7,855 matches
-
vor auzi în toate nopțile lor urletul unei victime torturate. Un asemenea individ se miră, totuși, că memoria sa este strict sonoră, refuzând să-și amintească și chipurile victimelor: "doar zgomotele îmi locuiesc memoria", admite el, fără să înțeleagă că uitarea chipurilor celor schingiuiți nu este decât o stratagemă de a-și reduce vinovăția. Chipul supliciaților este o hartă a durerii pe care lacrimile își au statutul lor. Uneori, lacrimile țâșnesc pur și simplu, indiferent de controlul victimei, alteori, deși torturat
LIMBAJELE DURERII by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/16576_a_17901]
-
al speculațiilor insuficient motivate. Era de datoria celor de dinaintea noastră să îndeplinească o astfel de misiune de istorie literară. Astăzi e o datorie anacronică, bizară, cum a devenit datoria financiară a României față de Suedia, achitată abia după șase decenii de uitare. E o ocupație de tot vetustă să mai zăbovim acum asupra începuturilor poetice ale lui Coșbuc din vremea când era elev la Năsăud și publica în revista manuscrisă a liceului "Muza someșană" (1882-1884). Dar dacă nu a făcut-o nimeni
O datorie anacronică by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11839_a_13164]
-
mare și cel mai perfect posibil, nu va fi niciodată decât principiul unui bine superior și mai mare. Astfel se verifică cuvântul Apostolului Pavel că prin întinderea (ἐπεκτάσεως) către ceea ce este înainte, lucrurile care păreau mai înainte perfecte cad în uitare. Într-adevăr, realitatea mereu mai mare și manifestându-se ca un bun superior atrage spre ea dispozițiile celor care participă la ea și le interzice să privească spre trecut, înlăturând amintirea bunurilor inferioare prin bucuria bunurilor mai remarcabile”2. Acest
Progresul perpetuu în Comentariul la Cântarea Cântărilor a Sfântului Grigorie de Nyssa. In: Anul XV, Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/169_a_92]
-
bine; totuși, starea sa actuală de bunătate, chiar dacă deosebit de mare și de perfectă, reprezintă numai începutul unei stări mai transcendente, mai bune. Cuvintele Apostolului Pavel se verifică astfel: a te întinde (ἐπέκτασεωσ) spre ce îți stă dinainte se asociază la uitarea realizărilor din trecut (Filip. 3, 13). Binele care este superior celui deja atins reține atenția celor care participă la el, nepermițându-le să se întoarcă spre trecut; bucurându-se de ce este mai meritoriu, amintirea lor despre lucrurile inferioare este ștearsă
Progresul perpetuu în Comentariul la Cântarea Cântărilor a Sfântului Grigorie de Nyssa. In: Anul XV, Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/169_a_92]
-
mai frumos decât ceea ce a atins înainte. E ceea ce se întâmplă și Sfântului Pavel, care murea în fiecare zi (I Cor. 15, 11), fiindcă mereu trecea la o viață nouă, făcându-se necontenit mort față de ceea ce a trecut și dând uitării cele străbătute înainte”32. Sufletul niciodată nu se satură de înaintarea în bine, ci doar de săvârșirea răului, de care chiar îi pare rău, pe când de împlinirea binelui și a virtuții nu regretă niciodată. Aici este iarăși vizată teoria platonic
Progresul perpetuu în Comentariul la Cântarea Cântărilor a Sfântului Grigorie de Nyssa. In: Anul XV, Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/169_a_92]
-
viețuirea noastră aridă, fertilizînd-o întru poezie. "Nesfîrșit", "absurd", "nimic sigur", "nu vom ști niciodată" sînt cuvinte și sintagme prin care infinitul se strecoară în finit, tainica inaparență sparge fastidioasa aparență: "aceeași zi nesfîrșită/ cu ceai și puțină slănină și multă uitare/ cu telefoane primite și date/ reverențe absurde/ în pragul ușilor ce se deschid/ fără să fie vorba de nici o plecare/ pentru că fațadele caselor/ nu conduc la nimic sigur/ iar paharele uitate pe mese/ după ce toți s-au dus să se
