KorAP: Find »[drukola/base=usca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...28 29 30 ...416 >

10,389 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867

să rămână pe dinafară, singur și-a închis ușa în nas; din lașitate sau din frică și-a închis ușa. Se rupe omul de blestemul ombilicului-ștreang de dragul unei pseudo-libertăți ca un chirurg care-și amputează ambele mâini numai să-și usuce îmbrățișarea. Conștient, subconștient, inconștient, dimensiuni pentru oameni cu suflete cauterizate. 13. Era îngerul său albastru. Cămașa albastră cu mânecuțe suflecate marea împăturită la țărm, sarafanul albastru aripi pătate cu zbor, bentița albastră o fâșie de cer peste codițele blonde, ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
aleile parcului, sfinții și-au scuturat așternutul. Era îngerul primei zile, abia pe seară Dumnezeu s-a gândit să facă pământul. El, un copil uscățiv, mărunt, ochi căprui, păr negru, creț, sprâncene stufoase, împreunate, obraji ciupiți de vărsatul vântului, buze uscate a secetă, a nisip, a lespede smulsă din trupul fântânilor. Două semne de exclamare, mâinile căzute pe lângă corp. Semnele nu pot ascunde emoția, oricâtă fermitate încape într-o linie și un punct. Semnele sunt intenții nedefinite. În podul palmei, timiditatea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
cu a treia poți strivi viața; o pasăre nu moare niciodată în cer. Smulge din rădăcinile salciei râul, din inimă izvorul, de pe frunză bobul de rouă și vei vedea că setea nu este secetă, ci trecere. Seva lui Dumnezeu nu usucă buzele, pentru că iubire se cheamă. Bine la stă oamenilor singuri care au câte ceva de împărțit între ei. Durerea nu se divide niciodată în porții egale: amanții iau cât să le fie bine între cearșafuri, frații se leapădă după modelul biblic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
sa Antoaneta. Pe Sărărie, lângă "Radio Iași", o casă jidovească: demisol, fereastră, alee, piatră cubică, pași. Dimineața, pantofii textilistelor de la "Sercomf" dădeau ora exactă. La 5 intra schimbul. Camera era traversată de conducte: apă, canal, căldură, instalații electrice, frânghii de uscat rufe. Alături, o magazie cu scule: cărămizi suprapuse, netencuite, geam vopsit albastru, crăpat parcă cu o piatră, ușă încuiată, belciuge din fier beton și un bătrânel care tot își găsea de lucru dimineața, dincolo de sticla zgâriată a ferestrei. Pe sub dușumea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Mirungerea frăgezește vertebrele. Apleacă-te, Petre, apleacă-te! Coboară în genunchi, întinde-te ca o râmă, învață să fii vierme în burțile merelor coapte, în carnea stejarului, în limbile clopotelor! Aleluia! Ai verde la viață, puiule, verde, până ți se usucă speranța înainte să dea în pârg, până se transformă zilele în absurdități inutile, nopțile în insomnii repetate, până te ascunzi de tine însuți. Ai verde la viață. Leapădă-te de îngerii mincinoși, dă foc icoanelor ce nu știu să zâmbească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Ce-i cu balta asta? S-a pișat pe hol boul! A intrat aici, la voi, dobitocul, l-am văzut când a intrat aici... Auzi, dragă, dacă nu-ți convine mută-te la Împăratul Romanilor! Nici nu ți s-a uscat bălegarul în buletin și ai pretenție de tovarășă? Ionele, trebuia să te piși la ea-n lighean. Ia spune, perversule, cum are tovarășa Nina țâțele? O să vă raportez tovarășului prim cum vă bateți joc de binefacerile partidului, cum vă permiteți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Doamne, oare ce formă a pământului îmbracă absența și în ce pântece de lut se desface lutul? Exiști atâta timp cât portretul ce-l port în inimă nu-ți uită numele. Petru săpa fântână în oglindă; la miezul nopții, un duh senin usca izvorul. Pe cealaltă lume, setea nu este o curgere. 