1,003 matches
-
prefera pe tine în locul volanului, m-ar excita mult mai mult, ia să vedem cum merge așa, iar eu protestez pe un ton abia auzit, nu acum, Udi, este periculos, dar degetele lui îmi trimit deja fiori în interiorul pântecelui, mă unduiesc fără control, am impresia că zac pe fundul unei ape primordiale, sărate și uleioase, alături de ființele sălbatice ale acestui pământ, printre animalele de pradă care au populat aceste locuri în urmă cu mii de ani, iar el mă strânge deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
oricum toate șoaptele acestea fără sens, deja nici eu nu mai știu dacă să cred ceea ce spune, când mă grăbesc dimineața la mașină, obosită și îngrijorată, mă întâmpină un clinchet limpede de clopoței, este ca și cum ciurde întregi de oi ar undui pe șosele printre clădiri, apoi o văd pe fiica vecinilor pășind înaintea mea cu coșurile pline, este aceea care fusese în India și are clopoței la glezne, la mâini și în păr, o privesc cu o sete inexplicabilă și îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
din tren la stația Yotsuya și am luat-o pe digul de lângă gară. Era duminică după-amiază, pe la jumătatea lunii mai. Ploaia încetase până spre prânz și vântul dinspre sud alungase de tot norii denși. Frunzele verzi, sclipitoare ale cireșilor se unduiau în bătaia vântului și lăsau să se reflecte pe ele lumina soarelui. Era cald, ca la început de vară. Lumea își ținea puloverele și hainele pe umeri sau le ducea în mână. Păreau cu toții fericiți în acea duminică însorită. Tinerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
felul de umbre, iar în urechi îmi mai stăruiau acordurile chitarei. Încet-încet m-a cuprins somnul. Am visat sălcii. Ambele versante ale muntelui din vis erau mărginite de sălcii. Incredibil de multe sălcii. Vântul bătea destul de puternic, dar nu se unduia nici măcar o crenguță. Oare de ce? mă întrebam eu. Apoi am văzut că toate crengile erau încărcate cu păsărele. Probabil că ele țineau crengile sălciilor în echilibru. Am luat un băț și l-am aruncat într-o creangă din dreptul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
încărcate cu păsărele. Probabil că ele țineau crengile sălciilor în echilibru. Am luat un băț și l-am aruncat într-o creangă din dreptul meu, în speranța că voi alunga păsărelele de pe ea și în felul acesta o voi vedea unduindu-se, dar păsărelele nu și-au luat zborul, ci s-au transformat în niște păsărele metalice care au căzut la pământ, cu zgomot. Când am deschis ochii, mi s-a părut că văd continuarea visului. Luna avea aceeași sclipire albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
se mișca - deși mișcările erau aproape imperceptibile - jocul luminii și al umbrelor pe trupul ei era fascinant. Conturul sânilor, al sfârcurilor, adâncitura buricului, șoldurile, umbrele granuloase aruncate de părul pubian, toate se modelau și se remodelau ușor, asemenea suprafeței lacului unduindu-se în bătaia lină a vântului. Câtă perfecțiune! gândii eu. De când arată Naoko atât de bine? Unde a dispărut trupul pe care l-am ținut în brațe în noaptea aceea de primăvară? În noaptea în care o dezbrăcasem ușor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
încet-încet, încercând să -mi întip\resc în minte moliciunea trupului ei. Am stat îmbrățiașați o perioadă de timp, iar apoi Naoko mi-a atins fruntea cu buzele și s-a dat jos din pat. Halatul de un bleu palid se unduia ușor, în bezna camerei, asemenea unui pește. La revedere! spuse Naoko în șoaptă. Am adormit, acultând ploaia. Dimineața mai ploua încă. Era o ploaie frumoasă, de toamnă, aproape insesizabilă, diferită de ploaia torențială de cu o seară în urmă. Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
să mai bem undeva și să stăm de vorbă? — Da, spuse ea. — Shibuya, i-am spus eu șoferului de taxi. Hatsumi și-a încrucișat brațele, a închis ochii și s-a ghemuit într-un colț. Cerceii ei de aur se unduiau, sclipitor, în ritmul mașinii. Albastrul rochiei părea să se potrivească perfect cu întunericul taxiului. Buzele ei frumoase, rujate discret, tremurau ușor, lăsându-ți impresia că sunt gata să vorbească singure. Privind-o, mi-am dat seama de ce pusese Nagasawa ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
