2,367 matches
-
din Istanbul. O sută de războinici din tribul Bordjighin, conduși de Amir Baian (mi se pare cunoscut acest nume... ) au pornit cu o misiune secretă pe Drumul Mătăsii. Sunt pregătiți de luptă și au numeroși arcași.” Căpitanul Înfășură la loc sulul și Îl ascunse la piept. Era primul semn scris despre posibila Întoarcere a lui Ștefănel. Dar era, oare, Ștefănel? Și, dacă da, ar fi putut el, singur, să anihileze un atac al Cuceritorilor? Puteau fi toate acestea adevărate? Dacă erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
amintească ordinea În care le deschisese Nogodar. Da. Aici greșise. Reluă operațiunea, mai Încet. Sub cel de-al treilea cufăr se deschise o trapă. Amir Întinse mâna, simțind cu mirare că e cuprins de un tremur ușor. Degetele Îi atinseră sulul de hârtie. Îl scoase și Îl desfăcu, nerăbdător. Da. Totul era adevărat. Portretul lui Anda Îl privea cu aceeași intensitate. Potretul lui Anda așa cum i se spusese că va fi peste aproape douăzeci de ani. Nu douăzeci. Ci aproape. Trecuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
mausoleu de la Samarkand. Se afla acolo demult. Fiindcă acel tânăr avea darul clarviziunii și fiindcă va ajunge să poarte sabia Cuceritorilor. Va ajunge noul Conducător. Toate acestea nu se Întâmplaseră Încă, dar Începeau să se Întâmple. Amir așeză la loc sulul, Închise cuferele și privi În jur. Nimic nu părea schimbat. Și totuși, cineva venea zilnic acolo și menținea torțele aprinse. Dacă Anda ar fi fost acolo, ar fi lăsat un semn. Gândul Îl străbătu ca un fior. Un semn. Luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
nasul coroiat și cu priviri care sugerau că nu se supune aproape nimănui. Portretul lui sugera siguranță, dar și un soi de răutate adâncă, pe care Alexandru o simțise din prima clipă. Omul intră În palat, iar desenul dispăru, făcut sul, În mâneca bufantă a costumului genovez. Cerșetorul rămânea nemișcat, fără a privi pe nimeni. Nu, Își spuse Alexandru, era imposibil să fie un agent al serviciilor turcești. Nimeni nu și-ar putea juca rolul atât de bine. Ar trebui, cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
erau cunoscute: războinicul mongol și noul șef al Cuceritorilor. Tânărul ciudat, cu ochi albaștri. Abia atunci Își aduse aminte de portret și vru să-l scoată de sub tunică. Dar nu-l găsi. Lăsă jos luneta și Își descheie nasturii. Nu, sulul nu mai era la el. Căută pe punte, coborâ În cală, dar nu găsi nimic. Reveni pe punte și privi din nou prin lunetă. O luă din nou de la ochi, simțind că se Întâmplă ceva ciudat. Într-adevăr, tunurile de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Posibil... O bătaie la ușă Îi Întrerupse. Unul din oamenii de gardă intră, se Înclină În fața Marelui Maestru și spuse, puțin stânjenit: - Un negustor din port cere să intre la Înălțimea voastră. E cam jerpelit. Dar are o hârtie legată sul. Spune că e un cadou pentru Marele Maestru. - Să intre, spuse Ștefănel. În Încăpere intră un bărbat ce părea a avea În jur de cincizeci de ani. Era slab, avea obrajii scofâlciți, iar hainele Îi erau peticite. Dacă era negustor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
iar apoi pe străduțele din jur se dăduseră lupte. Doi oameni, spunea el, luptaseră cu mai mulți ieniceri care blocau ieșirea spre port. Apoi cei doi urcaseră pe un acoperiș și ajunseseră la o corabie. De pe acel acoperiș căzuse un sul de hârtie, pe care el Îl luase crezând că e vreun document important, pentru care ar fi putut cere o anumită sumă unuia dintre viziri. Dar, când Îl desfăcuse, descoperise că nu era decât un portret. Nu știuse ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
portretul lui. Amir și Ștefănel se priviră, cu același gând. „Portretul?” - Spune-i negustorului că are o recompensă de cinci taleri de aur pentru bunătatea lui. Și că, după primirea banilor, se cuvine să uite tot ce văzuse pe acel sul de hârtie, spuse Ștefănel. Amir traduse, iar omul scoase din sân un sul pe care Îl Întinse mongolului. - Iată banii, spuse Amir. Ești liber. Negustorul se retrase cu fața mereu spre cei doi, ca să nu-i ofenseze. După ce ieși, Amir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
