5,154 matches
-
ca și mine! Eu recunosc un localnic la prima vedere! — Chiar așa? Adam a fost surprins de această revelație. Nici Karl nu fusese În stare să-i spună de unde era. L-a privit pe Din cu atenție și a fost uimit să descopere mai mult decât o simplă asemănare Între ei. Nuanța pielii, tăietura ochilor și chipul prelung erau aceleași. Lucrul acesta l-a tulburat. — Da, e limpede că ești un sumatran. A fost un du-te-vino Între insule În toți anii
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
sport. Abilă, Nina îl susținu cu însuflețire. Își aprinse și ea o țigară. Nici unul dintre ei nu pomenea un cuvânt despre omul care tocmai plecase. Ca și cum nu se întâmplase nimic, dar absolut nimic, ca și cum nici nu existase. Atunci Carmina fusese uimită de felul lor de a fi. Uimită și într-un fel speriată. Era mulțumită totuși că se află cu ei și nu de partea cealaltă. Îndrăznise chiar să creadă într-o superioritate a sa, o înzestrare naturală. Carmina plecă târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
țigară și o aprinse cu tact. Parcă era prizonier așa cum stătea acolo țeapăn, pe taburetul scorojit. Nu-i cazul să te formalizezi, îi preciză Nina, noi nu ne jenăm să te primim în aceste condiții. Spune-mi vrei o cafea? Uimită de-o asemenea propunere, Carmina clipi neștiind ce să răspundă. În casa soților Alexe nu se făceau decât rareori tratații. Merita să accepte propunerea măcar pentru neobișnuitul situației. De undeva, parcă foarte de aproape, se auzea cineva plângând potolit, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
vorbea despre cercul de Aeromodele de la Casa de Cultură unde era directoare, avea acolo un puști, Ionuț care se dovedea a fi teribil de inventiv, uneori îi inhiba pe profesori cu ideile lui. E un copil a cărui precocitate te uimește. Tatăl lui a murit de cancer acum vreo doi, trei ani dar el nu știe, mama lui i-a zis atunci că tatăl lui a plecat într-o țară străină și el a crezut-o și așteaptă, tot așteaptă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
frumoasă și mare, o pajură cu aripile săltate. Cu siguranță că mamei o să-i placă modelul, a spus în sinea ei Carmina, o să vrea să-l copie. Avea un sistem vechi de a copia o broderie care pe ea o uimea și o umilea deopotrivă. Așeza pe broderie o coală de hârtie, lua o lingură, îi plimba căușul pe la rădăcina părului apoi presa și rotea peste model, iarăși freca căpușul lingurii la rădăcina părului și iar presa asupra lucrăturii, până când, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
filologia, o diplomă care nu-i va aduce, spunea el, nici un folos, nici o prestanță. Până la urmă trebui să renunțe, să-și spună, fie ce-o fi numai să facă și ea ceva. Din perioada aceea Carmina își amintea că o uimise la Ovidiu un simț al sesizărilor valorilor sociale, devenit deja reflex, poseda un fel de sonerie aparte ce-l avertiza că persoana din fața lui poartă pe umeri o răspundere anume și dintr-odată devenea smerit, chipul i se însenina de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
vorbele lui trebuiau să facă impresie și deși nu se îndoia de mijloc, Carmina avea impresia că îi place să se poarte așa, echivoc, chiar dacă felul lui de a fi semăna a ploconire. Toate acele schimbări survenite la Ovidiu o uimeau pe femeie, o făceau să se neliniștească, parcă o ciupercă invadase celulele bărbatului ei și-l determina să reacționeze tot mai bizar, din zi în zi îi creștea forța, prestanța, puterea de lucru, Ovidiu era un mecanism ce nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
că nu are timp, își făurise prin sugestie o lume a lui la care aspira și părea a fi împăcat, decis să răzbată către acel țel îndepărtat, foarte atrăgător pentru el. Gândea că, desigur, merita să facă toate acele eforturi. Uimită de schimbarea survenită, Sidonia era în al nouălea cer. Ce i-o fi făcut fetișoara asta, nu știu, vă spun adevărat, mărturisea prietenelor sale, că nu-l mai recunosc pe Ovidiu. Parcă acum mai an trăgeam de el ca de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
râzând, îmbrățișați și versuri din cântece pe care le știau ei, cumva, le ascultaseră împreună și însemnau, habar n-am, îl lăsasem dormind în patul lui de o persoană, spunându-mi, jucându-se cu degetele mele, vorbim la telefon... mă uimea! Nu vorbiserăm niciodată la telefon, era poate un început care se lipea de tălpile mele, prima oară că aș putea să nu mă simt ca în: ce construia ziua, noaptea se surpa, numai că la noi era invers, noaptea... aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
