878 matches
-
Bogatu Român (, ) este un sat în comuna Păuca din județul Sibiu, Transilvania, România. Se află în partea de vest a județului. Etimologia numelui: Nagykerék = Kerek-ul Mare; Oláhbogát = Valahul bogat; Reichhof = Curtea bogată (cuvântul "curte" cu sens de "gospodărie"). Anul primei atestări documentare: 1324, sub denumirea de "Kerék". Parcela eroilor români din cele două războaie mondiale este amplasată în curtea bisericii ortodoxe și a fost amenajată în anul 1944
Bogatu Român, Sibiu () [Corola-website/Science/300183_a_301512]
-
1365 „Bachkow”, 1444 „Kysbachko”, propr. cneazului Simon (cf. ib. nr. 29, 189).”(Al. Filipascu, p. 87) sau Bocicoiu Mic, altul decât Bocicoiu Mare, de lângă Sighet, „Bocicoiu (ung. Nagybocskó), situat pe ambele maluri ale Tisei, în 1442 „Willa Olachalis Bochko, propr. valahului Pancu din Craciunesti (cf ib. nr. 184)”(Al.Filipascu, p.86).<br> Aceasta îndeletnicire de opincari o aveau câțiva dintre locuitorii localității în perioada comunistă - azi mai sunt doi - învățată de la opincarii din Salva, iar numele localității este de cel
Bocicoel, Maramureș () [Corola-website/Science/301568_a_302897]
-
în domeniul culturii, învățământului, informării și a uzului oficial al limbii române. CNMNR îi reprezintă pe toți românii din Republică Șerbia, indiferent de denumirile care li se atribuie (români, rumâni sau vlahi). Prin denumirea de "Consiliul Național al Românilor și Valahilor din Șerbia", folosită preponderent în limba sârbă, se dorește reunirea celor două rubrici menținute artificial la recensământul populației din 2002. (cf. Declarația de la Belgrad) Consiliul este format din 21 de membri. Membrii forului au ales următoarea conducere a C.N.R.: Daniel
Consiliul Național al Minorității Naționale Române din Serbia () [Corola-website/Science/300837_a_302166]
-
ținut până la 1692. La 1712-1713 Bratca aparținea fiscului regal, iar în anii 1719-1720 este stăpânita de George Banffy. În anul 1773 Bratca figurează între comunele românești din plasa Oradea având și două mori de apă. La 1851 Bratca era "sat valah" în circumscripția nobilă a Borodului, cu peste 300 de locuitori "de credință veche" și cu "biserica-mama". Din marele Dicționar întocmit de Dr. C. Diaconivich rezultă că la sfârșitul secolului XIX Bratca avea 276 de case cu 1225 de locuitori din
Bratca, Bihor () [Corola-website/Science/300848_a_302177]
-
termenul: "Florești". La recensământul din 2002 populația satului se ridica la 481 de lecuitori. Dintre care s-au declarat : 316 (65,7%) Români, 163 (33,9%) Țigani, și 2 Maghiari (0,41%). Originar din Vireag a fost "Mihail Volach" (Mihai Valahul), unul din cei cinci căpitani ai lui Antal Budai în cursul Răscoalei de la Bobâlna din anul 1437. Într-un protocol încheiat la 10 octombrie 1437 apare menționat ca "Mychael Volach de Wyragosberk", alături de "Johannes Mester de Cluswar". "Monumentul Eroilor Români
Florești, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300876_a_302205]
-
imunități deosebite avute din vechime. Numele localității se pare că ar proveni din slavonul "CHSECH" care înseamnă vițel (legat, poate, si de neamul cehilor și moravilor care ocupau odinioară întreg spațiul panonic). Numele se datorează faptului că locuitorii acestor meleaguri, valahi, se îndeletniceau cu creșterea vițeilor. În documentul emis de regele maghiar localitatea apare cu numele Chsech și era vorba de o însărcinare către comitele secuilor și preciza să fie ocupat teritoriul comunelor din Valea Rodnei și să fie administrate după
Telciu, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300899_a_302228]
-