negustorului că are o recompensă de cinci taleri de aur pentru bunătatea lui. Și că, după primirea banilor, se cuvine să uite tot ce văzuse pe acel sul de hârtie, spuse Ștefănel. Amir traduse, iar omul scoase din sân un sul pe care Îl Întinse mongolului. - Iată banii, spuse Amir. Ești liber. Negustorul se retrase cu fața mereu spre cei doi, ca să nu-i ofenseze. După ce ieși, Amir Îi Întinse sulul Marelui Maestru, care Îl deschise. Îi arătă fratelui său de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
spuse Ștefănel. Amir traduse, iar omul scoase din sân un sul pe care Îl Întinse mongolului. - Iată banii, spuse Amir. Ești liber. Negustorul se retrase cu fața mereu spre cei doi, ca să nu-i ofenseze. După ce ieși, Amir Îi Întinse sulul Marelui Maestru, care Îl deschise. Îi arătă fratelui său de sânge, fără să spună nimic. Era Portretul. Era exact Portretul arătat de Nogodar În Orașul Mort din Samarkand. După câteva clipe, Ștefănel Îl luă și Îl studie atent lângă fereastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
trimis la Istanbul pentru a Învăța cele trebuitoare unui viitor domnitor așezat de Înalta Poartă pe tronul Sucevei atunci când părintele său nu va mai fi. Iar aceasta va fi pecetea credinței lui Ștefan față de neînvinsul imperiu al Semilunii! Solul Împături sulul de pergament, așteptând răspunsul. Boierii adunați În Sfatul domnesc Își țineau răsuflarea. Lângă tronul pe care era așezat domnitorul, căpitanul Pietro privea nemișcat, cu mâna pe mânerul sabiei. El ținea În continuare locul căpitanului Oană, care sosise la Suceava, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
așezase pe fotoliul scund care îi aparținea după articolul de lege: possession vaut titre și își scotea mănușile. - Ger! . . . zise distrat, și se plictisi că Lina nu se astâmpăra și ea pe un scaun. Potrivea minuțios la pervazul ușei un sul subțire capitonat, din stofă la fel cu draperiile, o "noutate" inaugurată chiar atunci. - Frig! zise iar Lina. Am văzut eu bine! ... pe aci vine vîn-tul! Rim e culcat, e bolnav! -- Ei aș! spusese Mini drept crice consolare. - A răcit! . . . prin
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
încheiere Zeul Neantului. În acest timp, Homer, care, la început, de bine de rău, se ținuse de bara din fața altarului, atârna acum moale, ca o marionetă, cu picioarele rășchirate grotesc și cu brațele bălăbănindu-i-se de la subțiorile proptite de sulul metalic. - Nu ești dumneata Barbara Hamilton? - Ba da, răspunse un glas mirat de femeie. Dar de unde știi? Era amplificatorul care reproducea "pista sonoră" a memoriei lui Homer. - L-am auzit odată pe Adrian Gord vorbind despre dumneata. Și mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]
-
sistem al stegarilor. Nu se oprea până când fiecare copil nu știa cum era identificat fiecare stegar după steagul său, care putea fi: tivit, simplu, alb, galben, roșu sau albastru. Într-o zi, tata a desfăcut o hartă a Chinei făcută sul. China era precum borul unei pălării, înconjurată de țări obișnuite și dornice să-și jure loialitatea față de împărat, Fiul Cerului. Printre ele se aflau Laos, Siam și Burma la sud, Nepalul la vest, Coreea, Sulu și Insulele Ryukyu la est
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
galben sclipitor. La pălărie are o pană de păun și un diamant roșu. Evită să se uite la mine. După ce face trei plecăciuni adânci, el „invită în scenă“ trei obiecte. Primul este un cufăr mic, galben, din care scoate un sul de mătase galbenă. Acesta e decretul. Al doilea este Registrul Căsătoriilor Imperiale. Ultimul este un sigiliu din piatră inscripționat cu numele și titlul meu. Urmându-l pe eunuc, execut ceremonialul în fața meselor. Mă înclin și lovesc cu fruntea de pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
arderea tămâii. Ei par să se încovoaie sub greutatea lor. Îmi scot capa de satin, așa cum cere eticheta, și mă înclin spre registru și sigiliu. După aceea stau în poziție îngenuncheată și mă întorc cu fața spre nord. Ambasadorul desface sulul și începe să citească din decret. Vocea lui e adâncă, vibrantă, dar nu pricep un cuvânt din ce zice. Îmi ia ceva timp să-mi dau seama că citește decretul în două limbi, manciuriană și mandarină, amândouă în vechi tonuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Are niște ochi minunați, de tigru. Pare înspăimântată. — Bine ai venit, Zăpada. În al doilea rând, eunucul-șef Shim mă înștiințează de alocația mea anuală: — Va fi de cinci lingouri de aur, o mie de tael-i de argint, treizeci de suluri de satin, mătase și bumbac, cincisprezece bucăți de piele de bivol, oaie, șarpe și iepure și o sută de nasturi din argint. Pare mult, dar le veți termina până la sfârșitul anului, deoarece sunteți răspunzătoare de plata salariilor celor șase eunuci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
