1,558 matches
-
și reginei Elisabeta s-au încheiat la 12 mai 1881, odată cu trecerea în revistă de către rege, în fața statuii lui Mihai Viteazul, a trupelor din garnizoana București 1567. La 13 mai 1881 s-a desfășurat, în fața palatului regal, o defilare cu torțe a tinerilor și reprezentanților comunelor și județelor țării ce luaseră parte la serbările dedicate încoronării regelui Carol I și reginei Elisabeta. Proclamarea regatului a conferit României un nou statut pe scena internațională, constituind un moment deosebit de important atât în plan
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
și "arestul preventiv, unde grațiă pe 14 osândiți"1650. De asemenea, la orele 1500, regele Carol I a participat la deschiderea târgului de vite amenajat la Anadalchioi. În seara zilei de 12 septembrie 1889 s-a organizat o retragere cu torțe a trupelor din garnizoana Constanța, în onoarea regelui Carol I și a principelui moștenitor. Vizita celor doi conducători ai statului român la Constanța s-a încheiat în dimineața zilei de 13 septembrie 1889, când aceștia au plecat cu trenul regal
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
plășii Mangalia și domnul V. Dimitrescu, directorul Gimnaziului Mircea cel Bătrân din Constanța. Totodată, familia regală a fost întâmpinată de către primarul orașului Cernavodă, domnul P. Papaianopulos cu pâine și sare. În seara aceleiași zile s-a organizat o retargere cu torțe, orașul fiind iluminat. De asemenea, portul din Cernavodă a fost "iluminat cu electricitate comunicată prin fire de la uzina fabricii de ciment"2737. Familia regală a părăsit orașul Cernavodă sâmbătă, 1 mai 1904, îndreptându-se spre Hârșova, unde "orașul era frumos
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
Ochii samuraiului se încețoșară ca și când ar fi privit spre un tărâm îndepărtat. Alungatul gângăniilor era un obicei prin care se îndepărtau bolile din vale. Datina era ca în puterea nopții bărbații să străbată toate satele de la apus la răsărit cu torțe de pin în mână. Vreau să mă întorc! îi șopti Daisuke lui Ichisuke. Vreau să mă întorc repede! Yozō îi auzi glasul și-l mustră: Prostule! Samuraiul se apropie de ei și dădu din cap: — Așa e, vreți să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
în fața stâlpilor și îi legară strâns de aceștia. Vântul șuiera tare. — Să renașteți în Paradis! strigară temnicerii și dispărură care încotro. Între timp, slujbașii se adăpostiseră de vânt și urmăreau toate acestea din apropierea gardului de pari. Un pedestraș cu o torță în mână aprinse rând pe rând vreascurile și paiele adunate la picioarele fiecărui stâlp. Întețite de vânt, flăcările se avântară în sus înverșunate și fumegânde. Prin valurile de fum, se auzeau tare rugăciunile fiecăruia. Libera me, Domine, De morte aeterna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
cu pas egal și sigur. întotdeauna ține în mână un buchet de flori și pare preocupat să rezolve o chestiune foarte importantă, care nu suferă amânare. Buchetul de flori îl ține într-un fel ciudat, în față, ca pe o torță, cu mâna îndoită din cot, astfel că dacă îl întâlnești ai pentru o clipă senzația stranie că tu ești cel căruia vrea să i-l ofere. Dacă nu ai ce face și ți-a trezit curiozitatea, atunci îl urmezi pe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
țin cu ei, nu te mai osteni. Răspunsul ți-l poți da și singur, mă gândesc. — Nu e nici o cale de scăpare? Lidania dădu să-i răspundă, dar în momentul acela ușa se izbi de perete și în lumina unei torțe un grup de huni năvăli, cu larmă, în încăpere. Sebastianus, care reușise să se ridice puțin pe coate, văzu că prin ușă nu pătrundea nici un fir de lumină, ceea ce arăta clar că era noapte adâncă. Reflexele mișcătoare ale torței luminară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
unei torțe un grup de huni năvăli, cu larmă, în încăpere. Sebastianus, care reușise să se ridice puțin pe coate, văzu că prin ușă nu pătrundea nici un fir de lumină, ceea ce arăta clar că era noapte adâncă. Reflexele mișcătoare ale torței luminară câteva colțuri ale încăperii, care i se dezvălui ochilor romanului mult mai largă decât își închipuise și ticsită de trupuri învelite, întinse pe podeaua de pământ bătut, acoperită cu paie. Auzi gemete, vaiete de oameni treziți din somn. Multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Sebastianus înțelese că era înconjurat de zeci de femei ce-și găsiseră care cum putuse un culcuș, îngrămădite pe lângă tăciunii ce stăteau să moară în vatră, singura mângâiere în acel loc al durerii. Erau trei huni. Făcându-și lumină cu torța pe care o ținea unul dintre ei, începură să umble printre femeile întinse pe jos, cercetându-le fără grabă și schimbând din când în când păreri în dialectul lor. Unele dintre prizoniere se retrăgeau, târându-se spre pereți, altele nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
