1,430 matches
-
nu ieșim câte doi deodatăși alte asemenea întâmplări prin care am trecut și noi. Faptele în sine nu au ceva deosebit și de aici a apărut ideea că, de fapt, Creangă prezintă propria sa ipostază, așa cum i-o păstrează amintirea, tipologic vorbind, eroul său este ―copilul universal ăG. Călinescu). Dar dacă întâmplările nu au în ele însele ceva deosebit, atunci de unde poate veni frumusețea operei, valoarea ei? Răspunsuri au venit de la mulți critici și esteticieni, fiecare punând accent pe un anumit
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
care i-a dat un rost în viață. Și spunem și noi ceea ce mai precizează criticii despre Smaranda Creangă. Smaranda este fiică de vornic și având frați cu învățătură se socotește superioară soțului ei ca putere de înțelegere a lucrurilor. Tipologic, ea se înscrie în portretul clasic al mamei, ca o ființa autoritară, dar și cu tact pedagogic, mânuind cu abilitate răsplata și pedeapsa. Absența portretului fizic concentrează atenția spre cel caracterologic. Creangă o evocă mai întâi ca pe o ființă
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
de risc, identificându-se areale și state în care predomină diferite tipuri de cauze declanșatoare ale conflictelor interne. Analiza distribuției acestora la scara întregului domeniu arab dă măsura spațierii teritoriale a cauzelor conflictuale și a frecvenței conflictelor interne pe categorii tipologice (Tabelul nr. 33). Pe ansamblul lumii arabe în perioada 1950 - 2007 s-au înregistrat un număr de 94 de conflicte interne de diferite mărimi și amplitudini. Distribuția spațială inegală a acestora, cât și componența lor structurală pe state, conturează exitența
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3052]
-
puterilor hegemonice, ce s-au manifestat aici mult mai pregnant, datorită potențialului geostrategic uriaș al celor două areale specificate. De menționat că totalul stărilor conflictuale, real prezentat în tabelul de mai jos, nu reflectă suma conflictelor/tensiunilor pe fiecare categorie tipologică (de asemenea reală), întrucât unele dintre ele sunt bilaterale (cazul conflictelor interarabe), situație în care un conflict este contabilizat pentru fiecare dintre cele două state implicate. Situația este valabilă și pentru însumarea, totală și pe categorii, a conflictelor derulate pe
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3052]
-
este asigurată de trupele franceze și mai nou și de cele americane și germane staționate în micul stat din estul Africii; teritoriile palestiniene, care în afara epuizantei confruntări cronice cu Israelul, nu au cunoscut prea multe alte situații conflictuale. Configurarea structurii tipologice a stărilor conflictuale pe state reliefează predominanța netă în toate statele fie a conflictelor interne (intrastatale), fie a celor interarabe (fig. 81). 16 state au fost implicate majoritar în conflicte interarabe: Qatar - 80% dintre conflictele desfășurate, Arabia Saudită - 78,7%, Bahrain
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3052]
-
analiza și în latura de conținut a limbii, a desființat ierarhia dintre nivele, integrând într o rețea de reguli și sintaxa, semantica și fonetica, a pus mai clar în evidență asemănările și deosebirile dintre limbi, găsindu-și aplicări în cercetările tipologice și în cele privind universaliile limbii, ea a lărgit universul studiilor lingvistice reluând, pe baze noi, legătura cu psihologia"70, fiind considerata cea mai importantă cotitură în lingvistica generala a epocii noastre. 69 Ibidem, op.citată, p.262 70 Ibidem
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3069]
-
analiza și în latura de conținut a limbii, a desființat ierarhia dintre nivele, integrând într o rețea de reguli și sintaxa, semantica și fonetica, a pus mai clar în evidență asemănările și deosebirile dintre limbi, găsindu-și aplicări în cercetările tipologice și în cele privind universaliile limbii, ea a lărgit universul studiilor lingvistice reluând, pe baze noi, legătura cu psihologia"70, fiind considerata cea mai importantă cotitură în lingvistica generala a epocii noastre. 69 Ibidem, op.citată, p.262 70 Ibidem
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3068]
-
ni se înfățișează și el din perspectiva a două mituri recognoscibile în opera lui Eminescu. Primul este mitul lui Narcis, prezent în Scrisoarea I ("Unul caută-n oglindă de-și buclează al său păr") și în Călin (File din poveste). Tipologic, el este inițial veleitarul, curtezanul din Scrisoarea II, care parvine pe scară socială cu ajutorul femeilor influente: "Capul acesta este un cap care se privește toată ziua în oglindă, găteala dumitale dovedește ce subțire îți socotești persoana și cât de mândru
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
un an de sclavie și tăcere, fiind o supremă probă de noblețe, civilitate și rezistență față de o hidră monstruoasă, pângăritoare a vieții personale și totodată a omenirii. Testând psihologia acelei comunități ieșite parcă din iadul dantesc, Primo Levi oferă fișe tipologice: arivistul, micul tiran adorat de ciraci, șarlatanul tipic italian (Cesare), mâniosu 1 împotriva tuturor, a lui Dumnezeu și a propriei persoane (Maurul din Verona), monomaniaci sau obsedați de câte ceva, un tablou clinic, așadar, în care irealul prevalează asupra realului, instinctul
