745 matches
-
an, Octav Suluțiu 49 făcea, În aceiași termeni elogioși, recenzia romanului. Cele patru episoade ale studiului lui Petru Comarnescu, subîntituiate Însemnări În jurul romanului „Desculț” de Zaharia Stancu, se referă la: Sociologia desculților 50, Clasa desculților 51, Realismul desculților 52, și Tragismul și soluțiile lui Darie 53. Tipice pentru metoda de analiză sociologizantă practicată de toți criticii literari sunt comentariile lui Mihail Petroveanu 54, dar mai ales cele ale lui Paul Georgescu 55 și Ion Vitner 56 din Viața românească. Negând la
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
și eu să fiu un ratat”. Așadar: forța de a eșua, libertatea de a merge împotriva destinului. Asta amintește de literatura lui Malraux și de tipologia romanelor din anii ’30. Totuși P. nu scoate din eșecul existențial o morală a tragismului eroic. El vrea mai degrabă să elucideze relația misterioasă cu mecanismul unei istorii care cultivă în om frica și disperarea. Profesorul de istorie dă elevilor o imagine dramatică a revoluției franceze, apoi, pasionat de subiect, caută resorturile ascunse ale acțiunii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288629_a_289958]
-
suferinței sale". Leninismul romantic suferă la rândul său, dar din motive pe care le cunoaște sau crede că le cunoaște foarte bine. Cu toate acestea, suferința îi oferă un sentiment al propriei superiorități, un sentiment al măreției și deopotrivă al tragismului, tipic romantic. Nu în ultimul rând, "sufletul romantic este prin esență nosalgic, iar nostalgia este tocmai dorul după ceva imposibil de determinat cu exactitate" (vezi Râmbu: 2001, 15-16). Și imposibil de atins, în cazul leninismului romantic sau a leninismului în
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
purtați de viață [...] Cu tălpile în noroi, pentru ei desprinderea rămâne pe un soclu pe care niciodată nu-l vor atinge. Dezorientați, nici nu știu măcar dacă să mai spere, captivi în propriile lor temeri, sufocați de obsesii [...] Disperare, tristețe, tragism nesfârșit și deznădejde sunt elementele universului de viață în care obsesia a sfredelit miezul, i-a acaparat seva, instalându-și definitiv cangrena. Universul caragialian pe alocuri grotesc își găsește înfățișarea din perspectivă personal-regizorală în scena cheie a bâlciului, atunci când un
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
și actor deosebit de fertile) cu un câștig propriu de experiență și siguranță scenică. El găsește într-un rol aparent liniar posibilitatea de a desfășura o gamă amplă de nuanțe și semitonuri în registrul grosolăniei și obtuzității birocratice. De un remarcabil tragism reținut a fost Zoe Muscan, după cum au fost dirijați spre obținerea unor accente exacte Elisabeta Jar, Eugen Tănase și Constantin Săsăreanu. Un spectacol tăios, dur și în același timp patetic, dureros, demonstrație zguduitoare a drumului complicat al adevărului, manifest în
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
în față cu sine însuși, față în față cu o lume tulbure, față în față cu "locul dement al unor impostori de rând". Filmul are atmosferă și sonorități de recviem. Este drept, tonul dominant al unor "capitole" iese din raza tragismului în stare pură, mergând până la accente caricaturale... dar regizorul extrage esențe și idei din toate aceste stări contradictorii; "capitolele" disparate ale filmului... Nu numai pentru regizor, ci și pentru protagonist, Mircea Albulescu în rolul lui Gherlaș, Înghițitorul de săbii este
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Andrei Șerban, cu Oedip-ul enescian, e reprodusă și imaginea marelui compozitor. N-am cunoscut această imagine și, văzînd-o, m-am cutremurat. E un Enescu macabru, neîntîlnit în nici una din ipostazele cu care ne obișnuiserăm, nici acelea lipsite de dramatism, de tragism chiar, dar departe, oricum, de aceasta, de-a dreptul sinistră. Lăsînd la o parte ingeniozitatea celor de la 22 de a ilustra pagina orbului Oedip cu fața lui Enescu, lovită parcă ea însăși de cecitate, să detașez, o secundă, imaginea reprodusă
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
fața aceasta de Ianus disperat, s-o împart în două. Descopăr întîi o jumătate, apoi cealaltă. Reiese o schismă înfricoșătoare. Schisma blestemului aruncat, cui?, aș vrea să cred, celor care i-au înnegurat sfîrșitul. Și încă ceva: feței răvășite de tragism i se adaugă pumnul strîns în dreptul bărbiei, complementar, prin amenințare, privirii rătăcite. Mai mult nu se poate. E secunda ultimă, definitivă a blestemului. Ei bine, vrem nu vrem, sub această față a geniului indignat se plasează Festivalul de-acum, purtîndu-i
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Vă dați seama al cui era "organul". Ei bine, îmi revenea, prin destin pictoricesc, să fac și retuș de fotografie. Și, slavă Domnului, era ce retușa! Se-ntorceau frații de la "agrară" din teren (cum se zicea) cu imagini de un tragism incredibil. Oameni nenorociți, în opinci, cu căciuli, trudeau... cu entuziasm pe tarlalele înfrățite. Imaginile destinate paginii întîi a "organului" nu puteau, evident, apărea așa. Deci: retuș. Îi descălțam pe aliații clasei muncitoare de opinci și-i încălțam cu cizme de