Paradisul lucrurilor umileParadisul lucrurilor umile by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11880_a_13205]
-
alungat azi din cetate, călător în exilul prelungit al vremurilor noastre? Nu ne sucesc mințile actorii, proiecția carnală a histrionismului din noi, a eu-lui, a ludicului, a putințelor și neputințelor, nu ne poartă teatrul sufletele spre regăsire, spre bucurie, spre uitare, spre visare... ca vîntul și ca gîndul... nu e teatrul și suferință, și durere, și frumosul absolut... Am văzut la Teatrul Bulandra un spectacol care m-a tulburat. Pentru că perspectiva facerii lui este cea dinspre om spre profesiune, dinspre viață
Teatru sau cale ferată? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11912_a_13237]
-
sau la V. Voiculescu) o contaminare, cu caracter de reciprocitate, a entităților absolute. Dacă demonia se sacralizează și sacralitatea capătă atribute demonice, într-o înmănunchere fascinant-confuză: "Atîta nedeslușire a pedepsit pămîntul/ încît mă doare însăși moștenirea/ în omul singur cu uitarea" (Durerea). Denunțîndu-și cooperarea inițială, paradisiacă, spiritul și materia se recompun într-o figură secundă a unei credințe blestemate și a unei apostazii supuse unei mutații purtătoare de speranță, pe traiectul eretic al fantasmei poetice: "în anteriu de lauri e îmbrăcat
Un homo duplex by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11903_a_13228]
-
montaj" dedicat teatrului, "gen" mai periculos și mai folositor deopotrivă, prin "deschiderea" lui către publicul adunat lîngă o scenă. Femeile joacă, aici, un oarece rol, dramele "primului val", abandonate mai pe urmă, făcînd din ele "partizane"emancipate, gata să dea uitării trecutul. Rolul lor în educația copiilor, așadar virtuțile de posibil model se transformă, propagandistic, într-un atu important pentru "modelarea" (realist-socialistă) a societății. De aici se trece, firesc, la "mitologia" anilor de școală, de astă dată "acțiunea" întîmplîndu-se în deceniul
Citiți-le noaptea! by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11929_a_13254]
-
voi face și eu de râs. Voi scrie și eu însumi, cu mâna mea, o recenzie, despre o carte proprie la revista unde sunt părtaș de atâta amar de vreme... Fie ce-o fi! Decât să-mi fie îngropată în uitare cartea, mai bine să mă arate lumea cu degetul, să ajung măcar astfel celebru pentru urmași. Ceea ce și îndrăznesc, în rândurile următoare. Cum se procedează, recurg și eu mai întâi la citatele pe temeiul cărora se construiește orice recenzie demnă
Mecanica lacrimilor (în loc de auto-recenzie) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11933_a_13258]
-
la Editura "Bucovina-I. E. Torouțiu", expune unilateral un punct de vedere și nici nu cred să fi avut o circulație semnificativă. Cum polemica s-a desfășurat îndeosebi în anul 1941, războiul și schimbarea de regim au îngropat-o în uitare. A rămas în memorie mai mult ecoul ei anecdotic: faptul că Dan Botta, după ce i-a adus lui Blaga acuza de plagiat, iar acesta i-a răspuns prin câteva accente jignitoare, l-a provocat cu adevărat pe Lucian Blaga la
Dan Botta și Lucian Blaga - idei în litigiu by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11931_a_13256]
-
-i dădea prin cap că eu trăiesc cu mortul meu, intens, mai departe." Despre "postviața" lor, despre o relație aproape mediumnică, întreținută cu "garanții" transmise prin vis e scrisă, de fapt, această (a treia) carte. Împotriva, și totuși în așteptarea uitării ce-o să vină. Avec le temps...
