735 matches
-
cu gura îndreptată spre est, fundul la vest și conținea cenușă și oase cremate, care au fost împrăștiate după descoperire. Amfora este modelată din pastă fină gălbuie-cărămizie, cu angobă gălbuie. Are ștampile dreptunghiulare (L=2,5cm, l=1,4cm) pe toarte, prost imprimat și prost lizibile. Piese similare s-au descoperit la Pietroiul. Nicolae Harțuche apreciază că „din punct de vedere al formei, este probabil de tipul Sinope” , în timp ce Valeriu Sîrbu consideră că „după pastă și formă provine din Rhodos”. Urme
Dudescu, Brăila () [Corola-website/Science/300960_a_302289]
-
funerar al unui al treilea mormânt. Cele două vase sunt modelate din pastă foarte fină de culoare gălbuie și cărămizie. Unul are forma de askos, cu corp elipsoidal (în formă de ploscă), cu gât scurt, gura în formă de pâlnie. Toartele sunt scurte, ovale în secțiune și au o canelură longitudinală. Pe partea superioară păstrează urmele unor cercuri concentrice executate cu vopsea castanie. Vasul are analogii la Chirnogi și Mahmudia. Cel de al doilea vas are forma de urcior, cu gât
Dudescu, Brăila () [Corola-website/Science/300960_a_302289]
-
au o canelură longitudinală. Pe partea superioară păstrează urmele unor cercuri concentrice executate cu vopsea castanie. Vasul are analogii la Chirnogi și Mahmudia. Cel de al doilea vas are forma de urcior, cu gât scurt, gura trompetiformă. Era prevăzut cu toartă bandată prinsă sub buză și pe umăr. Partea superioară era acoperită cu firnis negru. Piese similare ale acestuia s-au găsit la Histria și Zimnicea și sunt datate în secolul III î.d.H. Săpătură este fortuită. Mormintele aparțin culturii geto-dace
Dudescu, Brăila () [Corola-website/Science/300960_a_302289]
-
ustrinum, iar după modul cum au fost depuse resturile incinerării s-au constatat următoarele tipuri de morminte: În cele mai multe cazuri s-au folosit drept urne vase de uz comun, întregi sau fragmentare îndeosebi oale de factură romană, cu și fără toarte, lucrate din pastă fină roșie sau din pastă cenușie-brună, zgrumțuroasă, precum și oale de factură dacică, lucrate cu mâna din pastă grosieră, de culoare cenușie-negricioasă și cu ornamentele specifice ceramicii dacice: butoni mici, brâuri alveolate sau crestate. Cele mai multe urne erau acoperite
Soporu de Câmpie, Cluj () [Corola-website/Science/300356_a_301685]
-
poate fi atribuită autohtonilor din provincia Dacia. Materialul ceramic de factură dacică este format dintr-un lot de aproximativ 42 de vase, lucrate exclusiv cu mâna, din pastă cu multe impurități, combinând nisip și pietricele. Principalele forme sunt oalele fără toarte. Decorul este sărac, format din ornamente în relief: brâuri alveolare sau crestate, brâuri simple, butoni mici rotunzi sau ornamente incizate: striuri superficiale, neregulate, făcute cu măturica, linii drepte sau ondulate, crestături sau alveole, plasate pe umărul sau buza vasului. Prin
Soporu de Câmpie, Cluj () [Corola-website/Science/300356_a_301685]
-
au descoperit fragmente ceramice preistorice din epoca bronzului, cultura "Wietenberg" și fragmente de ceramică neagră cu caneluri din prima epocă a fierului. În locul numit "Császlod" s-au găsit fragmente ceramice preistorice și din evul mediu, fragmente aparținând culturii "Coțofeni", o toartă din epoca bronzului și fragmente ceramice aparținând evului mediu dezvoltat și epoca arpediană. Pe teritoriul satului s-a mai descoperit o monedă de bronz din epoca imperiala romană. Prima atestare documentară datează din anul 1448. În prima parte a secolului
Secuieni, Harghita () [Corola-website/Science/300487_a_301816]
-
turci o dată cu obiceiul de a bea cafea. Cuvântul turcesc ""ibrik"" are, pe lângă de sensul de ibric, și pe cel de "cană" sau "ulcior". Pentru pregătitul ceaiului se poate folosi și ceainicul, care se deosebește de ibric prin aceea că are toartă și capac. Ceainicul poate fi folosit atât la fiertul apei pentru ceai cât și numai la opăritul ceaiului.
