822 matches
-
-lea a fost marcat de activitatea biologului și a chimistului , care a descoperit rolul oxigenului în ardere, în timp ce și D’Alembert au publicat ". În secolul al XIX-lea, Augustin Fresnel} a devenit fondatorul opticii moderne, Sadi Carnot a pus bazele termodinamicii, iar Louis Pasteur a fost un pionier al microbiologiei. În secolul al XX-lea, pot fi amintiți matematicianul și fizicianul Henri Poincaré, fizicienii Henri Becquerel, Pierre și Marie Curie, deveniți celebri pentru studiile lor în domeniul radioactivității, fizicianul Paul Langevin
Franța () [Corola-website/Science/296632_a_297961]
-
apă sau a formării de sfere din picăturile de mercur. Aplicând fizica newtoniană forțelor ce apar din cauza tensiunii superficiale se obțin predicții precise pentru numeroase comportamente ale lichidelor, comportamente atât de comune încât sunt în general luate ca atare. Aplicând termodinamica acelorași forțe, rezultă predicții pentru alte comportamente mai subtile ale lichidelor. Mărimea fizică ce caracterizează tensiunea superficială este coeficientul de tensiune superficială, notată de regulă cu litera grecească σ ("sigma"), uneori cu γ ("gamma"), care este o mărime fizică intensivă
Tensiune superficială () [Corola-website/Science/317039_a_318368]
-
unitate de lungime. În Sistemul Internațional unitatea sa este newtonul pe metru, dar în cgs unitatea sa este dina pe cm. O dină/cm corespunde la 0,001 N/m. O definiție echivalentă pentru coeficientul de tensiune superficială, utilă în termodinamică, este lucrul mecanic efectuat pe unitatea de suprafață. Astfel, pentru a crește aria suprafeței libere a unei mase de lichid cu o cantitate, "ΔA", este necesară o cantitate de lucru mecanic "formula 3ΔA". Acest lucru mecanic se transformă în energie potențială
Tensiune superficială () [Corola-website/Science/317039_a_318368]
-
membranei, adică formula 10, de unde Relație din care se scrie o a doua definiție pentru coeficientul de tensiune superficială: Energia potențială E este fracțiunea din energia internă a membranei care pe parcursul unei transformări izoterme poate fi transformat în lucru mecanic. În termodinamică această parte a energiei se numește energie liberă (generalizat: potențialul Gibbs). Ultima relație dă definiția fizică a coeficientului formula 12, și anume: coeficientul de tensiune superficială este numeric egal cu variația energiei libere a membranei superficiale raportat la variația ariei acestei
Tensiune superficială () [Corola-website/Science/317039_a_318368]
-
unei suprafețe cu un element de arie formula 59 este formula 60. Deci la temperatură și presiune constantă, coeficientul de tensiune superficială este egală cu energia liberă Gibbs pe aria suprafeței: unde formula 62 este energia liberă Gibbs și formula 63 este aria. Legile termodinamicii impun ca orice scimbare spontană de stare să fie însoțită de o scădere a energiei libere Gibbs. De aici rezultă motivul pentru care scăderea ariei suprafeței unei mase de lichid este întotdeauna spontană (formula 64), dacă nu este însoțită de alte
Tensiune superficială () [Corola-website/Science/317039_a_318368]
-
construirii unui agregat care ar produce mai multă energie decât primește din exterior. Legea conservării energiei este o consecință a simetriei legilor fizicii la transformările liniare ale timpului, cu alte cuvinte, exprimă invarianța legilor odată cu trecera timpului. Primul principiu al termodinamicii reprezintă legea conservării energiei pentru sistemele termodinamice. De exemplu, atunci când folosim energie de orice fel și spunem într-un mod oarecum impropriu că o "consumăm", de fapt nu facem decât să asistam la trecerea (transformarea) energiei dintr-o forma în
Legea conservării energiei () [Corola-website/Science/317235_a_318564]
-