Străinul din vis by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11973_a_13298]
-
care desenul are o funcție dublă, de formă artistică și de text (de suport narativ pentru o realitate deja constituită) este simultan o carte de artă, o formă specifică de exprimare și o descriere spontană a vieții, o luptă cu uitarea și cu moartea. De la est la vest și de la sud la nord, cu alte cuvinte în toate marile regiuni ale României, Eugenia Iftodi călătorește, observă, participă și face notițe grafice frugale despre priveliști, deprinderi, momente, animale, veșminte și chipuri. Voluptatea
Un leac împotriva uitării by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11984_a_13309]
-
poemelor este bineînțeles același cu al ficțiunilor și eseurilor. Revin, cu o vibrație lirică mai intensă decît în ficțiuni, în chip de mărturii ale experiențelor proprii, temele, motivele și simbolurile cunoscute: cultul străbunilor, pasiunea cărților, labirintul, spada, oglinzile, tigrul, timpul, uitarea și memoria. Se adaugă treptat: orbirea, bătrînețea, moartea. Este reluată, ca de atîtea ori în lumea hispanică, ecuația de identitate dintre viață, iubire și moarte. Iar aventura existenței, care le cuprinde pe toate trei, se confundă cu poetica. Consemnînd această
Poezii de J.L. Borges by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/11961_a_13286]
-
a scris poema Acestui eu cu osebite nume? Ce importanță poate-avea un nume, Cînd una e și-aceeași anatema? Groussac ori Borges, simt înduioșarea De lumea ce-n zăbranic se-nfășoară. Cenușă este, palidă, ușoară, Ce seamănă cu visul și uitarea. Oglinzile Eu, care simt o spaimă de oglinzi, Nu doar cînd văd cristal de nepătruns Unde se-ncheie (începe?) aspru, ascuns, Vid de reflexe înspre care tinzi, Ci și naintea apei ce-a reluat Azurul celălalt în cer profund, Ce
Poezii de J.L. Borges by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/11961_a_13286]
-
ai timpului lor. Nu se poate scrie pornind de la nimic. Iar opusul nimicului este istoria, fie ea personală sau colectivă. De aceea, acestea sînt mereu prezente în cărțile mele. În țara mea, după franchism, s-a instaurat un pact al uitării pe care politicienii l-au crezut necesar pentru reconcilierea dintre spanioli și pe care au vrut să-l extindă în toate domeniile. Dar literatura se construiește cu memorie. Mă refer la literatura autentică. Iar aceasta întotdeauna reușește să se impună
Interviu cu Julio Llamazares - "Pentru mine poezia este fundamentală" by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11986_a_13311]
-
care acum pare a fi demodat. Ce v-a determinat să optați pentru narațiunea la persoana întîia în romanele de ficțiune (Luna lupilor și Ploaia galbenă) și în schimb să utilizați persoana a treia în cărțile de călătorie precum Rîul uitării (1990) sau Trás-os-Montes (1998)? Nu știu. Sînt lucruri pe care nu le pot explica. Dar într-adevăr, este curios că în romane am utilizat persoana întîia (și la fel procedez și în următorul meu roman), deși nu eu sînt naratorul
Interviu cu Julio Llamazares - "Pentru mine poezia este fundamentală" by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11986_a_13311]
-
fond latent de unde acționează în perceperea prezentului; constituie nu numai obiectul privirii, al meditației ci și filtrul prin care trece această privire. Menținînd vie amintirea unui trecut anihilat de scurgerea anilor, memoria contracarează efectul distrugător al timpului cosmic, recuperează din uitare o realitate dispărută care modulează viziunea asupra existenței și a propriei ființe. În cărțile lui Julio Llamazares, memoria și dinamica ei complexă punctată de amintire, uitare, respingerea amintirii, se relaționează cu alte două teme majore: timpul și identitatea umană. În
"Construirea" memoriei by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11987_a_13312]
-
trecut anihilat de scurgerea anilor, memoria contracarează efectul distrugător al timpului cosmic, recuperează din uitare o realitate dispărută care modulează viziunea asupra existenței și a propriei ființe. În cărțile lui Julio Llamazares, memoria și dinamica ei complexă punctată de amintire, uitare, respingerea amintirii, se relaționează cu alte două teme majore: timpul și identitatea umană. În special în poezie și în romane, scriitorul conturează o soteriologie a memoriei în confruntarea cu timpul și în fața pericolului alienării individului. Recursul la memorie este inevitabil
