6,881 matches
-
armata Statelor Unite, Însă mai știa Încă un lucru În plus: că nimeni nu e dispus să recunoască asta. Dimpotrivă, fiindcă era atît de deștept, le devenise antipatic tuturor - care Îl urau sau se temeau de el. Colonelul rămase o vreme tăcut, cu privirea dusă undeva dincolo de fereastră. Ca să facă totuși ceva, Învîrtea un pix Între degete. Se vedea bine că-l preocupă un anumit gînd, despre care nu se putea hotărî, deocamdată, să vorbească direct cu Smith. Se străduia să se
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
fost? Întrebă Christina, Îngrijorată. — Doamnă, v-au căzut pantofii, observă Marychka. — Da, da, mă strîngeau cam tare. Mi-i pun imediat. Și deodată Începu să plouă, iar cineva spuse la Întîmplare: asta e ultima ploaie. Apoi se risipiră care Încotro, tăcuți, grăbiți, mînați de o teamă tulbure; treptat, terenul se goli de lume. Ce caut eu aici? Întrebă Pablo Într-un tîrziu, dar nu-l mai auzi nimeni. INTERLUDIU Fragmente din „Memoriile tovarășului Nicolae Ceaușescu“ În a doua jumătate a deceniului
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
răsplătească pentru efortul depus. O umilea mirosul lui de transpirație, iar parfumul greoi cu care el Încerca să și-l acopere o făcea să se simtă ea Însăși murdară. Bill Încă nu bănuia nimic. Oricum, În ultima vreme devenise mai tăcut, poate și din cauză că afacerile nu-i mai mergeau la fel de bine ca Înainte. Devenise tăcut, misterios și un pic cam nervos, primea telefoane după miezul nopții și pleca În zori, fără să-i explice unde și cu ce scop. Degeaba căutase
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
care el Încerca să și-l acopere o făcea să se simtă ea Însăși murdară. Bill Încă nu bănuia nimic. Oricum, În ultima vreme devenise mai tăcut, poate și din cauză că afacerile nu-i mai mergeau la fel de bine ca Înainte. Devenise tăcut, misterios și un pic cam nervos, primea telefoane după miezul nopții și pleca În zori, fără să-i explice unde și cu ce scop. Degeaba căutase Naggie o soluție miraculoasă În revista Întîmplări adevărate. Acolo era vorba despre altceva. Nici
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
o caricatură de monarh crud și despotic. Băiețelul e mai rapid și a ajuns mai repede decît fratele lui mai mare În vîrf. Băiețelul e mai bun la toate. Este mai sociabil, are mai multă personalitate, toată lumea spune, decît băiatul tăcut, melancolic, decît celălalt puști. Așa se refereau cei din sat la voi doi: micuțul Stevie Robertson și Celălalt Puști. Tu ești furios că te umileau așa. Încă una Încă un memento al faptului că pînă și aici, cînd sînteți singuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
făcut-o cadou C.I. Vine rândul unei pastile albe cu o linie fină pe mijloc, ce reglează bătăile inimii, să alunece pe gât Împinsă de un mic jet de apă, apoi vine rândul cărții să fie smulsă din anonimatul ei tăcut. Dimineața, mă trezește de fiecare dată același zgomot: dincolo de perete, Într-o chiuvetă veche, probabil din fontă, relicvă a unui interior de bucătărie trist, mohorât, sunt spălate oale, crătiți din metal, fiind lovite, izbite de chiuvetă de mâini grăbite. Camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Îngrămădit femei cu plozi dezbrăcați, bărbați cu figuri de tuberculoși, bătrâne, gâfâind de efort, o ceată sumbră de dezmoșteniți care caută În deșertul ăsta al mizeriei, o oază care să le astâmpere măcar setea. ,, Profesorul,, Îi salută ceremonios, așteptându-și tăcut rândul. Dinspre bloc se aud strigăte de oameni furioși. Nimic nou: a venit plata lunară a gunoiului. Nu vor să dea bani. Pentru ce ar da? Gunoaiele orașului, deversate peste cotloanele lor, zac peste tot, s-au Înălțat până la cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
cu scene de luptă. Un bărbat cu chelie Îmi dă o palmă peste ceafă. Ce nemernic! Ce are cu mine? Uneori plâng pentru că nu știu să mă apăr. Îl simt pe tata pe urmele mele ca un vânător la pândă, tăcut. E un tâmplar bun. A meșterit șifoniere, mese și scaune. -Hai, dragul meu acasă. Te așteaptă o mămăligă mare, aburindă. Îmi vine să râd-soarele seamănă cu o mămăligă uriașă. -Hai, dragul meu. Măturătoarea doarme la umbra unei tarabe. Trecem pe lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