frontiera retrasată, rămânând pe loc o seama de funcționari români pentru a fi încadrați de autoritățile maghiare în posturi din localitățile românești. Noile autorități maghiare găsesc motive să nu-i încadreze pentru că ” În serviciile statului maghiar nu au ce căuta valahi”. Prin orice mijloace, molestări, percheziții, chiar și de către persoane fizice, intelectualii sunt determinați să plece în România. Rechizițiile de alimente se țin lanț, acestea se distribuie numai pe tichete, iar tichetele le obțin cei cu funcții. Cei rămași fără funcție
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
din Fundul Vădesii pleacă să-și vadă mama retrasă în satul Măriuș din județul Satu Mare. Detașamentele secuiești organizate în guerile află de sosirea locotenentului și patrula trimisă să-l aresteze îl împușcă în timp ce încerca să fugă prin grădină, exclamând ”un valah mai puțin”. În toamna lui 1944 o coloană ce se retrăgea spre Ungaria se oprește la hotarul satului Căpâlna la pârâul Cormanelor unde se găsea casa lui Mîrza Gheorghe. Chemat afară din casă, un subofițer ungur din coloană îi pune
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
jumătate a sec. al XIX-lea. Iconostasul a fost pictat de Efrem Micu, vărul lui Samuil Micu. Biserica Greacă din Viena a fost construită la sfârșitul secolului al XVIII-lea, în timpul domniei lui Iosif al II-lea, pentru "grecii și valahii de religiune neunită" din capitala imperială. Lăcașul a fost renovat și extins la mijlocul secolului al XIX-lea pe cheltuiala baronului Gheorghe Sina, de origine aromână. Palatul Schönbrunn a servit din secolul al XVIII-lea până în 1918 drept reședință de vară
Viena () [Corola-website/Science/296758_a_298087]
-
Pârâul Bongioaicăi și Pârâul Păunii Pachii) și Tatomireștii Mari (sau "Tatomireștii de Sus", partea platoului dintre Pârâul Păunii Pachii și Pârâul Răcărel) - are - aproximativ - o suprafață de 31 de kilometri-pătrați și o populație de 2500 de locuitori (toți fiind români / valahi și, de religie, creștin-ortodocși), învecinându-se - la est - cu satul Valea Rea, la nord - cu satele Meteu și Piscani -, la vest - cu satul Răcarii de Jos și, la sud, peste Jiu, cu satele Sfircea și Scăiești. Subsolul Tatomireștilor (platoul estic
Tatomirești, Dolj () [Corola-website/Science/300418_a_301747]
-
îi consideră pe amândoi credincioși bisericii catolice. Într-un document de la 17 octombrie 1345, papa Clement al VI-lea îl lăuda pe „nobilul bărbat Alexandro Bassarati” pentru devotamentul său catolic. Papa Clement al VI-lea mai scria că unii dintre valahii ("olachi romani", conform documentului)] din Transilvania, Țara Românească și Sirmium „au și ajuns să cunoască drumul adevărului, prin înbrățișarea credinței catolice”. De altfel, după căsătoria cu Klara Dobokai Nicolae Alexandru a și recunoscut autoritatea episcopiei Transilvaniei asupra catolicilor străini sau
Nicolae Alexandru () [Corola-website/Science/298712_a_300041]
-
al familiei este atestat istoric în opera "Alexiada" a Anei Comnena în contextul unei vizite cu scop militar în defileurile Munților Balcani în anul 1094 a împăratului bizantin Alexios I. Aici, într-o noapte, este înștiințat de către un conducător al valahilor, numit Pudil, că armate cumane au trecut Dunărea cu scopul de a jefui teritoriile imperiului. Alexios I trimite un corp expediționar în frunte cu un Kantakouzenos care înfrânge pe invadatori și restabilește ordinea în zonă. Același ofițer este pomenit în
Familia Cantacuzino () [Corola-website/Science/299617_a_300946]
-
