1,529 matches
-
la pământ, se lăsă greu pe el și scoase buzduganul de alamă. - Faliboga icnea și-și rotea înspăimântător ochii în orbite. Suduia înăbușit și suflarea lui de dușmănie era încărcată de miros tare de băutură. — Ce vrei? strigă cu ochii tulburați Lepădatu, plecat asupra lui. Picături de ploaie luceau pe ghioaga de alamă. —Măi Niță, măi băiete, nu mă omorî! gemu deodată cu groază Faliboga. Lepădatu se sculă ușor în picioare; își trecu la spate, în chimir, buzduganul; privirile i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
prefira prin cetinile înzăpezite și învăluia ca într-o negură bolțile de dedesubt, se strecură un val de umbră. Era amurgul. Ca un tremur, ca o chemare, un sunet nou se deștepta în munte: un glas de corn. Boghean tresări, tulburat, și ridică fruntea. Cunoștea cornul. Era al lui moș Calistru. Și înțelegea că-i un semn de primejdie. Își aplecă țeava puștii, stătu la îndoială. Cânii se apropiau. Cornul se stânse într-o dulce tremurare... O clipă se ridică iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ticălos de urs ca acesta! Când s-a ridicat din zăpadă și a prins cu brânca dreaptă la piept coapsa de cal, a avut vreme să vadă numai c-un ochi și pe paznic. A privit pieziș; nu părea, însă, tulburat. Parcă venise acolo să-și ia un bun al lui. La dreptul vorbind, carnea aceea pentru dânsul fusese pregătită. —Hurun-burun! s-a auzit din râpă, dincolo de desișuri. —Vra să zică, după ce-mi furi carnea, mă și înjuri? a întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ai nebunit? — Am nebunit și mă duc la Sebeș! răspunse gâfâind Culi. Ochii lui crescuseră fioroși sub sprâncene, ațintindu-se la bolnavă. Ana se lăsase domol într-o parte. Era și acesta unul din sfârșiturile prevăzute, care nălucise în ființa tulburată a paznicului. Se învierșuna de câtva timp asupra lui o putere străină. Fără pricină îi făcuse fărâme, ca pe o oglindă, prezentul, toate fericirile de care se bucurase, dragostea cu ființa aceasta care se deșertase de viață și zăcea acuma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Aidan, m-am auzit spunând. (Îmi tremura vocea.) Eu sunt. Ești bine? O să mă contactezi într-adevăr cât de curând posibil? Te rog s-o faci. (Ce altceva?) Te iubesc, dragul meu. Sper că știi asta. Am închis, simțindu-mă tulburată, amețită, exaltată; îi auzisem vocea. Dar, câteva clipe mai târziu, am clacat. Să îi las mesaje pe mobil nu-mi era de ajuns. Puteam încerca să-i trimit un mail. Dar nici asta nu avea să-mi fie de ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
în tavan, pierdută în cine știe ce fantezie țesută în jurul lui Luke, când tata a băgat capul pe ușă și i-a spus: —La telefon. A tresărit, apoi s-a ridicat cu greu din pat și, când s-a întors, era vădit tulburată. —Era Claire. —Ce mai face? — Vine de la Londra sâmbătă după-amiază, asta face. —E ceva rău în asta? — Vine pentru că vrea să vorbească personal cu Rachel și s-o implore să nu se mărite cu Luke. Ah. Exact cum mă implorase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
pieptul lui. De îndată am știut că era Janie. Cum arăta, deci? Oh, știți, zâmbitoare și fericită, cum arată oamenii de obicei în poze! În cele expuse în vitrine, în rame argintii, bogat decorate, cel puțin. Deja mă simțeam puțin tulburată, încă dinainte de a realiza că era frumoasă: păr lung, negru, inelat (a cărui frumusețe nu era afectată nici măcar de moțul din frunte, cum se poartă în Long Island și de o fundă verde), cu un zâmbet larg care îi dezvăluia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
și basul profund al unei limuzine de petrecăreți, care a reverberat sub mine până când s-a schimbat culoarea semaforului și a pornit mai departe. Am închis ochii și am reluat același vis de unde-l lăsasem. Aidan nu mai zâmbea, era tulburat și confuz și l-am întrebat: — Nu ți-a zis nimeni că ai murit? Nu. —De asta îmi era teamă. Și unde ai fost? —Pe-aici. Te-am văzut în Irlanda și peste tot pe unde ai fost. — Da? De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
