3,613 matches
-
mantiei cu borduri de cristale sclipitoare. Într-o clipă trecu în revistă trupele și ordonă generalului Prăpădenie să-nceapă marșul. Aici trebuie să precizez că Iarna îi dotase pe slujitorii și pe soldații săi cu puterea de a pluti prin văzduh, la orice înălțime, ca să nu se obosească. Astfel că ea putea zbura precum păsările, cu slujitorii săi uriași, și soldații lor, chiar mai repede decât avioanele, în funcție de situațiile de luptă. Și așa se înșirară coloanele de Fulgoi și Vânturi Lățoase
MĂRŢIŞOR-24 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1530 din 10 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382591_a_383920]
-
în frunte cu burtosul Nor Vânăt. Veneau în urma lor fioroșii Ghețieni conduși de vrăjitorul Ger Sticlos. În spatele formațiilor de luptă plutea Iarna, având în dreapta sa pe generalul Prăpădenie. Alaiul de luptă zbura în mare viteză spre țara lui Soare-Împărat, spintecând văzduhurile într-un zgomot infernal, lăsând în urma lor munți de zăpadă și gheață, spulberați pe mii de kilometrii în jur. Când ajunseră în țara lui Soare-Împărat, se năpustiră asupra bogatelor ținuturi, distrugând sclipitoarele grădini și livezi. Mai întâi seninul cer se
MĂRŢIŞOR-24 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1530 din 10 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382591_a_383920]
-
zilei către bezna nopții. Cu frunze pământii scrie drama vieții sfârșite în pecetea sorții. Sub nori se ascund raze de soare, focul să le stingă aburi plumburii. Soarele-n zâmbet pune răcoare, iar vremea vopsește pomii ruginii. Văl plumburiu întunecă văzduh și înfiorează gânduri omenești ce-și duc ecouri în vorbe de duh. Că îngheață maniere sufletești. În văl plumburiu se cerne viața naturii în a vremii amorțire. Prin iarnă să-i legene speranța, cu dor de-a primăverii revenirire. © Maria
VĂLUL PLUMBURIU de MARIA FILIPOIU în ediţia nr. 1385 din 16 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383824_a_385153]
-
a adresat: -E deja în salon, nu mai e nevoie de oxigen.. În salon era liniște și cald. Copilul ei dormea molcom, iar respirația aproape se domolise. Era dimineață, în fereastră crengile unor plopi fremătători se loveau ritmic, iar în văzduh se răspândeau caierele albe depanate de acești copaci triști. Caierele, aceste scame rupte, îi făceau rău copilului ei. Cu fruntea lipită de fereastră încerca să-și imagineze un tei înflorit, răspândind miresmele sfinte...Cum de nu s-a gândit? A
ROMANUL DIANEI de GIGI STANCIU în ediţia nr. 1388 din 19 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383759_a_385088]
-
Articolele Autorului SĂ MÂNGÂI LUNA de Nicolaie Tony DINCĂ Spre apus zâmbea timid ciobul palid al lunii, Răspândindu-și lumina din ochii albaștri, Își purta grijulie pe o parte a mâinii Hlamida nopții înnobilată cu aștri. Fecioară a tristeții în văzduh ferecată Se lasă-nvăluită în simfonii de culoare, Își plânge în tăcere tinerețea furată Și pierdută degeaba, tot tânjind după soare. Dacă știi să-i vezi dorul și să-i simți nostalgia, Îți va dărui o lacrimă mută de opal- Cheia
SĂ MÂNGÂI LUNA de NICOLAIE DINCĂ în ediţia nr. 2050 din 11 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/383891_a_385220]
-
a toate, Pleacă-ți ochii înspre noi! Vezi cum focul mi se stinge, Când nu suntem amândoi! Rupe Legea ce o ține Muritoare pe pământ, Și-o așează printre stele, Niciodată în mormânt! De-a lui cerere nebună Se cutremură văzduhul, Nemișcarea se frământă Negăsindu-i morții locul! Din adâncuri se arată În pulsații nesfârșite, O lumină ce străbate Galaxii nedeslușite. Iar acum s-aud în noapte În îmbrățișări celeste, Două stele ce tresară Și-o iubire de poveste! Referință Bibliografică
AXA CERULUI de DANIEL DAC în ediţia nr. 2029 din 21 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383904_a_385233]
-
