867 matches
-
de vedere fizic. De ce? Pentru că, așa cum explica în secolul al XVIII-lea doctorul Tissot, o somitate în domeniu, sperma este "un ulei esențial", a cărui împrăștiere în afara vaginului femeii, căruia îi este hărăzit în mod natural, duce la slăbirea tuturor umorilor. Masturbarea, confirmă în 1905 și doctorul Surbled în lucrarea sa L'Amour malade, "creează un zdruncin profund al sistemului nervos, iar repetarea sa necontenită nu întârzie să-l deterioreze și să-l dezechilibreze complet. Consecința ultimă este epuizarea nervilor sau
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
depun mărturie pentru tine, dacă vrei", îi propuse învățătorul dându-și deoparte scaunul. "Ce mai martor ciudat, cu ochiul vânăt!" "O să-i spun că m-ai surprins la Marivana și că totul s-a terminat între voi doi." Vinul îmblânzise umoarea comisarului: Adevărul e că îi cam dai târcoale fetei ăleia. Pe mine mă obligă serviciul să-mi iau informațiile de acolo de unde pot, că agitatorii și spionii mișună pe lângă frontieră." " Ah, dacă serviciul îți cere un asemenea sacrificiu, asta schimbă
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
o teză despre Gogol. Timpul trecea, dar ei continuau să se iubească cu o iubire întinsă ca o coardă; se iubeau într-un oraș exigent și unic, bătut de valuri, mucegăit de neguri, excitat de nopțile albe; împărtășeau cu el umorile și trezirile lui dureroase, iar el le hrănea iubirea. În acest punct se aflau când tatăl Margaretei muri de un stop cardiac. Citind telegrama, țipă: "Și eu nu eram acolo!" Moartea, evident, profitase ca să lovească de faptul că ea stătea
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
fotografie. Dar ce fotografie? Pe atunci, familia lor nu se fotografia decât ca să-și reînnoiască permisele pe calea ferată, care le dădeau dreptul la douăsprezece călătorii gratuite pe an. Și după atâta timp, pe Nel o încercă un impuls de umoare târzie, neputincioasă, inutilă la gândul că Filip nu avusese în mână o fotografie frumoasă de-a ei, ci una dintre acele imagini reduse și proaste care te fac de nerecunoscut... Scrisorile i-au îngăduit să reconstituie câteva episoade tragice din
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
este deschisă tuturor talentelor adevărate. Nu mai vrea să facă rabat și de aceea, pe plan local cel puțin, și-a creat o serie de dușmani, care, în acest mod au ieșit în evidență prin apanajul în care-și varsă umorile. Este și asta o modalitate de a-i eradica. A.B.Ce nu ați spus încă în cărțile Dumneavoastră? La ce să se aștepte cititorul de la următoarea carte? Ce nu am spus în cărțile de pînă acum, o să spun în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
m-a publicat și m-a premiat în cadrul Concursului "Poemul comentat" pe care îl gira (în anii optzeci) în paginile revistei "Astra". Laurențiu Ulici practică în acei ani o critică de metodă, sedusă oarecum de structuralism, cu dese izbucniri de umoare impresioniste, ceea ce-l făcea foarte frapant în ochii tinerilor pe care, de altminteri, îi cultivă cu o franchețe nu lipsită de un anume rigorism. Ne-am văzut de multe ori, fie la București, unde discutăm de predilecție probleme de teorie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
de Istoria Religiilor. Am fost destulde mulțumit de rezultate. Mai puțin Kerényi; este dificil să lucrezi cu el (doamna Frœbe îmi spunea că suferă de un „complex de primadonna”...). Dar eu îl iubesc și îi suport toate aceste salturi de umoare. Știți că reușisem să fac să-i apară la Payot Mythologie, și două alte cărți sunt angajate: ei bine, Kerényi nici măcar nu mi-a mulțumit!...)4 După Alpbach, am vizitat Germania. Tristă călătorie! Orașele distruse, după cum știam. Ceea ce nu știam
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
ale definiției sau metaforei; „drumul” unei narațiuni - sau ale unei confesiuni sau mărturisiri! -, ca și cele Întâlnite În cale, ființele, scenele, dialogurile, evenimentele, reflecțiile de atunci, eșecurile și posibilele victorii!, vor prinde culoarea momentului În care sunt scrise și a umorii psihice a celui care povestește, afirmă, Își „amintește”, evocă, comentează, acceptă sau respinge. Mai sus vorbeam de „falsele, enormele și extrem de coloratele, abisalele amintiri” din epopeea lui Proust A la recherche du temps perdu; evident, subtitlul de „roman” scuză orice
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
