2,342 matches
-
sau în acuzativ, care exprimă posesiunea, apartenența sau alte relații sociale (Pădu rea Gigîrtu, Hanu Despinii, Bîrîca lu Ivan, Fîntîna Ivantiștilor, Vîlceaua lu Sandu, Ulița de la Nae). Formarea antroponimelor de la toponime se realizează pe baza unui singur model: toponimul plus sufixul specializat (Craioveanu, Vălenaru, Cioroiașu). Numele de locuri provenite din apelative necesită cu precădere o investigație lingvistică și geografică, pe teren și în lexicoanele de termeni entopici, în timp ce geneza toponimelor care au la bază nume de persoane trebuie căutată în primul
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Dragomir, Vlad, Vladimir, de la care s au format, sunt de origine slavă. Dacă țineam seama însă de faptul că apelativele, toponimele și antroponimele aflate la baza toponimelor în discuție au funcționat ca atare în limba romînă (avînd forme, sensuri și sufixe specifice acestei limbi), este evident că folosirea lor ca toponime, în forma actuală, au putut-o iniția vorbitorii limbii romîne. Originea cuvintelor bază respective constituie o problemă diferită, exterioară etimologiei toponimelor actuale, și care poate fi soluționată distinct. Criteriul semantic
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
atașat: Larga < Valea Largă, Scurta < Tarlaua Scurtă, Roșia < Apa Roșie, Arvăteasca < Moșia Arvătească, Sătenii Filipești („urmașii“, „iobagii“ sau „subordonații“ lui Filip) > Filipești. Derivarea toponimică este o modalitate foarte eficientă denominativ, întrucît retoponimizează un nume de loc existent prin adăugarea unui sufix diminutiv, care indică un loc apropiat, subordonat geografic sau mai mic (poate mai nou, uneori) față de topicul desemnat de toponimul bază. Preluînd valoarea de reper spațial a bazei, ea o amplifică prin sufixul deopotrivă descriptiv și individualizator și asigură, în
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
nume de loc existent prin adăugarea unui sufix diminutiv, care indică un loc apropiat, subordonat geografic sau mai mic (poate mai nou, uneori) față de topicul desemnat de toponimul bază. Preluînd valoarea de reper spațial a bazei, ea o amplifică prin sufixul deopotrivă descriptiv și individualizator și asigură, în același timp, o sistematizare a ansamblului toponimic la care participă. Derivatele toponimice sunt, de altfel, numeroase și diverse, fiind prezente în foarte multe dintre familiile onomastice dintr-un teritoriu Bălșița, Craiovița, Dumbrăvița, Stupineaua
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Iordan); Lidia (< Lydia, numele unui stat antic din Asia Mică); Magdalena (< Magdala, un sat de pescari din Galileea); Olimpia (< muntele Olimp din Grecia); Persida (< Persia); Sidonia (< Sidon, cetate feniciană). Se adaugă, bineînțeles, nenumăratele nume de familie formate de la toponime, cu sufixe de origine locală (-eanu, -aru, -așu etc.). Și în cazul numelor de locuri se produce o „întinerire“ permanentă a ansamblului toponimic, prin apariția unor nume care descriu realități nou apărute (lacuri, baraje, sate, fabrici, șantiere, împăduriri, cariere etc.) și care
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
magh. határ „hotar“), Feketheér (< magh. fekete „negru“ + -ér „vale“), Vigetar, Feketeőr (magh. őr, „paznic“); Valea Paii (< Pai, hypocoristic al lui Pavel) a fost mascată documentar în Valepaie, Valapay, Vallyepaj; Măcicaș, din județul CarașSeverin (explicat din antroponimul Măcicaș < magh. macska „pisică“ + sufixul as, deci Pisicaru) pare a fi, de fapt, Măciucaș, întîlnit frecvent în Moldova și format de la apelativul cu rezonanță de istorie medievală, măciucaș „luptător, organizat în cete, cu măciuca“; Muierău și Muieriște sunt deformări, prin etimologie populară (apropiere de apelativul
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
