2,898 matches
-
ei caută adevărul în religiile orientale care îi ajută să se interiorizeze, ori noi avem aici Ortodoxia noastră. Este datoria ortodocșilor să ne ducem în lume să transmitem lumii bogăția noastră cum încercăm să facem noi. Să știți că rămân uimit de cît interes poate ridica o biserică Ortodoxă în Occident. De exemplu biserica noastră din Nürenberg: primim anual sute, dacă nu chiar zeci de mii de grupuri care rămân uimiți de frumusețea picturilor. Ascultă cu atât interes când le vorbim
TRĂIND CU ADEVĂRAT CREDINŢA ORTODOXĂ, EA NE DUCE LA ÎMPLINIREA FIRII NOASTRE de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 69 din 10 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/349063_a_350392]
-
este zonă de inițiere/re-inițiere, prin SUFERINȚĂ REVELATORIE - căci, pentru cei puternici, ea e locul pentru a deveni și mai puternici...chiar cu riscul de a nu obține transcenderea i-mediată. Niciodată a autocompasiunii! Poetul îi disprețuiește și-i compătimește, uimit - cu înțelegere, dar și cu maliție fină, pe cei ce-l cred asemeni lor, un bocitor narcisiac: „aveți atâta nevoie /să credeți/ că mor trist.../ însă eu /vă dezamăgesc și ridic/cu infinită bucurie/piatra ce mă lovește” - cf. Drumul
„EXILAT ÎN STRIGĂT”, DE VIOREL SAVIN de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 81 din 22 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/349140_a_350469]
-
să susțină și să valideze o existență aflată la răscrucile îndoielii, ale creației, ale credinței: „Te nchini din nou la zeități păgâne/ Când hieroglifa cărții pare mută,/ Când adevărul nevăzut rămâne,/ Iar cerul înstelat refuză, nu te ascultă.// [...] Atunci rămâi uimit privind în jur/ Și nu nțelegi nici ordinea din stele,/ Te prosternezi în fața zeului Așur/ Și cauți îndreptarul vieții între ele”. Sensul căutat, aici și în alte poeme ale lui Vasile Burlui, este substanțialitatea primă, primordialitatea esențială (apa, focul, pământul
UN ELEGIAC DEMN de POMPILIU COMSA în ediţia nr. 1285 din 08 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349176_a_350505]
-
-o-ntrebă f-unu ceva pă limba lui, io odată-l bag în mă-sa cu limba lui cu tot”! Ce-i drept până acum nu avusese niciodată prilejul de a-și pune-n practică strălucitele idei despre conversația interculturală. La fel de uimiți, poate și puțin speriați, cei doi au început să zâmbească aparent prietenos și să spună ia, ia, ia... - Io-te bă că nu-i așa dă grea limba asta, nu-i ca la noi cu o grămadă dă cuvinte prostești
PRIETENUL NOSTRU, HEIMLICH, DIN R.F.G. de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 944 din 01 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/348406_a_349735]
-
și prin ocean, La poli și sub ecuator ... . Făcui ocolu' la Pământ În cinci minute de trei ori, În clasă, liniște mormânt, Se auzeau numai fiori, Dar mă trezesc, din întâmplare, Cu al meu deget chiar pe ea Și strig uimit, la disperare: “Aici este Americaaa !!!” S-a auzit un lung oftat, O clasă-ntreagă-n agonie, Dar profesoara, imediat Trecu la altă strategie: “Oooo!!! Foarte bine ! “ zise ea, (Păi, mama ei de scorpioancă!) “Acum te-ntreb încă ceva: (Io tot
AICI E AMERICAAA !!! de VALERIU CERCEL în ediţia nr. 1194 din 08 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/348590_a_349919]
-
fulgi pricopsiți d-un lung plâns pe umeri de umbră plimbându-se frigul pământul se apără cu unicul hâns acela ce-absoarbe cu sete avrigul Că iarna și toamna nu vor să mai plece din inima mea povară albastră copacii uimiți se scutură rece de floarea lor vie, impură, măiastră. Referință Bibliografică: Ninge cu ploaie / Mihaela Tălpău : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1909, Anul VI, 23 martie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Mihaela Tălpău : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală
NINGE CU PLOAIE de MIHAELA TĂLPĂU în ediţia nr. 1909 din 23 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/348614_a_349943]
