4,773 matches
-
hipermărfii. Nu generalizarea imperativului autodepășirii, ci generalizarea imperativului schimbării recreative și mercantile sub egida sistemului modei. Fără îndoială, sportul-divertisment nu-i întotdeauna străin de dorința depășirii limitelor: se face jogging cu cronometrul în mână, cadranul bicicletei de apartament este atent supravegheat, o partidă amicală de tenis e disputată până la epuizare 22. Dar ponderea acestor motivații e mică în comparație cu prioritatea acordată noilor așteptări cu care sunt învestite sportul-divertisment și sportul practicat pentru sănătate: menținerea formei, igiena vieții, plăcerea descoperirii, destinderea, contactul cu
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
legătura dintre supervizare și productivitatea muncii este mediată de anumiți factori latenți, ce țin de personalitate, dar și de structuri sociale. Practicianul poate reține de aici că stilul de supervizare ar putea crește sau, dimpotrivă, ar putea reduce eficiența activităților supravegheate. Studii despre relația dintre supervizare și productivitate Day și Hamblin (1964 cf Hopper, 1965) arată că majoritatea experimentelor de laborator au găsit o strânsă corelație între stilul de supervizare și variabilele dependente, cum ar fi productivitatea și satisfacția în muncă
Practica dezvoltării comunitare by Dumitru Sandu (coord.) [Corola-publishinghouse/Science/2132_a_3457]
-
a fi căutat și în altă parte, în alte texte și contexte. Singur în noapte, am înțeles că, în sală, ca spectator, mă regăsisem, pentru întâia oară, de partea supraveghetorilor, în timp ce, în viață, petrecusem ani în șir de partea celor supravegheați. Și, încet-încet, îmi reveneau amintirile acelor intime întruniri familiale despre care părinții mei descoperiseră, cu ani mai târziu, că fuseseră „infiltrate”, că printre prietenii apropiați fusese strecurat un informator. Cine anume? Încep bănuielile. Cum să le reziști, cum să nu
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
sub privirea Stăpânului Suprem. Gândit ca inițiator al spectacolului, Dumnezeu se erijează și în supraveghetor intransigent, condiție indispensabilă pentru a verifica derularea perfectă a reprezentației și inserarea exactă a fiecăruia în rolul care îi este conferit. Lumea este o scenă supravegheată. Supraveghere divină, supraveghere generalizată. În această organizare care a dominat universul occidental, trebuie să distingem natura diferită a supraveghetorului, care e sacru, și a celor supravegheați, care sunt profani, insecte pironite sub reflector, căruia nici o persoană nu i se poate
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
inserarea exactă a fiecăruia în rolul care îi este conferit. Lumea este o scenă supravegheată. Supraveghere divină, supraveghere generalizată. În această organizare care a dominat universul occidental, trebuie să distingem natura diferită a supraveghetorului, care e sacru, și a celor supravegheați, care sunt profani, insecte pironite sub reflector, căruia nici o persoană nu i se poate sustrage. Supraveghere omniprezentă, supraveghere verticală. Verticalitatea fiind aici înțeleasă ca o ierarhie nu numai ontologică, ci și spațială, căci ea îi permite Puterii care domină lumea
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
cerului. Într-un spectacol sublim și neterminat din 1981, Victor Garcia crea un dispozitiv scenografic asemănător pupilei unui ochi uriaș în interiorul căruia evoluau personajele. Supravegherea, a priori absolută la Calderón, se convertea astfel în supraveghere interiorizată: instanța supraveghetoare și ființa supravegheată se confundau. Nu mai există disociere, iar Marele Supraveghetor se răspândește, fără să întâmpine nici o rezistență, în multitudinea personajelor supravegheate. Dar nu unei asemenea supravegheri i se consacră acest eseu, chiar dacă recunoaște în modelul inițial o înrudire persistentă cu modelul
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
în interiorul căruia evoluau personajele. Supravegherea, a priori absolută la Calderón, se convertea astfel în supraveghere interiorizată: instanța supraveghetoare și ființa supravegheată se confundau. Nu mai există disociere, iar Marele Supraveghetor se răspândește, fără să întâmpine nici o rezistență, în multitudinea personajelor supravegheate. Dar nu unei asemenea supravegheri i se consacră acest eseu, chiar dacă recunoaște în modelul inițial o înrudire persistentă cu modelul propriu practicii teatrale. Inspirat de secvența din Britannicus, ce a trezit interesul spectatorului/cititor care sunt, acest mic volum se
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
va fi vorba de o abordare a „supravegherii” și a diverselor moduri în care ea se exercită pe platoul de joc, sub ochiul avizat al unui spectator care îi resimte deopotrivă atracția și oroarea. Fără acest spectator nu există „scenă supravegheată”. Iată de ce analiza va viza atât textele, cât și spectacolele, va evoca efectele supravegherii nu numai asupra lecturii, ci și asupra scenei. Așadar, cartea de față nu propune un discurs suplimentar despre supraveghere, ci o reflecție asupra spectatorului, pornind de la
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
