1,282 matches
-
Drapelul cu garda sa, precum și corniștii, iar din partea Regimentului 5 Artilerie Grea, muzica militară”. Evident, militarii Garnizoanei Bacău au afișat o ținută obligatorie. Astfel, în vreme ce „trupa trebuia să afișeze ținuta de serviciu”, uniforma ofițerilor era cea aferentă momentelor de gală: „tunică, pantaloni negri, cizme negre, chipiu cu trase, eșarfă și decorații”. La sfârșitul programului dedicat zilei de 6 august, începând cu orele 21, dou) plutoane din Regimentul 27 Infanterie, împreună cu muzica Regimentului 5 Artilerie Grea, „au executat retragerea cu 50 de
Fizionomii urbane şi structuri etno-sociale din Moldova : (1864- 1938) by Alin Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1172_a_2215]
-
jocul lebedelor...”, „jocul veverițelor / și chiotul copiilor...”, la care, firește-ar trebui s-adăugăm spectralul vegetativ, fremătător. O altă secvență care impresionează este garda regală. Ritualicul devine vis erotic, ipostază a lăcomiei carnale, simbioză fantasmagonică: „ia, în copitele cailor, istoria. / tunicile răvășind a sânge proaspăt tulburarea...” în răcoarea ceții, imaginarul poetic devine revărsare fulgurantă: „scârțâie în nechezatul cailor răcoare ceții / apa Tamisei foamea unei haite de lupi / agonia din bucuria armăsarului / răpândește strălucirea lacrimei în ochii negresei”. Incitantă este prezența negresei
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
îngrozite se aude din curtea casei vecine și puțin după aceea, un soldat intră în cameră, ținînd de picioare două găini moarte. Avea peste tot pe el pene roșcate cu nuanțe de mov sau roz, în păr, pe față, pe tunică, pe pantaloni. Ținîndu-și strîns buzele, scuipă de cîteva ori puful din gură. Capetele găinilor atîrnă ușor, bălăngănindu-se. La modul general, descrierile productive au un rol "tranzitoriu", adică anumiți semnificanți din componența lor, printr-un proces de asimilare extinsă, contaminează
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
ceva. Nu au mănăstiri sau biserici, nici terenuri, vii sau animale, case sau alte feluri de proprietăți, și nici loc unde să-și rezeme capul (Lc 9,58). Ei nu folosesc haine făcute din piei sau din in, ci doar tunici de lână cu glugă. Ei nu folosesc pelerină, mantie, nici pălării sau alt tip de vestimentație. 8. Dacă cineva îi invită la prânz, mănâncă și beau ceea ce li se pune înainte (Lc 10,7); iar dacă cineva le oferă ceva
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
invită doar pe cei din păturile sociale inferioare, ci și pe cei bogați și nobili. Aceștia, abandonând orașele, castelele și numeroasele lor bogății, transformând printr-un schimb binecuvântat bogățiile materiale în cele spirituale, au îmbrăcat haina fraților minori, adică o tunică fără nicio valoare, pe care ei o poartă, și o funie cu care se încing la brâu. Și s-au înmulțit atât de mult, într-un timp scurt, încât nu există provincie a creștinătății unde ei să nu fie prezenți
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
recomandare): 3. De aceea, fraților, fiți prudenți și totodată milostivi. Căci, cu cât vă aflați într-o stare mai sublimă, nepurtând, după exemplul apostolilor, nici toiag, nici traistă, nici desagă, nici bani la brâu, nici pâine în coș, nici două tunici, nici încălțăminte în picioare (cf. Mt 10,9; Mc 6,8), cu atât mai rușinoasă și mai josnică va fi căderea voastră - Dumnezeu să vă ferească de așa ceva. După exemplul tatălui vostru Rehab, adică al fericitului Francisc, ca adevărați rehabiți
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
cu el pentru câteva zile. Într-o zi, însă, pe când tatăl era prins într-o mare sărbătoare, Francisc, un tânăr admirabil, s-a retras într-o încăpere și s-a dezbrăcat de toate hainele sale, apoi, îmbrăcându-se cu o tunică din stofă foarte ieftină, la care a pus și o glugă, s-a încins cu o funie cu noduri. Și, astfel, desculț și cu părul tuns, s-a prezentat în fața tatălui și, luându-și rămas bun de la el, i-a
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
pe care Domnul le-a spus discipolilor săi pe care îi trimitea să predice, s-a ridicat îndată și a început să pună în practică cu toate puterile cele auzite: și-a scos încălțămintea din picioare, a îmbrăcat doar o tunică jalnică, iar în loc de curea s-a încins cu o funie. Astfel, a întemeiat Religia Fraților Minori în împrejurimile orașului Assisi, pe lângă Sfânta Maria de la Porțiuncula, în anul 1206, al paisprezecelea an al pontificatului lui Inocențiu al III-lea, care a
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
