783 matches
-
încep să-mi fie rău pe la stomac și mă plâng lui Sabin Popp, care se afla pe aproape. Popp spune că să tac din gură că sunt alintat. Și mie îmi era destul de rău. Ceva mai târziu, începe să se vaite și celălalt că are grețuri. Locurile începeau să fie mai puțin frumoase. În graba și bucuria noastră, ne făcusem provizii de hrană pe patru zile, sardele, însă uitasem că la sardele trebui lămâi multe, dacă nu este vin sau rachiu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
asemenea vecini malefici și n-am știut până acum?.. Ce-au avut cu bietul animal?. se tânguia îndurerata Anica. -Trebuie să împrăștiem căpițele, schimbă brusc moș Gheorghe, vorba. Frunzele dudului deveniseră translucide în întunericul nopții. O cucuvea începuse să se vaite prin preajma. Cu spatele sprijinit de trunchiul dudului, moș Gheorghe stăruia cu privirea, dincolo de frunziș, asupra câinelui țeapăn. Noaptea această eră pentru el fără de trecut, fără de prezent, în afară timpurilor viitoare... Azor se făcuse una cu acest pământ, iar gândul
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
dubei și strigând: — Săriți, fraților, că ne omoară! Săriți de ne scăpați!... Suntem studenți români!... etc. În sfârșit, ajungem la Văcărești. Duba e descuiată, suntem scoborâți. Unul câte unul sărim sprinten, afară de Rădulescu, care, făcând pe mortul, urmează să se vaite și este dus pe mâini! Poarta Văcăreștilor se deschide!... Și intrăm... în cea dintâi curte vedem o mare desfășurare de forțe. Postul de gardă este întreg în picioare, soldați în cerc și, cu arma la mână, d. director și d.
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1328_a_2730]
-
Știi, aici zăpada are un metru! "Desțelenirea" ei în favoarea cărărilor m-a amuzat. Cred că am o plăcere puțin patologică: aceea a marilor "conflagrații" naturale. Puhoaiele necruțătoare, ploile pantagruelice, ninsorile biblice pe mine mă fascinează, în timp ce oamenii din jur se vaită plini de temeri. Zăpada! Katherine Mansfield o detesta. Poate din cauza tuberculozei. Un om cu sensibilitatea ei nu putea detesta, cred, zăpada pur și simplu. Stau în casă și citesc ca un călugăr care vrea Mîntuirea prin cuvinte. Revelionul a trecut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
și câte o șaică cu apă caldă, căci gerul era năprasnic. Ajuta și dânsa la frecat porcul cu peria cea aspră. Acum puteam ieși și eu să privesc toată operațiunea, căci la tăiere nu aveam voie (prea guița și se văita bietul porc, Gheorghiță, cum îi spuneam noi). Mie îmi plăcea să ciupesc pe ici, pe colo: ba o bucățică de ureche friptă, ba oleacă de șoric de pe picior, până mă vedea mama și mă certa: De ce n-ai răbdare, ca
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
În niciun caz nu putea lipsi de la un asemenea mare eveniment al satului. Crucea de gheață se observa de departe și-i atrăgea pe săteni, ca un magnet. Temperatura cobora de obicei cu mult peste normal, dar nimeni nu se văita de frig. Mie îmi plăcea tare mult să particip alături de prietenii mei și să vin acasă cu o cană plină de agheasmă. Părinții erau și ei nelipsiți. Îmi aduc bine aminte, că într-un an, fiind în vacanța de iarnă
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
cu ei? Ce planuri infame urzeau cei doi? Cu inima grea Încercă să descifreze ce Îi rânduise soarta, dar se dădu bătut. Așa că se mulțumi să-și aștepte În tăcere sfârșitul. IV — M-au lăsat muritor de foame, blestemații, se văită starețul. Asinul rotofei tropăia mărunt alături de calul uriaș al ministerialului din Opfingen. și el, și stăpânul lui răsu flau greu, neobișnuiți cu ritmul precipitat al nobilului animal. — M-au făcut cerșetor, blestemații. Mai bine m-ar fi omorât. — Cerșetor? Nu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
părintelui meu Constantius. Am vrut să-ți spun adevărul pe drum, cu cruțare și prudență, ca să nu te sperii. Dar nu știu să mint, prințesă. Am avut gânduri bune! Adelheid Își Înfrână calul, Împietrită. Călugărul cel rotofei continua să se vaite, se zvârcolea În toate felurile și făcea o sumedenie de plecăciuni, neuitând să tragă cu coada ochiului ca să vadă ce se Întâmplă. Bertha, care până atunci urmărise scena tăcând, neîndrăz nind să ia parte la discuție, se apropie cu respect
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