decât o parte dintre personajele în cauză. Impactul asupra spectatorului se explică tocmai prin această situație nouă, care produce o modificare a raportului obișnuit pe platoul de joc. Spectatorul domină întrucâtva platoul. El este stăpânul vremelnic al scenei ca teritoriu supravegheat, pus sub tutela privirii sale aflate de cealaltă parte a rampei: raportul publicului cu intriga se modifică, iar implicarea lui este diferită, sporește. Fără să fie nici sacră, nici profană, această supraveghere este esențialmente teatrală. Totuși „scena supravegheată” nu trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
ca teritoriu supravegheat, pus sub tutela privirii sale aflate de cealaltă parte a rampei: raportul publicului cu intriga se modifică, iar implicarea lui este diferită, sporește. Fără să fie nici sacră, nici profană, această supraveghere este esențialmente teatrală. Totuși „scena supravegheată” nu trebuie asimilată cu „teatrul în teatru”, căci, deși înrudite, cele două dispozitive se deosebesc considerabil. Este ceea ce vom încerca să lămurim în continuare, căci dacă, în ambele cazuri, spectatorul se află într-o altă situație decât cea obișnuită, incidențele
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
ambele cazuri, spectatorul se află într-o altă situație decât cea obișnuită, incidențele nu sunt aceleași. „Supravegherea” este întotdeauna asociată unei posturi polițienești, în timp ce „teatrul în teatru” destabilizează ficțiunea și produce un nesperat „efect de adevăr”. A vorbi despre „scena supravegheată” nu presupune aici, am anunțat-o de la început, examinarea tuturor textelor, ci mai degrabă identificarea ansamblului de proceduri și de dispozitive întrebuințate, în paralel cu reliefarea extremei varietăți a efectelor induse. Supravegherea, pe o scenă, implică spectatorul la fel ca
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
să devină uneori confuz, căci pretutindeni se „supraveghează”... Aflăm, de pildă, din ziarul Le Monde, că un om politic „își ține primul său discurs de candidat sub o maximă supraveghere”, iar în Le Figaro se vorbește despre un „urs strict supravegheat”. Exemplele se înmulțesc dacă privim anunțurile publicitare pentru curele de slăbire, care invită doritorii să „se supravegheze”, într-un mod mult mai prozaic decât o făceau odinioară maeștrii în manualele de etică. În ceea ce mă privește, cealaltă supraveghere, directă și
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
și dibaci al supraveghetorilor, spectatorul nostru are o perspectivă globală asupra acestui dispozitiv, dovedindu-se astfel mult mai informat decât respectivele personaje. Situația devine și mai atractivă când regizorul asigură prezența simultană pe platoul de joc a supraveghetorilor și a supravegheaților. Spectatorul vede atunci ambele tabere antrenate în conflict și percepe incertitudinea provocată de diferența de nivel informativ dintre ele. Să vezi dispozitivul de supraveghere implică vizibilitatea tuturor personajelor participante la o structură în general binară. Într-un teatru care face
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
în general binară. Într-un teatru care face eforturi tot mai mari pentru a da o expresie vizibilă invizibilului, ei bine, tot așa cum fantomele au încetat să mai fie evanescente sau insesizabile, tot astfel supraveghetorii au început să apară alături de supravegheați. Iar dacă mi-au plăcut atât de mult Britannicus, pus în scenă de Alain Bézu, ori Mama confidentă de Marivaux în regia lui Sandrine Anglade, a fost fără îndoială și datorită vizibilității tuturor persoanelor integrate în dispozitivul de supraveghere, căruia
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
în această ființă un potențial inamic, un suspect care trebuie spionat, urmărit, ținut permanent sub control. Pentru un „veghetor”, iminența pericolului va fi întotdeauna mai mică decât pentru un „supraveghetor”, care interiorizează pericolul și acționează în numele unei eventuale „deviații” a „supravegheatului”. Pe un veghetor ni-l putem imagina moțăind, pe un supraveghetor niciodată. Veghetorul își păstrează, conform statutului său, un caracter diletant, amator; supraveghetorul, perspicace și intransigent, format pentru misiuni de culegere de informații, va fi, de cele mai multe ori, un „profesionist
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
și inavuabilă, este voyeurisme-ul, discutat în amănunt de Sartre. Am fi perfect îndreptățiți să-l asimilăm supravegherii, dacă n-ar exista totuși o diferență, credem, notabilă. E adevărat că și supravegherea și voyeurisme-ul se bazează pe o structură bipartită, supraveghetor/supravegheat (cazurile în care există mai mulți supraveghetori sau mai mulți supravegheați nu schimbă cu nimic funcționarea structurală a operațiunii); e adevărat și că ambele se disting prin absența neutralității ori a gratuității. Să mai adăugăm și faptul că le este
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
perfect îndreptățiți să-l asimilăm supravegherii, dacă n-ar exista totuși o diferență, credem, notabilă. E adevărat că și supravegherea și voyeurisme-ul se bazează pe o structură bipartită, supraveghetor/supravegheat (cazurile în care există mai mulți supraveghetori sau mai mulți supravegheați nu schimbă cu nimic funcționarea structurală a operațiunii); e adevărat și că ambele se disting prin absența neutralității ori a gratuității. Să mai adăugăm și faptul că le este proprie instrumentalizarea informațiilor. Ei bine, aici apare diferența: pentru un voyeur
