1,334 matches
-
Era durere multă-n noaptea ta încât, când am aprins tăcută zorii Privirea albă-n lacrimi înota Trudind să șteargă chinul din memorii. Mângâiam acele vise zdrențuite, Adăstând pe margini de durere Atunci când te-am chemat să-mi fii, iubite Toiagul alb prin lumea de tăcere... Am dispărut lăsându-ți semne prin zăpezi Și lacrimi înghețate-n cupe de necaz De vrei, mă vei găsi prin scurtele amiezi Să îmi aduci surâsul iarăși pe obraz... Toamnă târzie Se-așterne-n suflet argintul multor
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Asiria pînă în Egipt, din Egipt pînă la rîul, de la o mare la alta, și de la un munte la altul. 13. Dar mai întîi, țara va fi pustiită din pricina locuitorilor ei, în urma faptelor lor rele. 14. Paște-Ți poporul cu toiagul Tău, paște turma moștenirii Tale, care locuiește singură în pădurea din mijlocul Carmelului ca să pască pe Basan și în Galaad ca în zilele de altă dată." 15. "Îți voi arăta lucruri minunate, zice Domnul, ca în ziua cînd ai ieșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85117_a_85904]
-
ca să vedeți ce Încărcătură istorică și morală poate avea acel sipet Încrustat cu motive simple, dar ancestrale, ferecat În cercuri de fier, cu Încuietoare și balamale forjate acum o grămadă de secole de un necunoscut care-și făcea cumsecade meseria) -, toiagul lustruit În care tata s-a sprijinit În ultimul an de viață, ferestrele cu tot cu mușcate, coșul cu zdrențe În care fătase pisica - cu tot cu pisică și patru pisoi -, patul cu picioarele zdravăn Înfipte În pământul odăii, salteaua bătrânească din lână și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
-l Îngrijoreze. Zgomotele Îi mângâiau auzul și-l Încredințau că nimic rău nu era pe cale să se Întâmple. Nu apuca, Însă, să se desfete prea mult În fericirea molcomă și senină. Privirile Îi cădeau pe vârful Înfipt În țărână al toiagului și Înțelegea Într-o clipită că acel băț de corn Îndruma Înălțarea și lățirea ciupercii. Îl mișca ușurel de colo-colo și umflătura o lua și ea când la stânga, când la dreapta, făcând să se unduiască grădinile, casele, gardurile cu uluci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
uluci ascuțite - precum țepii vineți și veninoși de pe spinarea unui balaur. Dacă Împungea țărâna Într-un anume fel, putea - din legănările Întregii clopotnițe - să Înșire melodioase dangăte de bronz În tonuri grave. Abia când Începea a se obișnui cu mânuirea toiagului spre Înrâurirea tuturor alor firii, ciuperca se spărgea ca un balon, cu zgomot asurzitor, Întunecare a luminii soarelui și țăndări azvârlite În toate părțile. Foiște se ghemuia și aștepta să fie Îngropat de pământul ce cădea cu vuiet din cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
grămadă de pâini negre, Înghesuite În saci de cânepă. După ce termină și acest vis care Îl bântuia de ceva vreme și care Îi revenea, aproape neschimbat, În fiecare noapte spre dimineață, profesorul Foiște o luă Încet, bătrânește, proptindu-se În toiagul făcător de minuni, către școală. Acolo avea să se așeze la catedră Într-o sală de clasă goală și avea să vorbească de unul singur, ca și cum s-ar fi aflat În fața a trei șiruri de bănci pline cu școlari care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
trupul, Repetentu Începu să priceapă că acelea Își pierduseră, În rotirea lor, zalele dintre ele. Își acoperi iară urechile cu palmele. Pe Florea Cucu vifornița Îl Împingea de la spate, grăbindu-i mersul șontâcăit și făcându-l să șovăie cu vârful toiagului prin zăpada ce se așternea văzând cu ochii. Răsufla greu și se bucură atunci când, prin desimea și goana bezmetică a fulgilor zări, aproape nemișcată, Înfățișarea ca o umbră șuierătoare a singurului stejar rămas pe marginea drumului tăiat prin locul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