din 24 februarie 2016 Toate Articolele Autorului https://youtu.be/oum1xqaSEhQ Ritmul, nebun de visare, dansează în mintea mea. E strigatul dorinței desculțe , pe clipe călcând. Goana de simțuri crescânde, Zbor de cuvinte absurde, Cumul de gânduri mărunte, Sapă adâncul, văzduhul surpând, Amorțind sentimentul candid în zeflemea. Oftează acum, amăgind pasiuni ancestrale, Ruga spre ceruri, abisuri uitând, Mistuire de doruri amare, Fulger de zvâcniri bizare, Eșecuri de lungă așteptare, Se-nfruptă din trupul arzând, Culminând cu atingeri voit arbitrare. Tânguire în
CHEMARE de MIRELA STANCU în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383962_a_385291]
-
din 29 ianuarie 2016 Toate Articolele Autorului Trec ore sau ani? Secundele se-nlănțuie cuminți, Iar marșul lor mă scoate din minți, Alimentând ai inimii vulcani. S-a inserat sau e devreme? Soare și luna, se-aleargă bezmetic, Păsări brăzdează văzduhul fonetic, Iar eu le ascult de-atâta vreme... Ei bine, eu te-am așteptat, Cu ruga trupului înfășurată-n dor, Imaginând hârjoane de amor, Din care sufletul mi-am înfruptat. Cu mâna ta am scris poeme, Trupul meu doar răscolind
DORINȚĂ de MIRELA STANCU în ediţia nr. 1855 din 29 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383984_a_385313]
-
Acasa > Poezie > Vremuri > VĂZDUHUL MĂ-NVELEȘTE Autor: Doina Theiss Publicat în: Ediția nr. 1855 din 29 ianuarie 2016 Toate Articolele Autorului De ce plânge cerul? Mă întreb ades... Steaua de ce cade, făr'a scoate-un sunet? De ce ne naștem... singuri și murim la fel? Sufletul
VĂZDUHUL MĂ-NVELEȘTE de DOINA THEISS în ediţia nr. 1855 din 29 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383986_a_385315]
-
atingi cu patimă nebună. De ce nu pot s-ascund clipa-ntr-un sertar Să nu se mai topească pe-a Timpului Altar? Nici cerul, nici pământul nu pot să-mi răspundă Doar ramul plin de muguri, din suflet, mă alină, Văzduhul mă-nvelește, o stea în păr s-așează. Adorm, în timp ce-n vis albastrul îmi pulsează... D. Theiss Referință Bibliografică: Văzduhul mă-nvelește / Doina Theiss : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1855, Anul VI, 29 ianuarie 2016. Drepturi de Autor: Copyright
VĂZDUHUL MĂ-NVELEȘTE de DOINA THEISS în ediţia nr. 1855 din 29 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383986_a_385315]
-
Timpului Altar? Nici cerul, nici pământul nu pot să-mi răspundă Doar ramul plin de muguri, din suflet, mă alină, Văzduhul mă-nvelește, o stea în păr s-așează. Adorm, în timp ce-n vis albastrul îmi pulsează... D. Theiss Referință Bibliografică: Văzduhul mă-nvelește / Doina Theiss : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1855, Anul VI, 29 ianuarie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Doina Theiss : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului. Abonare
VĂZDUHUL MĂ-NVELEȘTE de DOINA THEISS în ediţia nr. 1855 din 29 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383986_a_385315]
-
cu putere acoperișul. Natura se dezlănțuise. Brazii, până atunci atât de mândri, acum erau copleșiți de puterea vijeliei și biciuiți de ploaia înghețată. Cerul era tulbure, iar munții dispăruseră sub vălul furtunii. Nici câinii nu mai scoteau nici un sunet. Vuietul văzduhului le amuțise glasul și le amorțise trupul. Mira se învârtea prin cameră. Neliniștea o cuprinsese. Nu putea să își ordoneze gândurile. Ce era de făcut? Avea nevoie în clipa aceea să-și aprindă o țigară. Își puse hanoracul și geaca
CONTOPIRE de MIRELA STANCU în ediţia nr. 1872 din 15 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384038_a_385367]
-
între bordurile înalte, căutând adăpost printre picioarele trecătorilor, roțile mașinilor și ascunzișurile rigolelor. Nori negri, vineții se alungă pe cerul plumburiu, iar din fuga lor șuie se cerne o ploaie atât de măruntă încât pare volatilă și se dispersează în văzduh ca o pâclă apoasă. Un soare stingher puțin prietenos, își arată din când în când fața lividă, zgârcită în caldură. Oamenii zgribuliți trec într-un dute-vino interminabil, unii parcă fără țintă, alții hotărâți, cu destinații precise. Ștefan, un tânar arhitect
CUIBUL VISURILOR, DE MARINEL GÎLCĂ de GABRIELA ANA BALAN în ediţia nr. 1880 din 23 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383933_a_385262]