-
impresionă devotamentul cu care Noam sacrificase tot ce avea, ca să-și scape prietenul de faliment. De aceea, îl chemă pe Noam, cu toată familia sa, chiar la el acasă, să-l cunoască mai bine. Guvernatorului, pentru a doua oară, rămase uimit când văzu la un loc toată familia evreului Noam. Pe negustor îl cunoștea deja, căci de multe ori cumpărase mărfuri de la el. Dar văzându-l în mijlocul familiei sale armonioase, începu să-l privească cu și mai mari ochi de admirație
NEGUSTORUL DIN NINIVE (3) de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1557 din 06 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/348682_a_350011]
-
ritmul pasului său apăsat și hotărât. În păr avea un micuț buchețel din flori roșii realizate de un designer talentat, care îi dădea o notă exotică și se asorta plăcut cu rochița sa elegantă. La vederea fetei, Cris a rămas uimit. Nu-i venea să creadă că această apariție de vis este fata care a servit, cu trei zile în urmă, masa împreună cu familia sa în bucătărie. - Prințesă, v-a sosit caleașca. Vă rog să poftiți, spuse el pe un ton
ROMAN de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1293 din 16 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349287_a_350616]
-
-l atingă, să sărute picioarele învățătorului, alții strigau cu bucurie spre văzduh iar alții plângeau văzându-l pe Lazăr ieșind încet din deschizătura întunecată a mormântului. Cei care ajutaseră ca Lazăr să fie pus în mormânt erau poate cei mai uimiți fiindcă știau gradul de descompunere al corpului celui mort de patru zile, căci în momentul când tot ei, au dat piatra la o parte, un miros insuportabil năvălise din mormânt deci nu mai era nici un dubiu că acolo ,,locuia” un
AL SAPTELEA FRAGMENT. de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 1264 din 17 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349796_a_351125]
-
Autor: Anatol Covali Publicat în: Ediția nr. 1828 din 02 ianuarie 2016 Toate Articolele Autorului O clipă doar... O clipă doar... Și-aceea se destramă. Ce-a fost e azi, ce-i azi va fi demult. Privesc în mine cu uimită teamă neliniștile-ncinse de tumult. Și destrămarea-mi n-o mai iau în seamă când de pe puntea vieții, trist, ascult sirenele, din moarte, cum mă cheamă. O clipă doar... Și-aș vrea să mai rămână o veșnicie clipa asta-n
O CLIPÃ DOAR... de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1828 din 02 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/349941_a_351270]
-
curg picioarele oilor dacă dincolo de hotare sferele cerești explodează iar cuțitele falsității irump în tăcerea cerută de El pentru un respiro prelung în globul ocular al existenței în perpetua cerșetorie a înțelegerii Iubirii Sale tabloul se prelinge în palma timpului uimit el privește și trece... o oaie două... șapte oi și fantoma unei ploi în care prima și ultima picătură alcătuiesc infinitul Anne Marie Bejliu, 17 septembrie 2014 Referință Bibliografică: un fel de transhumanță / Anne Marie Bejliu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593
UN FEL DE TRANSHUMANŢĂ de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 1357 din 18 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349950_a_351279]
-
arse/ de lacrimi/ sărută pământul/ pe unde a trecut/ ca un vis/ umbra ta/ zilele ascund/ la pieptul rănit/ cununa de spini/ a mai trecut o noapte/ de atâta alb/ îngerii urcă la cer” (îngerii urcă la cer). Privirea candidă, uimită nu poate înțelege risipa de „lumină” ce-i inundă retina. „Ieri” era prea devreme pentru a sesiza - în vârtejul existenței - și umbra ce lăsa răni nevăzute în fiecare gând care se dorea triumfător. „S-a spus mereu că îngerii sunt
INGERII URCĂ LA CER , de MARIA ILEANA BELEAN în ediţia nr. 551 din 04 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/344479_a_345808]
-
