1,700 matches
-
Universității din Berlin, profesor de latină și germană. Urmează cursurile Liceului „V. Alecsandri” din Galați (1935-1943) și Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București (1943-1947). Tudor Vianu, care i-a fost profesor, va influența decisiv orientarea sa spre stilistică. Până în 1948 este profesor suplinitor la Galați, la Liceul „V. Alecsandri”, apoi la Școala Normală, în 1949 începându-și cariera universitară la Facultatea de Filologie din București. În 1952 este îndepărtat din învățământ din cauza activității politice a tatălui său. În
TOHANEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290209_a_291538]
-
în 1962, profesor în 1971) până în 1995, când se pensionează. Obține titlul de doctor în filologie în 1968, cu teza Limba și stilul poeziilor lui Eminescu. Este unul din întemeietorii învățământului filologic universitar din vestul țării și ai școlii de stilistică din Timișoara. În perioada 1970-1976 a condus Sectorul de lingvistică al Filialei Timișoara a Academiei Române. După 1995 va funcționa la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad și la Universitatea „Tibiscus” din Timișoara, la care a fost un timp și decan al
TOHANEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290209_a_291538]
-
la volume colective sau la reviste culturale, literare și de specialitate: „Limbă și literatură”, „România literară”, „Orizont”, „Studii și cercetări lingvistice”, „Limba română”, „Analele Universității din Timișoara”, „Banatul” (serie nouă), „Aradul cultural”, „Bucovina literară” ș.a. Prima sa carte, Studii de stilistică eminesciană, apărută în 1965, va fi urmată de altele, dedicate mai ales poeziei lui Eminescu, dar și analizei sub raport stilistic a scrierilor lui Ion Budai-Deleanu, Ion Creangă, Al. Macedonski, Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, V. Voiculescu, Nicolae Labiș
TOHANEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290209_a_291538]
-
1979, 2001), Marele Premiu „Mihai Eminescu” al Uniunii Scriitorilor (1989), Premiul Uniunii Scriitorilor (1994), Marele Premiu al Inspectoratului Județean pentru Cultură Timiș (1994), Marele Premiu al municipiului Timișoara (1995), Ordinul Serviciul Credincios în grad de Cavaler (2002). În Studii de stilistică eminesciană T. abordează într-o primă secțiune lexicul, structura gramaticală, stilul și versificația liricii de tinerețe a lui Mihai Eminescu, iar în a doua aspecte stilistice ale creațiilor din perioada maturității poetului. Acest tip de studiu va fi continuat în
TOHANEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290209_a_291538]
-
și enumerarea, sinonimia, limbajul aluziv, mijloacele stilistice ale participării, mecanismele declanșării comicului, precum și în Arta evocării la Sadoveanu (1979), care conține comentarii stilistice asupra lexicului, cu deosebire asupra sinonimiei. În Dincolo de cuvânt (1976), volum alcătuit, de asemenea, din studii de stilistică și cu privire la versificație, T. face un excurs teoretic despre sinonimia, omonimia și tectonica textului poetic, pentru ca secțiunea a doua să cuprindă analize referitoare la limbajul poeziei lui Ion Budai-Deleanu, Eminescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, V. Voiculescu, Nicolae Labiș. Ultima secțiune
TOHANEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290209_a_291538]
-
Dicționar de imagini pierdute (1995) și „Viața lumii” cuvintelor. Vechi și nou din latină (1998) - urmăresc „biografia” cuvintelor, evoluția sensurilor acestora de la începuturi până azi, înțelesuri descoperite în vorbire, în literatură și cultură. T. este, înainte de toate, un practician al stilisticii literare, preferând analiza, examenul simpatetic al textelor, în cursul căruia fiecare amănunt, fiecare nuanță, reperate cu har, sunt raportate la ansamblu, revelat astfel ca o „lume”, dintr-o perspectivă mai puțin frecventată de critică. SCRIERI: Studii de stilistică eminesciană, București
TOHANEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290209_a_291538]
-
