876 matches
-
la un centru de reabilitare ca să disece viața fiicei lor mijlocii. I-am salutat din cap stânjenită și am bolborosit niște formule introductive ca să le fac cunoștință cu Mike, John Joe și toți ceilalți. Mama mi-a aruncat un zâmbet tremurător și lăcrimos. îngrijorată, mi-am dat seama că mi se umpluseră ochii de lacrimi. Apoi a venit Josephine, maestrul de ceremonii. —Vă mulțumesc că ați venit, a zis ea. Sperăm că veți putea face lumină în ceea ce o privește pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
curaj pentru asta. Totuși, duminică m-am trezit așa de disperată, încât m-am dus la slujbă. Ăsta e paiul de care se agață cel care e pe cale să se înece. Cum am ajuns acasă, am luat telefonul cu mâini tremurătoare și l-am sunat pe Chris. Cruntă mi-a fost dezamăgirea când cineva - am presupus că domnul Hutchinson - mi-a spus că nu e acasă. Nu mi-am lăsat numele. Ca nu cumva să nu mă sune. Apoi, luni am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
citesc vreun Hello, am lăcrimat eu. —Nesimțiții, m-a susținut Helen. —Și cât a costat! am țipat. Nu mi-au terminat numai părul! — Știi cu cine semeni? m-a întrebat Helen gânditoare. —Cu cine? Am întrebat eu cu o voce tremurătoare, sperând că voi fi izbăvită. —Brenda Fricker. —AAAAaauuuuuuuuu! — Știi, când a jucat rolul de menajeră în filmul ăla! Am dat fuga la oglindă. —Ai dreptate, am țipat, simțindu-mă aproape fericită că situația devenise de-a dreptul apocaliptică. Asta făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
exprimat pentru noi, dependenții de droguri aflați în perioada de recuperare, m-am gândit eu cu inima strânsă. în centrul de tratament ne îmbrățișam la fiecare cinci minute. Dar printre civili situația era diferită. —Bine, am răspuns cu o voce tremurătoare, având impresia că inima o să-mi explodeze de emoție. —Trebuie să trăiești zi după zi, a spus el cu un zâmbet ironic. Deci, am zis eu cu un zâmbet enorm, dar timid întipărit pe chip. Am reușit. Am trecut pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
mișcare a capului cei optsprezece tipi beți morți de la masa de alături. După asta mă întorc. Eu și Chris am rămas față în față. El a zâmbit. Eu nu. — Știai că Helen lucrează aici? l-am întrebat cu o voce tremurătoare. Poftim? a urlat el încercând să acopere zgomotele. — ȘTIAI CĂ HELEN LUCREAZĂ AICI? am zbierat și eu ca să mă descarc. Nu, a zis el făcând ochii mari. Habar n-am avut. Nu l-am crezut. îl uram. Nu voia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
și-a luat și ea o pereche de ochelari de soare. Amândouă stăteau în pat cu ochelarii la ochi. Arătau ca The Blues Brothers. Deci, a început Helen conversația, ți-ai călărit bărbatul? — Da, am răspuns eu cu o voce tremurătoare. Apoi am făcut o pauză și-am adăugat: —Și nu. Helen a ridicat o sprânceană din spatele ochelarilor de soare. — Da și nu? Sex oral? Eu am clătinat din cap. îmi părea rău că răspunsesem fiindcă nu voiam să vorbesc despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Dar încercați să-i explicați asta mamei mele! Mama a apărut la mine în cameră, șocată și supărată nevoie mare. Mi-a spus că avea ceva să-mi zică. — Dă-i drumul, am invitat-o eu veselă. Cu o mână tremurătoare, mama mi-a întins o bucățică de dantelă neagră. —îmi pare rău, mi-a spus ea cu capul plecat. Nu știu cum s-a întâmplat, dar probabil că mașina de spălat a rupt chiloții ăștia sau i-a făcut să intre la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
de drăguță cu mine, mi-a replicat ea. Nu, eu îți mulțumesc ție. Există vreo șansă să te întorci în New York? m-a întrebat Brigit. Nu în viitorul apropiat. Am coborât jos cu ea. —Pa, a zis Brigit cu voce tremurătoare. —Pa, am spus și eu cu aceeași voce. Brigit a deschis ușa, a pus un picior afară și când credeam c-a plecat, s-a întors, a deschis larg brațele și amândouă ne-am îmbrățișat strâns. O simțeam plângându-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
așa de încrezută, am criticat-o eu. Nu te prinde! Dar toate astea le-am spus zâmbind. Știi ce ai tu? mi-a zis Nola. Cum se numește... A, da - respect de sine! 72tc "72" Am deschis scrisoarea cu mâini tremurătoare. îmi era adresată: c/o Annandale’s Hostel for Women, West 15th St, New York. Era de la Luke. Nu intenționasem să mă mai întorc vreodată la New York. Dar când am împlinit cincisprezece luni de când nu mai luasem droguri, Nola mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
