758 matches
-
Potrivit religiei musulmane și tradiției coranice arabii trebuie să se opună opresiunii și nedreptății în beneficiul dreptății și al toleranței, acceptând legitimitatea pluralismului religios explicată prin atotputernicia lui Allah, care a creat umanitatea în diverse forme. Islamul tinde să denatureze univoc religia musulmană și, implicit, tradiția coranica, interpretând-o adesea exclusiv în sensul unei simbolistici legate de orașul sfânt, întrucat "Mahomed s-a ridicat la cer de la Ierusalim și nu din locașul sfânt Kaaba din Mecca, iar Moscheea construită aici întrupează
[Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
cinema-ului profesionist, dar, până de curând, ei profesau un pozitivism destul de naiv. Ei căutau o neutralitate iluzorie, fără a ține seama de determinismele istorice și culturale care le condiționau privirea. Filmele erau propuse ca și cum ar reflecta fidel o realitate univocă; ca și cum "realul" ar putea fi restituit în mod perfect mimetic, independent de privirea îndreptată asupra lui. Lecția a venit de la cineaști ca Vertov, Flaherty, Grierson, Vigo, Epstein, Ivens etc. Intenția lor era mai mult artistică și socială decât științifică, dar
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
Revenind la emisiunile amintite și la propaganda anticomunistă ce a avut totuși meritul esențial, cel puțin teoretic, al demistificării: situația este totuși reversibilă, poate fi reversibilă. Iluzia poate fi ruptă, ea a fost chiar uneori efectiv destrămată. în conștiința totalitară univocă, în sens unic, s-a produs o primă breșă: au apărut, fie și potențial, îndoiala, alternativa, ipoteza contrară: Dar dacă... se schimbă, totuși. Proces obscur, oscilant, nehotărâtor și deci nepericulos pentru regim. De reținut, totuși, cu importante urmări latente. 5
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
suprasolicitată, epuizantă, ostilă, care îl condamnă în mod inexorabil la înfrângere; simțindu-se respins pacientul poate dezvolta uneori o stare paranoidă congruentă cu dispoziția și autoevaluarea sa; cognițiile, conceptele, negative față de viitor, respectiv evaluarea negativă a viitorului (hopelessness) vizează expectații univoc negative, anxiogene, umilitoare și punitive; în consecință pacientul dezvoltă uneori o atitudine pesimistă, defetistă și ideație suicidară. În ansamblu, triada cognitivă se manifestă prin "percepții și interpretări eronate, pe baza cărora interacțiunile cu mediul sunt prost construite, destinate eșecului, înfrângerii
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
care operează legătura subterană, racordarea la fluxul universal al cunoașterii, a cărui curgere neîncetată nu e accesibilă decît într-o stare de grație. Așa cum au subliniat în repetate rînduri Claude Lévi-Strauss și Georges Dumézil, între alții, nu există mituri originare univoce, imuabile, mitul însuși înscriindu-se în logica rescrierii determinate de transmiterea orală, de numeroasele variante scrise, de adaptările cerute de diverse forme discursive, de sociolectele în vigoare într-o anume epocă sau regiune. Deci mitul se întîlnește cu literatura la
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
că acest gen de hibrid va deveni o realitate mult mai devreme decît ne-am aștepta. Deci, cu mijloace de expresie și instrumente ale imaginarului specifice, Cioran și Roussy trec prin aceeași experiență autoficțională pentru a refuza ideea unui adevăr univoc și a-și revendica fractura. Adoptăm aici perspectiva unor Philippe Lejeune, Gérard Genette și Vincent Colonna, pentru care "autoficțiunea" desemnează o ficțiune de sine, altfel spus: o proiectare a autorului în situații imaginare. Doar că pentru Cioran nu e vorba
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
logicogramatical. Ea susține ideea că limbajul funcționează logic, deoarece este purtătorul acestuia, limbajul neavând alt rol decât acela de a exprima gândirea. Această corespondență fidelă între gramatică și logică va fi supusă criticii, afirmându-se că nu există o corespondență univocă între structura gramaticală și cea logică, că limbajul natural e mai curând alogic dacă nu chiar ilogic, ceea ce a dus la crearea limbajelor artificiale. Cu toate acestea se consideră că, chiar dacă nu răspunde unei logicități „tari”, matematice, limbajul natural nu
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
Dacă media m a caracteristicii X se găsește la distanța σPz de TI și de TS, atunci fracțiunea defectivă probabilă se calculează cu formula. Rezultă că, în cazul controlului prin măsurare, fracțiunea defectivă P a lotului, care este necunoscută, determină univoc valoarea factorului . De aceea verificarea ipotezei H1: P≤P Pz 1 cu alternativa H2: P≥P2 devine echivalentă cu: H1: 1PP zz ≥ față de alternativa H2: . 2PP zz ≤ Plan de control simplu în cazul când nu se cunoaște abaterea standard Este
Aplicaţii ale statisticii matematice by Elena Nechita () [Corola-publishinghouse/Science/323_a_639]
-