credeam că de acolo vine doar arhanghelul gabriel să binecuvânteze părul lung al frunților albite părul lung până în adâncuri adâncuri luminate de sabia luminii ascultă tu cel mărunt când mă voi trezi va fi prima zi în care chipul tău uimit va învăța să citească coaja copacilor căldură sabiei ... poate ești orb poate nu ai văzut mama care din zori și până în seară împletea rădăcini temeliei din încheietura mâinii poate furiile ți-au furat respirația las gândurile în somn să urce
AZI VREAU SĂ DORM de MARIA ILEANA BELEAN în ediţia nr. 1066 din 01 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/344508_a_345837]
-
ce vrei tu nimeni nu îți va mai face nimic.” Chiar în acea seară în curtea unității m-am apropiat de Tamâș și i-am spus: ,,Cum de ai acceptat să faci așa ceva.” M-a privit cu calmitate, am rămas uimit că el care fusese umilit era calm, plin de încredere, a zâmbit ușor și mi-a zis gesticulând din mâini: Asta e nimica toată a trecut, lasă-l să se bucure puțin.” A doua zi după amiază eram pe sectoare
UN SFAT PLIN DE INTELEPCIUNE de EUGEN ONISCU în ediţia nr. 1062 din 27 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/344545_a_345874]
-
luna și castelul de pe stâncă, Revărsându-se în taină, pe veșmintele privirii Adormită-n fața porții, în secunda nerostirii. „Tu, străină călătoare, mi-au spus clipele vecine C-ai bătut la poarta noastră și ai întrebat de mine...” Spuse lacrima uimită, întorcându-se deodată La castel unde privirea aștepta îngenuncheată. După niciun strop de vreme, în tăcerile ucise Glăsui șoapta privirii care-nfrigurată zise: „Am trecut pe-aici, odată... într-un ceas de rătăcire... Și-am lăsat în grija voastră o sărmană
(NE) RECUNOAŞTERE de MARIANA KABBOUT în ediţia nr. 852 din 01 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/348001_a_349330]
-
dinților în efortul ei de-a pronunța corect cuvintele și, deși era nemțoaică get-beget, i se păru mai degrabă italiancă din Calabria. Veronica părea că joacă într-o feerie, era pentru prima dată la o astfel de ocazie și rămăsese uimită dar și răpită de farmecul inedit al acestei seri. Câțiva bărbați, dornici s-o cunoască, o invitară la dans de sub nasul lui Eminescu și ea, cu temperamentul ei focos, dansa ca o balerină, luată de apa muzicii. Pe Mihai, care
EMINESCU ŞI VERONICA-ULTIMA SEARĂ LA VIENA. de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1212 din 26 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347962_a_349291]
-
seara, noaptea, până oboseau și apoi se trăgeau pe la casele lor sleiți de somn și de foame, dar beți de-atâta dragoste... Sau el când venea în vacanțe și Colo-n cimitiru cu cruci risipite / Te plimbă adesea cu gânduri uimit e/ Alegeți o cruce, alege-un mormânt / Și zi: aici doarme amorul meu sfânt; / Și cântă la capu-i și cântă mereu:/ Dormi dulce și dusă, tu, sufletul meu!... Deci Casandra murise și era vis în vis... El la mormântul
EMINESCU ŞI VERONICA- PLECAREA DIN VIENA(CAP13-14) de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1215 din 29 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/348044_a_349373]
-
brad rucsacul, că a apărut ursoaica, mormăind morocănoasă, nervoasă că nu a adus niciun vânat din pădure. - Mami! De ce ești așa de tristă! Vino încoace să mănânci cu noi! Știi ce bine ne-am descurcat cât timp ai lipsit tu? Uimită, ursoaica desfăcu rucsacul, scoase fripturile, scoase și cozonacul. Împărți la puii ei tot ce găsise prin rucsac. Au mai rămas și ei niște oase, care erau bune și alea. Și-au mai mângâiat la sfârșit sufletul cu bunătatea de zmeură
PENTRU COPII de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1159 din 04 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347643_a_348972]
-
-și ascundă goliciunea. Nu o mai atinsese nimeni din copilărie, de pe când mijlocia se distra cu gemenele și cu simțurile lor. Această străfulgerare urmată de întoarcerea precipitată a Anei cu fața spre Cristina, le-a surprins pe amândouă privindu-se uimite una la alta. - Ce-mi faci...? îngăimă Ana în șoaptă. - Nimic.... răspunse Cristina, uimită de reacția Anei la gestul său nevinovat. Doar am vrut să-ți dau jos nisipul de pe omoplat... atât. Dacă te deranjează... scuze, nu a fost cu
