KorAP: Find »[drukola/base=tăbliță & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...28 29 30 ...76 >

1,881 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599

pe care le văzuse afară. Nu zăreau mare lucru din cauza „zonei de rugăciune pentru femei“ care era aglomerată chiar și la ora asta. Gata cu toate astea, hotărî ea. Însoțirea grupului de turiști n-o va conduce în veci la tăbliță. Trebuia să caute ca lumea. Asta însemna singură. Se îndepărtă cât putu de încet și de discret de grup și se îndreptă spre prima ieșire disponibilă. Era un șir de scări din metal, proaspăt construite, pe care le zărise când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
pură, de consternarea ei la vederea acestui bărbat aici. Toate sentimentele erau copleșite de confuzia ei, care era totală. —Ce Dumnezeu faci? fu tot ce reuși să spună. Să nu ne grăbim, Maggie. Pentru început, vreau să știu unde e tăblița. Dar, tu? De ce ai...? — Întrebarea e, dacă nu o ai la tine, dacă nu e ascunsă undeva în adâncurile corpului tău - și m-am convins că nu e -, unde dracu e? Acum ridica tonul, cum îl mai auzise făcând și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
mestecând guma cu nicotină mai hotărât ca niciodată. Asta nu e o negociere cu cine știe ce culegători de banane din Africa. Deții ceva de care am nevoie. Și nu ai nici o alternativă, Maggie. Nici una. Așa că spune-mi. Unde e nenorocita de tăbliță? Negociere. Simpla pronunțare a cuvântului fu suficientă ca să-și vină în fire. Întotdeauna fusese bună la ceea ce psihiatrii numesc „compartimentare“, separarea unui aspect al vieții sale de celelalte, în așa fel încât să se poată concentra la sarcina pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
e foarte complicat. Voia să răsufle ușurată: avea să vorbească. Dar figura îi rămase înghețată. — Ne trebuie un acord de pace aici, Maggie. Și eram, naiba să-l ia, destul de aproape. Apoi, weekendul trecut, auzim că circulă pe-aici o tăbliță, care s-ar putea să fie ultimul testament al lui Avraam... —De unde? —De unde ce? — De unde ai auzit? —De la tatăl prietenului tău. Guttman. L-a sunat pe Baruch Kishon, ziaristul evreu, și i-a spus. Nu toată povestea, dar suficient din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
ar fi încheiat. Trebuia să ne asigurăm că nici unii, nici alții nu pun mâna pe ea. Asta îi prilejui un moment de ușurare: până la urmă nu i-o luase înainte. Miller știa la fel de puține lucruri ca și ea despre conținutul tăbliței. Va menține ofensiva. Deci tu ai fost. Tu i-ai omorât pe Kishon, Ahmed Nour, Afif Aweida, Guttman, pe soția lui Guttman - oricine ar putea ști ce e pe tăbliță și ar putea dezvălui acest lucru. Nu voia să amintească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
Miller știa la fel de puține lucruri ca și ea despre conținutul tăbliței. Va menține ofensiva. Deci tu ai fost. Tu i-ai omorât pe Kishon, Ahmed Nour, Afif Aweida, Guttman, pe soția lui Guttman - oricine ar putea ști ce e pe tăbliță și ar putea dezvălui acest lucru. Nu voia să amintească de Uri; dacă ar spune-o, s-ar putea să se adeverească. Nu te lăsa dusă de val, Costello. Guttman a fost omorât de serviciile secrete israeliene. Tipul părea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
trebui să știi deja asta. Și presupun că funcționa. Până când am apărut eu și am început să-mi bag nasul. A, nu trebuie să-ți faci griji în privința asta. —De ce? Ai fi reușit, eliminând pe oricine ar fi aflat despre tăbliță. Secretul lui Avraam ar fi rămas necunoscut. Dar m-am băgat eu, nu-i așa, zbătându-mă zi și noapte să scot la lumină ceea ce tu te-ai hotărât să ții ascuns. Cât de naivă am putut fi. — Ar trebui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
ar păsa. —Glumești? Glumești, ce naiba? Zâmbetul îi dispăruse acum. Ce crezi că făceam aici. Toată operațiunea avea ca scop salvarea negocierilor. Știam că vor fi mai moarte decât un curcan în noiembrie, în momentul în care ar ieși la iveală tăblița. O privi pe Maggie profund dezgustat. —Pur și simplu nu înțelegeți, nu-i așa? Nici tu și nici tâmpiții ăia de liberali elitiști și îngâmfați de pe Coasta de Est sau din Europa. Se aplecă peste masă și ochii îi scânteiară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
