1,487 matches
-
anume déja vu. Sinteza faptului este că acești Înțelepți povestesc un plan pentru cucerirea lumii, iar noi discuția asta am mai auzit-o deja. Încercați să tăiați unele referiri la fapte și probleme ale secolului trecut, Înlocuiți subteranele metroului cu subteranele din Provins și de fiecare dată când e scris evrei scrieți Templieri, iar de câte ori e scris Înțelepții din Sion scrieți Treizeci și șase de Invizibili Împărțiți În șase cete... Prieteni, aceasta este Ordonanța din Provins!“ 94 Voltaire lui-même est mort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
care teoria pământului gol pe dinăuntru materializează, ca să zicem așa, intuiția hermetică milenară: ceea ce se află dedesubt este egal cu ceea ce stă deasupra! Polul mistic coincide cu Miezul Pământului, graficul secret al aștrilor nu-i altceva decât graficul secret al subteranelor Agartthei, nu mai e diferență Între cer și infern, iar Graalul, acel lapis exillis, este lapis ex coelis În sensul că e Piatra Filosofală ce se naște ca Înveliș, termen, limită, uter htonian al cerurilor! Iar când Hitler avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
de băuturi alcoolice (decât în limitele decenței burgheze), departe de orice tentație a drogurilor, precum Charles Baudelaire sau alți poeți "decadenți", unde-și are izvoarele culturale, intelectuale. Restul este creație. Criticul, demontând mitul dostoievschian al omului și poetului Bacovia "din subterană", așa cum îl prezintă scrierile, construiește de fapt un alt mit, de data aceasta curățat de lectura inadecvată a operei: tragismul bacovian, emanația a celui mai fatal, mai funest (?) poet din istoria literaturii universale. Cam aceasta este povestea, domnilor: Bacovia nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de negociere, de schimb, efectuat peste voința populației de acolo și adesea cu tot concursul politicienilor români. "Impresionează notează exegetul la Eminescu, puterea de pătrundere în tainițele contextului istoric, politic, economic și cultural". Aceste tainițe le sondează și Theodor Codreanu ("subteranele istoriei"), mergând pe modelul eminescian în analiza factorilor politici mai ales, care au concurat la destinul provinciei, până în actualitatea noastră imediată. Pentru perioada interbelică și cea de după cel de al doilea război mondial, se folosește din plin de comentariile și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
repartizați. Noi, femeile, aveam celulele noastre, despărțite de bărbați. Erau așa, cu gard, și-acolo erau numai patru celule pentru femei. Numa’ după cum citisem În romane, nu Îmi puteam Închipui cum poate fi În Închisoare. Știu că am intrat În subteranele acelea, că erau celulele În pivnițe... Era, cum intrai, o celulă Într-o parte și-ncoace erau altele trei... Eu am intrat În prima dintre cele trei, nu În cea care era singură. Când s-o deschis ușa... cu niște
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
să scape de celelalte animale; Dragonul, care era cel mai viclean și cel mai rău, venea el însuși, mâncându-i copiii (pe cei mici). Mulți ani după aceea, i se născu un fiu al furtunii și ea a săpat o subterană pentru a-l ascunde, astupând intrarea subteranei unde aprinsese un foc. Pentru a masca unde era ascuns copilul și pentru a-l păstra la cald, în fiecare zi aprindea focul, coborând în subterană unde dormea acesta, alăptându-l cu laptele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
era cel mai viclean și cel mai rău, venea el însuși, mâncându-i copiii (pe cei mici). Mulți ani după aceea, i se născu un fiu al furtunii și ea a săpat o subterană pentru a-l ascunde, astupând intrarea subteranei unde aprinsese un foc. Pentru a masca unde era ascuns copilul și pentru a-l păstra la cald, în fiecare zi aprindea focul, coborând în subterană unde dormea acesta, alăptându-l cu laptele din sânul ei. Apoi se întorcea pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
al furtunii și ea a săpat o subterană pentru a-l ascunde, astupând intrarea subteranei unde aprinsese un foc. Pentru a masca unde era ascuns copilul și pentru a-l păstra la cald, în fiecare zi aprindea focul, coborând în subterană unde dormea acesta, alăptându-l cu laptele din sânul ei. Apoi se întorcea pentru a întreține focul viu. În mod obișnuit, Dragonul venea s-o întrebe, dar ea răspundea: «Nu mai am copii. I-ai mâncat pe toți». Când copilul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
din sânul ei. Apoi se întorcea pentru a întreține focul viu. În mod obișnuit, Dragonul venea s-o întrebe, dar ea răspundea: «Nu mai am copii. I-ai mâncat pe toți». Când copilul se făcu mare nu mai rămânea în subterană pentru că trebuia să alerge, să se joace. Într-o zi, Dragonul a văzut urma pașilor lui pe pământ. Asta l-a înfuriat pe bătrânul Dragon, lăsându-l perplex pentru că nu reușea să găsească ascunzătoarea băiatului. Spunea că o va mânca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
