1,469 matches
-
prim, naiv și prăfuit, cum ieșise din liceul de provincie. Chip pe care nu-l suportasem odinioară, făcusem tot posibilul să-l risipesc și, în principiu, n-aș mai fi vrut să reapară în fața altora, căci m-aș fi simțit umilit de a-mi fi ales o iubită de modă veche. Această umilință aveam să o simt de multe ori, dacă nu din pricina aspectului, căci Ioana își făcuse cea mai pariziană siluetă, în schimb, din pricină că în lume nu se vedea tot
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
În practică însă, cele mândre te obligă la o veșnică băgare de seamă ca să nu le ofensezi, și deseori Ioana susține ceva forțat, ceea ce inteligența ei ar putea vedea cu ușurință că nu-i adevărat, numai ca să nu se simtă umilită. Dacă citesc o carte mai mult decât trebuie, fără s-o bag în seamă, sau întîrzii, sau îmi fac un plan inofensiv numai pentru mine, e supărată. Îi găsesc pretenția prea mare. Încep o discuție umilitoare, căci e mai presus
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Dar este adevărat ce a spus Ioana? Căci de la chipul ei chinuit, cu ochii în vag, nu pot desprinde nimic și nici nu mă pricep cum să-i pun noi întrebări, din lașitate sau din teama de a fi prea umilit. Ce monstruoasă este Ioana aruncând o astfel de vorbă turbure! Poate a spus-o numai din instinctul de a se răzbuna, pentru pedepsire pe care i le dau zilnic prin întrebări intime. N-a mai avut timpul să facă socoteală
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
și încercând să reflecteze asupra situației sale, întrebându-se de ce a fost lăsat acolo, ce are de făcut în continuare și cam în ce fel ar putea afla direcția potrivită. Știm ce spune Borges despre acest om: a mers singur, „umilit și surprins, până la căderea serii; atunci, a implorat sprijinul divin și a dat de ieșire“. Cel deal doilea, dacă nu șia pierdut de la bun început mințile, a căzut și el în genunchi. Însă nici unul nu are în față ceva complicat
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
și pe care alte nuclee revoluționare o difuzează în Capitală și în, orașele din Nordul țării. "Portughezi! Pentru oamenii de demnitate și de onoare, situația politică a țării e de neîndurat. Strivită sub acțiunea unei minorități corupte și tiranice, națiunea, umilită, stă gata să moară. Eu, în ceea ce mă privește, mă revolt pe față! Și oamenii de valoare, de curaj și demnitate, să vină la mine cu armele în mâini, dacă voiesc să biruiască sau să moară cu mine! La arme
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
obțină de la Atila comanda unei părți a armatei în războiul ce urma curând: onoarea, așadar, apoi, desigur, victoria și prada ce ar fi urmat. Și mai ales prestigiu în fața poporului Hiung-nu, spaimă și un mare respect din partea dușmanilor înfrânți și umiliți. Toate aceste aspirații ale sale erau acum puse sub semnul întrebării de voința încăpățânată de a trăi a celor doi tineri abia ieșiți din adolescență și a puternicului lor zeu protector. Și cu toate acestea, nici măcar nu reușea să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
le împingea înainte spre ruină. Cum era femeia aceea, care, apăsată de o legătură grea, făcută dintr-o pătură înnodată, ținea de mână un copil. Avea un ochi învinețit, o buză îi era spartă și îl fixa cu o privire umilită; alături se afla soțul ei, un țăran iute, cu o expresie obtuză, ce ducea în spinare un coș mare plin de tot felul de lucruri învelite și unelte agricole: era cu siguranță un om violent, însă acum bărbia îi tremura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Alți burgunzi se apropiară de tovarășul lor, o femeie scoase un strigăt, se dădură câțiva ghionți, dar în confuzia generală, se înălță, puternică, vocea lui Wisichart, care îl mustră pe un ton aspru pe tânărul impulsiv. Aprins de mânie și umilit, el întoarse imediat spatele galoromanilor care îl înfruntau și, dând din coate printre tovarășii săi, se duse în altă parte. în momentul acela atmosfera se destinse. Un bătrân, ieșind din rândurile fugarilor, întinse spre doi soldați un pachet cu pâine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
roman. Râsetele se stinseră puțin câte puțin, în timp ce Sebastianus înainta spre centru sălii, cu o atitudine demnă, care stârni hunilor o și mai mare admirație, întrucât intuiau că, fiind un roman de rang, cu siguranță se simțea de-a dreptul umilit, nu doar fiindcă fusese luat prizonier, dar și din cauza bărbii lungi și a hainelor zdrențuite. Pentru câteva secunde, gâfâitul tot mai înăbușit al lui Odolgan, singurul care nu observase apariția sa acolo, dădu naștere, în tăcerea generală, unui contrast curios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
