739 matches
-
Din niște cuiburi se auzi croncănit de corbi... Luna mergea pe deasupra, luminând ca ziua pânza de zăpadă. Din nou clopotele de la Schit bătură, o vreme, apoi, din ce în ce, tot mai încet, până când glasul lor se stinse... era sfârșitul vecerniei... Pădurarul își făcu cruce. Se înnoptase... Noaptea era luminoasă și geroasă, zăpada sclipea sub razele lunii, ca presărată cu scântei. Înaintând în inima codrului, întunericul devenea tot mai amenințător, și-i înconjura tot mai strâns. Ninsoarea se înteți și vântul
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
apărea și mai enigmatică... mai fantastică.... CAPITOLUL XII Odihniți-vă’n pace, mamăică și matale bunicule!... Și frumoasă de toamnă târzie... Soarele scăpăta spre asfințit. Țăranii se întorceau de pe ogoare, mai devreme, să nu-i prindă pe câmp,toaca de vecernie... A doua zi era duminică. Desculțe, femeile se preling pe uliți intrând în ogrăzi grăbite, cu mlădieri de feline dezmierdate. Drumul este strâmt, cu greu trec două care unul pe lângă altul, făra a intra și prin șanț. Urmele lăsate de
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Deodată, tresări... Dangătul clopotului de la biserica din sat, din vale, lovi aerul de parcă ar fi lovit-o în piept cu ceva. Aproape în același timp se auzi și clopotul de la schitul de sus, de sub creastă, vălurit peste vale. Băteau de vecernie... A doua zi era Duminică. Tresări... Gânduri nebune îi alergau prin goana sângelui. Întreaga-i ființă se prefăcu într-un strigăt pe care-l sfărâmă între dinți... îl înăbuși cu pumnii în piept. Închise ochii strâns... strâns. Și, loviturile imimii
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
călugărului. Am pășit mai departe și mi-am dat seama că acea siluietă desenată pe perete este cea a călugărului. Cu mâinile împreunate și privirea ridicată a rugă către cer, avea alura unui sfânt pictat în vreo biserică. Era ceasul vecerniei... Am rămas în umbra unor arbori de la intrarea în grădina chiliilor. Nu voiam să tulbur clipa de rugă a bătrânului... Așteptam primul dangăt de clopt care va vesti sfârșitul rugii de seară a călugărilor... Priveam către fereastra Zânei, unde speram
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
disting măcar cea mai vagă lumină. Dar... întunericul era a toate stăpânitor... Când răbdarea mea a ajuns la un punct în care ar fi plesnit ca o coardă întinsă peste măsură, clopotul mănăstirii și-a trimis primul dangăt, semn că vecernia a luat sfârșit... Bătrânul a făcut semnul crucii, cum numai călugării știu a-l face, și s-a ridicat în picioare. Cu pas măsurat, s-a îndreptat spre celălalt capăt al cerdacului, unde s-a așezat cu mare greutate pe
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
cât vom trăi să avem a ne odihni”. Și dacă donatorii or fi fost tineri, cei de la “Driiano” n-au decât să aștepte mult și bine moartea donatorilor. Odată cu ultimul cuvânt, s-a auzit zvon de clopot. Asta însemna ceasul vecerniei. Călugărul a privit la mine, făcându-mă să înțeleg că ne vom opri din voroavă. ― Apoi, pe astăzi ne-a fi deajuns. Să ne vedem fiecare de ale noastre și mâine, la același ceas, o să ne continuăm cisla. Poftă bună
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
de familie - va ajunge un criminal. Întins pe spate, Rowe prinsese firele visului și le strîngea bine; alungase În umbra pinului imaginea soției vicarului, și continua să stea de vorbă cu maică-sa. „Ceaiul servit la iarbă verde, slujba de vecernie, jocul de crochet, bîrfele nevinovate ale doamnelor bătrîne adunate la taifas, grădinarul ce-și Împingea roaba Încărcată cu iarbă și frunze veștede - toate astea au Încetat să mai existe aievea... Unii scriu despre aceste lucruri ca și cum ar mai fi reale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