pentru tine. Am simțit că mă arde o văpaie; puțin a lipsit să vomit, să leșin, să fug în jurul încăperii. Mulțumesc, Aidan, mulțumesc, mulțumesc. —E o femeie. - La naiba. - O femeie mai în vârstă, vorbește foarte tare. Leisl părea puțin tulburată. — Aproape că strigă. Și izbește un băț de pământ. Hristoase! Părea să fie Buni Maguire! Exact asta făcea când venea să stea la noi și avea nevoie la baie - bătea cu bastonul în podeaua de la baie ca să urce cineva și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
trebuia să lucrez - fetița care a strigat că lucrează ore suplimentare. —Vă supărați dacă dau un telefon scurt? Doar ca să-mi anulez întâlnirea cu sora mea? Vocea îmi era așa încărcată de sarcasm încât a urmat un schimb de priviri tulburate. Când și când simțeam cum mă străbat izbucniri neașteptate de nervi, atât de intense încât aproape că mă ardeau, stârnindu-mi pe buze cuvinte saturate de furie. —Eh, nu, dă-i drumul, a zis Lauryn. Teenie m-a ajutat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
asta? —Ha? — Când, în ce zi, a început să fie așa cald? —Joi. —Joi? Nu era chiar așa rău. —Marți. —Marți? Spus pe un ton foarte alarmat. —Duminică. —N-a fost duminică încă. Într-o altă zi. Nu știu cum îi zice. Tulburată, am luat-o încet spre casă cu punga de dulciuri. Povestea asta cu canicula nu era a bună. Fusesem așa cufundată în lumea mea încât, deși o observasem, nu o luasem îndeajuns de serios. Mă rodea un gând: în timpul săptămânii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
să-mi dau seama ce-aveam să zic: —Spune-i să se ducă dracului! Leisl a tresărit, o dată și încă o dată. — Are un mesaj pentru tine. —Ce mesaj? —Zice „Acolo să te duci tu“. Am amuțit. —Oh, Doamne. Leisl părea tulburată. Atmosfera în încăpere era foarte tensionată. — Îmi pare foarte rău, a zis Leisl. Azi a fost o zi tare ciudată. Acesta e de obicei un loc plin de afecțiune. Azi a fost o mulțime de energie negativă aici. Ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
și trebuie să vorbesc cu tine. Era Jacqui. Am înșfăcat telefonul. —Ce e? —Dă-mi drumul. Am apăsat pe butonul de la interfon și am auzit-o bocănind pe scări. După câteva clipe a năvălit înăuntru, cu membrele contorsionate, cu fața tulburată. — A murit cineva? Asta era întotdeauna grija mea principală acum. Asta a făcut-o să se oprească locului. —Hm, nu. S-a schimbat la față. —Nu, asta e doar... ceva... obișnuit. Deodată îmi purta pică. Orice-ar fi fost, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
o probabilitate de optzeci la sută să fie furtună în după-amiaza asta. Asta va crește vertiginos probabilitatea ca Aidan să-ți vorbească. —Serios? Mi s-a strâns stomacul, cuprins de o agitație de nedescris. — Da, serios. Baftă. Sună-mă. Eram tulburată și n-aveam stare. Nu aveam chef să lucrez, nu puteam decât să dau din colț în colț și să mă uit lung pe fereastră. După-amiază, târziu, cerul s-a făcut deodată vânăt, gata să plesnească, și atmosfera a devenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
arată de parcă ar fi de la Red Hot Chilli Peppers? a zis mama. Și eu l-am observat. — De unde ai auzit tu de Red Hot Chilli Peppers? au întrebat mai multe voci. — Nu știu. Mama părea încurcată. De fapt, părea destul de tulburată. —Uită-te încoace, a zis Helen. Cel în negru? Cu părul lung? Arată ca un bărbat foarte, foarte rău, a spus, pe un ton cântat. — Ce ciudat, am zis. Pentru că e unul foarte bun. — Ce face lumea? a întrebat Gaz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
încât am simțit că mă sufoc. Jacqui m-a masat pe spate și, când a trecut criza de plâns, m-a mângâiat pe mână și a murmurat: —Bravo, mai ai trei. La naiba. Crezusem că, dacă m-a văzut așa tulburată, o să mă scutească de restul. Obișnuia să vină cu mine când mergeam să cumpăr haine, deși era stânjenit la culme în magazinele pentru femei. Da. E adevărat. Îl imita de minune pe Humphrey Bogart. Într-adevăr, așa e! Nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
găsit elementul natural căruia îi corespunde fiecare dintre litere. După o oră petrecută cu mâzgăliturile, răspunsul ne-a sosit în stihuri: Va trece moartea, apoi valurile mării, Atunci se vor întoarce femeia și cu rodul ei. Mama era atât de tulburată, că-și pierdu graiul, iar omul încercă s-o liniștească: — Când cineva vrea să cunoască viitorul, trebuie să se aștepte să dea uneori nas în nas cu moartea. Nu se află ea la capătul oricărei ursite? Salma a mai găsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