și suficiente de integrabilitate pentru sisteme de forme diferențiale. Este o teoremă importantă a geometriei diferențiale, cu interpretare geometrică ușor de înțeles, legată de analiza vectorială obișnuită. Ea apare în fizică în legătură cu formularea lui Carathéodory a principiului al doilea al termodinamicii. O 1-formă diferențială (sau formă Pfaff) Ω este o expresie:formula 1 unde "a,a..,a" sunt funcții netede (cu cel puțin o derivată continuă) de x="(x,x..x)" iar "dx" sunt "diferențiale" (deplasări infinitezimale în direcțiile "x"). Dacă funcțiile
Teorema de integrabilitate a lui Frobenius () [Corola-website/Science/318009_a_319338]
-
schimbare de variabile se obține din soluția acestei ecuații față de x: x=x(x1,x2..xn) și punând x' = x, x'=x...x'=x , x'=x. În noile coordonate, ecuația suprafețelor devine simplu x = const. (Vezi Fig.3) În formularea termodinamicii după Carathéodory principiul al doilea este în mare măsură exprimat prin afirmația că forma diferențială DQ care reprezintă cantitatea de caldură schimbată de un sistem ("simplu")cu exteriorul în cursul unui proces reversibil este integrabilă, în sensul paragrafului precedent. Forma
Teorema de integrabilitate a lui Frobenius () [Corola-website/Science/318009_a_319338]
-
vezi Fig.4). În 2 dimensiuni, aceasta este totdeauna posibil. Interpretarea (inversului) temperaturii absolute ca factor integrand al cantității de căldură este datorită lui Helmholtz. Faptul că pentru n=2 găsirea factorului integrand este simplă și totdeauna posibilă face ca termodinamica să poată fi prezentată fără dificultățile matematice legate de forme diferențiale generale: într-adevăr, mărimile legate de obiectele standard de studiu (gazele) sunt forme diferențiale cu n=2 :formula 28 Dacă ne restrângem la astfel de sisteme, cazul n=3 - care
Teorema de integrabilitate a lui Frobenius () [Corola-website/Science/318009_a_319338]
-
În prezentările moderne ale mecanicii clasice, care pornesc de la invarianții integrali ai lui Poincaré o formă specială a teoremei lui Darboux din lucrarea joacă un rol central(vezi de exemplu manualele , . În 1909, Carathéodory a prezentat o formulare "geometrică" a termodinamicii, în care conținutul principiului al doilea este în bună măsură redus la afirmația că forma diferențială reprezentând cantitatea de căldură schimbată de un sistem fizic cu exteriorul are proprietatea remarcabilă de a fi "integrabilă" (§2.3). Analiza echilibrului termic între
Teorema de integrabilitate a lui Frobenius () [Corola-website/Science/318009_a_319338]
-
promotor important al lui, iar mai târziu trebuie citat H.A.Buchdahl).Faptul că factorul integrand al cantității de căldură are o interpretare atât de simplă face ca problemele legate de forme diferențiale să poată fi evitate în aplicațiile practice ale termodinamicii, pentru care condițiile (1.6) pentru diferențiale totale se dovedesc a fi suficiente. Prezentările moderne ale teoremei lui Frobenius utilizează metodele formelor diferențiale, introduse în geometrie în jurul lui 1900 de Élie Cartan. Referințe standard, folosite în acest articol sunt cărțile
Teorema de integrabilitate a lui Frobenius () [Corola-website/Science/318009_a_319338]
-
În termodinamică și aplicațiile ei se numește fază o componentă omogenă din punct de vedere fizic și chimic a unui sistem eterogen . Un sistem omogen este compus dintr-o singură fază. Uneori se face precizarea că fazele sunt în contact direct între
Fază (termodinamică) () [Corola-website/Science/319813_a_321142]
-
Fizica statistică reunește trei discipline ale fizicii teoretice, înrudite prin obiectul de studiu dar diferite prin metodele utilizate: "termodinamică", "mecanică statistică" și "teorie cinetică". Obiectul de studiu comun sunt fenomenele în care, într-un sistem macroscopic, are loc un transfer de lucru mecanic, căldură sau substanță. Termodinamica nu utilizează metode statistice, dar principiile ei se justifică prin rezultatele celorlalte
Fizică statistică () [Corola-website/Science/319325_a_320654]
-