ROMAN de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1118 din 22 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347552_a_348881]
-
-n mâna ta sunt și eu jucărie ori miracol, Între lumile prin care mă aduci ori mă trimiți. Te slăvesc și în altare și în rug și-n tabernacol Și în tot ce mi se-arată te-ntrevăd cu ochi uimiți. Și de-aceea vin la tine cu povești din alte vremuri, Ba te văd cu Sfântu Petre, ba copilul de tâmplar, Ori în trăsnetul din care ne-nspăimânți și ne cutremuri Ori în roiurile nopții răsărind pe cerul clar. Tu m-
SEARA DE POEZIE (PARTEA A DOUA) de ELENA ARMENESCU în ediţia nr. 1159 din 04 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347629_a_348958]
-
ritmul pasului său apăsat și hotărât. În păr avea un micuț buchețel din flori roșii realizate de un designer talentat, care îi dădea o notă exotică și se asorta plăcut cu rochița sa elegantă. La vederea fetei, Cris a rămas uimit. Nu-i venea să creadă că această apariție de vis este fata care a servit, cu trei zile în urmă, masa împreună cu familia sa în bucătărie. - Prințesă, v-a sosit caleașca. Vă rog să poftiți, spuse el pe un ton
ROMAN (CONTINUAREA ROMANULUI CAT DE MULT TE IUBESC...) de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1159 din 04 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347636_a_348965]
-
poet, este profetică. Mi-e tare dor, din când în când, de mine!/ Mă caut și mă aflu în uitare/mai trist, mai plin de sentimente-amare/mereu cu lacrimi prinse de retine/...mirifici care poartă-n ei elanuri./ Mut și uimit admir cum reîncepe/ menirea mea să scot rod din stepe.” (Menirea, pag. 23) . Eul poetului, vibrează cu intensitate și sinceritate, ,,ideea fiind trăită în toate adâncimile sufletului, pentru a-i da căldura care să învăluie pe cititor sau ascultător” Starea
BIJUTIER DE CUVINTE de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1527 din 07 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350055_a_351384]
-
părul tău a nins... Când a trecut măicuță timpul? Parcă mai ieri mă legănai Și mă strângeai duios la piept Când despre Domnu-mi povesteai... Atâtea nopți ai stat de veghe La patul meu când sufeream... Eu te priveam cu ochi uimiți Căci plânsul nu-ți înțelegeam... Când pe genunchi te aplecai Numele meu era rostit Și mijloceai la Dumnezeu Să-ți fie pruncul ocrotit! Ce repede trecut-au anii... Sunt mamă...am și eu copii Și eu mă rog la Dumnezeu
DOR DE MAMA de MARIA LUCA în ediţia nr. 1527 din 07 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350065_a_351394]
-
scena descrisă în povestea de mai sus. Îl putem identifica pe sărmanul Juan Diego, mai ales după sombrero-ul specific mexican, cum își desface mantaua (ayate) în fața episcopului. Acesta din urmă este cu spatele, așeat pe un divan și privește uimit cum dintre trandafirii aduși în manta, se ivește chipul strălucitor al Feciarei Maria. La minune participă și îngerii dispuși aici în așa fel încât formează veșmântul Fecioarei (din icoană). Lucrarea „Doamna din Guadalupe” („Lady Guadalupe”) reprezintă la propriu și la
OCTAVIO OCAMPO de GABRIEL TODICĂ în ediţia nr. 1470 din 09 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350099_a_351428]
-
adevăruri, o lume mai deosebită decât realitatea pe care o trăiesc îndelung și în taină. La fiecare Crăciun mă așez lângă brad, îmi împodobesc gândurile cu amintiri sclipitoare, îmi cufund sufletul în lumina de vis a copilăriei și cu ochii uimiți, mă regăsesc în copilul de odinioară care credea până în adâncul ființei lui că vine Moș Crăciun. N-am renunțat niciodată la Moș Crăciun, nici atunci când a fost înlocuit cu un impostor, iar stolurile de îngeri au fost alungate și îl
ÎNTRE DOUĂ LUMI de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 1471 din 10 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350127_a_351456]