practician al stilisticii literare, preferând analiza, examenul simpatetic al textelor, în cursul căruia fiecare amănunt, fiecare nuanță, reperate cu har, sunt raportate la ansamblu, revelat astfel ca o „lume”, dintr-o perspectivă mai puțin frecventată de critică. SCRIERI: Studii de stilistică eminesciană, București, 1965; Stilul artistic al lui Ion Creangă, București, 1969; Expresia artistică eminesciană, Timișoara, 1975; Dincolo de cuvânt, București, 1976; O seamă de cuvinte românești (în colaborare cu Teodor Bulza), Timișoara, 1976; Arta evocării la Sadoveanu, Timișoara, 1979; Cuvinte românești
TOHANEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290209_a_291538]
-
cu Ionel Funeriu); Tudor Arghezi, Arte poetice, pref. edit., București, 1987 (în colaborare cu Livius Petru Bercea). Traduceri: Macrobiu, Saturnalia, introd. trad., București, 1961; Vergiliu, Eneida, pref. trad., Timișoara, 1994, Bucolice. Georgice, Timișoara, 1997. Repere bibliografice: Cătălina Velculescu, „Studii de stilistică eminesciană”, RITL, 1966, 2; Luiza Seche, „Studii de stilistică eminesciană”, CLG, 1967, 2; Andrei Nestorescu, „Studii de stilistică eminesciană”, LR, 1967, 3; Al. Graur, „Stilul artistic al lui Ion Creangă”, RL, 1969, 41; Dumitru Vlăduț, „Dincolo de cuvânt”, O, 1976, 52
TOHANEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290209_a_291538]
-
București, 1987 (în colaborare cu Livius Petru Bercea). Traduceri: Macrobiu, Saturnalia, introd. trad., București, 1961; Vergiliu, Eneida, pref. trad., Timișoara, 1994, Bucolice. Georgice, Timișoara, 1997. Repere bibliografice: Cătălina Velculescu, „Studii de stilistică eminesciană”, RITL, 1966, 2; Luiza Seche, „Studii de stilistică eminesciană”, CLG, 1967, 2; Andrei Nestorescu, „Studii de stilistică eminesciană”, LR, 1967, 3; Al. Graur, „Stilul artistic al lui Ion Creangă”, RL, 1969, 41; Dumitru Vlăduț, „Dincolo de cuvânt”, O, 1976, 52; Constantin Cojocaru, „Dincolo de cuvânt”, ATN, 1977, 4; Șerban Cioculescu
TOHANEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290209_a_291538]
-
Macrobiu, Saturnalia, introd. trad., București, 1961; Vergiliu, Eneida, pref. trad., Timișoara, 1994, Bucolice. Georgice, Timișoara, 1997. Repere bibliografice: Cătălina Velculescu, „Studii de stilistică eminesciană”, RITL, 1966, 2; Luiza Seche, „Studii de stilistică eminesciană”, CLG, 1967, 2; Andrei Nestorescu, „Studii de stilistică eminesciană”, LR, 1967, 3; Al. Graur, „Stilul artistic al lui Ion Creangă”, RL, 1969, 41; Dumitru Vlăduț, „Dincolo de cuvânt”, O, 1976, 52; Constantin Cojocaru, „Dincolo de cuvânt”, ATN, 1977, 4; Șerban Cioculescu, „O seamă de cuvinte românești”, RL, 1977, 24; Balacciu-Chiriacescu
TOHANEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290209_a_291538]
-
Precizează apoi criteriile după care va opera „restituirea caracterului hotărât de poet”. În fragmentele rămase de la T. există numai analiza a patru poezii, urmărind „elementele morfologice, sintactice, fonetice”, „punctuația” ș.a. Acolo unde consultarea manuscriselor rămâne ineficientă, el apelează la lingvistică, stilistică, folclor, etnografie, mitologie, limbi străine, la comparații cu secvențe similare din marii poeți germani. Demonstrația se desfășoară pe fondul unor considerații avântate, chiar lirice, asupra valorii creației eminesciene, însoțite de repetate reproșuri la adresa editorilor care nu au respectat voința autorului
TOROUŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290231_a_291560]
-
teoria literaturii de la Facultatea de Litere bucureșteană. Debutează în 1963, la „Gazeta literară”, iar editorial cu studiul Analiza de text: Tradiție și inovație, în volumul colectiv Analiză și interpretare (1972). Va colabora, în calitate de coautor și la alte lucrări: Teorie literară, stilistică și compoziție (1980), Analize de texte poetice (1986), Literatura română contemporană (1993), Literatura română. Dicționar de opere (2003). Principala lucrare a lui T., Mihail Dragomirescu, teoretician al literaturii, apărută în 1981, la origine teză de doctorat, pleacă de la prezentarea unor
TUDORICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290291_a_291620]
-