celălalt, mult timp. Iar eu eram foarte confuză fiindcă tot uitam că totul se întâmpla acum, nu atunci. Păi...! a zis Luke dregându-și glasul și stricând atmosfera. îți mulțumesc pentru scuze. Am reușit să arborez un zâmbet anemic și tremurător. Știi, a continuat Luke lărgind cadrul, am crezut că vrei să ne întâlnim ca să-mi faci morală pentru ceea ce am zis în ziua aia, la centrul de dezintoxicare. — A, nu, am răsuflat eu. Eram șocată că Luke crezuse că ăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
și-a pierdut echilibrul și-a căzut pe jos. Nu-mi venea să cred ce auzisem și totuși credeam. în fond, și eu îl iubeam pe el. în timp ce Luke se ridica în picioare, am strigat către el cu o voce tremurătoare: Mai spune o dată! —Te iubesc, a urlat el vesel, deschizând brațele într-un gest implorator. Ești fantastică și superbă și nu pot să mi te scot din minte! —Și eu te iubesc, m-am auzit zicând. — Putem să facem totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
dar cu cealaltă nu? Ești neputincioasă în fața ei? Dna Strickland îmi aruncă o privire în care nu puteam citi prea multă prietenie, dar nu-mi răspunse. Poate că de fapt o lovisem în plin. Acum continuă cu glas scăzut și tremurător: — N-am crezut vreodată că aș putea urî pe cineva atât de mult cât îl urăsc acum pe el. Știți, m-am tot mângâiat cu gândul că oricât de mult ar dura, până la urmă tot de mine o să aibă nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
nu l-ar fi privit câtuși de puțin. Stroeve se opri din nou și-și șterse fața cu batista. Eu nici nu mișcăm. Acum îl credeam și eram uimit. Totuși nu înțelegeam nimic. Pe urmă mi-a spus cu glas tremurător și cu lacrimile șiroindu-i pe obraz cum s-a dus la nevastă-sa, cum a încercat s-o ia în brațe, dar ea s-a tras deoparte și l-a rugat să nu o atingă. A implorat-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
-mă la ce-mi spusese Stroeve. Nu-i puteam suporta slăbiciunea și el mi-a citit pe față dezaprobarea. — Bine, dar știi la fel de bine ca și mine în ce hal era locuința lui Strickland, mi-a spus el cu glas tremurător. N-aș fi putut s-o las să stea în asemenea condiții. Pur și simplu n-aș fi putut. Mă rog, asta te privește, i-am răspuns. — Dar tu ce-ai fi făcut în locul meu? m-a întrebat. — În fond
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
punând mâna pe un cuțit de pe masa dintre noi începu să-l agite prin aer. Ridică brațul ca și cum ar fi vrut să lovească, dar apoi, desfăcând mâna, îl lăsă să cadă cu zgomot pe jos. Mă privi cu un zâmbet tremurător. Nu scoase o vorbă. — Ei, dă-i înainte, l-am îndemnat. — Nu știu ce mi s-a întâmplat. Tocmai voiam să fac o gaură mare în pânză, îmi pregătisem brațul pentru lovitură, când deodată parcă l-am văzut. — Ce anume ai văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
îl năpădi pe loc, văzând o siluetă fantomatică, lugubră și diformă, în locul prietenului său de suflet, ce până nu demult era atât de prezent acolo. Totul îi juca pe dinaintea ochilor. Silueta era una cu totul neomenească, supradimensionată și mișcătoare, adică tremurătoare, întocmai așa cum apare imaginea cuiva pe linele valuri, ce se unduiesc liniștit pe suprafața unui lac. „Doamne ferește! Ăsta-i vis sau realitate?!”, îngână el sugrumat de tot de spaimă. Atunci, foarte repede, un clocot de nespusă amărăciune 1 Întâlnire (în
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
când apăru și bâigui ceva de neînțeles. Urmărea pe fața ei momentul în care-și va veni în fire. Nu așteptă mult. Ea tremura, dar nu de excitare. Ochii umezi se luminară și se înviorară. Îi prinse brațul cu degete tremurătoare. - Repede, zise ea, pe-acolo. Va trece aerulota mea. - Ce va trece? zise Gosseyn. Dar ea plecase deja, părând să nu-l audă. Gosseyn o urmă alergând și se gândi: M-a păcălit? Știa că va fugi acum? Dar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