Ibric () [Corola-website/Science/299332_a_300661]
-
zdrobit, fusoaiele bitronconice din lut ars pentru fusul de tors, greutăți din lut ars folosite la plasa de pescuit, obiecte fragmentare întâlnite în serviciile de cult decorate cu linii și spirale prin împunsături oblice, cu un instrument ascuțit înainte de coacere, torți, urechi și mănușă de oale din lut ars, amestecat cu nisip fin în nuanță cenușie deschisă și negricioasă (cultura bronzului). Acestora le urmează fragmente de olărie prefeudală locală ce-și au originea în ceramica romană provincială 3, lucrată la roata
Comuna Ștefan cel Mare, Argeș () [Corola-website/Science/302056_a_303385]
-
de vase sgrafitate și smălțuite cu reflexii aurii și verde închis, ori în nuanță brună (a doua jumătate a sec. XV-XVI), un picior de vas cărămiziu în angolă albă și urme de decor verde (sec. XVI), cahle (sec.XVI - XVIII), torți de oale cu mărci de proprietate incizate cu unciale cirilo-române (sec.XVII - XVIII), discuri britoconice și circulare smălțuite cu baza circulară sau crestată și purtative (sec. XV - XVI), plăci circulare din ghips cu ochiuri duble de sticlă pictate (sec.XVI
Comuna Ștefan cel Mare, Argeș () [Corola-website/Science/302056_a_303385]
-
mediu. În apropierea actualului oraș, în punctul numit "La Vii" (la 2 km spre nord) au fost descoperite urmele unei așezări geto-dace datând din sec. V-IV î.Hr., în care s-au găsit vase de ceramică (străchini, cupe cu două toarte etc.) lucrate cu mâna sau la roată, piese din bronz (3 fibule) ș.a. În punctul numit "La Hectare" (2 km SE de oraș) s-au identificat urmele unei așezări datând din sec. IV d.Hr. formată din bordeie rectangulare (2
Alexandria, România () [Corola-website/Science/298015_a_299344]
-
Găleata, numită popular căldare sau vadră, este un recipient de formă cilindrică sau de trunchi de con, închis și plat la partea inferioară și deschis la partea superioară, unde este prevăzut cu o toartă pentru a fi manevrat cu ușurință. Este utilizată la transportul lichidelor, uneori și al solidelor. Atunci când găleata este făcută din doage sau dintr-un trunchi scobit și servește la scos apa din fântână, aceasta se numește ciutură. Dacă găleata de
Găleată () [Corola-website/Science/312353_a_313682]
-
și nu are strofe; pro-zodia este modernă. Prima secvență (versurile 1-4) îi prezintă pe cei doi tineri aflați sub semnul eternului Eros: „Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des. Eu stăteam la o margine-a orei, tu - la cealaltă, ca doua toarte de amforă." Discursul liric se constituie în jurul a doi poli („eu" și „tu") care îi reprezintă pe cei doi tineri aflați într-o benefică stare de grație decurgând din iubire. Împreuna, ei alcătuiesc unitatea, acel Unul după care tânjeste poetul
Poveste sentimentală (poezie) () [Corola-website/Science/309908_a_311237]
-
Situați în afara vremii și a scurgerii ei nemiloase (metafora marginilor orei), cei doi se întorc la vârsta de aur a lumii, când existența era fericită (ca și copilăria), iar jocul constituia o stare obișnuită. În aceeași secvență, comparația „ca doua toarte de amforă" sugerează o stare de grație, dar poate să și trimită la simbolismul vasului care contine o comoară (viața, tinerețea, iubirea etc). A doua secvență a textului cuprinde versurile 5-13 și alătură mitului erotic, un alt mit specific lui
Poveste sentimentală (poezie) () [Corola-website/Science/309908_a_311237]
-