Victor Brauner, M. Blecher, Constantin Brâncuși, dar și de interlocutor. În fine, Mica prăvălie cu orori (1997) este o culegere de proze scurte, subintitulate „11 romane”, populate de personaje misterioase: vagi informatori, aristocrați decadenți, adolescenți rebeli, cupluri în destrămare etc. Stilistica tranșantă alternează cu ambiguitatea poetică, cu sugestia nostalgică sau cu notații ce definesc o feminitate discretă. Sunt surprinse evenimente politice, sunt restituite revelații asupra unor personaje, de asemenea certitudini, decepții, mici bucurii, toate definind o epocă de veșnică tranziție. SCRIERI
TURCONI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290308_a_291637]
-
pe o curbă închisă (1993) este, în contextul apariției, o scriere la zi și, în afara contextului, una dintre cele mai izbutite cărți din istoria genului în România. Identitatea lui U. e dată de încorporarea conceptului de univers SF într-o stilistică în același timp densă și elastică, eterogenă și personală. Accentul cade nu pe specularea unor idei SF (deși ea nu e carentă), ci pe explorarea pur literară a discursului care desfășoară aceste idei. Insolitul nu este cultivat ca insolit, ci
UNGUREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290343_a_291672]
-
postura de martor implicat și responsabil, metamorfoza operându-se pe coordonatele rigorismului moral și ale năzuinței către absolut care îi caracterizează întreaga operă. Discursul poetic devine mai frust, mai tensionat și percutant. Se remarcă, așadar, o relativă estompare a „vâlvătăii” stilistice, o asprire a expresiei, de altfel nu mai puțin rafinată decât în trecut, chiar dacă acum e „bici” de luptă. Pentru a da seamă de lirica acestei perioade, exegeza a operat cu termeni precum „infern existențial”, „viziuni infernale”, „scenariu torționar”, „oroare
TUDORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290290_a_291619]
-
și rubricile „Mic dicționar” (1990-1997), „Scrisori portugheze” (1997-2003), la „Viața românească”, „Steaua”, „Ramuri”, Convorbiri literare” ș.a. Istoric literar cu vocația paradigmaticului metodologic și teoretician sedus de plasticitatea formelor concrete, Z. își construiește demersul analitic pornind de la formula aparent paradoxală a „stilisticii diacronice”, definită, în prefața volumului Cealaltă față a prozei (1988), drept operația de urmărire a metamorfozelor și evoluției „seriilor literare” nu în succesiune linear-istorică, „ci ca suite formate din elemente retorice devenite funcții, adică încadrabile într-un sistem”. Concepută ca
ZAMFIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290694_a_292023]
-
1988), drept operația de urmărire a metamorfozelor și evoluției „seriilor literare” nu în succesiune linear-istorică, „ci ca suite formate din elemente retorice devenite funcții, adică încadrabile într-un sistem”. Concepută ca alternativă la istorismul și pozitivismul veacului al XIX-lea, stilistica diacronică pune în valoare schimbarea fundamentală de viziune culturală care, concretizată inițial în teoria lingvistică saussuriană și în cercetările Școlii formale ruse, a dus la apariția paradigmei structuraliste și a teoriilor semiotice întemeiate pe interdependența câmpurilor semantice (A.-J. Greimas
ZAMFIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290694_a_292023]
-
studiile din Cealaltă față a prozei, consacrate cu deosebire fenomenului literar interbelic (Liviu Rebreanu, Mateiu I. Caragiale, C. Stere, Anton Holban, E. Lovinescu, M. Blecher), dar și prozei de după război a lui V. Voiculescu și Marin Preda, instrumentarul metodologic al stilisticii diacronice este aprofundat și rafinat în sens hermeneutic, prin restrângerea ariei de cercetare către „fața ascunsă” a creației și focalizarea interesului critic spre ceea ce Z. numește „cifrul stilistic” al operei - „nucleul ei esențial”. Ipotezele de lucru ale stilisticii diacronice își
ZAMFIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290694_a_292023]
-