săceleni au fost denumiți în trecut „ungureni”, când aceștia se aflau în tranzit ori se stabileau pe teritoriul „vechiului regat”. i din zona Mărginimii Sibiului poartă și denumirea alternativă de 'țuțuieni' respectiv 'mărgineni'. Sașii din Sibiu i-au denumit 'Gebirgswalachen' („valahi de munte”, adică români de munte) sau 'die Tzutzuianen' (Zuzujanen). Mocanii din zona Brașov-Săcele (mai precis cei din așa-numitele „șapte sate”) sunt considerați a fi „adevărații” mocani. Prin tradiție, ei au practicat transhumanța cu turme imense de oi, iar
Mocani () [Corola-website/Science/299686_a_301015]
-
Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj. În 1980 a realizat primul „samizdat” (volum fabricat manual, distribuit prin rețele de prieteni), "Încercarea labirintului", urmat de alte patru traduceri-samizdat (din limba franceză), cărora le-a scris note și prefețe: Petru Gherman, "Ieremia Valahul", Lao-tse, "Tao te king", Gabriel Marcel, "Dreptate și Adevăr", Ștefan Lupașcu, - partea de "Trialog" din "Omul și cele trei etici ale sale". Între 1982 și 1989 a difuzat 31 de texte și proteste prin radio „Europa Liberă”. În 1983 a
Doina Cornea () [Corola-website/Science/299207_a_300536]
-
Consiliul Mareșalilor așa cum o devedește Episopul de Zagreb, Eberhard de Lorraine, care este și unul dintre fondatorii Dragonului. Primul Maestru al Ordinului este Baronul Mihail Garai. În scurt timp printre cavaleri sunt nobili saxoni, unguri, polonezi, italieni, cehi, sârbi și valahi (Vlad al II-lea Dracul). În rândurile sale s-au numărat atât laici, cât și elite are ierarhiei bisericești. În 1408, numărul cavalerilor era 61 iar în 1437, numărul cavalerilor ajunsese la 97. Ierarhia membrilor Ordinului Dragonului era stabilită în funcție de
Ordinul Dragonului () [Corola-website/Science/299784_a_301113]
-
ocupat mai mult de această ipoteză, considerând-o întemeiată. Teoriile lui Neagu Djuvara sunt puternic contestate și critica este bine documentată, zeci de argumente se opun cu ușurință studiului sumar lingvistic al numelui. De exemplu Djuvara precizează că în comunitățile valahilor sedentari se practica de câteva veacuri obiceiul de a-și alege ca apărători șefi barbari războinici” ("Criticilor mei", p. 79). Însă, de câte ori este menționată “legea românilor” (Lex Valachorum), atât în Croația cât și în Polonia, se precizează că ei, românii
Basarab I () [Corola-website/Science/299799_a_301128]
-
împotriva tătarilor din anii 1343 - 1345, Basarab intră în stăpânirea șesului Brăilei și al Ialomiței, precum și a teritoriului de la nordul gurilor Dunării, care-i va prelua numele. În 1321 geograful arab Abulfeda notează faptul că Isaccea se află „în țara valahilor”, de unde ar rezulta că nordul Dobrogei era în stăpânirea lui Basarab. Totodată, anatolianul Umur Beg precizează că în 1337 - 1338 Chilia se găsea la „granița Valahiei”, așadar voievodul muntean stăpânea la acea dată ambele maluri ale Dunării maritime. Trebuie spus
Basarab I () [Corola-website/Science/299799_a_301128]
-
schimbă radical după 29 mai 1453 când luarea Constantinopolului impune noi condiții în relațiile cu Țara Românească și Moldova. Aceste presiuni foarte mari îl fac pe nunțiul papal Enea Silvio Piccolomini (viitorul papă Pius al II-lea să afirme că „valahii au trebuit să se supună turcului“. Acestă schimbare de atitudine a domnului valah a condus la o încercare de a-l înlocui din partea lui Iancu de Hunedoara în august, însă armata acestuia a fost înfrântă și ca represalii Vladislav al
Vladislav al II-lea () [Corola-website/Science/298781_a_300110]
-