a auzit până și sunetul unui penis mișcându-se în vagin. Nici nu mi-am dat seama până atunci că există asemenea sunete. Bărbatul respira greu, iar femeia îl asalta cu tot felul de încurajări - „bine“ sau „maaai“ - în timp ce se unduia sub el. Se auzea și patul scârțâind. Scenele de felul acesta nu se mai terminau. La început Midori p\ru amuzat\, dar până la urmă s-a plictisit și a sugerat să plecăm. Am ieșit din cinematograf și am respirat adânc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
a întrebat ea. — Nici măcar una. — Bine, atunci o să-ți mai las o amintire. S-a lăsat mai jos, mi-a sărutat penisul și apoi l-a luat în gură, plimbându-și limba pe el. Părul ei lung și drept se unduia pe burta mea cu fiecare mișcare a buzelor. Am ejaculat a doua oară. — O să ții minte ce ți-am făcut? a întrebat. — Bineînțeles, am zis. O să țin minte toată viața. Am ținut-o strâns în brațe. Mi-am băgat mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
din pîlcul de pini și fu suflată de vînt Într-o parte. Curînd se transformă Într-un nor dens de fum negru prin care se vedeau flăcĂrile roșii. Apoi urmă o explozie și o trîmbă de fum alb Începu să unduiască, În timp ce norul negru se Înălța tot mai sus de pe o bază mult mai largă. — Ăla-i un tanc, spusei. Arde. Așteptarăm o vreme. VĂzurăm cu binoclul doi oameni care ieșiră dintr-un colț al tranșeei și Începură să urce dealul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
mișcă, ba chiar cu o anumită hotărâre. Primul șir se desfăcu și apărură tulumbele cu apă. Din avanposturile coloanei porniră primele bile, primele pietre, un grup de polițiști o luă hotărât Înainte, lovind cu violență, iar coloana Începu să se unduie. În acel moment, departe, către fundul străzii Laghetto, se auzi o detunătură. Poate că era doar o explozie de cauciuc, poate o petardă, poate un foc adevărat de pistolet tras ca avertisment de grupurile acelea care, câțiva ani de-acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
pe cele mai delicioase!” Se duse, clătinându-se ușor, Într-un colț unde ședea o fată Îmbrăcată În negru, cu ochii foarte Înnegriți cu creion dermatograf, cu carnație palidă. O trase după ea În centrul sălii și Începu să se unduiască Împreună cu ea. Stăteau cu pântecele aproape lipite una de alta și cu brațele atârnând pe lângă corp. „Eu pot să te iubesc și pe tine”, zise. Și o sărută pe gură. Ceilalți se așezaseră În jur În semicerc, cam excitați, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
o mică fântână de cristal, din care curgea un lichid de culoarea sângelui. Deasupra fântânii era probabil un craniu, din ale cărui găvane ieșea un șarpe alb... Lorenza Îmi gâfâia cuvinte În ureche, dar nu-i auzeam vocea. Șarpele se unduia În ritmul unei muzici triste și lente. Bătrânii monarhi erau acum Îmbrăcați În veșminte negre și În fața lor stăteau șase sicrie acoperite. Se auziră niște sunete surde de trâmbiță joasă și apăru un om cu o glugă neagră. Avu loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
se păruse că erau chiar deasupra ierbii pentru că rariștea era În vârful unei movile, iar de departe zărisem În Întuneric druidesele care, urcând dinspre vale, apăreau pe marginea de sus a micului platou. Erau Îmbrăcate cu tunici largi, albe, care unduiau În vântul ușor. Ele se aranjară În cerc, iar În centru se plasară trei oficiante. „Sunt cele trei hallouines, din Lisieux, din Clonmacnois și din Pino Torinese”, spuse Agliè. Belbo o Întrebă de ce tocmai acestea, iar Agliè dădu din umeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
am bolivari! Vrei de pomană? Ce vrei? Ce-aștepți? Ce dorești? Nu-nțelegi românește? Ești năuc? Ești beat? Ești drogat?! Crénom...! Pe Almadelul lui Solomon! răzbate un alt glas străin, din umbră. Din același întrând, de la poalele zidului restaurantului, avansează unduindu-se, în lumina becurilor chioare, un viezure gras, dublu vărgat cu alb pe spate, care se îndreaptă deodată și se proptește ostentativ pe coadă, încrucișând arogant lăbuțele din față, la piept, și-și ridică botul ascuțit și ochii-licurici, către Poet
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
exista. Nu mai erau. Gândul acesta o bruscă și o izolă mai mult decât își imaginase. Îi era greu să accepte că nu mai trăiau ca niște componente ale universului. Nu văzu apendicele enorm care ieșea din umbră și se unduia spre ea. Jones îl văzu. Se zbârli și zgârie cu frenezie capacul cutiei. Ripley tresări. Creatura era acolo, în fața ei. Nu ieșise din mica ambarcațiune. Se gândi mai întâi la aruncătorul de flăcări. Se afla pe punte, de cealaltă parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