popoare antice care la acea dată se aflau pe aceeași treaptă de civilizație. Chiar din perioada secolelor V-IV î.e.n., când repertoriul de forme era încă sărac, apar, lucrate cu mâna, cele două forme caracteristice pentru ceramica geto-dacă: ceașca cu toartă (așa numita ceașcă dacică) și farfuria cu picior înalt, „fructiera”, cum i se spune de obicei, fiindcă seamănă într-adevăr cu o fructieră clasică. Cea mai veche ceașcă dacică cunoscută (găsită la Schela Cladovei, lângă Turnu Severin) datează din sec
Cultura și civilizația dacică () [Corola-website/Science/305004_a_306333]
-
În secolele III-II î.e.n. vasele sunt lucrate mult mai îngrijit. Formele de bază rămân aceleași, dar cu un număr mare de variante și (fără a fi încă pictate) cu un mult mai bogat repertoriu ornamental: brâu în relief cu alveole, torți (în cazul cănilor de lux) lucrate în torsadă, ornamente lustruite. Nu este, firește, cazul chiupurilor, a vaselor mari servind la păstrarea proviziilor, îngropate în pământ și atingând chiar o dimensiune de 2,20 m. În perioada ei de apogeu (sec
Cultura și civilizația dacică () [Corola-website/Science/305004_a_306333]
-
Lupu din Sibiu în colaborare cu profesorul Nicolae Drăgan din Mediaș, au scos la iveală un mormânt de inhumație cu numeroase obiecte de inventar: o fibulă, un inel de argint, două mărgele din foiță de aur, o bucată dintr-o toartă de bronz cu proteme de șarpe, un dentar republican (229-217 î.e.n.), un antonomian de la Filip Arabul (244-248 e.n.), o bucată dintr-o zăbală, o placă de bronz, o fusaiolă de lut ars. Mormântul prin natura inventarului său este de factură
Copșa Mică () [Corola-website/Science/297211_a_298540]
-
un spațiu conturat. Din perioada mijlocie a epocii bronzului, în zonă s-au stabilit triburile proto-tracice care aparțineau culturii Verbicioara. În așezarea de pe valea Sopotului s-au descoperit cantități însemnate de ceramică fină (ilustrative sunt ceștile globulare ce prezintă două torți supraînălțate; acestea erau ornamentate cu motive solare incizate: cercuri concentrice, cercuri solare sau zigzaguri). Repertoriul decorativ indică o schimbare majoră și în viața spirituală: cultul fertilității și al fecundității (consacrat prin bogata și variata plastică neo-eneolitică) este înlocuit cu un
Slatina, România () [Corola-website/Science/296713_a_298042]
-
aici. Săpăturile din 1910-1911, 1923 și 1924 au identificat o consistentă locuire a Epocii Mijlocii a Bronzului, cultura Mureș (denumită inițial Periam-Pecica). În rapoartele întocmite sunt menționate doar straturile Epocii Bronzului, dar și cel al Epocii Mijlocii a Cuprului (orizontul toartelor pastilate). D. Popescu sondează și el, în 1943, tell-ul, dar fără a publica un raport detaliat al săpăturii, se mulțumește prin a preciza existența orizonturilor cronologice amintite de către Roska, dar mai atrage atenția asupra unor vestigii La Tène și din
Șanțul-Mare Pecica () [Corola-website/Science/317497_a_318826]
-
partea sudică a dealului. Pe baza materialului arheologic se poate afirma că locuirea Coțofeni de aici se datează în faza a III-a de evoluție a acestei culturi. Numeroasele elemente Kostolac prezente, între care amintim cănițele cu corpul globular și toartă supraînălțată, ornamentate cu împunsături successive de forma unor triunghiuri răsturnate, sau prezența străchinilor scunde, ornamentate cu șiruri de impresiuni, reprezintă elemente clare de datare. Vestigiile de epocă dacică se încadrează, atât în ceea ce privește complexele, cât și materialele, în tipurile cunoscute pentru