îi poate oferi Majestății Sale un ultim serviciu. — De acord, murmură Hsien Feng. Seng-ko-lin-chin începe: — Se apropie luna plină... — Treci la subiect. Împăratul își întoarce capul spre tavan. — Eu... Cu mâinile bâjbâind, generalul scoate din buzunarul adânc al robei un sul micuț de pergament și i-l dă eunucului-șef Shim. Shim desface sulul, pentru ca împăratul să-l poată vedea. Pe el scrie „Mergi la Jehol“. — Ce vrei să spui? întreabă împăratul Hsien Feng. — Vânătoare, Majestatea Voastră, răspunde Seng-ko-lin-chin. — Vânătoare? Tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Seng-ko-lin-chin începe: — Se apropie luna plină... — Treci la subiect. Împăratul își întoarce capul spre tavan. — Eu... Cu mâinile bâjbâind, generalul scoate din buzunarul adânc al robei un sul micuț de pergament și i-l dă eunucului-șef Shim. Shim desface sulul, pentru ca împăratul să-l poată vedea. Pe el scrie „Mergi la Jehol“. — Ce vrei să spui? întreabă împăratul Hsien Feng. — Vânătoare, Majestatea Voastră, răspunde Seng-ko-lin-chin. — Vânătoare? Tu crezi că am chef să merg la vânătoare? Cu grijă, Seng-ko-lin-chin explică: e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
să lase bunurile mai puțin valoroase și să le îngroape pe cele importante. Dar nu puteam să săpăm suficient de repede. Eu am îngropat tot ce-am putut, inclusiv ceasul cel mare și universul mișcător, iar alții au aruncat înăuntru sulurile de pergamente. În timp ce târam sacii, ne-am trezit față în față cu barbarii. Au tras asupra noastră. Gărzile au căzut una după alta. Aceia care nu au fost împușcați au fost capturați, iar mai târziu aruncați în lac. Barbarii m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Zău? Arată-l atunci, zâmbește Su Shun disprețuitor. — Fără ca noi să-l fi întocmit, cum ar putea să existe un decret? zice cineva din grup. Prințul Kung scoate din buzunarul interior decretul pe care i l-a dus An-te-hai. Micul sul din mătase galbenă, cu sigiliul lui Nuharoo și al meu, îi năucește pe Su Shun și pe oamenii săi. Cu siguranță își pun întrebarea: cum a ieșit ăsta de aici? Fără nici un alt cuvânt, prințul Kung îi dă la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
funerară se va încheia, un cârlig cu mâner lung va fi introdus într-o fantă și va trage bila către adâncitură. Când aceasta va cădea în cavitate, ușa se va închide pentru totdeauna. Îl răsplătim pe arhitectul-șef cu un sul de pergament cu caligrafia împăratului Hsien Feng și omul se retrage. Nuharoo e nerăbdătoare să plece. Nu vrea să îl onoreze pe arhitect cu cina pe care am promis-o. O conving că este important să ne ținem de cuvânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
ne trimită împăratul voința lui asupra acestui lucru. $6 1. Atunci împăratul Dariu a dat poruncă să se facă cercetări în casa scrisorilor unde se puneau vistieriile în Babilon. 2. Și s-a găsit la Ahmeta, capitala ținutului Mediei, un sul pe care era scrisă această aducere aminte: 3. "În anul întîi al domniei împăratului Cir, împăratul Cir a dat această poruncă privitoare la Casa lui Dumnezeu din Ierusalim. "Casa să fie zidită iarăși, ca să fie un loc unde să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85086_a_85873]
-
dureri ascuțite În vintre. „Suntem și noi câțiva băieți și ne gândeam că poate ne simțim bine Împreună, dacă tot ziceți că nu v-au obosit ăia prea mult...” Fără altă vorbă, se scotoci În buzunarul de la piept, scoase un sul de bancnote mici și mototolite - averile tuturor rămașilor - și-l Întinse uneia dintre fete. După ce numără banii, ea Îl Întrebă pe mijlocitor: „Câți sunteți?”. „Șase”, răspunse cam tare și cam repezit soldatul și se temu ca nu cumva vocea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
lăsau ațe și petice de țoale În spini. Răvășită, Valea se burzuluia În jurul lor. La o cotitură urlară de groază: de o cracă groasă a unei sălcii atârnau trei hoituri de câine jupuite și pline de muște; cojoacele lor, făcute sul și date cu sare grunjoasă, se legănau de câte o sârmă de altă creangă, mai subțire; capetele potăilor, cu dinții rânjiți și blana pe ele, zăceau În pârâu. Povestea lui Câinaru, neguțător de piei de cotarlă, era și ea adevărată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]