șuierături ascuțite În cumpăna pe care o făcea să scârțâie și să trosnească. Omul se ghemui cu icneli și se lipi cu spinarea de partea ferită de vifor a ghizdurilor. Lângă el Înfipse În zăpadă, ca să-l aibă la Îndemână, toiagul. Se gândi să rămână așa câteva minute, ca să-și recapete suflul și puterile. Își mângâie prin șubă, aproape cu drag, pântecele nefiresc de umflat și oftă cu un fel de ușurare și bucurie. Își Închipui cum ar fi fost să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și o ia la picior către satul ale cărui fumuri de pe hornuri i se părea că-i gâdilă nările. L-au găsit a doua zi câțiva bărbați porniți cu o sanie În căutarea lui. Stătea sprijinit de ghizdurile fântânii, cu toiagul Înfipt alături. La Început, bărbații se bucurară că-l găsiseră viu, lăsându-se Înșelați de mișcările dinăuntrul șubei de oaie. Când o deschiseră, sări de acolo, vioi, purcelul din neamul leneș și iubitor pe care Florea Cucu și-l târguise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ghicească, după umbrele nelămurite ce i se perindau prin fața ochilor aproape orbi, cine anume trecea pe drum. Îl Îngrijeau câțiva vecini miloși. Repetentu Îl văzu de departe, așezat cuminte pe scândurile băncii, ca un școlar ordonat. Își sprijinea mâinile pe toiagul lustruit din lemn de sânger. Bătrânul Înălță capul, simțind că se Îndrepta cineva către el. Lui Repetentu i se strânse o gheruță pe inimă. Înghiți În sec, privind ochii care Îl țintuiau goi, ieșiți nefiresc din găvane și lăcrimând Întruna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
-l consoleze pe băiat. Însă Shojumaru înțelegea foarte bine, că tatăl său îi dezvolta simțul științei militare, în funcție de eveniment sau de moment. O căldură lăuntrică simțea până și în gravitatea tatălui său și se considera extrem de norocos. Kanbei își luă toiagul și porni, șchiopătând, spre cazărmi. Dar, în loc de a intra în tabără, păru să-și continue drumul singur în josul muntelui, iar însoțitorii lui îl întrebară, neliniștiți, unde se ducea. — La poale, răspunse simplu Kanbei și, cu toate că se sprijinea în baston, începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cu toate că se sprijinea în baston, începu să coboare cărarea în pantă, cu pas aproape vioi. Cei care-l însoțiseră, Mori Tahei și Kuriyama Zensuke, coborâră pe urmele lui. — Stăpâne! strigă Mori. Vă rugăm, așteptați! Kanbei se opri, odihnind, o clipă, toiagul, și privi înapoi spre ei: — Voi sunteți? — Mă mir să văd ce repede mergeți, spuse Mori, gâfâind. Cu piciorul ăsta rănit, mă tem să nu vă loviți. — M-am obișnuit cu șchiopătatul, râse Kanbei. Nu cad decât dacă mă gândesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fură invitate și toate soțiile generalilor și li se oferi un rând de sake. Toți își dădură seama imediat care erau intențiile lui Nobumori. A doua zi dimineața, așa cum se așteptase toată lumea, Nobumori luă o halebardă mare, în chip de toiag, își legă o sandală de paie pe piciorul stâng umflat - rănit în lupta pentru apărarea castelului - și porni, șchiopătând, spre poartă. Îi convocă pe apărători la adunare, se urcă în turnul cu acoperiș al porții și-și cuprinse cu privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
sat de la poalele Muntelui Temmoku. Primăvara era în deplină putere, dar munții și câmpiile, cât vedeau cu ochii, nu le rezervau nici o alinare sau speranță. Așadar, micul grup care mai rămăsese își puse toată încrederea în Katsuyori, ca într-un toiag sau stâlp. Katsuyori însuși ajunsese la capătul răbdării. Înghesuiți în Tago, însoțitorii săi rămaseră buimăciți, așteptând, în șuierul vântului de munte. Forțele unite ale clanurilor Oda și Tokugawa intrară în Kai ca niște valuri de furtună. Condusă de Anayama, armata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
hotărârii lui Muneharu de a lupta, castelul mai găzduia încă trei mii de refugiați civili în plus. Muneharu se decisese să reziste din acel castel talazurilor învolburate ale armatei răsăritene. Kanbei și Hikoemon fură conduși într-o încăpere goală. Fără toiag, Kanbei intră șchiopătând, cu dificultate. — Seniorul Muneharu va sosi imediat, spuse pajul. Părea să nu aibă nici douăzeci de ani și, în timp ce se retrăgea, nu se comporta altfel decât ar fi făcut în timp de pace. Generalul intră, se așeză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
situația, unii muncitori sabotau intenționat programul, convingându-i până și pe lucrătorii relativ supuși să stânjenească proiectul, prin încetineala lor intenționată. Kanbei nu putea privi, stând cu mâinile-n sân. În cele din urmă, începu să viziteze personal șantierul, cu toiagul în mână. Stând pe o movilă de pământ proaspăt, într-o zonă a stăvilarului care, în sfârșit, se terminase, privea cu ochi învăpăiați în jos, spre miile de muncitori. Când descoperea pe cineva încetinind cât de cât, se repezea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Hideyoshi se apropie de scaunul pus lângă steag. La stânga și la dreapta lui stăteau solemni, cu un pas mai înapoi, pajii și vasalii. Războinicul-demon, Kuroda Kanbei, care era ținta răutăților ei zilnice, se oprise mai la o parte, rezemat în toiag. Li se adresă din înălțimea stăvilarului: — Astăzi, Seniorul Hideyoshi dorește să-i spuneți ceea ce gândiți. După cum știți cu toții, timpul stabilit pentru construirea barajului a trecut de jumătate, dar munca merge încet. Seniorul Hideyoshi spune că unul dintre motive este acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
