11,058 matches
-
față de ceea ce numim realitate. De fapt, una se află în prelungirea celeilalte, situația poate fi asemănată cu aceea a unui băț de undiță pe care îl afundăm în apă. E același băț, dar o parte este uscată și o parte umedă, dacă poți privi din lateral vei constata că par a nu avea continuitate, par două bețe distincte, deși sînt același trunchi, difracție se cheamă; și deși ții în mînă doar partea uscată, de fapt ții în mînă și partea umedă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
umedă, dacă poți privi din lateral vei constata că par a nu avea continuitate, par două bețe distincte, deși sînt același trunchi, difracție se cheamă; și deși ții în mînă doar partea uscată, de fapt ții în mînă și partea umedă. Ca să te convingi trebuie să faci un singur gest fie să-l scoți în întregime afară, fie să-l cufunzi cu totul în apă. Altfel spus, ca să te convingi că între imaginație și realitate nu există nici o deosebire, că sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de același tată, și totuși atât de diferite. Hana și Miriam au, de pildă, părul negru ca tăciunele, iar ea, Berta, are părul arămiu, un arămiu Înfocat, prins În coamă, aidoma cozii de veveriță. Astfel gândea fetița, călcând pe frunzele umede, În timp ce În pădure se lăsa noaptea. Apoi, ca‑ntr‑un vis, dădu de niște ciuperci cu gâturi lunguiețe, o ditamai grămăjoara de ciuperci cu gâturi lunguiețe, de care - era sigură, deși nimeni nu‑i spusese, că erau otrăvitoare; pentru că Într
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
aceste buze, atât de puțin obișnuite să vorbească? Cine i-ar mai putea refuza titlul de Mare Navigator, după ce va fi petrecut luni - sau poate ani - privind prin ochii aceluia care văzuse atâtea? Tapú Tetuanúi inspiră adânc aerul sărat și umed, în care pluteau arome de triumf, căci deja începuse să se simtă mai important decât un general, un prinț sau chiar decât un semizeu. Începuse să se simtă ca un adevărat navigator al insulei Bora Bora. Ochii lui, obișnuiți cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de lemn, pe care le fabricau cu multă răbdare, cu ajutorul rudimentarelor bucăți de coral, iar apoi le fixau în capătul unei corzi rezistente, pe care femeile o împleteau din fibră de roa, un arbust care creștea în văile înalte și umede. Eternii călători ai Pacificului nu aveau nevoie decât de aceste corzi și de aceste cârlige pentru a-și asigura hrana și, cum pentru ei o mare piroga, legănându-se în mijlocul oceanului, reprezenta un habitat în care se simțeau la fel de bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
dea sens vieții noastre. O capodoperă care să ne scoată din sclavia față de un soț sau de un părinte sau de o corporație. Care să ne câștige libertatea. Călătorim cu toții pe străzile pustii, în întuneric. Domnișoara Hapciu pescuiește un șervețel umed din mâneca bluzei și-și suflă nasul. Își trage nasul și spune: M-am furișat, mi-era așa de frică să nu mă prindă. Vârând șervețelul în mânecă, spune: M-am simțit exact ca... Anne Frank. Tovarășa Lătrău scoate eticheta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
deschide într-un dreptunghi de nimic pur. Doar întuneric. Îndeajuns de lat încât să te poți strecura prin el. În interior simți mirosul ascuțit ca un ac al urinei de șoareci. Mai pune la socoteală și mirosul unei cărți vechi, umede, pe jumătate mâncate de pești. Și mirosul de praf. Și, din întuneric, vocea doamnei Clark spune: — Hai, intrați repede. Sfântul Fără-Mațe ni se va alătura după ce va abandona autobuzul așa încât să-l găsească poliția. După ce scapă de probe. La mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Apoi a spus: — Cheia? Și domnul Whittier i-a spus: — Nu. Avea pe genunchi o pungă argintie de plastic Mylar plină cu pui Marsala, și peste tot în jurul lui covorul albastru era peticit cu bucăți lipicioase de mucegai. Fiecare pată umedă ca o umbră cu brațele și picioarele întinse. Ca o nălucă mucezită. Luând o lingură plină cu bucăți de pui Marsala, domnul Whittier spune: — Până când nu vei reuși să ignori circumstanțele în care te afli și să faci ce ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