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
dintre climatul legendar și tablourile de epocă realiste, nuanțate prin expresive tușe filosofice, sociologice, artistice. Fecioara și căpcăunul (Editura Polirom, 2004, 180 p.), roman tradus impecabil și captivant de Tereza Culianu-Petrescu, propune încă din titlu o dublă metaforă și antinomie tipologică; este vorba de Ioana d'Arc, fecioara care i-a biruit pe vrăjmașii Franței la Orléans în 1429, și de Gilles de Rais, camarad de campanii militare al Ioanei, convertit ulterior în căpcăun pedofil și executat, asemeni adoratei inimii sale
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
corăbiile aheene pregătite pentru cucerirea Troiei, trebuiau să fie îmblânzite cu orice preț. Pendularea continuă între mit, eposul elin și trăirile în vacarmul absurd al actualității, este o procedură narativă dragă lui Kadare, cu bune efecte în consfințirea eternului uman tipologic în tandem cu reciclarea arhetipurilor Albaniei eterne. Romanul de dragoste (descrierea tandrei și senzualei Suzana, a unor scene erotice indimenticabile) cedează pasul, când și când, unor considerații ce țin de sociologia fricii și a dresajului albanezilor, care, datorită manipulării, legați
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Portugaliei, nu era decât o perversă, teroristă colecție de sloganuri și butaforie. Să facem cunoștință cu câțiva dintre memorialiștii romanului, personaje și figuranți dintr-o galerie copleșitoare prin puterea aproape demiurgică a autorului de a-și inventa, însufleți și acredita tipologic creațiile. Isabel, eroină tragică și totodată bovarică, reușește să scape de sub tutela soțului-despot. Isabel, ce nu putea să-l ierte pe Domnu pentru apartenența la șleahta de anchetatori și persecutori ai tatălui ei pe când se afla în orașul Sintra, este
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
și interpretate critic și digresiv de către comisarul Petrache (o reîntrupare a pescarului de oameni, Petru), una din vocile-cheie ale scrisului lui Petru Cimpoeșu. O lecțiune parodic-amabilă de psiholog al detaliului, de supunere la obiect, nu lipsită de scrupul filologic. Conviețuirea tipologică alături de grefier și de judele de instrucție face din comisar un fel de putere catalizatoare a vieții celor doi confrați mai tineri, meniți să se înfrunte pe viață și pe moarte cu răul insidios, invizibil deocamdată, deși ineluctabil. Doctorul Marcu
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Îndrăgostit ce oscilează între matura Eliza și feciorelnica Aurela, clandestin și pe fugă, Alexandru deapănă imagini inefabile dintr-o memorie de detectiv voyeurist și grefier părtinitor, prilej pentru Florin Șlapac de a-și proba eficiența și versatilitatea narativă, stilul multialuziv, tipologic și semantic vorbind. Pe acest traseu al obsesiei, Alexandru are elanuri livrești spre o eminesciană vrăjitoare, cu toate fanteziile soldatului în permisie. Un Werther evazionist, timid, dar și emfatic, neînțeles în visul său de iubire și idealitate, în violent contrast
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
loc imaginației. 1.2. Pariziana personaj reprezentativ al secolului al XIXlea francez Obiectul specific al literaturii a fost întotdeauna realitatea raportată la om, de aceea personajul literar este un capitol de seamă al teoriei literare. Personajul românesc este un marcher tipologic, un organizator textual și un loc de învestire (ideologic și auctorial). Personajele-cheie capătă un caracter universal și incarnează o idee, o valoare sau o pasiune de ordin general. În construcția românului tradițional, personajul este elementul central. Succesul românului modern de la
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
oct. 2001). Literatura spaniolă. În acest sens, un studiu care bifează elementele de corespondență dintre Mihai Eminescu și Gustavo Adolfo Bécquer (2000) insistă asupra atașamentului ambilor poeți pentru folclor, pentru spațiul național și istoria străbună. Literatura ungară: Ioan Popon Analogia tipologică în poezia lui Vajda Janos și Mihail Eminescu (1995); Literatura argentiniană: Luiza Marinescu Mihai Eminescu și Jorge Luis Borges (2004). Literatura albaneză: Luan Topciu "Sentimentul dorului la Mihai Eminescu și Lasgush Poradeci" (revista Albanezul nr. 1/ian. 2001). Ideea generală
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
psihologia, istoria și filozofia. Pe palierul estetic, neobservînd caracterul ireconciliabil, de tip marțial, al antagonismului tragic, riscăm să confundăm tragedia cu alte genuri melodrama și, oricît ar părea de paradoxal, chiar comedia. Dinamica melodramatică se susține tot prin intermediul contradicțiilor (comportamentale, tipologice, etice etc.), în timp ce umorul, motorul paradigmei comice, se naște din același principiu al dichotomiei situaționale, contextuale, structurale etc. (însăși ironia instrument indispensabil exercițiului comic trebuie înțeleasă drept o incongruență între ceea ce se observă și ceea ce se implică în subtextul observației