jos, cercetându-le fără grabă și schimbând din când în când păreri în dialectul lor. Unele dintre prizoniere se retrăgeau, târându-se spre pereți, altele nu aveau nici măcar puterea să o facă și rămâneau inerte, lăsând ca lumina violentă a torței să le lumineze chipul și ca bărbații aceia să le smulgă cu brutalitate păturile, ca să le poată cerceta mai bine. Una, totuși, strigă și începu să se lupte cu furie, iar Sebastianus înțelese că nu o făcea pentru ea, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
într-un plâns isteric, sfâșietor. Sebastianus dădu să se ridice, însă Lidania îl opri, proptindu-i o mână în piept: — Stai! îi porunci în șoaptă. Vrei să te omoare? Cei doi huni rămași în încăpere se apropiară de ei. Flacăra torței lumină mai întâi chipul femeii, apoi și pe Sebastianus, dar imediat se îndepărtă, proiectându-se asupra fetei de lângă ei, căreia îi dezvălui trăsăturile frumoase și aristocratice. Hunul ce ținea torța avea fața plină de cicatrici și fără un ochi. Spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
doi huni rămași în încăpere se apropiară de ei. Flacăra torței lumină mai întâi chipul femeii, apoi și pe Sebastianus, dar imediat se îndepărtă, proiectându-se asupra fetei de lângă ei, căreia îi dezvălui trăsăturile frumoase și aristocratice. Hunul ce ținea torța avea fața plină de cicatrici și fără un ochi. Spuse câteva cuvinte pe un ton care putea să fie de apreciere și întinse o mână să mângâie obrazul fetei. Ea făcu un pas îndărăt, fixându-l cu o ostilitate întunecată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să se posteze între copaci, aranjându-se între trunchiurile bifurcate și răsucite ale unei sălcii bătrâne. Multe ore mai târziu, Metronius își trezi, unul câte unul, tovarășii, scuturându-i cu putere. — E cineva lângă colibă, îi șopti lui Sebastianus. Au și torțe. Nechezatul unuia dintre cai se auzi ca o confirmare. Cât ai clipi, cu armele pregătite, se găseau cu toții la liziera copacilor. Maliban, singurul arcaș al grupului, se postă lângă Sebastianus, cu o săgeată deja potrivită în arc. Două siluete purtând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Nechezatul unuia dintre cai se auzi ca o confirmare. Cât ai clipi, cu armele pregătite, se găseau cu toții la liziera copacilor. Maliban, singurul arcaș al grupului, se postă lângă Sebastianus, cu o săgeată deja potrivită în arc. Două siluete purtând torțe înaintau cu precauție prin apă, luminând cu o lucire roșiatică, în întunericul nopții, pereții din ramuri ai colibei și caii împiedicați, care, neliniștiți, porniseră să se agite. Alte umbre, conturate de flăcările torțelor, se apropiau din diferite direcții, înaintând printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
deja potrivită în arc. Două siluete purtând torțe înaintau cu precauție prin apă, luminând cu o lucire roșiatică, în întunericul nopții, pereții din ramuri ai colibei și caii împiedicați, care, neliniștiți, porniseră să se agite. Alte umbre, conturate de flăcările torțelor, se apropiau din diferite direcții, înaintând printre mărăcinișuri ori prin mlaștină. Sebastianus și ai săi văzură cum unii dintre vizitatorii necunoscuți dezlegau caii și îi împingeau ca să se ducă de acolo; în vreme ce animalele se îndepărtau, plescăind prin apa putredă, torțele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
torțelor, se apropiau din diferite direcții, înaintând printre mărăcinișuri ori prin mlaștină. Sebastianus și ai săi văzură cum unii dintre vizitatorii necunoscuți dezlegau caii și îi împingeau ca să se ducă de acolo; în vreme ce animalele se îndepărtau, plescăind prin apa putredă, torțele fură aruncate pe acoperișul de trestie al construcției. însă la lumina incendiului care urmă, figurile atacatorilor - Sebastianus numără repede șase - deveniră ușor de deslușit. — Hai, îi porunci lui Maliban, murmurând scurt. Alanul își întinse arcul și reflexele flăcărilor, împreună cu lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fiindcă toți cei de aici speram că hunii ne vor ajuta să ne cucerim libertatea, în vreme ce acum e sigur că ei vor doar să facă din noi niște sclavi. Soarele apusese deja înapoia unor dealuri îndepărtate și câțiva băieți aprinseseră torțele, a căror lumină pâlpâitoare proiecta reflexe curioase pe chipurile tuturor