-
împreunându-și mâinile rebegite, ci doar scanează viermuiala dezordonată a oamenilor sau mișcarea silențioasă ori scrâșnită a pneurilor mașinilor pe asfaltul umed. Din când în când tresare la zgomotul înfundat al hurducăturilor tramvaielor pe șinele negre, lucioase de umezeala toamnei. Văzduhul miroase amar a frunze și iarbă aflate în descompunere,a burniță și vreme rea. Tânărul nostru are tenul șaten, fața rotundă, nasul acvilin, iar gura cu buze groase este răsfrântă spre bărbia semicirculară. Ochii sunt neastâmpărați, dar privirea este limpede
CUIBUL VISURILOR, DE MARINEL GÎLCĂ de GABRIELA ANA BALAN în ediţia nr. 1880 din 23 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383933_a_385262]
-
salturi și la orizont apare sfios decembrie, cu miros de cetină, cu farmecul irezistibil al colindelor și bucuria încărcată de semnificații ale cadourilor. Din nou, Ștefan se îndreaptă spre bancă și, deși este iarnă și un ger odios cade din văzduhul străveziu, gândul întâlnirii cu “enigmatica” îl încălzește la propriu. Deja are o viziune și cu ochii minții o vede prin geamul vitrinii, lucrând conștiincioasă la dosare, cu grație nestudiată. Evident,când bărbatul ajunge, ea este acolo cu preocupările ei cotidiene
CUIBUL VISURILOR, DE MARINEL GÎLCĂ de GABRIELA ANA BALAN în ediţia nr. 1880 din 23 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383933_a_385262]
-
mi-e greu, Ce griji și ce nimicuri mă apasă Le știe numai bunul Dumnezeu! Atunci când obosesc mă duc Acasă, Sunt om și eu din carne și din duh Și simt prin trupul meu cum se revarsă Izvoarele Învierii din văzduh... Nicolae Nicoară-Horia Referință Bibliografică: Atunci când obosesc... / Nicolae Nicoară Horia : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1865, Anul VI, 08 februarie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Nicolae Nicoară Horia : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este
ATUNCI CÂND OBOSESC... de NICOLAE NICOARĂ HORIA în ediţia nr. 1865 din 08 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384050_a_385379]
-
A MAI RĂMAS... Autor: Nicolae Nicoară Horia Publicat în: Ediția nr. 1857 din 31 ianuarie 2016 Toate Articolele Autorului Duminică, 31 Ianuarie 2016 Cât a mai rămas de-acum din iarnă, Ce anotimp e oare între noi? Stau fulgii din văzduh să se aștearnă, Când vine primăvara înapoi? S-o așteptăm, curând ea o să vină Cu bucuria plânsă-n ghiocei, Mă uit în ochii tăi plini de lumină, Cum înflorește dragostea din ei Și trupul tău, ca mugurii pe ram, Când
CÂT A MAI RĂMAS... de NICOLAE NICOARĂ HORIA în ediţia nr. 1857 din 31 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384069_a_385398]
-
albul strecurat pe cadranul zilei, Chipuri, cu speranțele-n vis, împletesc fum, Peste imprevizibila clipă-a milei. Sufletu-mi intră-n acest imperiu, acum! Țâșnesc nemaipomenite situații Proiectate alb pe un ecran aburos, Cuvintele curg speriate-n creații Spre capătul văzduhului miraculos... -Zeii nebuni, printre colți înfipți de lumini, Rotesc, un schimb de secunde, în esențe, Tremură clipe,-n plânsul de iarnă, regini, Vântul răbufnește cu luminiscențe... Târăsc neliniștea peste presimțire, Sunt prea uimită, sunt prea înfricoșată! Alerg la-ntâmplare, alerg
ALERG LA-NTÂMPLARE de LIA RUSE în ediţia nr. 1857 din 31 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384075_a_385404]
-
comoară jucând pe sânul viu și capricios al iubirii sunt cântecele compozitorului Florin Bogardo, cutremurând și firul de iarbă pe deasupra căruia alunecă umbra lor! Nicio șoaptă din univers nu e mai lină decât aceste melodii și totuși ele urcă până la văzduhul sufletesc, trece prin armura inimii, până la golful străjuit de flăcări, din miezul ei! Tot ce e împietrit în natura omului captează măcar o secundă de viață chiar și de la un singur sunet din compozițiile lui Florin Bogardo. Dar de viață
FLORIN BOGARDO. IUBIREA RÂULUI CU LIVADA de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1393 din 24 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384123_a_385452]