Să știi că asta făceam. Și avea și sens. Cele două tabere sunt încă în cameră... —Tehnic. Există și negocieri ascunse, așa că vorbesc, crede-mă. Și în plus tehnic e mai bine decât nimic. N-am fi ajuns nicăieri dacă tăblița aia nenorocită ar fi ieșit la iveală. Sunt mândru de ce am făcut. —A știut toată lumea în afară de mine? Miller tăcea acum, privindu-și degetele. —Din contră. Știa cine trebuia să știe. Eu și o mică echipă aleasă în acest scop. Foști

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
șefului lor toate detaliile operațiunii. Și noi, ceilalți, nu am știut nimic? Secretarul de stat? Sanchez? —Nici unul. În afară de tine. —Despre ce naiba vorbești? Ar trebui să fii mândră. —Mândră? —De ce-ai făcut. Aproape că ne-ai condus unde trebuia. La tăbliță. Exact cum am sperat. —Nu înțeleg. —O, haide, asta nu e Căsuța din prerie. Știi cum funcționează lucrurile. De ce crezi că l-am trimis pe Bonham după tine? —Ca să închei afacerea. Cele două tabere erau foarte aproape de asta și ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
de tine din cauza - cum s-o spun cât mai delicat -, din cauza experienței tale unice. Maggie simțea că pălește. — Ce vrei să spui? — Aveam nevoie de cineva care să se împrietenească cu Guttman junior. Dacă știa cineva unde ascunsese bătrânul nemernic tăblița asta, el trebuia să fie acela. M-ai adus aici ca să, ca să... Nu putu rosti cuvintele. —Păi, hai să dăm cărțile pe față, Maggie, aveai experiența necesară. Te-ai împrietenit cu nebunul ăla din Africa și ne-am gândit că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
Când ea se răsuci, el apăsă pe un buton de sub masă, făcând să intre instantaneu înapoi în cameră doi bărbați mascați. —OK, Maggie. A durat destul. Nu că nu mi-ar face plăcere. Dar trebuie să-mi spui unde e tăblița. Nu știu, spuse, cuvintele fiindu-i acoperite de lovitura peste față. — Nu ești deloc pe-aproape, Maggie. Acum cred că știi că am niște băieți aici cărora le-a făcut plăcere să te cunoască. S-ar putea să le surâdă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
furie, Maggie lua în calcul această posibilitate. Până la urmă, înțelegea acum, orice fel de trădare era posibilă. Uri ar fi putut înscena focurile de armă de pe șosea, din acea dimineață și apoi s-ar fi putut duce să ia singur tăblița. Poate că își dăduse seama cine era Maggie înaintea ei. Făcuse parte din serviciile de informații israeliene; îl văzuse furând o uniformă și apoi o mașină. Poate că toate astea nu fuseseră decât o pregătire a ingeniosului abandon al ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
un semn și strânsoarea slăbi. Brațul rămase totuși în jurul gâtului ei. Repetă ce-ai spus. — Am spus că poate nu e nimic de știut. Asta ce vrea să însemne? — Poate că nu am găsit locul în care a ascuns Guttman tăblița pentru că nu a ascuns-o încă. —Explică. Maggie încercă să se ridice, dar nu avu putere. Rămase acolo, la pământ, rostind cuvintele dintr-o suflare. —Mesajele pe care le-a lăsat Guttman - cel de pe DVD, cel din Second Life -, a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
Mesajele pe care le-a lăsat Guttman - cel de pe DVD, cel din Second Life -, a făcut toate astea sâmbătă. Atunci l-a sunat și pe Kishon. Gâfâia. — Dar dacă nu a terminat ce avea de făcut? A plănuit să ascundă tăblița în tuneluri - și ar fi făcut-o. Dar a intervenit ceva: a fost omorât. Probabil a plănuit să facă ce avea de făcut după mitingul de pace. Dar pur și simplu n-a mai apucat. Miller asculta cu atenție. — Deci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
ar fi făcut-o. Dar a intervenit ceva: a fost omorât. Probabil a plănuit să facă ce avea de făcut după mitingul de pace. Dar pur și simplu n-a mai apucat. Miller asculta cu atenție. — Deci unde e acum tăblița? Asta e toată problema. Nu știu. Și dacă eu nu știu - după ce i-am văzut ultimele mesaje și l-am ascultat pe fiul lui povestindu-și amintirile din copilărie -, asta înseamnă că nu știe nimeni. Tăblița va fi pierdută. Da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
Deci unde e acum tăblița? Asta e toată problema. Nu știu. Și dacă eu nu știu - după ce i-am văzut ultimele mesaje și l-am ascultat pe fiul lui povestindu-și amintirile din copilărie -, asta înseamnă că nu știe nimeni. Tăblița va fi pierdută. Da. Miller clătină ușor din cap, nu către ea, ci ca pentru sine, ca și cum ar fi cântărit motivele pro și contra și fu convins până la urmă. Se ridică din scaun și începu să se plimbe, învârtindu-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