obraji, iar expresia feței radia de un zâmbet înspăimântător de frumos. Un nas mic, sub care se arcuiau sculptate buzele, apoi bărbia mică încă de adolescentă. Nu era prea înaltă, statura potrivită pentru vârsta ei, un corp fragil care se unduia ca spicul grâului dat în pârgă. Mersul îl avea sprinten ca de căprioară. Directorul i-a dat o cameră liberă în pavilionul administrativ, iar eu aveam camera legată de corpul uzinei, unde erau două grupuri electrogene ce produceau curentul electric
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
spre Huși, apoi spre Albița, a intrat pe drumul pietruit care merge spre satul lui natal Cordeni. De o parte și de alta a drumului străjuit de nuci, vede ogoarele înverzite cu grâu, cu porumb și cu floarea-soarelui ce se unduiau în lumina blândă a soarelui și în adierea vântului. Acest drum îi era foarte cunoscut încă din copilărie, din adolescență și din nenumăratele întoarceri în sat, când venea să-și viziteze mama și neamurile. Casa părintească, după moartea mamei sale
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
lui cât trunchiurile, făcea eforturi uriașe să se ridice în picioare din nou, ceea ce umplea sala de trepidații; în jur, în toate cuștile de sticlă, animalele, erbivore și carnivore, începuseră să se întindă, ca după un somn lung. Leoparzii își unduiau coada și mârâiau, antilopa gnu bătea din copită, girafa își întinsese înainte gâtul pătat, în diorama cu "Viața în Antarctica" ,uriașul elefant de mare, cu colți de trei ori mai mari decât ai morsei, răgea deja, cu grăsimea tremurîndu-i sub
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ele strepezesc imaginația ca niște fructe încă necoapte. Cele mai multe nu se coc niciodată: le dispare șarmul și se adaugă mulțimii de neveste cumsecade, cu o sinceră vocație a normalității. Inginerași, vaporeni, contabili - ei se aleg cu mândrețele de tigrese care unduiesc sub flacăra stroboscoapelor, sub peticele amețitoare de lumină emise de globul cu oglinjoare. Junele tânăr care cugeta astfel, închizînd când un ochi, când altul, se dă jos din autobuz în bezna cartierului Dămăroaia și o ia agale spre pătrățelele (slab
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Era complet? Garoafa ceru sexul, și toate am fost silite să lăsăm ochii în jos, orbite ca de-o lumină. Era ceva între pulpe, acolo unde noi nu aveam aproape nimic. Pâlpâi și o ceață de păr auriu pe piept. Unduiră reflexe auriu-roșcate pe obraz, în fine, am înaintat și eu către tălpile lui (creștetul meu îi venea până la gleznă) și-am cerut să i se dea suflet. Atunci pe piept i-au crescut doi sâni rotunzi și albi, cu vârfurile
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de diverse emoții; alții par că Își trăiesc inerți absența - poate un moment neinspirat de turpitudine sau poate furați de cine știe ce gînduri sau poate pur și simplu o mărturie a unei imobilități expresive. Unul din aceste chipuri absente care se unduiesc În poză e al tău, ascuns după o expresie pe jumătate neatentă, pe jumă tate vizibil atinsă de aroganța specifică vîrstei. Ești singurul personaj din cadru care privește altceva decît obiectivul aparatului. Îmi amintesc la ce te gîndeai, În momentul
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
unitățile din Hațeg. Are grijă de el, toată unitatea știe că ar fi bine să te porți prietenos cu Macovei, dacă vrei să nu ai probleme. Inclusiv locotenenții. Și cu toate astea, uite-l cum coboară, perplexitatea făcîndu-l să se unduiască, parcă e o jucărie de plajă gata să se dezumfle, nu știi dacă mai ajunge jos. CÎnd sună a doua oară telefonul, caporalul, În timp ce ascultă, scuipă peste balustrada de lemn spre unul din cîinii unității, care dă semne că ar
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Ce facem? Ce dracu’ facem? Ce se Întîmplă? Poate că era mai bine să-l fi ascultat pe locotenentul Stanca și să ne fi Întors În baterie cînd ne-a ordonat! Motoare de mașini grele ne torc pe la urechi, voci unduiesc din depărtare, se aude un huruit intens a cărui sursă rămîne un mister - Îmi vine greu să cred că avioanele pot să zboare În condițiile astea; sîntem ca niște spectre care nu se pot Întrupa În lume. Poate că multe
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]