"Construirea" memoriei by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11987_a_13312]
-
Romanul creează o puternică impresie de realitate trăită. La cincizeci de ani de la faptele relatate în carte și la peste zece ani de la dispariția dictaturii, Julio Llamazares reactualiza o realitate pe care memoria populară o înregistrase, dar care fusese dată uitării în anii tranziției postfranchiste. Pornind de la conjunctura istorică (represaliile din perioada dictaturii lui Franco), autorul se concentrează asupra mecanismului psihologic care explică schimbările și perturbările din comportamentul uman (animalizare, alienare) în condiții de viață inumane (clandestinitate, precaritate, izolare, dezrădăcinare, agresiune
"Construirea" memoriei by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11987_a_13312]
-
în mintea unui posibil ultim locuitor al vreunuia din multele sate părăsite. Romanul este un asemenea experiment: intrînd în pielea personajului pentru a da "glas" conștiinței sale, scriitorul transmite "de dinăuntru" o viziune realistă și onirică în același timp despre uitare, singurătate, tristețe, dezolare, degradare și dispariție, dar și despre o tenace, înverșunată, orgolioasă rezistență a individului anacronic și eroic care merge hotărît contra curentului, cuprins de o nebunie de Don Quijote, pentru a rămîne fidel pînă la moarte convingerilor sale, obîrșiilor
"Construirea" memoriei by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11987_a_13312]
-
nemiloasă, tribut, viața-mi va cere, las sufletul să-mi fie călăuzit de astre. S-ajungă-n lume nouă, pentru o altă soartă. Voi rătăci stingheră prin lumea nevăzută și-oi căuta măicuță, veșnic ocrotitoare. Când pe trecut se-așterne o veșnică uitare, punând a sa pecete pe lumea dispărută. Dar încă-mi mai duc viața cu soarta mea nătângă, să mai nutresc speranța de har desprins din minte și lacrima tristeții din ochi curgând fierbinte, le-aș pune în condei, ca prin
DESTIN DE MAMĂ de MARIA FILIPOIU în ediţia nr. 1526 din 06 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382671_a_384000]
-
slujba unui stat-fantomă numit Transnistria. După război, acești eroi au fost batjocoriți de către autoritățile Republicii Moldova. Mai întâi decorați, apoi „răsplătiți” cu îndemnizații mizere, micșorate treptat, pe măsura trecerii timpului. S-a urmărit marginalizarea lor prin trecerea în șomaj, dispersare și uitare. Au fost folosiți doar cu prilejul comemorărilor, la depunerea coroanelor de flori. Asta le-a fost soarta, că au participat la un război pierdut, inegal și absurd, duși în fața unui inamic instruit și înarmat cu tehnică de luptă, net superioară
ÎNTRE TRĂDARE ŞI PATRIOTISM de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1522 din 02 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382720_a_384049]
-
În rest, Moscova ne duce de funie într-un hău, cu ajutorul guvernanților „noștri”. Cu astfel de convingeri, deși decorat cu Ordinul „Ștefan cel Mare”, i se reduce pensia de la 65 lei la 18 lei și dat în șomaj. Umilință și uitare, asta a fost răsplata că a luptat pentru țară. Auzind că mulți foști combatanți au plecat în România, se hotărește să treacă și el în dreapta Prutului. Dar cu un mare regret: „dacă au plecat ei, dacă plec și eu, dacă
ÎNTRE TRĂDARE ŞI PATRIOTISM de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1522 din 02 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382720_a_384049]
-
prin lapidarele comentarii, care relevă visele sale împlinite la 59 de ani, dârzenia pentru realizarea acestor vise, pentru liniștirea sufletului său atât de zbuciumat. După atâta umilință și nedreptate, după atâta minciună și trădare, după scufundarea sa în sărăcie și uitare, aruncat ca frunza-n vânt, sufletul său avea nevoie să-și regăsească acel loc de liniște și siguranță la sânul Patriei-Mame adevărate. Acolo, în Valea Cotești, s-a simțit OM respectat de semenii săi, vecinii și consătenii care l-au
ÎNTRE TRĂDARE ŞI PATRIOTISM de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1522 din 02 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382720_a_384049]