criterii de clasificare sunt: structura formativă (simple, derivate și compuse, numite și analitice), domeniul lexical de proveniență al formanților (apelative, antroponime, toponime), caracteristicile semantice (geomorfologice, floră, faună, cultură agricolă, căi de comunicație, construcții sau amenajări, aspecte social istorice etc.), derivative (sufixul -uș, -el, eț, -ior, -ișor, -uț, -uia, -uica, -ica, -ița etc.) sau gra maticale (singular > < plural, masculin > < feminin, nominativ > < genitiv > < acuzativ, substantiv + substantiv, substantiv + adjectiv, prepoziție + substantiv etc.). Importanța grupării toponimiei în funcție de diferite criterii este concretizată în primul rînd prin
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
copacului“; buceac, „loc cu tufăriș și rădăcini“; bunar, „izvor amenajat pentru băut apă sau pentru adăpat vitele“). Devin toponime, prin conversiune, și unele cuvinte comune derivate la nivel apelativ (înainte, deci, de a deveni nume proprii) din entopice primare, cu sufixe diminutivale sau colective, ori din antroponime (nume de grupuri umane formate prin deonimizarea unui nume de persoană important în comunitatea respectivă): Aninelu, Băltița, Bujorelu, Afinet, Aluniș, Băltărie, Alexeni, Albulani, Andrășoi, Bricegari etc. Aceste apelative trecute deja prin una sau mai
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
inițiali pe care a fost „altoită“ individualizarea, părăsind apoi formația, poate și din necesitatea de a intra în seria numelor monomembre din complexul toponimic integrator. Derivarea toponimică desemnează procedeul prin care, de la un toponim existent se formează, prin adăugarea unui sufix, un toponim nou, care individualizează de regulă un topic aflat în relație de apropiere, subordonare, apartenență etc. cu topicul desemnat de toponimul-bază. Criteriile necesare pentru încadrarea unui nume în această ipostază, care aparține fenomenului de toponimizare în lanț, privesc situarea
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Gilorțelu, Lotrișorul, Plenicioara, Ruginoșica, Amărăzuia, Ploștinuța, Ardănașu) sunt comparabile, formal și semantic, cu diminutivele din planul limbii comune. Există o diversitate de toponime analizabile din perspec tivă derivativă (în sensul că este evidentă existența unei baze lexicale și a unui sufix adăugat acesteia), care nu pot fi considerate derivate toponimice, fie pentru că baza este apelativă, fie pentru că este antroponimică (fag > Făget, Ion > Ionescu >Ionești etc.). Cea mai dificilă este diferențierea diminutivelor realizate la nivel apelativ de cele realizate la nivel toponimic
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
conversiunea, bazată pe figura semantică numită antonomază (și-a găsit băcăul, s-a supărat dunăre, Sadoveanu este ceahlăul literaturii romîne, aiudurile luptătorilor anticomuniști, o bucată de penteleu, un pahar de cotnari, abrudeanca, ardeleana, breaza, hațegana, brașoave etc.), și derivarea cu sufixe categoriale posesive locale, de apartenență etc. (bucureștean, mol dovenesc, morenar, mangaliot; Craioveanu, Craiovescu, Vălenaru). Numele de locuri, martori ai istoriei romînilor Dacă, privite sincronic, numele de locuri se înfățișează ca o haină care îmbracă teritoriul denominat, în perspectivă diacronică ele
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
indigene. Există însă, mai ales în cazul apelor mici, situații de transfer invers de nume, de la sate la ape - în primul rînd cele cu bază antroponimică (terminate în -ești, -easca, easa, -eni, -eanca, -oaia, -oanea sau în formă absolută, fără sufix, ca Basaraba, Ciurila, Dragota, Balota etc.). Ca regulă generală, toponimele derivate și compuse sunt mai noi decît bazele de la care s au format (de exemplu, Crișan, Crișana, Crișeni, Crișul Alb, Crișul Mic, Crișul Negru, Crișul Nou, Crișul Pietros, Crișul Repede
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