vedea dacă are și timbru. Are. Ridică din nou privirea spre curtea mânăstirii. În ușa bisericii a apărut o călugăriță care ține În mâini o scândură lungă de lemn uscat și un ciocănel tot de lemn, foarte mic. E ora vecerniei. În curând liniștea va fi străpunsă de bătăile ritmice ale toacăi și de clopot. Ce va fi voit să spună autorul poliției de 1000 de lei editate În folosul acestei mânăstiri prin lapidara formulare: „Distrusă de vitregia mânăstirii prin anii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
sacru părți a lumii, natura în octombrie, ea însăși Catedrală-n aer liber - cu ecouri, mutatis mutandis, din Miorița (în care se cuprinde Cerul - o imensă fereastră / cu perdelele trase, iar Seara, clopotul lunii pline, / cu dangăt șoptit, cheamă la vecernie. / îmbie la rugă, în timp ce catedrala e luminată feeric / de candelabrul cu infinite lumini / al Căii Lactee), e un alt prilej-argument prin care se reliefează misterul copleșitor al Creației, făcându-l pe poet să exclame: Cât mister! / Doamne, cât mister! Din preamărirea
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
printre crengile rare o singură stea Seară fără nori - pe mormântul vecinei o crizantema Plouă monoton - în cuibul lăstunului pana vrabiei Șoim în picaj - printre munți se înalță fâșii de ceață Un singur salt - pisica prinde-n labă frunza uscată Vecernie - înconjurat de corbi schitul din vale Frunze peste tot - în vârful arinului strigă o cioară
CULORILE TOAMNEI by Maria Tirenescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83880_a_85205]
-
finisaj occidental. Și ce limbă am! Argint curat, răsună pân la podul Mărășești. Nu că mă laud, dar glas ca al meu n-are nimeni. Nimeni! Ce Sfântul Spiridon Nou! Se cutremură văzduhul când vestesc eu ceasul de utrenie, de vecernie, bufnița deschide ochii și aripile și zvârrrr! a pierit printre salcâmi. Așa aduc eu seară de seară luceferi, vara privighetori.... Într-adevăr în clopotnița mitropoliei sălășluiește un huhurez care-și face veacul pe deal și prin împrejurimi, cam până la Cuțitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
înfierbântat, în lumea lui de slavă, strălucitoare și suavă. Azi la cimitir eu și Minel am fost întâmpinați de iarba crescută înaltă și păgân împodobită cu flori răstignite în miresme, Imnuri înlăcrimate păreau crucile cu fața brăzdată de ploi. Este vecernie și clopotul nu bate. M-am reîntors la casa lor, să mai respir aer de biserică și de omenie, Doamna va aduce dulceața aromată de gutuie. Acum stau amândoi acolo sus, cerul verde ca iarba urcă, boaba de mercur neliniștită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
deja doișpe și un sfert, observă Maca. — Bun, plescăi omul din buze. Dacă e doișpe fix, atunci uite cum facem. Punem prima piatră în capătul umbrei. Pe astălaltă o punem în partea ailaltă, carevasăzică la șase, atuncea batem clopotele de vecernie. Utrenia o punem la mijlocul din stânga și denia la mijlocul din dreapta. Te-ai prins ? Maca spuse din cap că nu. Omul arătă clopotnița. — Din ferestruică, locul ăsta se vede ca-n palmă. Pe vremuri, când nu erau blocuri, se vedea până la marginea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
popu), călugăr (gr. kalogeru), stareț (sl. starci), duh (sl. duhu), rai (raj), iad (sl. jadu), sfânt (sl. svetu), mucenic (muceniku), moaște (mosti), jertfă (zretva), slujbă (sluzba), molitvă (molitva), pomană (pomenati), hram (hramu), taină (tajna), smerenie (smerjenje), milă (milovati), utrenie (utro), vecernie (vecer).61 Evoluția creștinismului în secolele VII-X Evoluția vieții spirituale (religioase) a populației autohtone din stânga Dunării, în ultimele trei secole ale mileniului I, s-a desfășurat într-un context politic și etno-demografic fluctuant. Prăbușirea stăpânirii bizantine în regiune și spargerea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