dar după câțiva pași se opri, Întorcându-se din nou către Cecco. - Vino cu mine Înăuntru, dacă vrei. Istețimea și cinismul tău mi-ar putea fi de ajutor, În sfârșit. Fără să Îi mai răspundă, sienezul Îl urmă. Coborâră În subterana unde se aflau expuse trupurile morților. Aerul era aproape irespirabil, otrăvit de fumul lămpilor alimentate cu ulei de proastă calitate și de miasmele care se ridicau de sub giulgiurile murdare azvârlite peste cadavre. Ocrotindu-și fața cu vălul, Dante se apropie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Cecco aștepta În tăcere, În spatele lui, cu un aer Îngrețoșat. - Ce Înseamnă asta? se aventură el să spună În cele din urmă, văzând că Dante tăcea În continuare. Ca singur răspuns, poetul arătă Înainte, indicând parcă ceva de dincolo de zidul subteranei. - Acolo... cândva... zise el. Își mișca degetele ca și când ar fi căutat prin văzduh cuvintele pe care gândirea le lăsase În urmă. Apoi, mintea Îi reveni din panorama de ipoteze pe care o explorase. - Acolo, În biserică. Relicvariul fecioarei. Omul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
E vechea criptă. Aici... Se Întrerupse. Apoi, Învingându-și o ultimă ezitare, coborî el primul, urmat de poet. Muta o pornise și ea după dânșii, parcă temându-se să nu rămână părăsită În biserică. Sub pardoseala abației se deschidea o subterană vastă. Pardoseala, din străvechi dale de marmură, era presărată cu plăci funerare, iar sarcofage romane erau aliniate de-a lungul pereților. Cândva, acela trebuie să fi fost cimitirul micii comunități de monahi, Însă urmele vremii și ale părăsirii erau evidente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
unul pe nume Fabio dal Pozzo, negustor. E marfă de la Veneția. Dante zâmbi În sinea lui. În laboratorul meșterului Arnolfo se lucra deja cu fervoare. O activitate care, practic, nu se Întrerupea niciodată, legată de necesitatea focului continuu. Era o subterană joasă, invadată de căldura uscată ce provenea de la cuptorul aflat Într-un colț. Pe bancuri, câțiva ucenici ocupați nevoie-mare vărsau pe o suprafață de cărămidă conținutul unui creuzet abia scos din flăcări cu un clește lung. Sticla incandescentă se Întinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o tipsie de argint. Mașinăria trebuia să dispară. În prag se opri, ținându-l pe Cecco În urma lui. Înăuntru părea să nu fie nimeni, strigătele și zgomotele de pași erau acum mai Îndepărtate. Se strecură În tăcere spre intrarea În subterană, trăgându-și prietenul de mână după el. În criptă, ridică lespedea, scoțând lada cu ajutorul lui Cecco. În răstimpul operațiunii, sienezul continuase să fixeze obiectul cu un ochi lacom, Însă Dante Îi ignorase toate Întrebările nerostite. - Trebuie să fugim pe acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să se omoare, pe cinstitelea, din pricina asta. Deznodământul funest fusese îndepărtat, doar grație pazei vigilente a Poetului și a Fratelui, care petrecuseră cu schimbul, pe la el, vreo două luni bune, ca purecii ( Poetul alegând benevol, chiar să și doarmă în subterană, în primele nopți, cele mai dificile, când Principesa Danemarcei, din instinct de conservare, bănuind probabil ce-o așteaptă "Aoleu, ce-aș mai fi bușit-o-atunci, în gura aia știrbă!" zicea Dan adoptase nonșalant cea mai rațională soluție: fugise din nou, preventiv
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
rînd. Ca și celelalte din casă, nu erau încuiate. Una dădea în bucătărie, iar cealaltă ― în beznă. Lumina din hol nu era prea puternică, dar, când ochii i se obișnuiră cu penumbra, văzu că este vorba de un fel de subterană. Lumina nu bătea mai mult de cincizeci de pași, dar Gosseyn avu impresia că hruba se prelungește mult dincolo de trunchiul arborelui. Închise ușa respectivă și, ducându-se într-una din camere, se dezbrăcă și făcu un duș în sala de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
bolnav de un răscolitor patetism al neputinței. Firescul curgerii dinspre banal spre grotesc nu te poate lăsa indiferent. Cele trei personaje au uneori naivitatea copiilor, alteori halucinează pe dialoguri în cheie absurdă, expunându-se unor situații caricaturale ce conțin în subteranele lor autentice șuvoaie lirice. De fapt, cei trei reprezintă umanitatea - cu tot ce are ea mai pregnant - aflată într-un permanent balans între două entități diametral opuse: Fastul și Nefastul. Violoncelul e rost și sens, e semn și soluție, e
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2200_a_3525]
-