trecându-și limba peste buzele întredeschise. De sub tricoul suflecat se zărește abdomenul zdrențăroasei, plat, fără pic de grăsime, și pielea ei rozalie, îngrijită. Erecția bețivului i-a umflat la prohab pantalonii largi. În vârful umflăturii e o pată întunecată și umedă. Packer și Evelyn sunt probabil singurii care-i privesc pe cei doi pipăindu-se. Valeții dau fuga de-aici până la garajul din josul străzii. Mulțimea de noi îmbogățiți se uită la secundarele care se rotesc pe ceasurile lor cu diamante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de-aici până la garajul din josul străzii. Mulțimea de noi îmbogățiți se uită la secundarele care se rotesc pe ceasurile lor cu diamante. Bețivul o împinge pe zdrențăroasă cu fața în umflătura din pantaloni. Buzele ei se mișcă în jurul petei umede care se lățește tot mai mult. Buzele zdrențăroasei, îi spune Evelyn lui Packer, cunoaște buzele astea. Se aude un mic sunet, genul de sonerie ascuțită care-i face pe toate alea care așteaptă valetul să-și caute mobilul în buzunarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de la Global Airlines. Și-atunci zdrențăroasa își ridică privirea și zice: Muffy? Packer? În timp ce mâna bețivului scormonește încă adânc în pantalonii ei stretch, ea bate ușor cu mâna băncuța și spune: — Ce surpriză plăcută. Vagabondul își scoate degetele care strălucesc umede în lumina felinarului și spune: — Packer! Salut. Și, desigur, Packer are întotdeauna dreptate. Sărăcia, spune Inky, e noua bogăție. Anonimatul e noua celebritate. — Prăbușiții pe scara socială, spune Inky, sunt acum cei în ascensiune. Cei care se plimbă tot timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
scuipă. Da, fata învățată să nu se scarpine niciodată în public scuipă pe stradă. Packer se leagănă, se lovește de ea, și ea îl prinde de braț. O rotește cu fața spre el și se sărută, sunt doar două guri umede, în timp ce orașul dispare în jurul lor. În prima lor noapte pe stradă, Inky aduce o poșetă de piele lăcuită și brăzdată de crăpături. Înăuntru duhnește ceva. E mirosul refluxului pe malul mării într-o zi cu arșiță. Duhoarea, spune ea, „e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
țipete. O fată se prăvălește pe trotuar, cu capul înainte, cu brațele zbătându-se. Părul lung și negru îi ascunde fața, e goală, și se îndepărtează în patru labe de mașină. Îngropați în casa lor de zdrențe vechi și pături umede, Packer și Evelyn își dau seama că fata se târăște spre ei. În spatele ei, pantoful negru al unui bărbat coboară din mașină. Urmează cracul unui pantalon de culoare închisă. Un bărbat cu mănuși negre de piele iese din mașină, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Desert” și a găurit fiecare pungă folosind cuțitul Bucătarului Asasin. Doar așa, să grăbească suferința. Să ne împingă mai repede către iluminare. O singură gaură și azotul ieșea. Intrau aerul și bacteriile. Toți sporii de mucegai din aerul cald și umed care o ucideau pe domnișoara Hapciu, se hrăneau și se înmulțeau acum în fiecare nișă argintie plină cu porc dulce-acrișor, cu halibut pané, cu salată de paste. Înainte să se strecoare în hol ca să distrugă toate pungile cu clătite Suzette
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
unii pe alții... Domnul Whittier își apropie scaunul cu rotile de marginea scenei, domnul Whittier cu mâinile lui pătate, cu țeasta lui pleșuvă. Cutele feței lăsate par să-i atârne de cei doi ochi prea mari, de ochii lui încețoșați, umezi cenușii. Cu cercelul vârât printr-o nară, căștile CD player-ului încolăcite în jurul ridurilor și cutelor gâtului uscat ca o pastramă. Pe scenă, în locul luminii unui reflector, o secvență de film alb-negru: capul domnului Whittier tapetat cu imagini de armate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
fie atât de lungă cât spun eu... Doamnei Clark îi spune: — Acuma arată-mi cum să aprind luminile alea. Și Veriga Lipsă lasă să cadă femeia în papuci pe podea. Clark și Sora își croiesc drumul prin întuneric, pipăind pereții umezi, îndreptându-se către geana de lumină gri a lămpii de pe scenă. Domnul Whittier, noua noastră stafie. Chiar și stomacul Sfântului Fără-Mațe chiorăie. Ca să-și strângă stomacul, spune Miss America, unele femei beau oțet. Așa de tare doare foamea. Spuneți-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
domnului Whittier cu un șnur de mătase aurie. Pe măsură ce arzi grăsimile, crește concentrația de acetonă din sânge. Sfântul Fără-Mațe își miroase mâna și flegma parcă îi zuruie în cap. Reverendul Fără Dumnezeu ridică un braț și adulmecă la subsuoară. Taftaua umedă e acolo mai întunecată din cauza transpirației, și porii lui păstrează amintirea prea multului parfum Chanel No. 5. Cărând un cadavru în sus și-n jos pe scări, ne irosim grăsimea prețioasă. Și totuși, ar trebui să avem o ceremonie funerară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