Cetățuie, Săvârșin () [Corola-website/Science/317510_a_318839]
-
gorun sau de castan. Istoria consemnează că Diogene din Sinope, rămas la un moment dat fără casă, și-a improvizat o locuință într-un butoi. Un vas făcut tot din doage, dar cu gura mai largă decât baza, prevăzut cu toartă și folosit pentru mulsul laptelui poartă denumirea de "șiștar" sau "doniță". La origine, șiștarul (din , „a șasea parte” dintr-un "congius") era folosit ca măsură pentru lichide. Un vas de lemn, de obicei de forma unui trunchi de con, cu
Butoi () [Corola-website/Science/318780_a_320109]
-
Un vas de lemn, de obicei de forma unui trunchi de con, cu baza mare jos, făcut din doage legate cu cercuri și folosit mai ales la păstrarea unor brânzeturi, murături etc. se numește "putină". Un vas rotund cu două torți, făcut din doage de lemn, de formă tronconică cu baza mare sus și întrebuințat la cărat apă și alte lichide, la muls, la spălat rufe etc. se numește "ciubăr" sau " hârdău".
Butoi () [Corola-website/Science/318780_a_320109]
-
fost folosită în cea mai mare parte arderea oxidantă; unele exemplare sunt arse integral. Fragmentele provin de la oale, căni, borcane, străchini, ulcioare, unul de la un capac. Câteva sunt acoperite cu angobă albă sau decorate cu dungi de culoare roșie, pe toartă sau pe buză în cazul unor fragmente de oală sau dispuse radial în cel al unui fragment de strachină. De remarcat două fragmente de cahle adânci sau de cahle pătrate cu decor vegetal. Tipologic ceramica acoperă o perioadă mai îndelungată
Biserica Sfântul Nicolae din Leșnic () [Corola-website/Science/321573_a_322902]
-
cu precizia unui miniaturist un întreg grup de personaje feminine, zeițe sau muritoare, care au poziții diferite ce le pun în valoare grația și suplețea. Meidias, pe un vas de argilă arsă în formă de pară răsturnată și cu trei toarte, a figurat în două registre suprapuse, de jos în sus, grădina Hesperidelor și răpirea Leucippidelor. Stilul arhaic al sculpturii dispare , cedând locul stilului sever care se dezvoltă într-un stil clasic, dominat de personalitatea lui Fidias. La începutul secolului V
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
această figură care va fi identificată ca una din prințesele timpului atât pentru subiect cât și pentru model. Problema identității modelului rămâne deschisă. Adolfo Venturi, primul, a recunoscut motivul brodat pe țesătura care acoperă umărul tinerei femei, un vas cu toartă dublă. Este vorba despre emblema gravată de Pisanello pe medaliile cu efigia lui Niccolò al III-lea d’Este. El a identificat, prin urmare, modelul ca fiind una din fiicele lui Niccolò al III-lea d’Este. Printre fiicele lui
Portretul unei prințese d'Este () [Corola-website/Science/325876_a_327205]
-
Răducanu și Ioana călătoresc spre Constanța cu un alt tren în care se mai aflau printre alții inspectorul Ionescu, o doamnă în vârstă (Nineta Gusti), un fost prestidigitator care se ocupă de enigmistică (Geo Saizescu) și un gras care știa toarte răspunsurile la rebus (Aurel Giurumia). Între Alecu și Ioana are loc o idilă romantică, fiecare încercând în zadar să ghicească cu ce se ocupă celălalt. Cei doi își dau întâlnire a doua zi în fața statuii lui Ovidiu pentru a relua
Eu, tu, și... Ovidiu () [Corola-website/Science/327340_a_328669]