fizicii teoretice, înrudite prin obiectul de studiu dar diferite prin metodele utilizate: "termodinamică", "mecanică statistică" și "teorie cinetică". Obiectul de studiu comun sunt fenomenele în care, într-un sistem macroscopic, are loc un transfer de lucru mecanic, căldură sau substanță. Termodinamica nu utilizează metode statistice, dar principiile ei se justifică prin rezultatele celorlalte două discipline. În teoria cinetică proprietățile macroscopice ale unui sistem sunt definite ca "valorile cele mai probabile" ale mărimilor microscopice corespunzătoare, pe când în mecanica statistică ele sunt "valori
Fizică statistică () [Corola-website/Science/319325_a_320654]
-
celorlalte două discipline. În teoria cinetică proprietățile macroscopice ale unui sistem sunt definite ca "valorile cele mai probabile" ale mărimilor microscopice corespunzătoare, pe când în mecanica statistică ele sunt "valori medii" calculate într-un "colectiv statistic" (sau "ansamblu statistic") asociat sistemului. Termodinamica se ocupă cu studiul fenomenologic, la scară macroscopică, al fenomenelor care decurg cu schimb de lucru mecanic, căldură si substanță. Baza teoretică a termodinamicii o constituie un număr redus de "principii", derivate prin generalizare și abstractizare din fapte experimentale. Din
Fizică statistică () [Corola-website/Science/319325_a_320654]
-
mecanica statistică ele sunt "valori medii" calculate într-un "colectiv statistic" (sau "ansamblu statistic") asociat sistemului. Termodinamica se ocupă cu studiul fenomenologic, la scară macroscopică, al fenomenelor care decurg cu schimb de lucru mecanic, căldură si substanță. Baza teoretică a termodinamicii o constituie un număr redus de "principii", derivate prin generalizare și abstractizare din fapte experimentale. Din aceste principii rezultă existența unor "funcții de stare" care caracterizează complet starea unui sistem termodinamic. Dar termodinamica nu poate stabili forma acestor funcții de
Fizică statistică () [Corola-website/Science/319325_a_320654]
-
mecanic, căldură si substanță. Baza teoretică a termodinamicii o constituie un număr redus de "principii", derivate prin generalizare și abstractizare din fapte experimentale. Din aceste principii rezultă existența unor "funcții de stare" care caracterizează complet starea unui sistem termodinamic. Dar termodinamica nu poate stabili forma acestor funcții de stare; ele fie sunt determinate experimental, fie sunt calculate de mecanica statistică sau teoria cinetică. Necesitatea practică de a optimiza randamentul motorului cu abur, inventat și dezvoltat începând de pe la 1700, l-a condus
Fizică statistică () [Corola-website/Science/319325_a_320654]
-
practică de a optimiza randamentul motorului cu abur, inventat și dezvoltat începând de pe la 1700, l-a condus pe Sadi Carnot (1824) la enunțarea "teoremei lui Carnot" care, câteva decenii mai târziu, avea să fie reformulată ca principiul al doilea al termodinamicii. Cercetările lui Julius Robert von Mayer (1841) și James Prescott Joule (1844) asupra echivalentului mecanic al căldurii au pregătit formularea principiului întâi al termodinamicii. Bazele teoretice ale termodinamicii (formularea pricipiilor întâi și al doilea și consecințele lor) au fost puse
Fizică statistică () [Corola-website/Science/319325_a_320654]
-
lui Carnot" care, câteva decenii mai târziu, avea să fie reformulată ca principiul al doilea al termodinamicii. Cercetările lui Julius Robert von Mayer (1841) și James Prescott Joule (1844) asupra echivalentului mecanic al căldurii au pregătit formularea principiului întâi al termodinamicii. Bazele teoretice ale termodinamicii (formularea pricipiilor întâi și al doilea și consecințele lor) au fost puse în deceniul 1850 de William Rankine, Rudolf Clausius și William Thomson (Lord Kelvin). O serie de trei lucrări ale lui Josiah Willard Gibbs (1873-1876
Fizică statistică () [Corola-website/Science/319325_a_320654]
-