o parte din frunte și din obraji, înnodându-se sub bărbie. Pe deasupra, își pusese un văl ușor, transparent. Deghizarea era atât de desăvârșită, că era cât pe ce să mă las iarăși tras pe sfoară. Când l-am reîntâlnit, părea tulburat. I-am cerut vești din expediție, dar a refuzat să-mi răspundă, în ciuda insistențelor și strigătelor mele. A păstrat cu înverșunare tăcerea; curând am uitat de acest episod. Cu toate astea, Harun însuși avea să mi-l amintească, peste ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ajutorul meu mi-au reproșat sever imprudența. Din fericire, hamamul apropiat de maristan era deschis la ora aceea pentru bărbați. Am stat un ceas tot frecându-mi trupul și fața, apoi m-am dus acasă la Harun. Eram încă foarte tulburat. — Din pricina unui nebun, în sfârșit am priceput! Vorbele mele erau sacadate și confuze. Am priceput pentru ce toate demersurile noastre se duc pe apa sâmbetei, pentru ce șeful cancelariei are, când mă primește, un ton atât de dulceag, un zâmbet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
postament pentru a putea fi admirată de toți, în timp ce li se oferea de mâncare matroanelor care o împodobiseră. Spre sfârșitul după-amiezei, prietenii și rudele se adunaseră în fața casei lui Khâli. Mireasa își făcuse în cele din urmă apariția, mai degrabă tulburată decât tulburătoare, gata-gata să se poticnească la fiece pas în rochii, apoi urcase într-un soi de lectică ce aducea cu o ladă de lemn cu opt muchii, acoperită cu țesături din mătase și brocart, pe care patru tineri hamali
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
implor! Se uita la zdreanța răufăcătoare de la picioarele ei cu tot atâta milă pe câtă groază. Zeruali ținea ochii întredeschiși, dar nu mai mișca. Harun se apropie de el, neîncrezător, îi cercetă pulsul, îi atinse pleoapele, apoi se ridică, deloc tulburat. — Omul ăsta merita să moară ca un câine la picioarele celei mai nevinovate dintre victimele lui. Înainte de căderea serii, Harun îl îngropase pe Zeruali sub un smochin, fără să-i fi scos nici veșmântul, nici încălțările, nici giuvaericalele. ANUL FURTUNII
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de murmure se făcură auzite, ca un vuiet tot mai vibrant: — Lăudat fie Domnul, stăpânul universului, cel Iertător, cel Milostiv, stăpânul zilei Judecății... Ultimul Amân a fost un strigăt prelung, furios, răzvrătit. Apoi nimic, doar tăcerea. Otomanii păreau și ei tulburați, astfel că Tumanbay a fost cel care i-a scuturat: — Călăule, fă-ți treaba! Funia a fost înnodată în jurul gâtului condamnatului. S-a tras de celălalt capăt. Sultanul a fost înălțat la câteva palme, apoi a căzut la pământ. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de o clipă liniștea care acum se lăsase din nou peste peisajul scăldat în lumină. Un alt strigăt. Din nou liniște. Valerius își încleștă fălcile, cuprins de teamă. Făcu câțiva pași, uitându-se în jur. După alți câțiva pași, privi tulburat peisajul din fața sa. O râpă mărginită de copaci, pe ai cărei pereți se zăreau petice de zăpadă, iar în fundul ei - un torent cu malurile înzăpezite, pe care se zăreau niște urme. Erau urme de om. Ceva îi atrase atenția în stânga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
va apăra de spirite și, poate, de oameni. Valerius privi amuleta. Era o piatră plată și rotundă, cu un șnur de piele. Era mică, albastră ca apele unui izvor sacru ascuns în pădure, unde se spunea că vine Marea Zeiță. Tulburat, Valerius o strânse în pumn. Mai demult, o vrăjitoare care vorbește cu spiritele i-a dat amuleta asta soției mele. Acum e a ta. — Ți-a dat-o Velunda! Cu inima bătându-i nebunește, Valerius ridică amuleta și privi piatra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
că nimeni nu ne bagă în seamă? Ceea ce-ți voi spune îți va da și mai multă putere, sunt sigur, zâmbi băiatul. Fratele tău se luptă cu vitellienii, tot la Bedriacum! Valerius păli. Îl luă pe băiat de umeri, tulburat. — Ce spui? Antonius Primus și răzvrătiții au ajuns până la Cremona? — Se află pe același câmp de bătălie unde a învins Vitellius în primăvară. Deocamdată nu se știe cum s-a terminat lupta. Băiatul coborî glasul. — Dacă tu învingi, va învinge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]