cu un gest, dar nu-i spuse că Discipolul anulase victoria de care pomenea. Leej, cu ochi strălucind, veni la el. - Nu-ți dai seama, zise, că l-ai învins pe Discipol? Ea-i mângâie brațul cu degete agile și tremurătoare. - Vino! zise Gosseyn. Se îndreptă spre sala de pilotaj. Când intră, Yanar se apleca atent, deasupra receptorului radiometric. Dintr-o ochitură, Gosseyn se dumiri ce făcea: aștepta noi instrucțiuni. Fără să scoată o vorbă, se apropie și, peste umărul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
să se târască - darămite să meargă. Și era îndemnat de impresia și mai disperată că nu mai avea decât câteva minute. Minute în care trebuia să-l învingă pe Discipol. Coborî cu stângăcie treptele și înainta spre forma de umbră tremurătoare. A-l vedea pe Zeul Adormit mergând spre el cu intenții ostile, trebuie să fi fost o experiență distructivă. Cuprins de o groază frenetică, Discipolul încercă să scape prin singura metodă de care dispunea. Din silueta întunecată țâșni energie. Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
care n-ar simți nici cea mai mică nedumerire printre streini, cu mâinile fără mâneci în mânuși lungi, cu fața pudrată prea mult. A fost întrebată ceva de profesor și a răspuns cu un glas melodios, cu un timbru ușor, tremurător, franțuzesc. Răspunsul, cu toate că încetișor, era dat fără ezitare, întreg, explicit. Însă cu tot glasul franțuzesc și sigur, picioarele dezvelite și fardul mi se păruseră exagerate. Și în altă sală, în aceeași zi, impresie diferită. Pe neașteptate o zării la spatele
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
să se întâmple acest lucru. Nu făcea decât să-și muște buzele și să-l privească pe vasalul prosternat în fața lui. Palpitațiile din pieptul lui Shoyoken n-aveau să se calmeze prea ușor, iar agitația i se simțea în glasul tremurător: — Scrisoarea! Să vedem scrisoarea! — Mesagerul mi-a spus să-i transmit Seniorului Katsuyori că problema era atât de urgentă, încât n-a fost nici un moment de pierdut, spuse vasalul, și că să așteptăm o scrisoare care va sosi cu următorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
răbdare. Mitsuhide clătină din cap, pentru a da de înțeles că bandajarea rănii nu era necesară. Mâinile i se mișcară de parcă ar fi căutat ceva. — Ce este, stăpâne? — Un penel... Shigemoto scoase grăbit hârtie, cerneală și o pensulă. Cu degete tremurătoare, Mitsuhide luă pensula și privi hârtia albă. Shigemoto știa că avea să-și scrie poezia morții și începu să aibă o senzație de sufocare în piept. Nu suporta să-l vadă pe Mitsuhide scriind așa ceva, într-un asemenea moment și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui Alan era liberă să hoinărească. Era liberă să stimuleze scula surprinzător de subțire a lui Bull, abdomenul masiv, sfârcurile ca mușcăturile de insectă. Alan era transfigurat. Bull era doar o femeie pentru el. Mai întâi isteria, apoi această capitulare tremurătoare. Ce putea fi mai feminin de atât? Din punctul de vedere al lui Alan, erau doi supraviețuitori ai unei catastrofe aviatice, care se împreunează printre rămășițele în flăcări, afirmând în delir triumful vieții înseși. Și cât de frumos se freca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
imediată secundă, orice ar putea însemna conceptul de eu sau mine, sau simțirea stranie la care aproape toți oamenii s-au referit printr-un pronume personal care să constituie individualitatea cuiva, eu sunt Bogdan. În spatele meu se află, speriat și tremurător, stupidul prinț Luca. Câmpii sub noi, jos de tot. Case. Bătrânul Kremlin rămâne repede în urmă, cu arhitectura sa superbă și acoperișurile adormite ca niște aripi de mult împietrite ori golite de viață. Orașul vechilor patimi și iubiri se depărtează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
erou o iubea acum pe Angelica mai mult decât își iubise viața, iar ea fugea de el așa cum fuge turtureaua de erete. Fântâna din care a băut Angelica avusese o asemenea înrâurire asupra frumoasei prințese încât, deznădăjduită și cu glas tremurător, l-a conjurat pe Sacripant să nu aștepte apropierea lui Rinaldo, ci să fugă cu ea. -Atât de puțin prețuiesc eu, deci, în ochii tăi, zise el, încât te îndoiești de puterile mele? Ai uitat oare bătălia de la Albracca unde
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]