împotriva lor și, fără să le spună nimic, îi băteau fără încetare cu partea neascuțită a sulițelor lor. Fiindcă frații se întrebau între ei care era motivul acelor maltratări, unul dintre ei a spus: «Probabil pentru că vor să le dăm tunicile scurte pe care le purtăm pe deasupra». Le-au dat, însă aceia nu încetau să-i lovească. Atunci au adăugat: «Poate doresc să aibă tunicile noastre scurte pe care le purtăm pe dedesubt». Însă, după ce le-au dat și pe acestea
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
care era motivul acelor maltratări, unul dintre ei a spus: «Probabil pentru că vor să le dăm tunicile scurte pe care le purtăm pe deasupra». Le-au dat, însă aceia nu încetau să-i lovească. Atunci au adăugat: «Poate doresc să aibă tunicile noastre scurte pe care le purtăm pe dedesubt». Însă, după ce le-au dat și pe acestea, tot nu s-au oprit din a-i bate. Atunci au spus: «Poate vor să aibă și izmenele noastre». Și le-au dat și
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
care la început efectua munci meșteșugărești, conform prevederilor Regulii. Ulterior, s-a întors la fericitul Francisc și s-a învrednicit să-l vadă adesea și să se bucure de mângâierea cuvântului său. Fericitul Părinte i-a dăruit cu multă dragoste tunica sa și l-a retrimis în Anglia, umplându-i inima de bucurie cu binecuvântarea sa. După nenumărate greutăți, datorită meritelor aceluiași fericit părinte, așa cred eu, a ajuns la liniștea casei din Londra unde, imobilizat de o boală incurabilă, așteaptă
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
-și facă o nouă regulă de religios mendicant. Numărul acestora a crescut, și erau numiți cu ironie pădurari... După ce a mai trecut puțin timp, și-au făcut haine din pânză fină de in, nu din lână aspră, iar dedesubt aveau tunici foarte comode, iar pe spate purtau o mantie din pânză de sac și de aceea au fost numiți «Saccati» [cei îmbrăcați în sac]. Și-au făcut sandale asemenea fraților minori. Toți care voiau să inventeze un nou ordin și o
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
unor asemenea luptători și să-i bage fără discernământ în mlaștina de la Țânțăroasa, ca să moară înnămoliți? Toată noaptea i a văzut în vis, eleganți, cu pălăriile lor albe cu pene de struț și de păun agitate de vântul dimineții, cu tunicile din cel mai fin postav de Damasc, încălțați cu cizme de piele galbene sau roșii, dând asalt la iatagan prin înșelătoarele smârcuri în care s-au scufundat până la gât, fără să moară și nici să iasă, cu ochii dilatați de
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
se afla, ceea ce nu era numai cazul lui, sublocotenentul Gheorghe Vasilescu, ofițer român, fusese încadrat în rândurile armatei germane și trimis pe front, fără voia lui și împotriva nuanței de alianță dintre noi și nemți. Ofițerul căzuse în lupte. În tunica lui, un alt român, în aceeași situație ca și el, găsise ca de obicei câteva scrisori, fotografii de fete și ceea ce era mai puțin obișnuit, un carnet mic cu versuri. Le-au trimis prin mijloacele obișnuite prin cei care, pentru
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
brusc și se întoarse iar către bărbatul ei, care se uita întruna drept înainte, în ceața și vântul de afară. Se strânse toată în palton. Dar în minte, îi stăruia imaginea soldatului francez, lung și firav, atât de firav în tunica lui strimtă, încât părea făcut dintr-o materie uscată și sfărâmicioasă, amestec de nisip și oase. Abia în acea clipă văzu chipurile descărnate și arse de soare ale arabilor de lângă ei, și tot atunci băgă de seamă cât de bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
început surde, apoi deslușite, se apropiară din ce în ce mai mult, apoi amuțiră. Puțin după aceea se ivi o procesiune de tinere negreseâmbrăcate în rochii albe de mătase ieftină, cu talia foarte joasă. În urma lor mergea un negru foarte înalt, strâns într-o tunică roșie, peste care-i atârna un șirag de dinți colorați, iar în spatele lui veneau de-a valma câțiva bărbați îmbrăcați în pijamale albe și un grup de muzicanți purtând triunghiuri și tobe mari și joase. Bucătarul spuse că trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
bărbați și de femei. Începuse să fie cald. Muzicanții se așezară de o parte și de alta a micului altar. Dansatorii și dansatoarele se despărțiră în două cercuri concentrice, bărbații formând cercul din interior. În mijloc, veni căpetenia neagră cu tunică roșie. D'Arrast se sprijini cu spatele de perete, încrucișându-și brațele la piept. Dar căpetenia, rupând cercul dansatorilor, se îndreptă către ei și, plin de gravitate, îi spuse câteva cuvinte bucătarului. - Ia-ți mâinile de la piept, căpitane. Te strângi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