șterse sau semețe, În rame negre, subțiri. Fotoliul de odihnă este uriaș, cu păsări de bronz la capetele spătarului. În el lenevește adesea cu privirea goală. Mai sunt: un birou minuscul și un scaun vienez de culoarea argilei, stinghere și tăcute. Televizorul, este ancorat În perete pe un suport negru metalic și pare un un corb Împăiat. Merge fără oprire, deși nu privește nimeni ecranul pe care se perindă atâtea imagini. Covorul uzat, cu desene geometrice n-a mai fost curățat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
viața lui, bându-i toate rămășițele de spirt de prin sticle, de ceva vreme nu mai e singur: o văduvă alungată din casă de nepoți, o femeie curată și vrednică, Îl slujește cu devotament și Împarte pensioara cu el. E tăcută și muncitoare, și, deși trecută de mult de a doua tinerețe are un chip plăcut, luminos. Venirea ei În viața și șandramaua lui Ben e un mister pe care Antoniu nu s-a obosit să-l dezlege. Oricum, de la venirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
la muzicuță, un fragment dintr-o operetă celebră. Semn că e bine dispus. De când nu mai e singur, nici cârjele nu i se mai par atât de grele. Vine foarte rar În coșmelia lor, pentru că e fericit cu femeia asta tăcută și iubitoare. Până și câinele nu mai vine așa de des. Nu-i mai Înumeri coastele, s-a mai Întremat și lătratul lui este mai grav. Mai apare câteodată În cadrul ușii, dând din coadă și urinând scurt, În semn de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
schimbam diminețile câteva propoziții scurte, de politețe, după care mă retrăgeam În camera mea și loveam cu putere În căpăcelele rotunde ale mașinii de scris, pe care erau Însemnate cu alb, literele. Bărbatul care picta biserica din sat, un tânăr tăcut, mohorât, care clipea tot timpul din ochi, s-a spânzurat Într-o noapte, chiar În clopotniță. S-a urcat pe o buturugă subțire de salcâm, ca să poată ajunge la o grindă de lemn și să Înnoade funia. După ce-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
CAPUL RETEZAT Traducere de Anca Gabriela Sîrbu 1 — Ești sigur că nu știe? întrebă Georgie. — Antonia? Ce să știe, despre noi? Absolut sigur. Georgie rămase tăcută câteva minute, apoi zise: — Bine. Acel „bine” rostit foarte scurt o caracteriza, era reprezentativ pentru un soi de asprime care, după părerea mea, arăta onestitate mai degrabă decât duritate. Îmi plăcea modul ei sec de a accepta relația noastră. Numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
că era într-adevăr aceeași durere, o umbră incertă ce plutea peste destinul meu de la un capăt la altul. Încă nu aprinseserăm luminile și stăteam toți pe bancheta de la fereastă, fără să ne privim, întorși spre zăpada care se cernea tăcută și spre „peisajul” acum nevăzut pentru care, tocmai din dorința de a-l admira, Alexander construise această anexă ovală. Dincolo de draperia care îl separa de anexă, studioul era aproape cufundat în întuneric. Vara era invadat de parfumul florilor și al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Eram izolați ca într-un mormânt. Apoi, semnalată doar de un contur negru estompat, ca într-o pictură chinezească, am văzut o mierlă zburând spre cuibul ei ascuns sub un tufiș; și-a întors capul spre noi și a pornit tăcută mai departe zburând aproape de covorul de zăpadă. În ultimele raze ale amurgului i-am zărit ochiul și ciocul portocaliu. „Mierloiul negru și glumeț Cu ciocul lui gălbui...“ — Citatul tău se potrivește chiar prea bine, frățioare, zise Alexander. — Prea bine? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
grijă cuvintele. — Cred că sunt îndreptățit să știu mai multe. Înțeleg că relația cu sora ta e de lungă durată. Sunt multe elemente care indică asta. Să trag concluzia că acum, prin acordul ambelor părți, această relație încetează? Palmer rămase tăcut, cu privirea fixă, respirând anevoie. Apoi făcu un pas, depărtându-se de mine, își duse mâna la frunte pentru o clipă. Am găsit gestul, ca o dovadă de slăbiciune, grozav de emoționant. — N-am ce să-ți răspund în privința asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
vizită era însoțit de teamă, curiozitate, nerăbdare și chiar speranță. Iar dacă credeam într-un miracol, nu știam în ce ar putea consta acest miracol. Așa că am încercat să câștig timp. În întunericul și incertitudinea în care ne lăsase retragerea tăcută a celor doi nu puteam decât să trăiesc și să mă mulțumesc cu imaginea lui Honor: o imagine care putea deveni pentru mine, în orice clipă, însuși chipul Medusei. Căci, lipsit cu desăvârșire de orice urmă de speranță, nu vedeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