dacă vin cu ceva cu totul neașteptat, o să-mi facă și ea vreo dezvăluire cu totul neașteptată. — Tu chiar ai luat în serios ideea acelui interviu luat invers, nu? îl întreba Șam. — Pari surprins. — Ei bine, pe bune, chiar sunt uimit c-ai mers până la capăt cu ideea asta. De ce nu mi-ai spus? Adrian nu-i răspunse la întrebare. Cum n-am mai auzit nimic, am crezut că te-ai răzgândit. Acum îmi pare rău că n-ai făcut-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
care să n-o erodeze patina vremii. În baladă, mașterul Manole se află și rămâne permanent în centrul acțiunii. Artistul polarizează asupra-i întreaga dramă. Menirea lui este să creeze ceva unic, prin care să-și depășească înaintașii și să uimească veacurile viitoare. Nefiind un om obișnuit, fiind un artist, el acceptă jertfa. La el focul iubirii, se contopește cu focul creației, suferința îl călește. El își jertfește tocmai ce are el mai de preț, soția iubitoare și viața lui însuși
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
fusese vreodată. Valurile cele mai domoale se unduiesc încet spre țărmul auriu. În adâncurile mai puțin străvezii ale ei se zăresc vietăți mai mici sau mai mari. O lume ciudată pentru unii, stranie pentru alții, dar la fel de misterioasă pentru toți, uimește privitorii prin diversitatea curiozităților oferite. Valurile spală mereu-mereu, mai puțin sau mai mult țărmul, formând un joc minunat de lumini și aducând odată cu ele foarte multe alge, scoici sidefate, câteodată și mărgean. Marea, ființa atât de vie, atât de primitoare
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
post-mortem, ricană Eugen Pascu, Întins la umbra unui copac din pânza sa fetiș Călărețul. Abrudan și Nagy Oszkár izbucniră În râs. De ce râdeți? Întrebă Ziffer deloc supărat. Dacă te-ai uita și tu la ce se face azi, ai fi uimit să constați ca ejacularea ta plastică, cu ceva metafizică În cazul tău, se numește pictură gestuală, dacă vrei, zise Eugen Pascu. Vezi Rauschenberg, Stella Franck. Izbucniră toți patru În râs. Era doar noaptea Anului Nou, iar pictura era departe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
dispus să discute despre eventualitatea reluării legăturilor cu apropiații nici chiar după ce starea lui începuse să se agraveze, păstrându-și convingerea că, dacă era să înfrunte vreodată întâmplarea din Grecia, trebuia să facă tabula rasa. Aveam impresia că asta o uimise pe Randle. Mai vorbi o vreme despre afecțiuni rare și despre fuga disociativă, spunând că hotărârea lui Eric de-a rupe toate legăturile cu vechea sa viață fusese o foarte interesantă prevestire. Am întrebat-o dacă nu crezuse de cuviință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Ooo, făcu Jane din nou, puțin cam târziu. — E obositor să nu cunoști pe nimeni, nu? zise Clio mai târziu. — Nu-ți pune în valoarea capacitățile de comunicare, m-am arătat de acord. Băuserăm cocteiluri Zombi aproape toată noaptea. Mă uimea faptul că nu eram mai nervoși. Mâine, hotărâsem, trebuia să ne străduim mai tare să ne enervăm. O vreme, am hoinărit spre cort în tăcere. — Știi ce cred? Că nu ne-am îmbătat îndeajuns? — Mmm, am mormăit. Întotdeauna știi ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Eric Sanderson (Primită pe 22 septembrie) Scrisoarea nr. 2 Dragă Eric, Știam așa de multe lucruri. Lucrurile pe care le-am învățat, felul în care am învățat să văd și lucrurile pe care le credeam posibile, bănuiesc că te-ar uimi. Acum mi-au rămas cel mult frânturi. Rămășițe ale lucrurilor pe care am fost destul de rapid să le notez și să le păstrez; fragmente care acum mi se par tot mai incomplete și mai derutante. Iată ceea ce știu, ceea ce înlăuntrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