decenii mai târziu, avea să fie reformulată ca principiul al doilea al termodinamicii. Cercetările lui Julius Robert von Mayer (1841) și James Prescott Joule (1844) asupra echivalentului mecanic al căldurii au pregătit formularea principiului întâi al termodinamicii. Bazele teoretice ale termodinamicii (formularea pricipiilor întâi și al doilea și consecințele lor) au fost puse în deceniul 1850 de William Rankine, Rudolf Clausius și William Thomson (Lord Kelvin). O serie de trei lucrări ale lui Josiah Willard Gibbs (1873-1876) a pus bazele "termodinamicii
Fizică statistică () [Corola-website/Science/319325_a_320654]
-
termodinamicii (formularea pricipiilor întâi și al doilea și consecințele lor) au fost puse în deceniul 1850 de William Rankine, Rudolf Clausius și William Thomson (Lord Kelvin). O serie de trei lucrări ale lui Josiah Willard Gibbs (1873-1876) a pus bazele "termodinamicii chimice" și "chimiei fizice". Hermann von Helmholtz (1882-1883) a introdus metodele termodinamicii în "electrochimie". Impactul acestor idei și aplicațiile lor au acordat termodinamicii, alături de electromagnetism, o pozție de maximă relevanță în fizica secolului XIX. Mecanica statistică, numită uneori și "termodinamică
Fizică statistică () [Corola-website/Science/319325_a_320654]
-
puse în deceniul 1850 de William Rankine, Rudolf Clausius și William Thomson (Lord Kelvin). O serie de trei lucrări ale lui Josiah Willard Gibbs (1873-1876) a pus bazele "termodinamicii chimice" și "chimiei fizice". Hermann von Helmholtz (1882-1883) a introdus metodele termodinamicii în "electrochimie". Impactul acestor idei și aplicațiile lor au acordat termodinamicii, alături de electromagnetism, o pozție de maximă relevanță în fizica secolului XIX. Mecanica statistică, numită uneori și "termodinamică statistică", studiază proprietățile sistemelor macroscopice la echilibru, utilizând metode statistice. Aceste metode
Fizică statistică () [Corola-website/Science/319325_a_320654]
-
Thomson (Lord Kelvin). O serie de trei lucrări ale lui Josiah Willard Gibbs (1873-1876) a pus bazele "termodinamicii chimice" și "chimiei fizice". Hermann von Helmholtz (1882-1883) a introdus metodele termodinamicii în "electrochimie". Impactul acestor idei și aplicațiile lor au acordat termodinamicii, alături de electromagnetism, o pozție de maximă relevanță în fizica secolului XIX. Mecanica statistică, numită uneori și "termodinamică statistică", studiază proprietățile sistemelor macroscopice la echilibru, utilizând metode statistice. Aceste metode sunt aplicate unui colectiv statistic (ansamblu statistic) constând dintr-un număr
Fizică statistică () [Corola-website/Science/319325_a_320654]
-
termodinamicii chimice" și "chimiei fizice". Hermann von Helmholtz (1882-1883) a introdus metodele termodinamicii în "electrochimie". Impactul acestor idei și aplicațiile lor au acordat termodinamicii, alături de electromagnetism, o pozție de maximă relevanță în fizica secolului XIX. Mecanica statistică, numită uneori și "termodinamică statistică", studiază proprietățile sistemelor macroscopice la echilibru, utilizând metode statistice. Aceste metode sunt aplicate unui colectiv statistic (ansamblu statistic) constând dintr-un număr mare de stări microscopice ale sistemului studiat. Colectivul statistic este presupus reprezentativ pentru sistem, în sensul că
Fizică statistică () [Corola-website/Science/319325_a_320654]
-
mare de stări microscopice ale sistemului studiat. Colectivul statistic este presupus reprezentativ pentru sistem, în sensul că el trebuie să conțină, cu ponderi corecte, toate stările stările dinamice microscopice compatibile cu starea macrocopică dată. Proprietățile macroscopice pe care le utilizează termodinamica sunt calculate ca valori medii ale mărimilor microscopice corespunzătoare, pe acest colectiv statistic. Bazele mecanicii statistice clasice au fost puse de Gibbs (1884). Ulterior, dinamica clasică a componentelor microscopice ale sistemului a fost completată cu cea dată de mecanica cuantică
Fizică statistică () [Corola-website/Science/319325_a_320654]