și ușor înviorat. Afară bătea schimbătorul vânt de aprilie. 23. Pământul, cernoziomul marii câmpii aluneca prin fața geamului închis al compartimentului de tren. Inima îmi bătea din când în când cu putere, atunci îmi mutam gândul; era greu pentru că stăruia în subterane și răbufnea, nechemat, la suprafață, emoția îmi gâtuia mișcarea, și de la geamul compartimentului privirea îmi rămânea fixă de-a lungul nesfârșitei întinderi. Veneam pentru că mă rugase el, din condescendență pentru vârsta, profesia și omenia lui, și pentru încă ceva, ascuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
provinciale» își pot redobândi interesul, demnitatea, și chiar dreptul la existență. Marginile devin la fel de interesante ca centrele. [...] Da, sunt multe aceste Europe ale marginilor - nu ale minorităților, deși ale lor de asemenea - și ale culturilor provinciale și regionale, constituind în subteranele marilor centre culturale viața culturală locală adevărată, pulsând în tempoul ei modest, dar tenace, persistând în ciuda istoriei făcute și mai ales desfăcute, distruse de cei mari, luptându-se să devină ele însele, dar nereușind niciodată. Europele uitate, neglijate, disprețuite ale
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
conteste opinia oficială, să remodeleze conștiința publică prin dezvăluirile sale. Comentariul nud, de fapt divers, ancheta socială sau reportajul-proces surprind imaginea pregnantă și contrastantă a României interbelice, înregistrând, cu predilecție, consecințele sociale ale recesiunii. Unicitatea o dă reportajul lumii din subteranele societății, în tablouri, de o minuție halucinantă, ale sărăciei absolute. Gazetarul a bântuit mahalalele Bucureștilor (înainte ca „periferia” să devină o modă literară), acele teritorii imunde, uitate de autorități, din Vitan și din Câmpul Veseliei la Gropile lui Ouatu - unde
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285887_a_287216]
-
oamenii le căutau și realizau schimburile comerciale și nu numai. Occidentul medieval, chiar dacă bulversat de migrațiile necontenite de populații, a beneficiat de o coerență de tip cultural și civilizațional dată de moștenirea Imperiului Roman. Însă, chiar în această sărăcie, în subteranele lumii europene se producea ceva, este ceea ce Braudel numește ,,fermentație"10. Lumea noastră avea ceva în plus, iar acest ,,ceva" se va manifesta într-o construcție socială, medievală, absolut particulară, în raport cu alte părți ale planetei, construcție care,prin maturizare va
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
asupra uneia dintre blamatele sale scrieri de tinerețe. Avem în vedere Schimbarea la față a României, text pe care-l considerăm fundamental, nu însă pentru oarece opțiuni politice de moment, ci pentru structura de adâncime a eului cioranian articulat în subterane. Căci, și dacă ar rămâne un reper biografic accidental, el hrănește desenul unor mutații relevante, dacă nu cumva ascunde chiar ecuația propriului sine. E de la sine înțeles că România e aici o proiecție subiectivă, având forma și relieful obsesiilor lui
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
violenței, care presupune deopotrivă accese de furie, remușcări, posibilele abțineri, furia împotriva lașității de a ceda impulsurilor sau, dimpotrivă, de a le cenzura, în fine, disperarea de a fi ceea ce este. Există o afirmație care însumează, prea bine, toate aceste subterane ale unei ființe care-și explorează fără menajamente întunecatele adâncuri. „Violența mă definește, spune Cioran. Iar pentru că nu pot s-o traduc în act (cum vom vedea, dimpotrivă, violența e deseori tradusă în act!, n.n.), pentru că trebuie s-o reprim
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
câmpie și ajungi la o casă. Cum arată casa?” Și tu descrii casa, așa cum ți-o imaginezi: ca o cocioabă, ca un palat, ca o casă cu multe etaje, ca un blocturn... Pe urmă imagoterapeutul Îți cere: „Du-te În subterana casei!” - și tu Începi să explorezi ce Îți imaginezi că se află În afundurile casei. În final, după un Întreg periplu, imagoterapeutul te previne: „Această casă e corelativul obiectiv al interiorității tale”. Astfel de corelative obiective duc mai departe fantasma
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
Felea, „un fel de gazetărie de sertar”1, fără ca aceasta să presupună că ar fi fost produsă În vreo casă a conspirației politice (majoritatea Însemnărilor nu conțin idei subversive sau, cu atât mai puțin, scenarii ale Împotrivirii), ci În Întinsa subterană care devenise țara, această diaristică propune cea mai densă reprezentare comunitară cotidiană din „deceniul satanic”2. Cum, Însă, În termenii Gabrielei Adameșteanu, „la acea vreme, «cotidianul» intrase deja În zona interzisă”3, consemnarea realității imediate era primejdioasă. Dacă unii diariști
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]