1,469 matches
-
cărunte se suprapuse peste cea a feței negre și lucioase. Cedric era acum o încîlceală de tușe transparente, cu puncte mai dense și zone mai sticloase, un nor de probabilități, un Bacon tragic și semi-absent. Fata și Maarten îl priveau uluiți, și îl priviră minute-n șir, până Cednc se opri brusc, într-o postură triumfătoare, pe un genunchi și cu mâinile întinse oblic, cu degetele rășchirate, cerșind aplauze care nu veniră. Sub sacoul subțire cămașa-i era acum udă leoarcă
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
de descărcări laser, navele clonelor sfârșiră prin a fi foarte aproape una de alta. Totul se încheie brusc, într-o imensă minge de foc, care lăsă în urmă doar un nor rarefiat de rămășițe metalice. - Ce-a fost asta? întrebă uluit Durdrin. - Păi... au atacat în așa fel încît celelalte nave s-au apropiat între ele și apoi au detonat încărcăturile termonucleare... - Asta am înțeles, zise tăios Durdrin. Cine le conducea? Am văzut o mulțime de nave zburând pe pilot automat
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
a psiacului. Lângă cei doi apăru Oksana, care așteptă ca vuietul produs de o altă explozie să se oprească, și apoi îi spuse Alaanei: - Mi-au zis că tu vei fi Maestru de-acum. - Cine a spus asta? răspunse Alaana uluită. - El, arătă Oksana cu degetul spre Arrus. Mi-a zis că, cu ultima suflare, Maestrul te-a desemnat pe tine să-i urmezi la conducerea Quintaratului. - Asta e imposibil, protestă Alaana. Cum aș putea eu să pregătesc quinți? Xtyn strânse
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
nu pot să confirm verdicitatea zvonului.) «Ceva nu e în regulă, să mergem la spital», am zis eu. Am reușit să o ridic pe femeie și, împreună cu domnul acela, am mers la biroul din stație. Angajatul de acolo părea cam uluit, dar a dat telefon la ambulanță. A format numărul, însă la capătul celălalt nu răspundea nimeni. Atunci am simțit pentru prima oară frica. Tot ceea ce crezusem până în acel moment se dusese pe apa sâmbetei. Era un haos total. Metroul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
când am văzut că doar în șase zile corpul i s-a metamorfozat în așa hal. Până și șoldurile îi erau lăsate. Pentru că a practicat mult timp tenis, avea picioare musculoase. Acum nu mai rămăseseră decât pielea și oasele. Eram uluită.“ „În a treia zi mi-au băgat un tub în stomac. Gâtul îmi era plin cu flegmă, de aceea aveam spasme în stomac. Începusem să scot afară sucul gastric prin sughițuri și pentru asta mi-au băgat tubul. Când mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
de transfer. Acolo niște observatori stăteau pe vine. Deja era nebunie. Douăzeci, treizeci de oameni erau prăbușiți la pământ, cu fața în sus. Celor care stăteau așa, alții le băgaseră batiste în gură. Nu pricepeam nimic. Pe când stăteam și priveam uluit, a apărut o ambulanță. Trebuia să ajung la muncă, așa că am început să merg pe jos până la Ningyōchō. Atunci, nu aveam nimic. Nimic neobișnuit. Mergeam și, când mă uit, pământul era vălurit și moale. Eram sigur că e cutremur. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
număr. În vreme ce aștepta, se prăbuși. Stupefiat, mă aruncai lângă el. Auzii o voce îndepărtată spunând „alo” în receptorul pe care am avut reflexul să-l închid. Scuturai bărbatul. -Domnule! Domnule! Îl întorsei pe spate. Avea gura întredeschisă și un aer uluit. Îl lovii peste obraji. Nicio reacție. Mă dusei să aduc un pahar de apă, încercai să-l fac să bea, în zadar. Îi turnai restul de lichid peste față. Nu reacționă nici la asta. Pipăii pulsul individului și avui confirmarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
o repetiție. Nu era adevărat: mergeam pe treizeci și nouă de ani iar Olaf Sildur nu-mi amintea de nicio altă persoană. Întâia mea mișcare fusese să judec situația sa necuviincioasă. Întotdeauna greșești rămânând la un a priori. Aerul său uluit îmi devenea simpatic, modul său de a se introduce la mine iar apoi de a se abandona aici mă înduioșa. Un rânjet interior mă avertiză că, mai devreme sau mai târziu, coabitarea cu scandinavul își va pierde din farmec: o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