metodologic al stilisticii diacronice este aprofundat și rafinat în sens hermeneutic, prin restrângerea ariei de cercetare către „fața ascunsă” a creației și focalizarea interesului critic spre ceea ce Z. numește „cifrul stilistic” al operei - „nucleul ei esențial”. Ipotezele de lucru ale stilisticii diacronice își probează eficiența și în domeniul literaturii universale și comparate, odată cu Imaginea ascunsă. Structura narativă a romanului proustian, una din cele mai temeinice monografii despre Marcel Proust apărute la noi. Centrul ei de interes, dincolo de utila și riguroasa expunere
ZAMFIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290694_a_292023]
-
TR, 1987, 31; Al. Călinescu, Love story, CRC, 1987, 37; Ion Bogdan Lefter, Iarna amoroasă a unui documentarist, R, 1988, 3; Al. Călinescu, Stilistică și poetică, CRC, 1989, 3; Livius Ciocârlie, „Cealaltă față a prozei”, O, 1989, 13; Eugen Simion, Stilistica diacronică, CC, 1990, 2; Ștefan Avădanei, Semnificațiile exilului, CRC, 1990, 12; Ion Buzera, Secolul romantic și „stilistica diacronică”, R, 1990, 3; Cristian Moraru, „Din secolul romantic”, CNP, 1990, 14; Gheorghe Grigurcu, Resortul afectiv, F, 1990, 4; G. Iorga, Secolul ca
ZAMFIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290694_a_292023]
-
documentarist, R, 1988, 3; Al. Călinescu, Stilistică și poetică, CRC, 1989, 3; Livius Ciocârlie, „Cealaltă față a prozei”, O, 1989, 13; Eugen Simion, Stilistica diacronică, CC, 1990, 2; Ștefan Avădanei, Semnificațiile exilului, CRC, 1990, 12; Ion Buzera, Secolul romantic și „stilistica diacronică”, R, 1990, 3; Cristian Moraru, „Din secolul romantic”, CNP, 1990, 14; Gheorghe Grigurcu, Resortul afectiv, F, 1990, 4; G. Iorga, Secolul ca text, ATN, 1990, 6; Liviu Călin, Acuitatea observațiilor critice, JL, 1990, 27; Vasile Popovici, Romantismul tutelar, O
ZAMFIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290694_a_292023]
-
Influența lui Hegel în cultura română (1933), cea dintâi micromonografie consacrată lui Ion Barbu (1935), Studii și portrete literare (1938). Cu totul remarcabil e volumul Arta prozatorilor români (1941), la origine curs universitar și care deschide seria studiilor sale de stilistică. Aici scriitorii sunt grupați pe criteriul afinităților de stil, iar analizele de text, de mare finețe, anunțând în unele privințe instrumentația de azi, impun prin nuanțarea și particularizarea observațiilor. I se adaugă capitolul Junimea, consacrat grupării, scriitorilor de aici, „marilor
VIANU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
studii dedicate literaturii străine, e mai restrânsă decât în perioada interbelică. De reținut antologia Literatură universală și literatură națională (1956), în partea a doua cu pagini despre Anton Pann, Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu ș.a., Problemele metaforei și alte studii de stilistică (1957), cu trei secțiuni - Originile metaforei, Funcțiunile metaforei și Categoriile formale ale metaforei - completate de alte studii și de mai vechile cercetări Tehnica basoreliefului în proza lui N. Bălcescu și Observații asupra limbii și stilului lui A. I. Odobescu. În 1964
VIANU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
fi fost echivalența umană a templului de pe Acropole. GEO BOGZA Cercetările lui Tudor Vianu asupra stilului, simbolului, metaforei, operei literare reprezintă o fază de sincronizare cu o direcție importantă a criticii europene din epoca interbelică și primele decenii de după război. Stilistica devine și la noi o disciplină cunoscută, datorită, în primul rînd, lui Tudor Vianu. E drept că după el stilistica s-a înfundat deseori în studiul fastidios al limbii unui autor, în ignorarea totală a valorilor estetice ale limbajului, dar
VIANU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
reprezintă o fază de sincronizare cu o direcție importantă a criticii europene din epoca interbelică și primele decenii de după război. Stilistica devine și la noi o disciplină cunoscută, datorită, în primul rînd, lui Tudor Vianu. E drept că după el stilistica s-a înfundat deseori în studiul fastidios al limbii unui autor, în ignorarea totală a valorilor estetice ale limbajului, dar de degradarea copiei nu poate fi răspunzător modelul. Modelul este și azi actual, pentru că Tudor Vianu menține stilistica în sfera
VIANU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]