eficientizarea manifestărilor verbale, printr-o permanentă raportare la parametrii contextuali ai situației de comunicare. Proliferarea posibilităților de informare conduce la disoluția unei imagini unice asupra realității, locul univocității referențiale fiind luat de cel al pluralității: nu mai există o realitate univocă, ci există multiple imagini ale acestei realități, lecturi din perspective diferite și cu efecte distincte. Într-o lume în care totul este cuvânt și se construiește prin cuvânt, limbajul politic, dincolo de comunicarea unor atitudini politice, are rolul de a reflecta
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
nivel lexical, diferențele dintre vocabularul politic și cel științific derivă din funcțiile pe care le îndeplinesc cele două tipuri de limbaj: folosirea unei terminologii specializate, în cazul comunicării științifice, este în consonanță cu principiul evitării ambiguității (de aici caracterul denotativ, univoc, lipsit de expresivitate al limbajului științific); de cealaltă parte, principiul accesibilității impune emitentului politic folosirea lexicului comun, care nu solicită eforturi deosebite pentru înțelegere. Diferențe se înregistrează și la nivelul problematicii abordate: dacă în cazul limbajului politic emitentul abordează o
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
ca prim obiectiv decelarea întrebărilor fundamentale la care răspund articolele poetului, dincolo de aplicarea unor grile procustiene de lectură. O perspectivă integratoare asupra publicisticii, prin corelarea multiplelor dimensiuni ale actului de comunicare actualizate, are avantajul de a reduce subiectivismul unor perspective univoce, mistificatoare. Apelul constant la conținutul/substanța articolelor oferă condițiile de obiectivare a interpretării jurnalisticii eminesciene, ferind-o de judecăți de valoare ad libitum care exced marginile textului. Fără ca suprapunerile dintre eul poetic și eul jurnalistic să fie totale, confruntarea celor
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
decelarea întrebărilor fundamentale la care răspund articolele poetului și nu aplicarea unor grile procustiene de lectură. O viziune integratoare asupra scrisului eminescian, prin corelarea tuturor dimensiunilor actului de comunicare pe care îl presupune acesta, are avantajul limitării subiectivismului unor perspective univoce, mistificatoare. Apelul constant la litera textelor oferă condițiile de obiectivare a interpretării jurnalisticii eminesciene, ferind-o de judecăți de valoare ad libitum care exced marginile articolelor. În aceste condiții, abordarea semiotică a limbajului politic eminescian, ca sistem de semnificare/ resemnificare
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
se originează în concepțiile dezvoltate de Ferdinand de Saussure în domeniul lingvisticii și semioticii. În jurul anilor 1950, structuralismul începe să se dezvolte în teoria literară (Barthes), psihoanaliză (Lacan) și antropologie (Lévi-Strauss). Așa cum sublinia Arne Grøn48, structuralismul nu desemnează un concept univoc, ci trimite atât la modalitatea structurală de a analiza lucrurile, în special în lingvistică, la transferarea acestei metode în științele sociale și ale spiritului, cât și la structuralismul filosofic. Deși se pare că structuralismul nu este formulat într-o teorie
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în același timp. Iar un autor poate să scrie în întreaga lui viață atât o operă modernă, cât și una postmodernă"186. Chiar dacă modernul este încapsulat în condiția postmodernă și în anumite moduri îl prefigurează, totuși relaționarea lor nu este univocă; ea pare a fi de consecință, dependență, dar în același timp și de autonomie, iar dacă istoria culturală este privită ca un palimpsest, dialogul perpetuu dintre vechi și nou este unul deja presupus. În aceeași măsură este implicită și rescrierea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
marginalizată și deseori desconsiderată de-a lungul istoriei sale (în pofida perioadelor ei de măreție) își regăsește cu ușurință locul în interiorul unui curent care reabilitează fenomenele periferice, marginale, care nu și-au impus puterea într-o centralitate a științificității, a sensului univoc și a certitudinii epistemice. De altfel, retorica a fost criticată din mai multe puncte de vedere, emblematice rămânând atacurile lui Platon, care puneau retorica sub semnul construcției de concepții contrafăcute și a impunerii unor argumente slabe, dar persuasive, în locul adevărului
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
trebui să accentuăm trăsăturile generale care îi conferă legitimitate: subminarea conceptelor, păstrarea contradicției, ironia, subtextul ideologic aproape mereu prezent, derivarea sensului dintr-o rețea de situații contingente, locale și poziționale, lipsa garanției unui sens central, absolut sau a unui traseu univoc de lectură etc. Autoreflexivitatea este o altă trăsătură distinctă a scriiturii, ea subevaluând referențialitatea limbajului și potențând spațiul intertextualității. De asemenea, se manifestă la acest nivel strategia antilimbajului care acționează asupra limbajului standard prin procedeul relexicalizării (utilizarea unui termen standard