36. Oglinda descompune fotografiile. Te apropii, se deschide o ușă; pășești dincolo, se desface un cer; te îndepărtezi, cerul își trage obloanele, fereastra se ascunde după gratii, ușa se închide, prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Pute viața a carne arsă, a copită de cal șchiop, a oase descompuse, a morfină, a clor. Se descrăcește viața pe calea ferată, creierul sub o frunză de brusture, inima în petale de maci, sufletul șuieră a locomotivă rănită...(soarele usucă și șterge). Sfârâie viața precum două ochiuri în tigaia cu untură, nu puneți capacul, lăsați-le să privească cerul, albastrul este omogen atât cât cuprinde irisul. Se rostogolește viața la vale pe canal după ce tragi apa, după ce-l bagi în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
vrei să colinzi despre o naștere în floarea de păpădie; scutece verzi pentru mântuitorul câmpiilor să împletești în icoană. Spargi zidul și, ca prin minune, înmugure busuiocul sub grindă, stoluri de fluturi se desprind din fotografiile înrămate, cotorul de pâine uscată în buzunarul paltonului coace spice ca un pământ sub unghia lui Dumnezeu. Aceeași durere apasă mereu altfel. Deschizi larg fereastra să golești casa de lumină, dar odaia, precum o oală de lut, ascunde cerul în pântece. Să fii melc, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
o să ne certe pe toți. "De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, nimic nu sunt, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător..." Frate, mergi matale în chilie și repetă Apostolii până ți se usucă speranța. "Și de aș avea darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință de aș avea cât să mut munții, dragoste dacă nu am, nimic nu sunt." Aici nu vei clinti nicio frunză fără voia jupânului. Eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
vom fi mai aproape, tot mai aproape. Aici, în icoană, ești ca în ospeție, acolo, sus, te voi aștepta ca pe un soț ostenit după o zi de coasă!" Nu degetele au fost semnele durerii, ele ustură, dor, amorțesc, se usucă, se desprind din palme precum niște muguri pocniți prea devreme; dorul, 21 de zile fără ea, m-au durut mai mult decât în 7 ani de singurătate. M-a așteptat. Frate, este păcat să asemeni chipul cu închipuirea, să o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
sub grinzile cerului neghina, indiferent de foamea sfinților. Orice risipire din mine este o înfrângere, îmi ajunge! Petre, vorbești despre viață ca despre un morman de deșeuri nereciclabile: pom, floare, grâu, fântână, casă, necurății în intențiile Tatălui. Taie ce-i uscat, arde ce este putred, aruncă peste umăr ce-i vechi, îngroapă necinstea și o ia de la capăt! Păstrează pentru tine atât cât să-ți umezești buzele, păcatul zace cu limba uscată doar în sângele ce a uitat curgerea spre izvor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
s-a ascuns într-un cuptor de locomotivă pe o linie moartă; alaltăieri, de frica procurorului, sub o limbă de ceas și-a găsit scăpare. Când îmi măsura tata spatele cu funia udă, păzitorul de la Domnul, după icoană, număra frunze uscate de busuioc. Acum, evidența cărei întomnări o mai ține? Doamne, te rog, alungă sperietoarea aceasta ce hodorogește a tinichea când fâlfâie din aripi! Este timpul să-i dai altă ascultare, Stăpâne! E timpul să-i faci un implant de suflet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743