de detaliat un pariu critic pierdut de către criticul Grigurcu. Au existat asemenea excesivități? Nu mă cred nici pe departe infailibil. Criticul nu mânuiește o balanță similară cu a Justiției celei legate la ochi, supus fiind trăsăturilor subiectului său, prezumțiilor, impulsurilor, umorilor cu care acesta se transpune, orice s-ar zice, în scrisul său. Idealul criticului n-ar trebui să fie "perfecțiunea" (dogma comunismului pretindea a urmări nu mai puțin decât "perfecțiunea"!), ci aproximarea rezonabilă, sugestivă prin expresie, a valorii. Nu o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
e cel mai liber dintre oameni. Ai avut în viață și niște... antimodele? Te-au influențat în vreun fel? Ce nu-ți place (detești) din mediul literar românesc? De ieri și mai ales de azi? Detest injectarea vieții literare cu umori imunde. Și absența umorului. N-am avut și nu am antimodele. Cât datorezi înaintașilor din literatura română, clasicilor și modernilor? Unde te situezi în devenirea (ce prețios sună!) literaturii române? Datorez enorm fiecărei cărți de poezie citite. Cred că fac
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
care te otrăvesc), să nu mai public volume de pe urma cărora să aflu eventual că am publicat cărți mai bune altădată, sau că mi-am cam epuizat resursele, Doamne ferește. Avem în România majoritar un spirit critic lipsit de discernământ, plin de umori, care dă dovadă de o rea-credință condamnabilă. Toate premiile primite m-au bucurat nespus, agățându-mă de ele, am sperat că toți cei ce nu mă suportă sunt contraziși de realitatea lor. Dar nu e decât o amăgire, ce se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
publice cărțile la timp, fie că are slăbiciuni trupești, drogându-se (așa își pierde luciditatea; dar sunt scriitori care pun bază pe lipsa de luciditate, drogul îi dezvoltă creația, îl ajută să fie original), fie că îl îngroapă de viu umorile, invidia, răutatea. Recunosc, eu sunt dintre cei care stau pe graniță, mă simt nu o dată un intrus în literatura română, un cabotin, un veleitar, un impostor în literatura pe care o scriu (nu mai pun la socoteală dușmăniile, jignirile publice
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
școala medicală ieșeană. Am participat, firește, la câteva reuniuni conduse de el. Destul pentru a constata cât de interesant era omul, cât de inteligent aprecia "lumea", nu numai aceea academică, și pentru a intui farmecul intelectualului (calm, ușor ironic) și "umoarea" de om dăruit cu simțul superior, umorul. Am citit diferitele și foarte interesantele sale lucrări. Am colaborat de câteva ori în încercarea de a elucida impasuri profesionale în care am detectat virtuozitatea eruditului. Foarte recent, însă, am descoperit alte dimensiuni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
acel alter ego neliniștitor, obsedant, întruchipat simbolic de „trista vietate“, câinele Degringo. Urmează poeziile din Nevoia de cercuri (1966), mai lirice decât... Aventurile lirice. Ele captează ecouri din spațiile intimității, ale erosului, cultivă tonul elegiac. Dar nu exclud nici sarcasmele, umorile negre, exasperările, furiile, pendularea între râs și plâns, în vechiul spirit din Aritmetică sau din Libertatea..., volume de altfel încorporate în Nevoia de cercuri. Acum poetul își reprezintă un „personaj“, o proiecție a ideii sale despre condiția umană. Acest personaj
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
Române, iar mai târziu de consensul tacit și liber acceptat al tuturor priete nilor de la Ideea Europeană. Am putut duce casă bună cu o lume Întreagă de colaboratori cu caractere, firi, temperamente, titluri și pretenții, fizionomii fizice și morale cu umori, bizarerii și capricii, oameni cu talente, competențe și fărâmi de geniu - atât de feluriți! - respectând, menajând sau Înlăturând În fel și chip susceptibilitățile unora, gâdiliciunea altora, competițiile și rivalitățile abia aparente sau născânde ale acestui neam al scriitorilor, reputat genus
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
un preot căruia îi puneam o seamă de întrebări grele în ceea ce-i privea pe ai mei mi-a spus să nu mă substitui niciodată Celui de Sus. Mă controlez cât pot, și totuși nu reușesc să-mi stăpânesc toate umorile rele. Zilele trecute, un anticar mi-a oferit cartea din 1951 a femeii plecate dintre cei vii în floarea vârstei. Nici n-am putut s-o ating. Am ridicat mâinile ca la un pericol de ciumă și-n gând mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
cu oglinda în geantă?“. Ar fi trebuit poate să le consolez pe fetele acelea cu o vorbă bună, de natură să vadă și umorul ionescian al întâmplării, însă am simțit că ar fi explodat și și-ar fi revărsat toată umoarea neagră pe mine. La urma urmei, și eu tot aia le întrebasem, unde se afla toaleta. „Ei, și? veți spune. Unde-i morala?“ Ce morală? Ce schepsis? Ce noimă? Ce, parcă ar fi pentru prima oară când se petrec lucruri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