-i era apărată decât de o foaie de plută. Coborî cu pas sigur treptele bisericii, cu piatra bine potrivită în arcuitura brațelor sale scurte și vânjoase. Când ajunse în spatele raclei, procesiunea porni. Din biserică se iviră atunci muzicanții, îmbrăcați în tunici viu colorate și suflând din răsputeri în alămurile împodobite cu panglici. Penitenții grăbiră pasul, în sunetele unui marș vioi, apucând pe una din străzile care dădeau în piață. După ce racla dispăru în urma lor, nu se mai văzură decât bucătarul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
nu-ți fie frică, murmură plutonierul înfricoșat către caporalul scund, luîndu-i de spate și împingîndu-l ușor spre condamnat. Caporalul se apropie dârdâind, neștiind ce să facă. Se uită înapoi și, la un semn al plutonierului, întinse brațele spre ștreang. ― Jos tunica! strigă atunci generalul, cu voce groasă. Militarul în uniformă nu poate fi călău! Într-un minut caporalul întinse iarăși mâinile spre funie, numai în cămașă și cu capul gol, ca un al doilea osândit. În răstimp însă Svoboda își potrivise
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mai spus eu odinioară că norocul e salvatorul nostru... ― Da... norocul și Dumnezeu, îngînă Apostol tulburat, închizînd pleoapele, încît două șiroaie subțiri de lacrimi i se rostogoliră pe obrajii palizi și alunecară pe piept, însemnînd două pete sărate deasupra buzunarelor tunicii verzui. Acuma nu mai vreau nimic... Acuma Dumnezeu îmi poartă de grijă și mă călăuzește... Cum va orândui Dumnezeu, așa voi face, căci toate speranțele mele în Dumnezeu s-au adunat... numai Dumnezeu... Klapka se ridică vesel, cu o explozie
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
auzind cheia în broască și ascultă instrucțiile santinelei, neclintit, parcă ar fi fost țintuit locului. Mai auzi pașii plutonierului, pe trepte, trei, apoi alții, de bocanci, în coridor și în sfârșit, în geam, văzu un pătrat din pântecele soldatului cu tunica verzuie, încrețită, cu cartușierele negre și cureaua armei strânsă de o mână noduroasă, cu pielea crăpată și foarte murdară. Se uită împrejur, cum face omul când intră întîia oară într-o casă nouă. Își plimbă ochii pe masa lipită de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
-ți dai seama ce te așteaptă? ― Moartea, zise Apostol, privind iar în față, cu o umbră de surâs pe buze. ― Ștreangul, Bologa! Auzi?... Ștreangul! șopti căpitanul, roșind și uitîndu-se, fără să vrea, la gâtul lui strâns în gulerul înalt al tunicii. Numai un om nebun își vâră gâtul în laț, când viața îi surâde și-i făgăduiește... Ești dator să trăiești! continuă apoi, după o pauză, mai potolit, bătîndu-l pe umăr. Când ți se îmbie o portiță de scăpare aproape sigură
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și nedumerite. Urmară repede alte întrebări, din ce în ce mai aspre și mai poruncitoare, care i se înfigeau în inimă ca niște gheare ascuțite și-l strângeau de gât să-l sugrume. Când simți că se înăbușe, tresări, îngrozit, galben la față. Gulerul tunicii i se păru un laț nesuferit. Cu o smucitură disperată își rupse gulerul și strigă răgușit: ― Omorîți-mă!... Omorîți-mă!... Gestul și strigătul lui stârniră uimire și indignare. Colonelul se sculă în picioare, cu ochii fulgerători, și bătu cu pumnul în masă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
împletesc în gândul acesta, îl părăsi mormăind: "Prostii... Uite ce prostii mă apucă..." Își aruncă pe pat casca și râse scurt, sec, fals, frecîndu-și coșul pieptului cu palmele, ca și când ar fi încercat să-și mulcomească bătăile inimii. Simți în buzunarul tunicii fâșâit de hârtie și se opri voios: ― Acuma să vedem scrisoarea mamei, s-o înțelegem... Doamna Bologa îi scria numai mărunțișuri de prin Parva, despre cunoscuți și necunoscuți. Că Pălăgieșu se laudă că Apostol i-a cerut iertare, că Marta
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Imediat... imediat, repetă Apostol foarte domol, adăugând în gînd: "Dar ora?... De ce nu spune ora?" Atunci surprinse un gest al pretorului și văzu că plutonierul se apropie atât de umilit, că părea un necunoscut rătăcit aici cine știe cum. ― Conform sentinței... degradare... tunica militară... trebuie haină civilă, zise iar pretorul, începînd cu glas sever, zăpăcindu-se de ochii lui Bologa și isprăvind rugător. Apostol nu pricepu, dar fără să priceapă, își descheie încet tunica, își scoase gulerul și-l puse pe masă, peste
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]