că tot ce înseamnă putere este implicit rău și că toți ar trebui să fim buni unii cu alții. Înțelegea foarte bine cum funcționează lumea. Dar mai întâi de toate înțelegea - mai bine decât oricine - cât de important era ca tăblița să nu ajungă în mâinile combatanților. Miller avea dreptate să facă orice era necesar ca să o găsească înaintea lor. Președintele voia să fie reales și asta însemna că avea nevoie de un acord de pace între Israel și Palestina. Cui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
că fiul său și-o va aminti imediat. Și aceasta era menită să-l ducă la altă creație fictivă, miticul Ehud Ramon. Sondarea rănii se intensifică; foloseau acum un fel de instrument. Iar întrebarea era repetată la nesfârșit. Unde e tăblița? Unde e? Dar Uri rămânea închis în sine. Ce înfloritură retorică tipică pentru un Guttman, își zise. Profesorul văzuse vechile cuvinte ale lui Avraam, dăltuite manual, vorbind despre cei doi fii ai săi, Isaac, părintele evreilor, și Ismael, părintele musulmanilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
în Ierusalim. Altfel, din Ramallah, ar fi fost imposibil. Cu siguranță. Uite, după cum știi, tații noștri se cunoșteau. Uri continuă povestindu-i descoperirea anagramei și a e-mailurilor cifrate. Apoi, după ce inspiră adânc, parcă pentru a se pregăti, îi explică restul: tăblița, mesajul video de la tatăl său, tunelele. Uri era convins că erau aproape, dar nu îndeajuns de aproape. Și crezi că tatăl meu știa unde era ascunsă tăblița asta? —Poate că da. După tatăl meu, a fost prima persoană ucisă. Cineva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
cifrate. Apoi, după ce inspiră adânc, parcă pentru a se pregăti, îi explică restul: tăblița, mesajul video de la tatăl său, tunelele. Uri era convins că erau aproape, dar nu îndeajuns de aproape. Și crezi că tatăl meu știa unde era ascunsă tăblița asta? —Poate că da. După tatăl meu, a fost prima persoană ucisă. Cineva și-a închipuit că știa ceva. Mustafa Nour, care îl privise tot timpul pe Uri direct în ochi, se uita acum la Maggie, ca pentru a cere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
gândeam mai mult la asta, cu atât totul părea să aibă mai mult sens. Vreau să spun că tatăl meu știa foarte multe despre Israel. Era expert în limbile acestei regiuni, printre care, apropo, și alfabetul în care erau scrise tăblițele alea. Normal că știa și ebraică. Știa o mulțime de lucruri despre felul în care funcționează țara asta. —Cunoaște-ți dușmanul, spuse Uri, vorbind chiar înainte ca Maggie să apuce să-l calce pe picior. Maggie dădea din cap și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
lui Ahmed Nour, arătându-i cele mai îndepărtate colțuri ale Zidului de Vest? Oare Nour făcuse același lucru pentru Guttman, conducându-l prin locurile uitate ale trecutului palestinian? Nu e de mirare că Guttman voise să discute cu Nour despre tăbliță. Se poate ca ei să fi fost singurii doi oameni din acest ținut divizat care să poată citi ce spunea - și să-i înțeleagă adevărata semnificație. Mai lăsă tăcerea să se prelungească încă puțin. —Mustafa, știu că e greu. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
63 Ierusalim, vineri, 1.32 p.m. Îl căută din ochi pe Uri, dar nu zărea nici urmă de el. Nici de Mustafa. Rămase înghețată în loc. — Ridică mâinile. Acum! Maggie făcu ce i se spusese, ținând telefonul într-o mână și tăblița de lut în cealaltă. Inima îi zvâcnea cu putere, sub impulsul emoțiilor puternice ce îi alergau prin vene, cea de a fi găsit tăblița și cea de-a trece din nou printr-o spaimă mortală. Apoi o voce familiară. —Mulțumesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
în loc. — Ridică mâinile. Acum! Maggie făcu ce i se spusese, ținând telefonul într-o mână și tăblița de lut în cealaltă. Inima îi zvâcnea cu putere, sub impulsul emoțiilor puternice ce îi alergau prin vene, cea de a fi găsit tăblița și cea de-a trece din nou printr-o spaimă mortală. Apoi o voce familiară. —Mulțumesc, Maggie. Te-ai întrecut pe tine însăți. Ajunsese ultimul, coborând abia acum scările și alăturându-se oamenilor lui, aflați la același nivel cu orașul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]