o populație de 27.857 locuitori (în 2011), aflat în sudul Poloniei. Este cunoscut drept un oraș al unei minorități cunoscute sub denumirea de "munteni" (gorali). Originea lor este una controversată, dar în general este acceptată ideea că sunt descendenții valahilor care au migrat aici până în secolul al XVI-lea, când s-au încheiat marile deplasări de populații păstorești din Carpați. Așezările întemeiate de păstorii români erau conduse potrivit dreptului valah (jus valachicum), de un "wajda" (în polonă, starostele unui sat
Zakopane () [Corola-website/Science/297820_a_299149]
-
Valonia (mai ales dialectologia, etimologia, ș.a.m.d.). Cuvintele românești Bărăbanț, Brabant, "vălean" au la origine toponimii valone (cum, de pildă, numele Cătălan, Tăutu, etc. vin de la alte toponimii sau etnonimii). Însuși cuvîntul ""wallon"" are aceeași etimologie cu cuvintele "vlah" / "valah", "vlaș" (arhaism utilizat de limbile nordice în Evul Mediu timpuriu pentru "italian"), "velș" (locuitor din Țara Galilor), etc. Aceasta arată însăși originea romanică a diferitelor neamuri. Din punct de vedere gramatical, există multe asemănări între limbile română și valonă, există caracteristici
Limba valonă () [Corola-website/Science/296533_a_297862]
-
avut un rol important în alungarea pe uzilor din teritoriile dintre Nistru și Carpați, în 1060,la sud de Dunăre în Imperiul Roman Într-o saga din secolul al XII-lea, "Miracolul Sfântului Olaf", se pomenește despre "Blokumannaland" sau țara valahilor. Lângă localitatea Nufăru (fostă Prislav, jud.Tulcea) au fost identificate ruinele unei așezări fortificate care a fost pentru scurt timp (968-971) reședința varegilor conduși de Sveinald (Sviatoslav în Cronica lui Nestor) fiul lui Ingvar (Igor) În săpăturile arheologice de lângă Nufăru
Varegi () [Corola-website/Science/306978_a_308307]
-
conducători de oaste au fost Vlad și despotul Voicu Brancu (șerb. "Vuk Brancovič". Înaintea acestei campanii, Vlad și Báthory au avut o incursiune armata în Bosnia, unde Báthory a fost trimis de Matei cu scopul de a elibera un nobil valah al cărui nume era tot Matei. Nouă campanie era formată din trupe maghiare, moldovene și valahe, având și un mic contingent sârbesc. Vlad Țepeș a trimis un mesaj varului sau Ștefan cel Mare să-l aștepte pentru a putea uni
Ștefan Báthory de Ecsed () [Corola-website/Science/307023_a_308352]
-
să stea la sol, în scopul de a asigura un eventual contraatac și pentru a evacua pradă lui.". Báthory a ordonat armatei sale să se pregătească pentru lupta: 3.000 de sași, susținută de o a doua linie din Transilvania, valahii, flancul drept pe Râul Mureș, în timp ce ungurii erau pe flancul stâng - el și cavalerie grea lui au fost plasate în mijloc. Liderii otomani au fost în dezacord și au amânat pregătirile pentru această luptă; după "după trei ore de așteptare
Ștefan Báthory de Ecsed () [Corola-website/Science/307023_a_308352]
-
și au amânat pregătirile pentru această luptă; după "după trei ore de așteptare, Báthory, încrezător că Paul Kinizsi ar ajunge dintr-un moment în altul, a dat ordinul de atac." Sașii din Transilvania au deschis atacul, dar au fost învinși; valahii din Transilvania a urmat soarta lor, multi fiind răniți sau uciși, iar mai tarziu, linia maghiară a presat să se retragă în centru. Báthory a atacat apoi cu cavalerie lui grea, dar a căzut de pe cal; aceasta a alertat pe
Ștefan Báthory de Ecsed () [Corola-website/Science/307023_a_308352]
-
Legenda lui este povestea a doi frați, strămoși eponimi ai românilor (valahilor). A fost adesea interpretată ca mit esențial al românilor. Legenda a fost păstrată prin intermediul așa-numitei „Cronici moldo-ruse”, o compilație scrisă în limba slavonă între 1504-1510 și adăugată ulterior la sfârșitul unei culegeri de cronici rusești, „Voskresenskaia letopis”, scrisă în
Roman și Vlahata () [Corola-website/Science/307217_a_308546]