la Flavius Etius, la Arelate; acolo, cu siguranță, îl așteptau o baie caldă, haine curate, un cal nou și poate o promovare, care - spera el - i-ar fi asigurat un rol semnificativ în evenimentele importante ce se petreceau în Galii. Umilit fiindcă le făcuse burgunzilor promisiuni pe care Etius nu le ținuse, își spunea că în capitala regiunii Narbonense avea să găsească răspunsurile la toate întrebările sale, la toate îndoielile sale, și că numai reluându-și locul alături de Magister i-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
schimb, două lacrimi ce i se iviră în ochi vorbeau de la sine. Ajunseseră acum la primele trepte ale scării ce permitea accesul în villa și din tricliniu ajungeau deja până la ele glasurile invitaților. Dându-și seama că Flavia se simțea umilită, Hippolita știu că trebuia să o mângâie. Se opri din nou și se întoarse spre ea, dar de această dată o îmbrățișă afectuos, prinzându-i privirea în ochii săi întunecați și seducători: — Te rog, sufletul meu, prezicerile lui Cetegus ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ajunseseră deja acolo, venind din diferite puncte ale câmpului de luptă. Ostrogoții țineau privirea plecată, ca niște câini bătuți, iar când cineva le cerea explicații cu privire la fuga lor dezastruoasă, plecau de acolo scuturând din cap cu o expresie rănită și umilită. Ici și colo însă se formau mici grupuri pestrițe, în care între huni și goți se încingeau certuri furibunde. Cei mai mulți dintre războinicii ce veneau în tabără erau totuși prea extenuați pentru a se implica în asemenea altercații inutile și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o lungă și complicată ceremonie de înnobilare, îi completa un pergament pe care-l parafa și îl pecetluia cu ceară vișinie, în care imprima blazonul de pe inel, îi lua mantia, îi înmâna actul de înnobilare și îl trimitea năuc și umilit acasă. țăranul nu știa bine cu ce se pricopsise și ce scria în patalama, dar o punea în camera mare, între două ștergare de cânepă, lângă icoane. Numărul borcanelor cu trofee din colecția lui Rufus era egal cu cel al
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
e război civil. Dacă ai îndoieli asupra ta, nu le da pe față, ca să nu dai prostiei dreptul de a-și permite cu tine aceeași atitudine, împru-mutînd-o de la tine. Când un bărbat pasionat face curte unei femei, el are aerul umilit, pentru că atunci el îngenunche înaintea sclavei și pentru că atunci el îi propune maternitatea, adică un șir lung de chinuri și un eventual asasinat. În infinitul timpului și al spațiului, ne-am întîlnit în aceeași nebuloasă, în același sistem solar, în
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
dreptate completă unuia dintre ei, acesta, dacă are sufletul de elită, caută să treacă fără a sublinia victoria, simțindu-se oarecum jenat și parcă vinovat de atâta triumf. Sufletele de rând fac contrariul. Plăcere divină: să te arăți mic și umilit, cu sentimentul distanței dintre tine și ceilalți. Nimic mai nivelator decât prezența femeii iubite cu pasiune. De obicei, ea dă inteligență prostului și tâmpește pe cel inteligent. Timpul nu iartă. Cu fiecare clipă în copilul acesta candid se tot aprinde
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
lumea va denutura, din invidie și neputință intelectuală. De aceea sunt recomandate, ca și la Baltasar Gracian în Oracolul manual și Criticonul, prudența, delicatețea, socotită cea mai aleasă calitate, politețea securizantă, camuflarea psihică. "Plăcere divină: să te arăți mic și umilit, cu sentimentul distanței dintre tine și ceilalți" (p. 40). Și o atitudine față de viață, ne previne gânditorul psiholog, poate fi simulată tocmai pentru a nu ne trăda slăbiciunile. Ibrăileanu înțelege astfel original și modern pesimismul, care și lui i-a
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Acel băiat reușea fără niciun efort să o facă să viseze și gelozia pe care n-o puteam controla mă durea cu fiecare secundă care trecea. Dintr-o dată am simțit că nu mai pot respira, așa că am urcat treptele scărilor umilit, căutând o gură de aer proaspăt. M-am întors în cămin așa cum plecasem, alergând și suferind în tăcere. Cred că am ajuns printre primii în curtea internatului și singur în cameră, răsturnat cu fața în jos pe salteaua rece, am