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
simplu fericit. 3 iulie Cînd, prin anii șaizeci, în plin stalinism, pictorul ieșean de mare onestitate întreba șoptit, în dreapta și-n stînga: ce se mai pictează, dragă? deruta celui care ucenicise în Parisul tuturor nebuniilor artei numea, de fapt, cu tragism, teroarea ideologică la care era supusă (și) pictura, numea imposibilitatea acesteia de a-și relua și perpetua vigorile antebelice, starea ei de colaps. Pentru cei mai mulți din pictorii care veneau dintr-o Românie normală se punea chestiunea "supraviețuirii". Șansa, unica șansă
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
vorbă lungă, umorul recent al prim-vicelui cu iminenta dictatură de dreapta e bun doar pentru arhivele "Urzica", Pentru pace trainică, pentru democrație populară, "Krokodil" și altele, la fel de vesele. Titluri care doar prin ele însele fac poanta. Dacă nu ar ascunde tragismul pușcăriei comuniste, de care a avut parte un Nicolae Steinhardt, atunci titlul pus cărții sale despre suferință, Jurnalul fericirii, ne-ar bine dispune ca aflîndu-ne în fața unui iad distractiv (era de un comic debordant mărturisește Nicolae Balotă interpretarea, în celula
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
s-au și confecționat grosierele răngi-proptele care să veșnicească înțepenirea proletară a mastodonților pe creștetul celei mai vechi școli românești. Calcul greșit! Lumea civilizată, cu excepțiile de rigoare (ce rigoare!) asiatice sau caraibiene, s-a debarasat brusc și spectaculos de tragismul unei orînduiri contrare firii omului și continuă să facă ordine în urma imploziei. Reziduurile comunismului își perpetuează pulsiunile malefice iar spectacolul, oricum tragic, oferit recent de o Iugoslavie în sfîrșit trezită ne arată ce seve circulă încă în țesuturile alterate ale
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
dăinuirii noastre, aici. Atenție! Mintea cea de pe urmă... Doi mari prieteni: Gauguin (1848-1903) și Van Gogh (1853-1890). Atît de prieteni încît, după una din certurile lor, neiertătoare, cel de-al doilea își taie urechea. Lăsînd, în schimb, istoriei artei, prin tragismul gestului, una din capodoperele ei memorabile. (la un recent zaiafet, m-am certat cu ancestralul meu prieten, aproapele Mihai Ursachi. Vă informez că toate cele patru urechi ne sînt intacte.) Doi mari pictori prieteni, întru existență, întru artă: unul alege
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
rătăcind caraghios și groaznic în starea de imponderabilitate morală, ca un corp fără chilă și fără atracția gravitațională, făcînd semne nimănui. Asemenea făpturi sînt și ele tragice, numai că nefiind clăditoare de valori existențiale, ci destrămătoarea de sinea propriei existențe, tragismul lor e derizoriu. Spectatorii unei asemenea dramaturgii populate de fantomele rătăcind grotesc în imponderabilitate, nu pot încerca decît o compasiune ironică, semn al unei complexe atitudini care semnalează inimii limitele pe care evaluarea critică le impune. Anti-eroii CALULUI VERDE, Ilie
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
de simț practic minor, cel al mediocrității incapabile să sesizeze o cît de modestă scară a valorilor ce dau sens moral vieții. Prin neașteptate tranziții din real în imaginar, de la un context social care poate genera și alienarea morală la tragismul existențial survenit ca expresie a lipsei de adevăr și de autenticitate a vieții, autorul conferă piesei sale o dinamică în stare să intereseze, luminînd, prin contrast, aspirația funciară a omului spre o fericire care înseamnă, în primul rînd, echilibru lăuntric
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
de regie (ba chiar bănuiesc că este unul din cele mai izbutite roluri ale sale din ultimii ani), dar cred că linia generală a personajului a fost gîndită într-o cheie prea blajină, prea bonomă, ceea ce estompează în mare parte tragismul condiției sale umane. Îl secondează, în schimb ireproșabil, Violeta Popescu (Mina), o mască a durerii resemnate, cu o privire terifiată de sălbătăciune rănită. În două roluri mai puțin importante, Florin Mircea (Ștefan) și Liana Mărgineanu (Vera) completează strict și eficace
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
Piesă psihologică avînd ca fundal politic totalitarismul antedecembrist, " Mașina de vînt" e mai mult un poem dramatic al stărilor / ipostazelor între bărbat și femeie, un joc al renunțărilor, al pasiunilor și încleștărilor care nu poate sfîrși decît în derizoriu sau tragism. Autorul a ales să-și regizeze singur piesa, încredințîndu-le celor patru interpreți partituri dificile și nuanțate. Doina Deleanu, Constantin Pușcașu, Călin Chirilă și Livia Iorga dau viață unui spectacol plin de sensibilitate și emoție, în care realismul și metafora, poezia
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