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
dat imuabil le reunește pe toate trei: postura, care este aceeași - să vezi sau să auzi fără să fii văzut sau auzit. O postură ce pretinde îndeplinirea unei duble activități - camuflajul și dezvăluirea - și care asigură legătura dintre supraveghetor și supravegheat. Chiar dacă motivațiile diferă, procesul, același peste tot, organizează o constelație secretă, articulată grație unei practici și a tot ceea ce ea produce ca joc de ecouri și dependențe reciproce. Jocul se joacă întotdeauna în doi. Această diviziune permite privirii, auzului sau
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
acest tip de supraveghere rămâne mai adecvat teatrului, căci, firește, scena nu are la dispoziție resursele tehnologice ale cinematografului. Supravegherea focalizată trimite la acțiuni individuale, întreprinse de îndrăgostiți travestiți și de servitori informatori. Aceștia pătrund în anturajul personajelor ce trebuie supravegheate și furnizează informații nicidecum și niciodată neutre: ele afectează raporturile personale, modifică alianțele și invită la un scepticism justificat, o dată în plus, de aceste „informații despre oameni” (ca să traducem englezescul human intelligence, care desemnează misiunea unuia dintre cele mai faimoase
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
anumită doză de voyeurisme: nefiind indiferentă, spioana travestită suferă impactul acesteia, suportă consecințele faptului de a se afla, clipă de clipă, în intimitatea ei. Cel puțin în teatru, supravegherea focalizată nu va fi niciodată neutră, ci perturbată de seducția celui supravegheat. Supravegherea de proximitatetc "Supravegherea de proximitate" Supravegherea nu este legată doar de politica unei puteri și de logica sa disciplinară. Ea poate fi, de asemenea, produsul anumitor comunități omogene care trăiesc într-o deplină izolare. Comunități unde supravegherea emană de la
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
trăiesc într-o deplină izolare. Comunități unde supravegherea emană de la sine. E vorba de o supraveghere de proximitate, care se exercită pe baza unui soi de intimitate socializată ce face din fiecare individ, rând pe rând, un supraveghetor și un supravegheat. Această permutare circulară definește cel mai adesea supravegherea între vecini, care ar putea fi considerată „moale” sau „blândă” în comparație cu supravegherea „dură” practicată din rațiuni de stat și care antrenează consecințe punitive severe. Supravegherea „moale”, de proximitate, se limitează la colectarea
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
gesticulație agresivă nu îi sperie și nu îi face să capituleze. Intimidarea este rezervată învinșilor, resemnaților, nu celor care nu cedează, indiferent de strategiile adoptate și de mijloacele întrebuințate. Supravegherea ostentativă supralicitează, ațâță conflictul și, astfel, implicit, selectează. Majoritatea celor supravegheați o acceptă ca pe o condiție ineluctabilă, o integrează mental și îi admit autoritatea. Există însă și câțiva nesupuși, câțiva rebeli care nădăjduiesc că o vor submina, că vor pune bețe în roatele acestei mașinării de control, reputată ca infailibilă
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
crudă, de nemiloasă, căci, în mod flagrant, ceea ce se presupune a fi invizibil se vede în toate detaliile. De data aceasta, torționarul e de față. Deși, în raport cu fantoma, din punct de vedere ontologic, el se află la același nivel cu supravegheații, din punct de vedere politic, le este superior: un tiran în devenire. Asemenea unui aparat de fotografiat, scena revelează negativul fotografiei: geloșii bănuitori ascunși în beznă, amanții bănuiți expuși în plină lumină. Mizanscena supravegherii produce o răsturnare ierarhică la nivelul
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
el ceea ce ceilalți nu văd. Ne aflăm, așadar, într-o situație de superioritate, fapt ce trezește în noi o plăcere copilărească, „voyeuristă”, pe lângă plăcerea adultului martor al supravegherii, căreia îi sesizează ambiguitatea și îi descoperă mecanismele. Căci, adoptând strategia coprezenței supravegheaților și supraveghetorilor, scena ne arată supravegherea „în acțiune”, lasă la vedere rotițele angrenajului și îi dezvăluie modul de funcționare. Iar noi, din sală, privim această mașinărie numită supraveghere, din care nu lipsește nici un element. Reciprocitatea trunchiatătc "Reciprocitatea trunchiată" „Pentru o
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
ca prezență, același statut, indiferent de natura relației lor. Stau față în față, obraz lîngă obraz, trup lîngă trup... la bine și la rău. Orice îndrăgostit e fericit să-și vadă perechea, orice victimă urăște contactul cu torționarul ei. Dar supravegheatul? Lui îi va fi întotdeauna refuzată posibilitatea de a-și identifica „partenerul”, căci „dublul” său relațional este o umbră, o fantomă sau o bănuială. Regimul supravegherii se definește printr-o reciprocitate trunchiată: lipsește celălalt, care totuși există și acționează. Aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]