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
Doar nu se cădea să mai fac pe surprinsul acum, ca și cînd aș fi descoperit cine știe ce noutate. Adevărul este Însă că am fost consternat cînd mi s-a scos În evidență ceea ce sărea În ochi oricui. M-am simțit umilit de parcă mi-ar fi turnat cineva conținutul unei scrumiere În cap. De ce?... Poate pentru că mi-am dat seama că mă intersectam undeva cu EL, cel pe care-l căutam. Afară, soarele strălucea tot mai puternic și ușa se colorase parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
cele întâmplate, ci de neputința mea declarată, pe care n-o înțelegea. El socotea rostirea neputinței mele ca fiind mascarea inabilă a unei desolidarizări de lumea lor uitată în câmpie, adică o lașitate, iar mie mi-era jenă, mă simțeam umilit de gândirea lui, căci nu aveam timpul psihologic să-i explic - și chiar de-aș fi putut, tot n-ar fi înțeles, că în tribunale nu se poate interveni, pentru că nu poate fi tulburată ideea absolută de justiție (concepție uitată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
pe când nevestica secretarului se retrăgea roșă și grăbită de la geam. Costică se plecă și ridică de jos o piatră: un biet câne ogârjit, alb, coastele ieșite, intrase pe uliță, cu coada dintre picioare, și mușluia pe sub garduri. Era așa de umilit și așa de amărât - și vântul de-ar fi bătut, l-ar fi dat jos. Cânii mahalalei îl simțiră și dădură năvală în uliță, care strecurându-se pe sub porți, care sărind peste garduri. Erau de toate neamurile și de toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
prin șanț, pe sub garduri; din când în când clămpănea la năvălirile prea înaintate ale dușmanilor care-l lătrau furioși; apoi, când răcnetele și fâșcâiturile oamenilor îl împresurară, o porni ceva mai repegior, cu coada mai strânsă pe pântece. Era foarte umilit și parcă nu cerea decât să fie lăsat în plata Domnului. Dar o piatră îl ajunse, apoi alta. Din urmă veneau mânioși și cuconul Gheorghieș Horga, și grefierul Gavrilescu, și Mărculescu, și Lascarache, și toți locuitorii și slugile străzii, învârtind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de gâscă, să-și cerceteze nevasta. Și-n ziua de odihnă havrele răsună de vaiete și de cântări; bătrânii intră în papuci în școală, în laibăre negre și cu cușma blănită. Și cel din urmă, cel mai sărac și mai umilit, se grăbește spre rugăciune, cu cărțile în coșteiul alb de pânză. În îngrămădirea aceasta și în sărăcia aceasta a neamului său a crescut Haia, fata lui Leiba Sanis. Până la șapte ani n-a cunoscut altă lume. Mahalalele românești erau tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Ea se gândea că frații ei se vor întoarce; că ea niciodată n-ar pleca în țări străine, niciodată, pentru nimic în lume, acum, la vârsta când dorurile încep a crește și dragostile a tremura și-n sufletele celor mai umiliți... Acuma Haia era o fată năltuță-n boi; și-n plimbările de vineri seara, cu celelalte fete, se avântase chiar până la grădina publică și până la ulițile românești, unde era liniște, răcoare și livezile risipeau adieri parfumate. La vârsta ei găsea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și cu cruzime. Acolo, în grefă, își făcuse tânărul toată învățătura înaltă a vieții. Acolo învățase să rabde o privire de batjocură de la unul mai tare decât el, să strecoare o vorbă ascuțită ș-o privire de ură spre cel umilit. Și ieșind spre sară, își punea puțin pe-o ureche pălăria rotundă, își aprindea o țigară și se îndrepta spre cafenea. Acolo, după obiceiul tovarășilor, juca un domino, o spaniola, cetea o gazetă, și când nu se ducea undeva la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
treceau de la prietin la prietin. O tinereță bucuroasă izvora, furnica în toate părțile pe uliți. Până acum flăcăuașii aceștia palizi lânceziseră în odăi umede și murdare, plecați asupra acului, bătând încordați cu ciocanul, trudindu-se în toate meseriile, săraci și umiliți; iar acuma umblau încet, se odihneau parcă în soarele auriu de toamnă, care frângea raze și-n ochii lor neliniștiți. Haia Sanis îi privea nepăsătoare de la geamul ei. Înstrăinată a fost în anul acela și de marile zile ale toamnei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]