muncă obositoare. E grea și mizerabilă munca efectuată de mama ca femeie de serviciu și spălătoreasă la spital. Pe atunci nu erau mașini de spălat. Fiecare articol destinat igienizării prin spălare era "pictat" și imprimat cu o varietate multiplă de umori care mai de care mai respingătoare și mai grețoase, încât ți se întorcea stomacul pe dos...! Dar mama rezista numai de dragul nostru cu un preț exorbitant și care-i va afecta sănătatea înainte de vreme. Frații mei dormeau cuminți, fiecare împachetat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
mărime naturală!... Mircea și Lică s-au apropiat de masă, m-au ridicat și m-au depus ușor-ușor pe dușumea. Mă durea glezna înfiorător; corpul îmi era învinețit de loviturile nemiloase ale bastonului cauciucat. Încă eram în stare de șoc. Umorile o luaseră pe arătură, iar acum eram căptușit în propriile mele reziduuri ale arderilor interne. Primarul s-a uitat la noi cu vădite sentimente de compătimire și luând toporișca l-a întrebat pe Mircea: A cui e obiectul ăsta? Al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
a fi idilice, tot așa cum sînt departe de a fi colorate exclusiv în negru. Pentru a contrabalansa efuziunile și declarațiile amo roase din finalul textului de mai nainte, iată un altul, despre aceeași chestiune, scris într-o perioadă în care umorile mi se transformaseră din apoase în sticloase. Ideea este că, deși de fiecare dată am fost cît se poate de sincer, nici una din atitudini nu trebuie luată prea mult în serios. În fond, sînt atît de puține lucruri pe care
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
chiar dacă este fascinant în scris). Pe de altă parte, emisiunile noastre „culturale“ trebuie să descopere polemica. Deocamdată, ele nu știu cei aia. Oamenii noștri de cultură, deși mulți dintre ei au opinii divergente (ca să nu mai vorbim de antipatii și umori), când se întâlnesc pe platourile televiziunii pupă cu toții Piața Endependenți. E vorba de lașitate, e vorba de „nu ne spălăm lucrurile în public...“ La televizor, cu toții ne zâmbim chinezește și ne pupăm țocțoc pe ambii obraji. Iar moderatorul ne încurajează
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
O auzeam pe maicămea din când în când: „Nu mai ai voie să te uiți la televizor... (și urma o pauză pentru sporirea efectului, în care eu îmi așteptam cu înfrigurare condamnarea) o lună.“ În funcție de gravitatea boacănei sau doar de umorile maicămii, perioada de detenție varia între două săptămâni și trei luni. Sa întâmplat - foarte rar - să primesc o săptămână, dar niciodată mai puțin. Țin minte că, pedepsit fiind, stăteam seara în camera mea și auzeam sonorul televizorului din camera alăturată
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
PURul și apoi PCul au avut de fiecare dată scoruri electorale mediocre. Propaganda a început să fie eficientă numai atunci când sa trecut de la partid la persoană. Nu cred că au făcuto calculat, ci totul a ținut de întâmplare și de umorile patronului Voiculescu. Pur și simplu, șefului ia cășunat pe Traian Băsescu. Nu știm de ce (că l a numit „soluția imorală“, că ia scos do sarul prin care se dovedea că a fost turnător, căi zice Felix) și nici măcar nu mai
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
formulele de adresare (cele care arată cum s-au construit canalele de comunicare dintre noi). Dacă cineva m-a apelat într-o zi cu Domnule și peste o săptămînă cu domnule sau tovarășe, e posibil să fi intervenit ceva în umoarea sa. Uneori răspunsul se găsește chiar în scrisoare, alteori trebuie căutat în altă parte. Veritabile termometre morale, scrisorile înregistrează întreg spectrul de modificări din starea de spirit și din cea fizică a unui autor. De aceea cînd în jumătate din
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
Păgînizarea ortodoxiei avea 15 pagini și a trebuit să recurg la tot felul de artificii ca să ajung la varianta ce o anexez, de o lungime convenabilă, sper. Din păcate și asupra ei stăruie sabia Direcției Presei, deși avînd în vedere umorile instabile ale celor de acolo ar putea scăpa negeluită. În ceea ce privește finalul anchetei nu m-a supărat deloc modificarea pentru simplul motiv că noua variantă era mai bună și mai expresivă. Nu m-au supărat nici tăieturile din Experiența limită deși
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]