doi deportați Drumul de pămînt, care pornea chiar din fața primăriei din Rătești, ducea la Socond și mai departe, În Țara Codru lui. Nici o sută de metri nu făcea acest drum, că era tăiat de albia unui torent peste care se usca la soare un pod de bîrne. Asta În timpul verii, cînd și albia era secată, iar noi bîn tu iam În susul și-n josul ei, pe sub sălciile umbroase, pe sub tufele de cucută și rugii de mure. Dar În martie 1965, după

O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba (2014) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844

galben-aurii... câțiva muguri ici și colo... și cam atât. Ei, asta e! am ridicat din umeri. Măcar acuma știm că nu-i nimic de văzut aici. Dar dacă tot am ajuns, hai să stăm oleacă pe pământ, la soare, ne uscăm hainele și ne întoarcem tocmai bine la amiază... o să spunem acasă c-am fost în pădure, să nu mai râdă și cei mari de noi... Când s-a aplecat să se așeze, frate-miu văzu ceva pe pământ. Stătea acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
cuvânt era rotund și proaspăt, ca și cum atunci îl auzeam prima oară... A spus o dată, încă o dată și încă o dată... Pe măsură ce rostea rugăciunea, lumina opaițului creștea în casă... Când a încetat și ne-a dat drumul la mâini, hainele noastre se uscaseră, ne trecuse foamea, era cald și bine... iar el ne privea surâzând... Ne-am uitat afară, trecuse și furtuna. Soarele asfințitului poleia grădina. Am dat să plecăm iar el ne-a spus: "Uite, vreau să vă fac un dar. Să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
o vreme începuseră să se petreacă lucruri tare ciudate: pietrele din curțile oamenilor începuseră să crească, de parcă erau ciuperci; puneai în pământ semințe și ieșeau flori și grâne, dar cu rădăcinile în sus... dacă te uitai bine, copacii nu erau uscați, nu... doar se întorseseră așa, într-o noapte, cu toții, împlântându-și coroana în pământ și lăsând undeva, sus, spre cer, doar rădăcinile, ca niște mâini triste, strigându-și teama... Ploaia cădea, dar nu ajungea pe pământ, ci se usca, așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
erau uscați, nu... doar se întorseseră așa, într-o noapte, cu toții, împlântându-și coroana în pământ și lăsând undeva, sus, spre cer, doar rădăcinile, ca niște mâini triste, strigându-și teama... Ploaia cădea, dar nu ajungea pe pământ, ci se usca, așa, pe la jumătatea drumului; soarele, când răsărea, dădea înconjur orizontului, dar nu se mai ridica pe boltă, așa că nu era nici zi, nici noapte nici secetă, nici ploaie, nici pustiu, nici grădini... Oamenii se mirau, se minunau, ei singuri mergeau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
boabele de grâu... câte n-a spus în dimineața aceea... parcă văd boabele de grâu care căzuseră lângă drum și pe care le mâncaseră păsările cerului, celelalte care căzuseră în pământ arid și, după ce încolțiseră, le dogorâse soarele și se uscaseră, pe urmă celelalte, înăbușite de spini... și pe urmă cele care căzuseră în pământ bun și aduseseră rod, "care o sută, care șaizeci, care treizeci..." Spunea el : Cine are urechi, să asculte". * Trezește-te, trezește-te, scoală-te odată, ori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
ce mă dureau toate. A doua zi, n-am mai putut mișca mâna. Nu mă durea, nu mă mai durea nimic, dar mâna n-o mai mișcam. A plâns mult mama. A plâns și s-a rugat. Dar mâna se usca încetul cu încetul. Am învățat să scriu cu stânga. La început, nu-mi mai ieșeau literele așa de frumoase. Dar nu asta conta. Oricum, învățam. De muncit, n-aveam cum. "Ai să ajungi cerșetor, ce crezi că, dacă moare mama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
fi văzut. Mi-a spus să mă spăl și să mergem împreună la sinagogă. N-avea importanță dacă mai era ceva de făcut prin casă. "De când nu te-ai mai rugat?" mă întrebă el. N-am răspuns. Parcă de când se uscase mâna, nici nu mai vorbeam cum trebuie. Limba se împleticea și, încetul cu încetul, se uscase jumătate din obraz acum nu mai semănam cu tata, el era tare frumos. Nu mai semănam cu nimeni. Cu ochii în pământ, am mers

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
importanță dacă mai era ceva de făcut prin casă. "De când nu te-ai mai rugat?" mă întrebă el. N-am răspuns. Parcă de când se uscase mâna, nici nu mai vorbeam cum trebuie. Limba se împleticea și, încetul cu încetul, se uscase jumătate din obraz acum nu mai semănam cu tata, el era tare frumos. Nu mai semănam cu nimeni. Cu ochii în pământ, am mers în urma învățătorului. Ce n-aș fi dat să mă lase în pace, acolo, acasă. Nu mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
se făcu tăcere. "Din ramurile mele s-a făcut o cunună suspină sărmanul tufiș. M-au ales pentru spinii mei, nu pentru florile mele. Și acum port pentru totdeauna crima pe care n-am vrut s-o fac. M-am uscat atunci de durere, dar spinii înțepau mai tare și, odată cu viața mea, se prelingea și sângele Lui." Acum se făcuse atât de liniște, încât se auzeau fluturii dormind. Și atunci, se făcu auzit un glăscior mic, atât de mic, încât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
și durerea am văzut eu că așa fac oamenii când... nu știu ce să mai facă. Or, eu chiar că nu mai știam ce să fac. M-aș fi desprins de pe talpa sandalei, dar cădeam tot pe piatră. Și m-aș fi uscat așa, în pustiu, aiurea. Măcar în buzunarul acela sărac și întunecos era tot pustiu, da' măcar stăteam la umbră... stăteam și așteptam. Sigur că nu m-ar fi mâncat. Cine bagă în gură o biată sămânță rătăcită cine știe de când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
acolo... Ei, asta e ! Răbdare, mi-am spus. Răbdare, să vedem unde ajungem. Doar n-o să rămână în pustiu !" Și am așteptat... am tot așteptat... Acu' mi-era groază nu cumva să cad, că acolo rămâneam. Și m-aș fi uscat sub soare și pe piatră, chiar degeaba ! Mă țineam cât puteam de talpa sandalei. Ce bine că l-am găsit pe ăsta ! Chiar merge ceva mai încet, așa că stau mai sigur în crăpătura asta de talpă... Tot un necăjit, uite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]