participanților la adunare și pe pereții coșcoviți, unde ici și colo încă se mai vedeau resturile unor fresce. Cuvintele lui Divicone lăsaseră o adâncă impresie, însă un om înalt, scheletic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și decât orice perorație îndurerată a vreunui senator cu părul alb, situația dezastruoasă în care ajunsese o civilizație milenară, cândva puternică și temută în întreaga lume, un far al cunoașterii și al civilizației. Chiar și faunul, în lucirile roșiatice ale torțelor, părea să râdă de tot ce se întâmpla. Nu era însă nimic de făcut. Asta era realitatea cu care aveau de-a face, ăștia erau oamenii. Ajuns în fața acelei mase în tumult, Divicone își agita brațele, strigând ceva ce vacarmul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
soldatului dispărând printre copaci. 8 După ce străbătuse în fugă gangul ce lega grădina de curtea din spatele pars dominicae, cu inima bătându-i parcă în gât, Hippolita ajunse în fața redutei. Găsi acolo curtea invadată de o mulțime îngrozită, care, la lumina torțelor, se învălmășea să pătrundă prin poarta strâmtă, dar solidă. Intrarea era destul de joasă, gândită astfel pentru a-i obliga pe eventualii atacatori să se încline puțin, lăsând capul în bătaia loviturilor pe care le-ar fi aplicat cu hotărâre apărătorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
De la ambrazură nu se putea vedea bine tot ce se întâmpla în fața intrării. Hippolita se întoarse atunci, privind temător spre servii ocupați să întărească pe cât puteau de bine poarta cu bârne de lemn: în conul de lumină aruncat de o torță înfiptă într-un suport din fier, văzu chipuri încordate spinări robuste, brațe viguroase ce împingeau cu putere. Pentru câteva momente, privirea sa se opri și asupra oamenilor adunați în încăpere: zeci de bărbați și femei, pe care lumina a două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mână dungată de sânge și privea în jur neliniștit, cu o expresie înspăimântată, evitând să fixeze îndelung pe cei care îl înconjurau. Hippolita preferă să-l privească pe soldat, ale cărui trăsături le putea vedea acum cu claritate, la lumina torțelor: i se confirmă prima impresie pe care o avusese în grădină, căci, după cum constată, avea puțin peste douăzeci de ani, dar citi în ochii săi închiși la culoare și inteligenți hotărârea și cumpătarea unui bărbat deja matur; apropiindu-se, văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Prădătorii ce intraseră primii în villa deschiseseră poarta de la curte tovarășilor lor din afară, iar acum, în perimetrul acela se agita o mulțime de bărbați călări sau pe jos, ce alergau în toate direcțiile, strigând și făcându-și lumină cu torțele. în furia jafului, cuprinși de nebunie, dăduseră foc tuturor clădirilor din jur, iar acum se străduiau se scoată animalele din rugul staulelor și se agitau fără vreun folos în jurul grânarului în flăcări. Strigătele lor incitate și de neînțeles răsunau peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de balustradă. — Iată-mă, domina! îi spuse. Hippolita făcu semn către războinicul din curte. — Privește, spuse, vin încoace. într-adevăr, cel ce părea căpetenia barbarilor se apropia de redută, însoțit de doi dintre ai săi, dintre care unul cu o torță în mână, deși nu era nevoie, dat fiind că incendiul rezolva într-un mod dramatic orice problemă de iluminare. Oricum ar fi fost, închipuindu-și că barbarul intenționa să ducă tratative, Hippolita îi ordonă lui Clemantius să aducă o torță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
torță în mână, deși nu era nevoie, dat fiind că incendiul rezolva într-un mod dramatic orice problemă de iluminare. Oricum ar fi fost, închipuindu-și că barbarul intenționa să ducă tratative, Hippolita îi ordonă lui Clemantius să aducă o torță sau un felinar pentru a fi sigură că el putea să o vadă. De fapt, imediat ce fu suficient de aproape, burgundul opri calul și i se adresă direct lui Clemantius, care ținea un felinar adus de un serv: — Tu ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
făcut o impresie mai puternică. Mabertus, ascultător, îi transmise mai departe mesajul. Din nou, între barbari se porni o discuție aprinsă. Reinwalt își aduse calul mai aproape de redută, suficient cât să-i permită Hippolitei să-i distingă trăsăturile, în reflexele torței pe care o ținea războinicul ce îi stătea alături, și să citească în ele semnele îngrijorării sale. Când luă din nou cuvântul, el i se adresă lui Mabertus: Dacă vă atingeți de fiul meu, demolăm turnul ăsta piatră cu piatră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]