care o umpluse în bazin. Eram uimit de densitatea sloiurilor. Sigrid deschise un frigider plin de cupe strălucind de chiciură, luă două și urcă înapoi în salon, insistând să-mi spună cât este de importantă temperatura paharului. Am urmat-o, uluit și docil, părăsind cu regret această peșteră a lui Ali Baba. -Vrei să deschizi sticla? propuse ea. Mă achitai de această sarcină, atenuând cu mâna explozia dopului ca să obțin zgomotul unui glonț tras cu amortizorul, luând foarte în serios personajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
niște țigări. Am așteptat o oră, dacă nu mai mult, până să auzim voci În fața ușii, iar când aceasta s-a deschis ne-am ridicat amândoi În picioare. Doi tipi În uniformă Luftwaffe l-au urmat pe Goering În Încăpere. Uluit, am văzut că acesta purta În brațe un pui de leu. L-a sărutat pe cap, l-a tras de urechi și apoi l-a pus pe un covoraș de mătase. — Fuguța la joacă, Mucki... așa... ce cuminte ești. Puiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
prin jumătatea de pagină de revistă de care erau atașate aceste benzi-anexă. Textul pe care Îl conținea jumătatea de pagină tipărită nu tenta subtilități literare. Se referea direct chiar la realitatea pe care tocmai o părăseam. L-am redescoperit recent, uluit, Într-un plic gri, uzat. Un articol din revista Flacăra, apărut la 26 martie 1981 și intitulat „Vânătoarea de vrăjitoare din strada Trapezului”. Dobândise pentru mine și semnificație personală. Textul acesta mă incitase să pun În alertă gândurile care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
a produs curând după apariție, legată de confruntarea, avută la Washington, la o simandicoasă conferință dedicată Estului postcomunist, cu tovarășul profet Silviu Brucan. Nu ezitasem, În pofida prestigiului de „disident” cu care se prezenta vechiul-nou nomenclaturist, să luminez, În fața unei săli uluite, ticurile de rutină marxistă și partinică, În retorica Înnoită conjunctural a fostului diplomat. Nu știu dacă am publicat altceva, ulterior, În afară de două interviuri luate de Gabriela Adameșteanu, dar știu bine „momentul Eliade”, În 1992, când am Încetat orice legătură cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
neașteptat. „Bérenger nu-și poate crede ochilor, atunci când prietenul său apropiat, Jean, devine parte a epidemiei și se transformă el Însuși În rinocer. În vreme ce Îi crește, pe frunte, cornul și din gâtlejul umflat ies gemete guturale, freneticul Jean binecuvântează, În fața uluitului Bérenger, libertatea. «Morala! Sunt sătul de morală! Trebuie să depășim standardele morale! Natura Își are legile ei. Morala este Împotriva naturii.» Dintr-un cetățean supus și responsabil, care Îl ostraciza pe Bérenger pentru firea sa rebel-dezorientată, Jean devenise un delirant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
alerga spre deposedat și, fulgerător, Îi și vârâse porția În gură, să fie sigur că nu se mai produce vreo aiureală. Grăbit să se Întoarcă la locul său, să evite glonțul destinat nedisciplinaților, Profesorul are totuși timp să vadă chipul uluit al tânărului și să murmure: „Cum adică, cum, chiar credeai că aș putea să...?”. În neașteptata comportare „irațională” și „inexplicabilă” a Profesorului, care și-a anulat șansa dublă, naratorul vede „singura șansă genuină”, de fapt, a acestuia de a supraviețui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
În a-și proteja intimitatea de voracele căpcăun al publicității, era panicat de imprudenta propunere. Deși venind de la un prieten sau poate tocmai de aceea, i se părea scandaloasă. „Să mă imprimi?”, continua să se mire, tot mai morocănos, amicul. Uluit, rănit, confirmat În cele mai negre așteptări asupra speței umane. „Bine, bine, am să mă gândesc. Mai vorbim despre asta.” A urmat o scurtă tăcere, Înainte de Închiderea convorbirii și o lungă tăcere de câteva săptămâni, Înainte ca ilustrata din Caraibe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
pun la cale un protest la nunta ta. N-o să fie nici-o nuntă, mamă. Ne-am... Fiica se răsucește și privește pe fereastră. Ne-am căsătorit deja, iar dacă vrei să vezi certificatul de căsătorie, poți să ți-l arăt. Uluită, mama se ridică, se duce la perete și începe să se dea cu capul de el. Mâine plecăm la Wunin. Fiica își privește mama și tremură, cu lacrimi în ochi. După o vreme, scena devine de nesuportat. Fără nici un cuvânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