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a sensului, autorului și referinței. 3.2.2. Scriitură, text, discurs Termenul de écriture, așa cum a fost teoretizat de Roland Barthes, Jacques Derrida, Julia Kristeva, Philippe Sollers, Jean-Louis Baudry, Michel Foucault sau Jean Baudrillard nu este în nici un caz unul univoc. Dimpotrivă, el primește nenumărate sensuri și utilizări, astfel încât îi lipsește o unitate semantică bine determinată. Este binecunoscut cazul Barthes, cu sinuoasa construcție a conceptului, cu definiții contradictorii în etape distincte ale evoluției scriitorului. De aceea, conturarea și analiza termenului se
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
senzația de mișcare, reașezare, rearanjare, fragmentare. Ideile-forță ale unui text sau certitudinile personale nu au dispărut, dar sunt înțelese acum ca fiind derivate dintr-o rețea de situații contingente, locale, poziționale. Garanția unui sens central, absolut sau al unui traseu univoc de lectură este exclusă, astfel încât spațiul infinit al citării, parodiei, colajului și ironiei este deschis. Scrisul-ca-experiență-a-limitelor (Julia Kristeva) ia în considerare elementele hibride, eterogene, plurale, participând în acest mod atât la constituirea teoriei, cât și a practicii. Substanța alegorică prin intermediul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de Ovidiu, inclusiv al jurămintelor, este următorul: Ut tibi sit, salvo Caesare, salva parens. (v. 98) Ripert traduce: "... je demanderai que pour toi ta mère reste sauve et César reste sauf". Aceasta este unica interpretare posibilă în cazul unei formulări univoce. Dar dacă se ține cont de echivocitatea expresiei ovidiene în anumite cazuri, am fi tentați să credem că și aici există o notă de ironie atroce la adresa lui Augustus. Salvo Caesare, ca ablativ absolut, putea să mai însemne în epoca clasică
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
să suporte lanțurile barbarilor". Ajunși în acest punct, s-ar putea semnala și o formulare echivocă de bine: este vorba de Fasti, V, 438 "...his" inquit "redimo meque meosque fabis" pe care Bernini o traduce și are dreptate pentru formularea univocă: "Le arunc și mă salvez pe mine cu aceste boabe" [este vorba de un vot care se dă depunând un bob în urnă, n. tr.]. E destul însă să scriem fabis cu majusculă, nu cu minusculă, pentru ca cel care face
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
de a asigura participarea mediului asociativ la elaborarea, evaluarea, amendarea și implementarea politicilor publice”. Aplicând o analiză de tip ACD celor nouă atribuții enumerate În Art. 2, constatăm că șapte dintre acestea denumesc acțiuni „slabe”4, aflate Într-o relație univocă și necondițională cu puterea decizională, deși, formal, sfera civilă este plasată În interiorul câmpului decizional: a) sesizează și informează prim-ministrul; b) propune instrumente; e) sprijină politicile de integrare; f) propune instrumente; g) recomandă; h) organizează consultări; i) realizează anual rapoarte
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
alte schimbări cum sunt : readaptarea statului la noile provocări, ceea ce antrenează în mod inevitabil și procesul de înnoire a suveranității, iar un astfel de mediu va atrage ca un magnet identitatea națională în creuzetul transformărilor. Dar acestea nu sunt procese univoce, ci sunt mai degrabă paralele. Uniunea își întărește structurile, dobândește noi competențe, progresează pe linia formării unei identități proprii. În acest sens, art.3 pct.3 alin.4 din Proiectul de tratat de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
al bun]ț]ții), philia (prietenie) și agape. Acesta din urm] era un cuvant grecesc lipsit de semnificație, pe care creșinii l-au preluat pentru a exprima esență înv]ț]turii lui Iisus. Cele dou] tipuri de iubire nu sunt univoce, întrucat adorarea și venerarea se aduc doar lui Dumnezeu, nu și aproapelui. Pe scurt, iubirea fâț] de aproapele implic] r]spunderea pentru cel]lalt, nu în virtutea calit]ților sale cu totul deosebite, ci datorit] umanit]ții sale create dup] chipul
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
în reprezentarea sacrului din secolul precedent. La rândul lui, neoclasicismul reintroduce un "dezechilibru iconoclast între puterea Rațiunii" și imaginație, iar semnele "funcționalismului" său se fac simțite curând, prin anularea simbolisticii baroce atât de bogate și prin introducerea unor simple și univoce alegorii (Durand, Aventurile imaginii 141). Imaginarul continuă să reziste, însă contextul și cadrul său de manifestare se schimbă fundamental în ultimele două secole. Dincolo de perioada iluministă, caracterul dublu (laic și religios) al acestui depozit ordonat de imagini și de coduri
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
geometric cartezian (în geometria analitică, oricărei figuri sau mișcări, deci oricărui obiect fizic, îi corespunde o ecuație algebrică), de tip mecanicist, nu mai dă drept de cetate demersului poetic. Obiectualul este studiat într-o perspectivă unidimensională, guvernată de o cauzalitate univocă și indiscutabilă. Legea determinismului universal domină până și reprezentările despre intervențiile divinității în existența ființelor, privite ca parte a sistemului mecanicist, redundant și inexpresiv. La aceasta tradiție iconoclastă punctată decisiv de raționalism se adaugă în secolul XVIII empirismul factual, prin
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]