să mă pregătesc după cum spui“, și așeză firul de păr pe jos, lângă pensulă, după care ridică mâinile goale în fața sa. Kenshin atacă și Tekisui îl înfrânse cu mâinile goale dintr-o singură mișcare. După acestea, Isamu spuse că era uimit de priceperea lui Tekisui. Tekisui spuse: „Ceea ce ai văzut e doar ideea priceperii sau ne-priceperea. Este totul și nimic, o imagine, un lampadar, un grăunte de nisip de pe-un țărm îndepărtat“. Kenshin, Nibori și Susumu își cerură scuze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Sînt sigură că zîmbetul încîntat i-a adus în obraz gropițele nostime. Mă asigură că nu-mi fură confidențe: Publicăm numai ce doriți să publicăm, doamnă Iordana. O să-mi înțeleg mai bine viața, proiectînd-o pentru Șichy? O să înțeleg de ce mă uimește un gest, de ce mă rușinează un altul? De ce am procedat așa și nu altfel, la cutare ceas? Mă mai opintesc o dată în ușă și... verile mele rurale dau năvală din stînga vitraliului. Pot vedea-auzi salcia cu cozi de fată, foșnetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
bandaj pe ochiul stîng, semn că mai încercase o operație. Mi-am imaginat cu groază irisul sîngerînd. Livingul enorm, fără uși se îmbogățise cu o icoană pe sticlă, superb finisată. E din școala de la Nicula, a lui Țimforea. L-ar uimi și pe Leonardo. M-a surprins iarăși cu atenția excesivă. Îmi anticipează o remarcă, un gest, numai farăcheful de-a relua tema obsedantă pentru el nu vrea să mi-l înțeleagă. Șichy se lăsase pe-un scaun, stînd așa cum nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
firele argintii de iarbă. Șirul nesfârșit de vele cobora neobosit cu drumul, într-un ritm infernal, ordonat, disciplinat, și-n paralel cu el, un alt șir de furnici luau drumul invers, către izvorul de hrană, pentru următorul transport. Mă uitam uimit la furnicăreala ce pava poteca cu o bandă verde și fremătătoare pe sute de metri. Am mers vreme îndelungată în paralel cu caravana furnicească, până când, deodată, convoiul a părăsit brusc cărarea și s-a aventurat în sus, pe un povârniș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
lucruri, sau ce devine țesătura lor peste ani. Ca și cum ar sta prinse într-o pânză de păianjen și s-ar metamorfoza unele în altele de-a lungul timpului. Și-acum? Ce vrei de la mine, acum? l-a întrebat ea, oarecum uimită de propria ei memorie și de surprinzătoarea revelație a legăturilor. Vreau să-mi spui numele! a zis el și a început să râdă și colțurile gurii s-au ridicat și mai mult până la baza urechilor, descriind un semicerc perfect în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Există o categorie de bătrâni, dintre cei neatinși de o gravă suferință fizică, ce devorează cu parcimonie aproape fiecare clipă nouă de viață care li se dă. Ei reacționează la imagini, la muzică, la poezie, la natură ca un copil uimit în fața unei minuni sau a unei jucării noi, ca un îndrăgostit în fața primei iubiri. Desigur, puțini sunt cei ce ajung la această înțelepciune, ce este însăși esența vieții. Evident, mai sunt și cei săraci cu duhul, lor li se atribuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
așteptau ivirea și începerea luptei crâncene pentru nemurire. Uriașul simț al absurdului îl făcu pe Povestitor să râdă și odată cu el întreaga Eră a Pleistocenului. Putea șterge într-o clipă alegoria virtuală, putea inventa o alta. Putea. Dar ceea ce îl uimi peste măsura ființei lui, care cunoștea totul, fu neprevăzutul. Și astfel descoperi ceea ce avea să-l mențină treaz mulți ciorchini de vremi. Curiozitatea. Și începu să citească, înainte de a fi scrise, cele ce urmează. * * * S e înșela sau se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
la polemici și, de aici, la ceartă, care însemna blamarea amintirilor, ca sămânță a răsadului prezent, așteptându-și moartea prin deshidratare. Totul pe fondul Introducere și rondo capricioso opus 28 pentru vioară și orchestră de Camille Saint-Saëns. Lumea. Care privea uimită la Mioara 1. Cum iese din cabina de probă, îmbrăcată în mireasă, mai frumoasă decât îngerii care se adăpau cu apă pură de antimaterie țâșnită din urechile copiilor cu viorile sub braț. Mai frumoasă decât petecul de cer, mai abisală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
în închipuirea unei alte minți. Ai fost o Mioară închipuită, cu o mamă într-o celulă închipuită. Dar ai învățat că omul e propriul său pușcăriaș. El își creează o celulă pe care o îngrădește cu o inventivitate care-l uimește și pe Creator. Nu-i e frică în singurătate, mamă? Singurătatea Lui e și a noastră. Dar el se confruntă cu pustiul spiritului uman. El nu e pustnic. Vorbind cu El însuși, creează tăcând, naște un Univers. Așteptând ca noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]