izbucni în plâns. Antonia era la fel de agitată și fusese în această stare toată după-amiaza. Morocănoși, ne făceam amândoi de lucru prin casă, trecând iar și iar unul pe lângă celălalt, strâns legați și totuși incapabili să ne atingem, într-o atmosferă tăcută și reciproc ostilă. Eram îngrijorat pentru că nu aveam nici o veste de la Georgie, care nu-mi răspunsese la scrisoare. Suferința provocată de indiferența ei persista - o suferință aparte, separată de celelalte probleme ale mele - și-mi pusesem în gând să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
aș face asta, nu mă va apuca o criză de astm. Antonia scosese toate așternuturile din dulap și le întinsese pe scări, iar acum le tria și le împăturea fără nici un rost. Am stat pe palier și am privit-o tăcut o vreme. A sunat telefonul. — Mă duc eu, am spus și am făcut un pas mare peste teancurile de așternuturi. — Ai grijă! spuse Antonia. Am intrat în salon, am închis ușa și am ridicat receptorul, așa cum făceam mereu în ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
vorba de Pitlochry, unde aveți de gând să plecați în luna de miere? Alexander ezită. Apoi spuse: — La New York, și se uită la Georgie. M-am uitat și eu la ea. Georgie își plecă privirea, uitându-se în pahar. Am tăcuți toți din nou. Fusese o încercare neinspirată, fața lui Georgie deveni din nou rigidă și se îmbujoră. Ce frumos, am rostit grăbit. Și unde o să locuiți? Mai mult la Rembers? Sau în oraș? — Și colo, și colo, așa cred, răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
reușit să-mi aprind o țigară. Imediat, Else Oloaga se deplasă spre proiector, cărând filmul serii În poală. Era același film, Refugiu, pe care Îl difuzam Încă o săptămână. Acționă mânerele (care arată ca niște bețe de schi În miniatură) tăcută, Își ridică privirea și urmări raza În care praful plutea dinspre cabina de proiecție, deasupra capetelor negre din cinematograf. Am recunoscut imaginile recreate pe ecran. Erau despre Marele Premiu al Germaniei din Nürnberg de anul trecut, când Mercedes a câștigat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
o stradă pietruită. Acum pedalatul se auzea ca un ecou liniștitor printre case. Nici un motiv de panică. Ajungând la intersecția mare cu câteva străzi mai Încolo, un tramvai trecu prin fața mea scârțâind, romburile de pe acoperișul său plutind Într-o resemnare tăcută. În ultimul vagon, doi pasageri iluminați de o lumină gălbuie: un bărbat de vârstă medie, cu capul dat pe spate atât de mult Încât gura Îi stătea deschisă ca râtul unui porc de Crăciun ( Îi lipsea doar mărul glazurat din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
o strălucire malefică, ghiulelele erau mari și grele. Ca să dovedesc că pot să joc rolul manechinului unei croitorese dacă sunt nevoit, mi-am Îndreptat spatele și, curajos, m-am prefăcut că sunt din tablă. Mama mea a continuat să lucreze tăcută și hotărâtă. Scaunul scârțâia când și când. Își lăsase ochelarii pe vârful nasului, ținând acele Între buze. Cu o mână netezea tivul rochiei, cu cealaltă schița gesturi scurte, exacte. Era imposibil să-ți dai seama dacă cosea, sau desfăcea ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
am zis, Înfășurându-mi fularul În jurul gâtului, Înainte să spun ceva despre cilindrii cu față dublă. Și totuși, când eram pe punctul de a pleca, Dora mi-a Întins mâna cu un gest totodată calm și provocator. S-a uitat tăcută la buzele mele; mi-am lăsat ochii În pământ și i-am sărutat degetele. Și asta a fost tot. Nici adio, nici la revedere. Cu toate astea, eram convins că semnaserăm un pact. În cele șapte zile și nopți care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
despre un documentar pe care-l văzuse, cu un anume Prometeu dezlănțuit. — Haideți să nu discutăm despre filmul acela funest, domnișoară Wilms. Dând din cap, Cancelarul Sănătății păru mai degrabă trist, decât supărat. Poate Îmi puteți spune dacă prietenul dumneavoastră tăcut umblă cu un cuțit În buzunar. O privi din nou cu răbdare. Importanța tăcerii În ceea ce privește chestiunea sexuală n-a fost studiată Îndeajuns. Ceea ce auzim nu e Întotdeauna ceea ce vedem, să știți. În cazul tăcerii, putem spune cu adevărat că avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]