gheață până la o insulă „înconjurată de stânci și de valuri”, specie de paradis terestru unde se spune că trăiau pictori și sculptori, preocupați exclusiv de propria artă. Romantismul viziunii mitopoetice, recognoscibil în predilecția autorului către visare, se conjugă însă cu tragismul și absurdul caracteristice literaturii moderne, conferind prozei poematice baconskyene o individualitate și o originalitate bine marcate în contextul literar contemporan. Înscriindu-se în aceeași paradigmă stilistică, romanul alegoric Biserica Neagră (recuperat și tipărit în Germania în 1976, ulterior în ediția
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
sacre, iar cele absente instituie „cenzura transcendentă”, care îl împiedică să atingă cunoașterea absolută și - așa cum tinde - să ia locul Marelui Anonim, nume poetic dat de filosof divinității. Această aspirație grandioasă, osândită la veșnică neîmplinire, ar dărui omului măreția și tragismul lui. Sub latura metafizică, sistemul trădează curioase înrudiri cu doctrinele emanentiste și cabaliste despre creatorul universului. De asemenea, reflectă o rivalitate freudiană între fiu și tată, proiectată în alt plan. Între sistemul filosofic și opera poetică a lui B. o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
Grădina potecilor ce se bifurcă) 1.1. Argument Fascinați sau intrigați de "efectul Caragiale", tot încercăm să prindem într-o formulă magia scrisului său. Ca "joc cu mai multe strategii" (Florin Manolescu), de un comic irezistibil și\sau de un tragism acut, realist cinematografică, dar și "absurd-fantastică", obiectivă și subiectivă, raportată istoric și totuși etern actuală, opera lui Caragiale dezvăluie o complexitate dezarmantă pentru orice tentativă taxonomică. Cu atât mai anevoioasă este operația de captare rezumativă a esenței sale, a cărei
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
În plus, cercetătorul german atribuie câte un mod al comicului pentru fiecare în parte: comicului jos îi corespunde burlescul, rizibil prin absurditatea sa, comicului mediu îi este asociat cuvântul de spirit iar celui elevat forma și tonul comediei combinate cu tragismul pasiunilor puternice și grave.39 În prelungirea acestor considerații de natură sociologică poate fi plasată și observația lui Mircea Doru Lesovici care marca astfel de deosebiri între modalități convergente ale comicului: Dacă ironia este "aristocratică", sarcasmul "plebeian", umorul se vrea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
comic rezultă din inversarea termenilor comparațiilor prestabilite: "Te iubesc precum iubește sclavul lumina și orbul libertatea". Permisibil deriziunii, carnavalul manifestat literar prin motivul lumii pe dos oferă așadar o explicație pentru devenirea comică a absurdului. Perceput astfel, din perspectivă comică, tragismul acestei lumi absurde se reflectă în crisparea râsului angoasat determinat de lipsa de perspectivă preconizată de acest comic situat "dincolo sau dincoace de disperare sau de speranță". Critica a observat aproape în unanimitate specificul râsului caragialian care, "pentru publicul modern
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
nedreptate, înșelarea sistemului prin manevra Ancăi de deturnare a adevărului, ca singură soluție posibilă de remediere a erorii justiției printr-o altă eroare deliberată. Departe de a produce satisfacție, actul răzbunător dezgustă. Eroina nu are integritatea hamletiană care să confere tragism vendetei justificate, ci dobândește trăsăturile unui monstru feminin neînblânzit, grotesc prin inconsecvențele, ezitările și plăcerea de a-și tortura victima prin întreținerea iluziei că va fi ajutată. Ca și în farsele tragice postbelice, personajele pot fi interpretate ca fiind abstracțiuni
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
lui George Ciprian, bunul lui prieten. În plus, atunci când va formula rezerve în privința aprecierilor critice mitologizante, prin care tinerii poeți din jurul revistei Unu, deveniți apologeți ai cultului urmuzian, încercau să propage imaginea Neînțelesului, a Damnatului și a Revoltatului Urmuz, exagerând tragismul vieții lui, Eliza Vorvoreanu va preciza că, dimpotrivă, "din joc, râs, glumă... din exuberanța vieții lui plină de bucurii s-au născut schițele lui Urmuz"13. Pornind de la astfel de considerații privitoare la natura duală și contradictorie a acestui scriitor
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Humorul și energia psihică 53. Humorul ca realism 54. Humorul ca obiect al humorului Cuvînt explicativ al autorului Postfață Indice de nume Anexă Cuprins Cuvînt înainte Oricît de paradoxal ar putea să sune, nu e cazul să ne îndoim că tragismul profund al războiului mondial pregătește terenul fratelui său geamăn, humorul. Sufletul zguduit caută o reparație pentru toate durerile și grozăviile distrugerii și o află numai într-o privire asupra lumii, care, cu o inimă curajoasă, nu-și pierde credința în
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]