar Hauser, în op. cit., p. 130), " Un anotimp al rătăcirii, când ființarea/ întoarce spatele adevărului Ființei/ și se
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
vreo două luni desăvârșind gravura asta. Uită-te cu ce grijă redă fiecare cârlionț și smoc de păr al monstrului! Coarnele sunt doar rezultanta agonică a vastității hirsute și obscure ce le susține; vălurit ca o mare, chipul Minotaurului evocă stihia stârnită de revolta împotriva diminuării, înhăitarea necesară a lucrurilor care nu cred în propria insignifianță și-o consideră o judecată impusă abuziv din exterior. − De ce abuziv? Doar Asterion era pe jumătate animal din născare, observă Trees. − Cu toții ne naștem vite
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
gustat cum se cuvine. Acasă este chiar locul acestor intime experimente. Există însă și firi care deprind arta adăstării în mijlocul neospitalității atât de bine încât parvin la un fel de serenitate de dincolo de tihnă, la o supremă conductibilitate a violenței stihiilor, asemeni paratrăsnetului în furtună. Locuirea e o lance a vulnerabilității cu vârf de metal călit. Pentru această țandără metalică insolentă, adăpostul de sub acoperiș nu înseamnă mare lucru, căci propria natură îi permite să sfideze violența descărcărilor electrice. Cine atinge un
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
năpustise peste pământurile smulse ei cu mare trudă de înaintașii lui. De generații ei înhămaseră vântul la mori concepute special pentru el, silindu-l să pompeze apa din pământul mlăștinos în mare, de-a lungul unei rețele dese de canale. Stihia de apă și aer fusese instigată la o lupta intestină între cele două jumătăți ale ei. Săracă în piatră, lumea lui nordică înălțase un labirint de diguri din pământ întărit cu nuiele pentru a drena mai întâi uscatul, dându-l
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
suprafață, care pe el îl susținuse în ființă, îi reținuse pe ei dincolo, de partea neființei, împiedicându-i să țâșnească în deschiderea vitală de deasupra, alături de el. Dăruit cu ei la naștere, îi pierduse la tragica-i renaștere din botul stihiei; între ei se insinuase neînduplecat pielea cu solzi de țiglă a acoperișului, pe care de atunci continuase s-o poarte mereu lipită, pe sub haine, de-a lui, adaptându-se treptat la atrocea ei hipersensibilitate și crescând, practic, în și prin
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
cuprinse, călduroasă, pe de-a-întregul. Se descopereau ieșindu-și ospitalier unul altuia în întâmpinare cu spații rezonante de tonalități diferite, vibrând de nerăbdarea unei asamblări măiastre, de la sine, fără fierăstraie și dălți, în formă de arcă legănat-vorbitoare a convivialității. Pe lângă ea, stihia aluneca neputincioasă, lăsându-și mugetul brut cizelat în glasuri omenești cântătoare, cu vocale lungi cât canalele de-acasă, cufundate în cărăușia tihnită a apei înspre bulbii lalelelor. Vocile lor erau grădini crescătoare în gâtlejuri, cu susur molcom de vâltori bine
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
care regina se îndeletnicea curent. Nu înțelese pe deplin sensul celor petrecute decât după ce se închise el însuși în vaca de lemn păstrătoare de amprenta sonoră a grozăviei. Domnea în ea liniștea profundă a foselor marine abisale, la care zbuciumul stihiilor nu răzbește; regina sacralizase locul prin abstragere. Violul divin nu întâlnise în cale decât trupul unei imense și serene absențe cvasi-divine, ce-l absorbise majestuos de neclintit. Mai mașinală decât mașinăria, mai neînsuflețită ca neînsuflețitele din născare, mai absentă ca
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
dădea înapoi de la șutit portofele, de la spart felinarele nepăzite de pe șosea, de la înghesuit câte-o fată prin boscheți, de la furat ici-colo câte-o mașină (dar numai cu chei cu tot) și multe altele, echivalente cu intrarea cam până la glezne în stihia vorace a posibilului înconjurător. Cea mai tare lovitură din palmaresul lui, ce-i adusese și porecla, fusese spargerea cu toporul în plină zi a vitrinei unui magazin de modă, urmată de golirea ei rapidă și apoi fuga cu motoreta până la
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
pe atacator, învățat cu atacul pozițional, prelungit al Marietei și cu meterezele ei bine păzite (deși neumbrite de flamuri trufașe de lenjerie intimă). Între proxim și distant diferența fusese subit erodată; centura lui blondă de salvare devenise acum una cu stihia învolburată. Ceea ce, până mai adineauri, fuseseră mângâieri din partea ei, se transformă pe dată în biciuiri de tentacule prehensile ce-l trăgeau îndârjit înspre larg. În ochi nu-i citea deloc neputință și disperare, ci puteri demiurgice și așteptări lipsite de
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]