îi atârnă, uzi de la sudoarea de pe față, și Mama Natură spune: — Numai mie mi-e cald? Ducele Vandalilor suflă greu, cu umărul apăsat de greutatea domnului Whittier, gâfâie și trage de gulerul fracului. Chiar și momâia purpurie parca-ar fi umedă de sudoare. Se simte mirosul de clei de aeromodele al cetonelor. Din cauza foametei. Și Reverendul Fără Dumnezeu spune: — Nu-i de mirare că ți-e cald. Ți-ai pus peruca invers. Și Pețitorul spune: — Ascultați. Sub noi, al doilea nivel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Fotografiile obținute sunt plăcuțe metalice unicat, pe care este „memorată” imaginea fotografică. 1839 - O comisie a Academiei Franceze brevetează invenția, iar Daguerre primește Legiunea de Onoare, cea mai importantă distincție franceză a vremii. 1840 - Wiliam Fox Talbot (1800-1877) introduce „plăcile umede”, în care emulsia fotosensibilă este depusă pe sticlă transparentă (stratul de colodiu de pe sticlă se sensibiliza prin înmuierea în soluții de nitrat de argint și bromură de potasiu). Procedeul se numește calotipie. Acest suport permite copierea în mai multe exemplare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2019_a_3344]
-
zvelt, elegant în hainele impecabile. Realiză, pentru prima oară, cât de mult îi lipsea prezența acestui părinte. Descoperirea unei astfel de neîmpliniri îi aduse un gol în suflet pe care nu avea să și-l mai umple vreodată. Cu ochii umezi, împinse bicicleta spre grădină. Acolo terenul era denivelat și forma un delușor destul de abrupt. Cocoță bicicleta în vârful colinei, încălecă și își dădu drumul la vale. Copiii începură să țipe. Ema, albă de spaimă, alergă spre cămăruța bunicii. Luana ajunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
următor, își vor pierde toate secretele. Pe colțul din stânga al băncilor doamna Sota aranjase câte o floare. Umbra abecedarului o aveau cu toții undeva, în amintire. Cu mâini tremurânde ea deschise catalogul și făcu prezența pentru ultima oară. Apoi, cu licăriri umede în ochi, desfăcu o cutie de bomboane și-i servi pe "copii". Luana o privi îndelung și nu știu să spună decât "La revedere, tovarășă învățătoare!" Anii de gimnaziu au debutat în forță. Diferența uriașă între dădăceala primilor patru ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
iubea pe Luana dar, fără să cunoască motivul, simțea că într-o zi îi va face un mare rău. Ștefan veni s-o vadă la o oră târzie, cu un buchet imens de flori. Privi puiul de om cu ochi umezi. Copilul ăsta ar fi putut fi al nostru, Luana. Am fost un prost că nu te-am ascultat. Ea rămase profund impresionată de lumina ochilor lui, de iubirea caldă și nealterată ce licărea în ei. E timpul să-ți faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
despre frământările tale, de mâine nu-ți mai trec pragul casei. Luana o privi cu ochi mari, neîncrezătoare. Căutătura severă a femeii o făcu să înțeleagă că vorbea serios. Își căută cuvintele dar nu știu cum să înceapă. Se așeză pe buturuga umedă a unui copac și își prinse fața în palme. Nu știu cum să încep. Mi-e frică și mi-e rușine să-ți spun. Dacă e ceva din trecut, nu mă interesează. Vreau să știu ce planuri ai în legătură cu viitorul. Viața mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Însoțite În ultima vreme de o neobișnuită presiune În piept, care o Împiedica să respire normal. Asta ținea doar câteva minute, Însă era destul ca să o oblige să se așeze și să-și tragă sufletul. Poate că era aerul prea umed, poate că devenea și ea cu vremea una dintre acele persoane cu piele albă, dolofane, care nu suportă căldura, poate că, doamne ferește, era vârsta de vină. În cele din urmă se forța să facă un duș și, simțindu-se
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
cu ochii tot la steagurile murdare, cenușii. Nu mai merge așa! Trebuie să fac ceva, să fac ceva! — Ce-ai spus? a Întrebat-o Din Împăturind ziarul. — Nimic, i-a răspuns Margaret Întorcându-se. A căutat pri virea limpede, ușor umedă, a lui Din și s-a simțit vinovată că-l repezise. Ar fi vrut să fie În stare să se mai gândească puțin Înainte de-a deschide gura. Hai să mergem la masă mai devreme, i-a spus. După aia
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]