la domnul Thurman. Ea rămase cu gura căscată, îngrozită. Mark râse doar, un râs grav, sacadat. Mă gândeam, prietenii ăștia imaginari... după ce termini cu ei, se duc să bată la cap alt puști dereglat? Și, hei! Fața i se boți, uluită. Cine ți-o fi spus de călătoria aia n-a nimerit-o deloc. Jack e tatăl acelei persoane, dar acea persoană nu-i fiul lui Jack. Cine e persoana? Întrebarea n-avea în mod evident nici un sens pentru cineva cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Capgras din Midlands, Anglia, îl spintecase pe bătrân ca să-i scoată la iveală circuitele. Existau și lucruri mai rele decât să fii numită impostoare. — Nu contează, spuse ea. Uită ce ți-am spus. Expresia lui se transformă din sălbatică în uluită. —Exact, spuse el, puțin nesigur. Acum vorbești pe limba mea. Nu era pregătit să facă față lumii. Ea se luptă ca să amâne externarea lui Mark și să-i țină la respect pe oamenii de la asigurări, atât pe cei de la HMO
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
o minte și cum construiește mintea tot restul? Avem liber arbitru? Ce este sinele și unde sunt corespondentele neurologice ale conștiinței? Întrebări jenant de speculative încă de când fuseseră formulate erau acum pe punctul de a primi un răspuns empiric. Bănuiala uluită, crescândă a lui Weber că s-ar putea să apuce să vadă lămurite aceste fantasme filosofice nebunești, că ar putea chiar să contribuie la explicarea lor, alungase tot ceea ce, în limbaj popular, a ajuns să se numească viață reală. Uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
poetul Ibyscus, bătut până căzuse lat și lăsat să moară, a strigat către un stol de cocori, care l-au urmărit pe atacator până într-un teatru și s-au rotit deasupra lui până când și-a mărturisit fapta în fața mulțimii uluite. În Metamorfozele lui Ovidiu, Hera și Artemis o transformă pe Gerania într-un cocor, ca s-o pedepsească pe regina pigmeilor pentru vanitatea ei. Eroul irlandez Finn a căzut de pe o stâncă și a fost prins în aer de către bunica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
sună pe Bob Cavanaugh de la hotel. —M-am gândit c-ai vrea să afli până să auzi din alte surse. Nu-i bine. S-ar putea să fie ceva daune. După întârzierea înnebunitoare din cauza legăturii prin satelit, Cavanaugh păru doar uluit. —E Australia, Gerald. Cine să afle? Cât de mult se schimbase Mark? Întrebarea o chinuia pe Karin în vara aceea fierbinte, după patru luni. Îl evalua constant, comparându-l cu o imagine a lui de dinainte de accident care se schimba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
întregii piramide -, prea mic și răsfirat ca să-ți bați capul cu el: un covor verde, lipit de pământ, care se întindea până la linia orizontului, cu un firicel de asfalt topit care-l arsese pe mijloc. Mark rătăcea pe șosea, la fel de uluit ca și cireada de Simmental de pe delușorul aflat la trei sute de metri în dreapta lui. Doar că vacile rătăcitoare nu clătinau din cap. În ce direcție mergeam? Ea arătă spre vest, înapoi spre oraș. Oricare ar fi fost probele pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Apoi întrebă: —Ai vrea să vii la New York o perioadă? Un examen complet la Centrul medical, echipamente de ultimă generație, timp din belșug, o mulțime de cercetători talentați, interpretări mai puțin absolutiste decât a lui. Mark se îndepărtă de el, uluit. —New York? Ce, și să pună vreun avion să mă bușească? Weber îi spuse că nu exista nici un pericol. Mark îl luă peste picior, arătând că depășise de mult faza în care mai putea fi păcălit. Voi pe-acolo sunteți tari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
absorbind-o în propriul ei trup. Doar ochii îl îmbărbătau - empatia însemna vertij. Îi scutură încheietura în aer. Aproape că încetase să mai tremure. —Basta. Gata cu flagelarea. Hai să dansăm. El se făcu mic, lipindu-se de peretele separeului, uluit. Eu nu dansez. Ce tot spui acolo? Orice om viu dansează. Râse de expresia lui îngrozită. — Te duci acolo și te bâțâi. De parc-ai prinde muște. Era prea sleit să protesteze. Ea îl târî până în mijlocul ringului de dans
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
o cameră. Douăzeci de minute“. Rochia de mătase, care-și face treaba. Iar ea nu simte nimic, un nimic care o umple și o înalță. Ea e țintuită locului, incapabilă să-și controleze tremurul capului. M-am autodesființat pentru tine. Uluit că făcuse asta. Uluit că încă era în stare s-o facă. Ea îl privește, scurmând după trecut. —Ai crezut că mă cunoști. Ai crezut că mă cunoști! Ani de eforturi și tot ar putea trece pe lângă el pe stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]