dar funcționale deja în limba romînă la momentul toponimizării. Emil Petrovici stabilește mai multe astfel de categorii: substantive și adjective romînești de origine slavă, care pot prezenta forme morfologice romînești (Dumbrava, Dealul, Rovine, Vidra, Mîndra, Bogata); apelative romînești care conțin sufixe funcționale în romînă (Dumbrăveaua, Slătioara, Dumbrăvița, Răchitișu); toponime slave diminutivate în romînește (Bistricioara, Cernișoara, Glîmbocelul, Doftănița); antroponime de origine slavă, funcționale în romînește (Bolomir, Novac, Preajba, Bolomireasa, Iscroni, Vlădoaia, Brătuleni, Drăgoteni); creații oficial-administrative (Dolj, „Jiul din vale“, Gorj, „Jiul din
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
străvechi pot fi consemnate cele „pierdute“ ca apelative, în faza latină sau romînă veche, deci „neînțelese“ astăzi în romînă. Un astfel de nume este Vădastra, (un sat din Olt), format, probabil, din tema lat. vadum, „vad“, la plural (vada) și sufixul -astra, (< lat. aster, astera), inactiv în limba romînă de multă vreme (reluat tîrziu prin neologismele romanice tip criticastru). O altă grupă, evident restrînsă, de nume cu presupusă origine latinească sunt cele care pot evidenția un sens aparte, nepăstrat de către apelativele
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
și pronunției numelor proprii străine au la bază același principiu ortografic al limbii romîne, cel etimologic (sau tradițional-istoric). Trebuie să spunem că numele de locuri romînești cunosc și ele ezitări în ceea ce privește scrierea potrivit regulilor ortografice. Deși normele ortografice recomandă scrierea sufixului de origine locală -eana, -eanu, -ean inclusiv înainte de ș sau j, Dicționarul geografic grafiază numele formate cu acest sufix fără e: Bucșana, Crișana, Botoșana, Răcușana, Dîrjana, Lujana, Oteteleșanu, Cireșanu, Perișanu, Lupșanu, Trotușanu, Transfăgă rășan, Cojanu, Mureșanu, Mureșana etc. Alte exemple
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
să spunem că numele de locuri romînești cunosc și ele ezitări în ceea ce privește scrierea potrivit regulilor ortografice. Deși normele ortografice recomandă scrierea sufixului de origine locală -eana, -eanu, -ean inclusiv înainte de ș sau j, Dicționarul geografic grafiază numele formate cu acest sufix fără e: Bucșana, Crișana, Botoșana, Răcușana, Dîrjana, Lujana, Oteteleșanu, Cireșanu, Perișanu, Lupșanu, Trotușanu, Transfăgă rășan, Cojanu, Mureșanu, Mureșana etc. Alte exemple: Ciacova, Ciaracio, Ciarda, Ciatarie (deci ci înainte de a) - dar Cean, Ceanuța, Cearîngu, Ceardac, Ceataricu (așa dar ce înainte de a
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
maghiară ar fi evoluat, potrivit legilor fonetice, la Abrad. Comparația cu Abruttus din Moesia Inferioară sau cu un ipotetic iranian *Aburud nu ține seama de faptul că în limba romînă grupul br devine ur (fabrum > faur). Derivarea maghiară cu -d (sufix local) a unui romînesc *Auru, ajuns, prin filieră slavă, *Abrud (ca în rom. gaura > ucr. gavora) și evoluat, în rostirea maghiară, la Abrud (ca în vlah > blach) impresionează prin virtuozitate, dar e greu de probat istoric și de susținut prin
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
prin conversiune, apelativul derivat maghiar almás, „livadă de meri“; Hălmașu este o variantă fonetică regională a lui Almaș; Hălmagiu provine din magh. alma, „măr“ + -ágy, „pîrîu, albie de rîu“; Almășel este un derivat toponimic, în limba romînă, de la Almaș, cu sufixul diminutival -el (la fel Almăjel < Almaj, Hălmăgel < Hălmagiu); Almășeni e toponimizarea unui nume de grup cu sufixul -eni („cei veniți din Almaș“); Almăj este o variantă fonetică dialectală a lui Almaș (formele cu j se găsesc în Banat și în