-
vocii Stelei Enache până la înaltul omenescului, această voce e un zbor de aripi delicate până la visul desveșmântat de omenesc! Florin Bogardo și Stela Enache, două trupuri într-o viață, sunt un singur cânt desfășurat dincolo de porțile vieții! El a vrut văzduhul, și l-a biruit! Ea visul, și e-nstăpânită iremediabil de vis! Pe portativul catifelei muzicii ușoare românești, compozițiile lui Florin Bogardo sunt dantelă împodobitoare, alb-albastră, a iubirii livezii înflorite cu râul veșnic și curgător! Ce melodii tulburătoare! Toate merg spre
FLORIN BOGARDO. IUBIREA RÂULUI CU LIVADA de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1393 din 24 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384123_a_385452]
-
energiile trupei, în cadență cu timpul, cu atât se aprinde dragostea de ea. În caldele, luminoasele, înmiresmatele zile ale miezlui lunii mai (2016), „Smokie” va peregrina prin marile orașe ale României. Măreția muzicii trupei se va grada egal cu a văzduhului lăuntric inimaginar al spectatorilor, la reîntâlnirea cu ea. Inimaginar și totuși simțit ca o vastă cale de lumină de la fericirea muzicii la extremele înălțări umane în propriul univers, în care preferințele pentru chitările și vocile trupei fac să vibreze inimile
PEREGRINĂRILE CONCERTISTICE ALE TRUPEI „SMOKIE” PRIN MARILE ORAŞE, ÎN ÎNMIRESMATELE ZILE DE MAI (2016) de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1924 din 07 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383320_a_384649]
-
public, din partea celor care organizează astfel de evenimente. Revenirea trupei Smokie în România redeschide un drum în prelungirea iubirii și dorului publicului român de muzica rock a anilor șaizeci! E greșit a gândi că muzica aceasta, interpretată mai sus de văzduh de către „Smokie” strivește contemplativismul romantic prin forța universului sonor audibil la altitudini ce tind dincolo de univers. Nu! „Smokie” emite o muzică asociată contemplației romantice! Din toate timpurile există un mod de a scufunda în răcnet muzica, dar ceea ce cântă „Smokie
PEREGRINĂRILE CONCERTISTICE ALE TRUPEI „SMOKIE” PRIN MARILE ORAŞE, ÎN ÎNMIRESMATELE ZILE DE MAI (2016) de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1924 din 07 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383320_a_384649]
-
ea tristețea lumii lăsând iarna să mă-nghețe, Să mă ningă cu colinde și cu glasuri de copii. Te privesc cum pleci tăcută, toamnă, tu, cu-al tău veșmânt, Picură din ochi ca ploaia lacrima-mi ce te petrece... Din văzduh încep să cadă fulgii grei peste pământ, Când pe suflet mi se-așază iarna veselă și rece... 19 noiembrie 2016 Referință Bibliografică: SFÂRȘIT DE TOAMNĂ / Gabriela Munteanu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2150, Anul VI, 19 noiembrie 2016. Drepturi
SFÂRȘIT DE TOAMNĂ de GABRIELA MUNTEANU în ediţia nr. 2150 din 19 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383419_a_384748]
-
puncte cardinale... Doamne, spune-mi, cine a suflat cu-atâta ură și blestem de s-au risipit toți atât de departe, atât de ușor, ca puful unei păpădii? Poate de aceea visez oasele strămoșilor ieșind din morminte și-alcătuind în văzduhurile albastre, o imensă cruce din nacru... Doamne, cine a fost hulpavul țărânei noastre? Citește mai mult În copilărie dansam Hora Unirii,în casa noastră, în curtea școlii...Cântam „Pe-al nostru steag e scris unire”într-o limbă dulce,în
VAVILA POPOVICI [Corola-blog/BlogPost/383313_a_384642]
-
Rudele s-au împrăștiatîn cele patru puncte cardinale...Doamne, spune-mi, cine a suflatcu-atâta ură și blestemde s-au risipit toți atât de departe,atât de ușor, ca puful unei păpădii? Poate de aceea visezoasele strămoșilor ieșind din morminteși-alcătuind în văzduhurile albastre,o imensă cruce din nacru...Doamne, cine a fost hulpavul țărânei noastre?... VIII. GALBENUL SOLAR AL LUI VAN GOGH, de Vavila Popovici , publicat în Ediția nr. 2268 din 17 martie 2017. „Arta este fiica libertății.” - Schiller Vincent Willem van
VAVILA POPOVICI [Corola-blog/BlogPost/383313_a_384642]