încercarea de a ține pe loc apele revărsate. Hai s-o facem! Să punem tot ce-avem! — Eu n-am să mă dau bătut! În doar jumătate de zi, se munci mai mult decât în ultimele cinci. Biciurile supraveghetorilor și toiagul lui Kanbei nu mai erau necesare. Noaptea se aprindeau focuri, praful ridicat întuneca văzduhul în timpul zilei, și, în sfârșit, construcția fu aproape gata. În timp ce stăvilarul de pe uscat se apropia de încheiere, munca asociată a devierii celor șapte râuri din jurul Castelului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
gândim foarte bine la ceea ce vom spune. Urmând ordinele lui Hideyoshi, oamenii lui Asano Yahei începură o cercetare atentă a tuturor călătorilor care veneau și plecau din regiune. Cam pe la miezul nopții, gărzile opriră un orb care mergea cu un toiag gros de bambus, întrebându-l încotro se îndrepta. Înconjurat de soldați, omul se rezemă în toiag. — Mă duc acasă la o rudă, în satul Niwase, răspunse el, cu cea mai mare umilință. — Dacă te duci la Niwase, ce cauți pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
o cercetare atentă a tuturor călătorilor care veneau și plecau din regiune. Cam pe la miezul nopții, gărzile opriră un orb care mergea cu un toiag gros de bambus, întrebându-l încotro se îndrepta. Înconjurat de soldați, omul se rezemă în toiag. — Mă duc acasă la o rudă, în satul Niwase, răspunse el, cu cea mai mare umilință. — Dacă te duci la Niwase, ce cauți pe drumul ăsta de munte, în toiul nopții? întrebă ofițerul comandant. — N-am găsit nici un han, așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
învăța pe norod. 7. Atunci a chemat la Sine pe cei doisprezece, și a început să-i trimită doi cîte doi, dîndu-le putere asupra duhurilor necurate. 8. Le-a poruncit să nu ia nimic cu ei pe drum decît un toiag, să n-aibă nici pîine, nici traistă, nici bani de aramă la brîu; 9. să se încalțe cu sandale, și să nu se îmbrace cu două haine. 10. Apoi le-a zis: "În orice casă veți intra, să rămîneți acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85114_a_85901]
-
ucis un leu, într-o zi cînd căzuse zăpada. 23. El a ucis pe un Egiptean, care avea o statură de cinci coți și avea în mînă o suliță, ca sulul unui țesător, s-a coborît împotriva lui cu un toiag, a smuls sulița din mîna Egipteanului, și l-a ucis cu ea. 24. Iată ce a făcut Benaia, fiul lui Iehoiada; și i-a mers faima printre cei trei viteji. 25. Era cel mai cu vază din cei treizeci; dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85037_a_85824]
-
a adus sub stejar, și I le-a pus înainte. 20. Îngerul lui Dumnezeu i-a zis: "Ia carnea și azimile, pune-le pe stînca aceasta și varsă zeama." Și el a făcut așa. 21. Îngerul Domnului a întins vîrful toiagului pe care-l avea în mînă, și a atins carnea și azimile. Atunci, s-a ridicat din stîncă un foc care a mistuit carnea și azimile. Și Îngerul Domnului S-a făcut nevăzut dinaintea lui. 22. Ghedeon, văzînd că fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85109_a_85896]
-
îmi tresare cu putere... În fața mea se află bătrânul... Albul pletelor și al bărbii contrastează puternic cu negrul anteriului. Sprâncenele căzute deasupra ochilor par mai lungi. Umerii lăsați îl fac mai scund decât îl știam. Merge sprijinindu-se într-un toiag. M-a descoperit și toată ființa lui s-a aprins parcă! Ochii au căpătat lumină din razele asfințitului, zâmbetul i-a îndulcit trăsăturile feței și tot trupul parcă a căpătat vigoare... --Sărut dreapta, sfințite părinte, și bine te-am găsit
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
om porni spre gârlă, să mai stăm la cislă. Cred că cele cărți le ai acolo la locul știut. --Întocmai, părinte. --Atunci, poftă bună! --Sărut dreapta, sfințite... Abia am sfârșit de mâncat, și pe poteca din fața chiliei mele bocănea deja toiagul “Sfântului” coborât din frescă... --Ei? Putem porni? Uite aici niște alune pentru frumoasele din poiană. Mergeam cu pas potolit, respectând puterile slăbite ale bătrânului. “Ce gânduri o avea călugărul în ceea ce o privește pe fata din umbră?” - mi-a trecut
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]