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Almaș; Hălmagiu provine din magh. alma, „măr“ + -ágy, „pîrîu, albie de rîu“; Almășel este un derivat toponimic, în limba romînă, de la Almaș, cu sufixul diminutival -el (la fel Almăjel < Almaj, Hălmăgel < Hălmagiu); Almășeni e toponimizarea unui nume de grup cu sufixul -eni („cei veniți din Almaș“); Almăj este o variantă fonetică dialectală a lui Almaș (formele cu j se găsesc în Banat și în Oltenia, iar cele cu ș în zona Ardealului). Almasău poate fi un compus format din almás, „livadă
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
reală este însă cu totul alta. Revenind la baza apelativă adevărată a toponimului Apahida, precizăm că termenul apàt (< sl. opati < lat. abbas, -atis), care este atestat și ca antroponim (Apati), se regăsește ca formant în numeroase alte toponime: Abadia (< apàt + sufixul toponimic -a), Păgida (adaptare fonetică romînească pentru Apahida), Apalina, Apateu, Apatiu, Apața (< magh. apáca, „călugăriță“), Opatița. Înrudite onomasiologic sunt toponimele care provin din magh. atya, „părinte“, termen de respect pentru monahi (Atea, Atia) din magh. barát, „prieten, monah“ (< sl. brat
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Sub carpații Gorjului). Este atestat începînd cu secolul al XVI-lea sub formele Hămă rade, Amărada, Amărăzea, Hămăradie, Hămărazia, Ameradia, Amăradia, Amarazi etc. O ipoteză etimologică trimite la apelativul maghiar hamar, „iute repede“, din care s-ar fi format, cu sufixul local -d, Homorod, romînizat cu finala -ia, întîlnită frecvent la toponime cu structură asemănătoare (Arpadia, Ciocadia, Mehadia, Mărăjdia, Răcăjdia, Orăștia, Nădăștia etc.). Existența unui pîrîu Homorodia, care se varsă în Homorod și care a fost atestat sub forma Valye Hamerade
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
susținere geografică sau istorică. Hasdeu intuiește că este vorba de o bază antroponimică, Arnotă, dar se complică presupunînd că aceasta ar proveni dintr-un apelativ reconstituit prin comparația gr. arnos, lat. arnum, „miel“, căruia i s-ar fi adăugat un sufix slav (formație hibridă greu de acceptat). Ioan Pătruț, observînd că sufixul -otă, întîlnit astăzi numai în nume de familie ori supranume, dar care au funcționat, cu siguranță, înainte de aceasta și ca prenume, formează în slavă sau chiar în romînă, după
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
bază antroponimică, Arnotă, dar se complică presupunînd că aceasta ar proveni dintr-un apelativ reconstituit prin comparația gr. arnos, lat. arnum, „miel“, căruia i s-ar fi adăugat un sufix slav (formație hibridă greu de acceptat). Ioan Pătruț, observînd că sufixul -otă, întîlnit astăzi numai în nume de familie ori supranume, dar care au funcționat, cu siguranță, înainte de aceasta și ca prenume, formează în slavă sau chiar în romînă, după model slav, nume doar de la antroponime anterioare (nu și de la apelative
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
siguranță, înainte de aceasta și ca prenume, formează în slavă sau chiar în romînă, după model slav, nume doar de la antroponime anterioare (nu și de la apelative), consideră că un asemenea antroponim-bază ar putea fi Harn, Harnea, la rîndul său derivat, cu sufixul consonantic -nde la radicalul Har (prezent în Harea, Harșo, Harșia, Hariu, Harțea, Harță etc.), extras din nume ca Hariton, Haralambie. H inițial a fost pierdut ulterior, ca în Hamza > Amza, Hariton > Ariton etc. Numele de munți formați de la nume de
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
etc.), extras din nume ca Hariton, Haralambie. H inițial a fost pierdut ulterior, ca în Hamza > Amza, Hariton > Ariton etc. Numele de munți formați de la nume de persoane (probabil proprietarii străvechi ai acestora) sunt numeroase. Unele au în structură chiar sufixul -otă: Albotă, Breotă, Leaota, Șerbota etc. În ceea ce privește sufixul (de fapt, infixul) -n-, el se regăsește și în alte toponime cu bază antroponimică: Borniș, Bozna, Boznea, Coșna, Moșna, Stoina etc. Ascura Este un unicat toponimic în teritoriul romînesc și nu are
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]