prin minte nu-mi tre‑ cea să i le las medicului care mă înlocuia. Fiecare dintre noi așa acționa. Bolnavii însă găsiseră lumânări și, după ce am eșuat cu reanimarea, prelungită absurd la vreo oră timp în care infir‑ miera se văita cum îi va spune ea fetiței ei că a fost împuș‑ cat Ceaușescu, acel om bun care le dăduse apartament, m-am resemnat, salonul era de acum luminat de lumâ‑ nări și lumea se ruga pașnic. Eu eram singurul element
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
închisă și tot între bărbați, consemna în Jurnal începerea durerilor de naștere, dureri de moarte. "Toți strigă să mă duc la spital. Vine ofițerul de serviciu, mă duce pe jos la spital, eu tare m-am ținut să nu mă vait, dar pînă la spital am zis: "Ău, ău, ău, ău". Abia pe ziua de 5 august nasc. Tare, tare greu. Mi-a dat biata moașă niște cîrpe, ce-a putut din spital, dar copilul bun și sănătos, și frumos tare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Ești bine, Sachi ? — Un fleac de julitură, domnișorule Cristian, îi răspunde, printre gâfâieli, în timp ce-și șterge sângele de pe bărbie. Am crezut că nu se lasă până nu ne prinde, jur ! râde Mamutu’. — Ei, gata, gata. Să nu ne văităm, domnilor, pentru puțin antrenament ! — Ce antrenament, Sachi, că dacă te prindea jupânul, felii cred că te făcea. — Ei, știi ce înseamnă asta, nu, domnișorule Cristian ? — Uimește-ne ! — Înseamnă că a fost un poem chiar bun ! Nu că merită să atingi
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
mea ? râde Știrbu, după care învârte nervos din scobitoare. Ja ! Ja, pralo ! Și matale, șukarule John ? — Un poet amărât, să trăiți, domnule. — Amărâtu, amărâtu, ita, da-și permite să vină la nea Știrbu, râde țiganul. — Ei, mai bine să ne văităm decât să ne lăudăm, nu ? Că dup-aia-n loc să luăm, tot dăm. Ha-ha, san dilo ? Ăsta chiar i poiet. Apăi ia zi matale, talian bahtali, zi-ne în rime, așa, frumos, ce știi că se petrece p-aci
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
de bani, Sachi, îți arde de glume ? — Și mă gândeam, monsieur Ionel, cât stăteam acolo, că trebuie să plătim și trăsura, și caii acuma, nu ? Fernic începe să râdă. Râde și Cristi, auzindu-l de la distanță pe Pribeagu cum se vaită de bani. Nu râdeți, bine că am scăpat toți... Păi, asta-i bine ! — Dacă rămâneam doar eu, plăteam singur întreaga despă- gubire, vă imaginați ? Capitolul 5 Berlin, 1931 — Un păhărel ? îl întreabă Pribeagu pe Cristi, din ușa compartimentului, făcând cu
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
alt tip, nici o altă modaliate de creație în proză. Dar despre acestea și altele în legătură cu prezentul și viitorul romanului, poate altă dată... Să nu se creadă nici o clipă, repet, că mă plâng - așa cum, cred eu, nimeni nu m-a auzit văitându-mă în cele aproape două decenii de recluziune și singurătate socială, lipsuri materiale etc. Nu, eu am voit-o și, cum o spuneam, pronia augustă a artei mele, ca și zeii mei tutelari m-au răsplătit însutit pentru pierderile și
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
nu au dat vreun semn mai profund, mai „durabil” de „recunoaștere” a unei înrudiri spirituale, deși literatura română modernă, mai ales cea din sudul țării, e impregnată de literele și spiritul francez... Dar... are rost să ne plângem, să ne văităm la nesfârșit, realiști cum trebuie să fim azi și, în sfârșit, liberi, mai are vreun sens să ne așteptăm „salvarea” sau recunoașterea meritelor nostre literare venind „din afară”, nu importă de unde?! Și... acel pizmuit și visat în exces „Nobel” nu
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
chiar pânza și-o țese, a vândut unui Ovreiu, în calea Victoriei, o groază de tablouri eftine. Se duce cineva la Ovreiu și-l întreabă: Bine, omule, de ce-ai luat așa groază de lucruri proaste? Ovreiul începe a se văita. Vai de mine, domnule! mare nenorocire! Cine dracu m-a pus să le cumpăr! Nimene nu voește, domnule, să mi le ia, nimene! și le-aș da și cu jumătate din prețul pe care l-am dat eu! Zău nu știu ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
al XVII-lea, care scria că românii nu au făcut locuri întărite, pentru ca dușmanul, ocupându-le, să nu mai poată fi scos din ele. Cum nu au făcut poduri peste ape. În scrisoarea lui Sinan pașa, din 1595, vizirul se văita că nu a găsit în Țara Românească nici un loc întărit, unde să își pună trupele la adăpost! Importanța strategică a Moldovei În studiul său, intitulat De ce nu au cucerit turcii țările române, P. P. Panaitescu a subliniat rolul pe care