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
se manifestă și ca teme de tragedie clasică (Oedip al lui Sofocle dezvăluie contradicții interne insurmontabile!) și ca teme de tragedie (pre)modernă (un personaj insurgent, precum Ahab din Moby Dick a lui Melville, nu poate fi imaginat drept unidirecțional tipologic!). Scopul nostru nu e acela de a distinge între formele de tragic, cu atît mai mult cu cît, în nici una, tragedia nu-și pierde conturul de antagonism absolut și, implicit, pe cel de război total. Ideea majoră a demersului de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
vedere istoric și cultural. Este vorba despre sfîrșitul secolului al XVI-lea și începutul celui următor, adică debutul unei așa-zise perioade post-elizabetane (dominată încă, altfel spus, de monarhia proeminentă a celei care se crede ar fi inspirat-o, măcar tipologic, pe Lady Macbeth), perioadă numită, mai mult din rațiuni cronologice decît faptice, "iacobită" (după James Stuart sau Iacob I, succesorul Elizabetei pe tronul Angliei). Acum se cristalizează, în Regatul Unit, o conștiință protestantă ferventă (puritanismul) care, combinată cu cărțile aventurierilor
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
precolumbiene, din avion. Ultima apariție în spațiul artistic poesc, oferită de Liviu Cotrău, e Masca Morții Roșii și alte povestiri (Polirom, 2003, 2005), o antologie vastă din ficțiunea scriitorului american, redactată între anii 1826-1842 și intrată, estetic, în faimoasa panoplie tipologică a grotescului și arabescului, care l-a consacrat pe creatorul lui Pym în literatura universală. În Studiul introductiv, Liviu Cotrău sublianiază particularitatea lui Poe în contextul veacului al XIX-lea peste Ocean. Subiectele lui "grotești" nu au fost întotdeauna pe
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Înclinația naratorului spre hiperbolă se simte de la bun început. Indivizii întîlniți ("observați") de el au trăsăturile îngroșate, capătă, treptat, dimensiuni mitice. Ei ies, altfel spus, din proza comună, îndreptîndu-se către oniric, dacă nu chiar către fantastic și legendar. Din perspectivă tipologică, Melville rămîne, indiscutabil, un creator expresionist avant la lettre. Pînă și Queequeg (cel care îi devine prieten apropiat lui Ishmael și care ar trebui să-și dezvăluie familiaritatea în ochii "reflectorului") își păstrează culoarea de "straniu" (locus suspectus) freudian pînă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
pentru Charlotte, cît și pentru Emily Brontë, adevărata miză estetică scrisului!), în speță Jane Eyre însăși și contradictoria Catherine Earnshaw, vom descoperi două profiluri morale fundamental opuse, profiluri ce nu ar fi putut ieși (repet, ca "miză" estetică și chiar tipologică a romanelor în discuție) decît de sub penițele a două autoare diferite. Perspectivele etice și psihologice deschise de cele două narațiuni merg, evident, spre finalități distincte, sugerînd chiar, la nivel subliminal, experiențe auctoriale diferite (lucrul nu ar trebui să surprindă: se
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
și încredere individului. Simbolic vorbind, conform aceluaiși registru psihanalitic, el devine ego-ul/ supraego-ul (eul/supraeul) freudian. E exact reprezentarea antinomică a lui Heathcliff. Așadar, Cathy nu oscilează propriu-zis între două iubiri la fel de puternice, cît între două personalități, între doi poli tipologici pe care nu și-i poate asuma integral nici în teorie. Identitatea ei se disipează în acest perpetuu "balans" psihologic (moartea timpurie a protagonistei nu constituie un accident, ci o necesitate epică!), ajungînd irelevantă (nu întîmplător, unii critici îl consideră
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
romanului sugerează de aceea o întreagă construcție psihologică, derulată ulterior după legile unei tragedii clasice (unde eroul nu reușește să-și depășească limita!). Prin urmare, Jane și Catherine nu se referă doar la două eroine diferite, ci la două principii tipologice disjuncte, care, în ultimă instanță, însumează două viziuni estetice antagonice. Jane Eyre este un personaj de melodramă (unilateral, nesupus schimbării, egal cu sine, cu propriul id/se, cu propria "natură"), pe cînd Catherine Earnshaw rămîne un personaj de tragedie (complex
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
1955 și Unconditional Surrender/ Capitulare necondiționată 1961), bazată pe experiența militară a scriitorului, pune, similar, parcursul scenic al personajelor pe calapodul trilateral al (re)găsirii identității ca efect al disoluției vechiului sine în traumă și disperare. Același tipar moral și tipologic revine în romanul cu succes internațional (1934), A Handful of Dust/ Un pumn de țărînă (aluzie intertextuală la poemul lui Eliot The Waste Land/ Tarîmul pustiu, impusă ca titlu de editori și neagreată complet, se pare, de către Waugh), unde Tony
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]