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
neîndoielnic pe milogeală. Avea pe la șaizeci de ani, părul alb și o față rozalie, cu pielea netedă. Matty era peste tot prin salon: vorbea cu toată lumea, punea Întrebări directe, fără menajamente, și-și descria În detaliu simptomele abstinenței. Nu se văita niciodată. Nu cred că era capabil de autocompătimire. Bob Riordan l-a-ntrebat cu ce se ocupă și Matty a răspuns: „SÎnt doar un tîmpit de hoț”. A spus o poveste despre un bețiv adormit pe o bancă, pe peronul de la metrou
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
dar știe unde stau. Ar trebui să găsim alt loc. Alt client ocazional era Lonny Peștele, care crescuse În bordelul ținut de maică-sa. Lonny Încerca să-și lase un interval Între doze, astfel Încît să nu devină dependent. Se văita mereu cum nu-i mai iese nimic din afacere, că trebuie să decarteze la greu pentru camerele de hotel, iar garda care-i stă pe cap și-l obligă să se tot mute. - Înțelegi? zicea el. Nu mă scot cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
nu știau nimic. Se ridicară în pripă și, uitându-și oboseala, fugiră înainte. Nu știu de au scăpat. Trebuia să rămân la spital ca să susțin moralul răniților și al personalului. Soldații erau disperați să cadă prizonieri, unii plângeau, alții se văitau de ce nu au murit în luptă. Nu le vorbeam decât de victoria finală. Când m-am întors seara acasă tot se mai scurgeau trupele române fără rost. Atunci avurăm cea dintâi dezamăgire asupra delegaților guvernului nostru: generalul Mustață, prefectul Capitalei
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
în casele locuite de dânșii și unde erau tratați ca amici, nu ca vrăjmași. De aceea, toată aprovizionarea particularilor se făcea prin contrabandă de la țară, unde, în înțelegere cu țăranii, se organizase un întreg sistem: carne în coșciuge, cu femei văitându-se după căruță, caprele trăsurilor cu dublu fund, miei înfășurați ca copii și acoperiți cu batiste pe obraz, aduși în brațe de femei. Noi mai aveam și noroc cu bunul nostru prieten Emil Petrescu; el corupsese soldații germani de la moșia
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
mă blagoslovi și mă asigură de simțimintele ei, mărturisind că până acum ura de Brătieni o îndepărtase de mine. Îi povestii mamei această vizită ca să o mai înveselesc. Dânsa era într-o stare grozavă, nu mai avea nici un resort, se văita și se frământa întruna, nu mai mânca, nu dormea, slăbise. Își închipuia că de vom fi internate pe mâna acelor monștri, cum zicea, nu ne va mai revedea. Mă chinuia ideea să o las într-o astfel de stare și
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
august 1917. un an de la declararea războiului Retrăind cu gândul acest an de încercare și durere, de iluzii și decepții, de însuflețire și umilință, totuși ne simțeam mai siguri de o victorie mai definitivă. Chiar germanii o spun și se vaită pe față, văzându-se așa de izolați și cu adversari așa de dârzi în luptele lor. Sfânta Maria era și hramul mănăstirii Pasărea. Din ajun soseau tot felul de briște, poștalioane și căruțe încărcate cu femei și copii. Cele mai multe, rude
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
și mă potriveam cu lipsurile fatale în acele împrejurări. Toate maicile, afară de cele trei vândute germanilor, erau strânse în curte, multe din ele, mai ales ale mele (Evlampia și Peregrina) și ale Liei (Filofteia, Arcadia și Steliana), plângeau și se văitau de urâtul ce le va cuprinde în iarna care începea. „Cine să ne mai îmbărbăteze, cine să ne mai în vețe, cine să ne mai povățuiască?“ Părintele Ma nea și nevasta lui erau, asemenea, foarte triști. Dar tragicomedia a fost
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
cu sicriul Sfântului Dumitru. S-au tras clopotele, mitropolitul a trimis să scoale pe Lupu Costache, pe C. Arion, pe Marghiloman. Dimineața, o fierbere strașnică în oraș, sute de femei au sosit în cârd la fața locului, plân gând și văitându-se. Doamnele de la Ortodoxie aler gau în toate părțile. Ceea ce nu se făcuse la intrarea germanilor era acum iminent. Mackensen, aflând de această agitație și temându-se de o răscoală în București, dete ordinul să por nească în urma bulgarilor două
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]