odăjdii (odejda), prapur (praporu), prestol (prestoli), procovețe (pokrovu), strană (strana), troiță (trojka), maslu (maslo), molitvă (molitva), pogribanie (pogribaniie-înmormântare), prohod (prohodu), pomană (pomenu), post (postu), pravilă (pravilo), sfeștanie (osviașteniie), slavă (slava), slujbă (slujba), căință (kainta), taină (taina), spovedanie (spovedaniie), utrenie (utrenia), vecernie (vecernia). Au intrat în limba română unele cuvinte din limba slavă literară: cazanie (kazaniie), ceaslov (ceasoslovul), molitvelnic (molitviniku), predoslovie (predislovie), propovedanie (propovedaniie), stih (stihu), stihiră (stihira), stihoavnă (stihovina), tipic (tipicu). Apoi numele vechi ale unor sărbători: Blagoveștenie (Bunavestire), Stretenie (Întâmpinarea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
odejda), prapur (praporu), prestol (prestoli), procovețe (pokrovu), strană (strana), troiță (trojka), maslu (maslo), molitvă (molitva), pogribanie (pogribaniie-înmormântare), prohod (prohodu), pomană (pomenu), post (postu), pravilă (pravilo), sfeștanie (osviașteniie), slavă (slava), slujbă (slujba), căință (kainta), taină (taina), spovedanie (spovedaniie), utrenie (utrenia), vecernie (vecernia). Au intrat în limba română unele cuvinte din limba slavă literară: cazanie (kazaniie), ceaslov (ceasoslovul), molitvelnic (molitviniku), predoslovie (predislovie), propovedanie (propovedaniie), stih (stihu), stihiră (stihira), stihoavnă (stihovina), tipic (tipicu). Apoi numele vechi ale unor sărbători: Blagoveștenie (Bunavestire), Stretenie (Întâmpinarea Domnului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în limba slavă veche, în a doua jumătate a secolului al IX-lea, de către apostolii Chiril și Metodiu, a fost adusă în Bulgaria, în timpul țarului Simeon. Atât liturghia cât și întreaga terminologie privind organizarea ritualului și a ierarhiei bisericești (utrenie, vecernie, molitvă, pristol, sfânt, troiță, stareț, vlădică) s-au răspândit în nordul Dunării, printre români, sub țarii Simeon și Petru, în prima jumătate a secolului al X-lea. Limba slavă veche a fost însușită de pătura socială dominantă, boierimea, de sorginte
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
militară: ceata, pâlcul, gloata; arme: sabia, sulița, praștia, toporul, steagul, strajă, voinic (voina-război). Organizarea socială și de stat: voievod, boier (boliar, sl. vechi), cneaz (în slavă, prinț-stăpân), jupan, rob (sclav). Viața bisericească, cultul și ierarhia: rai (lat. paradis), iad, utrenie, vecernie, spovedanie, împărtășanie, Maica Precista (Maica Domnului), maslu, sfânt, stareț, vlădică, blagoveștenie și multe altele. Trebuie precizat faptul capital că nimic în fonetică, morfologie și sintaxă nu este împrumutat de la slavi. Iorga, în sinteza sa, alcătuiește o listă proprie de cuvinte
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ce-i promitea că o să-i fie alături cu ciocanul lui de cismar în răzmerița împotriva Spaniei), dar peste toate se auzeau zurgălăii măgarilor întorcându-se cu legătura de lemne-n spinare dinspre Monte Consolino, și bătăile de clopot pentru vecernie... Fra' Tommaso, am dispus pentru tine o pensie pe viață astfel încât să poți trăi în fine fără nicio apăsare. Am poruncit totodată să ți se dea o cheie de la Biblioteca Palatului Regal. Știu că încă dorești să studiezi și să
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Canonului spălării picioarelor); "Iuda, cu adevărat, este fiul viperelor celor ce au mâncat mana în pustie și au cârtit asupra Hrănitorului; că încă fiind în gura lui bucatele, cârteau asupra lui Dumnezeu, nemulțumitorii" (În Sfânta și marea Joi, seara, la Vecernie); "Iuda sluga și vicleanul, ucenicul și pizmărețul, prieten și diavol" (În sfânta și marea Joi, dimineața, la Laude); "Astăzi și-a pus aspră Iuda sugrumare pentru bani și s-a lipsit de amândouă viețile: de această trecătoare și de cea
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
în versificări care amintesc de prima perioadă a poeziei noastre civice de după august 1944; poetul versifică corect statornicia noastră pe acest pământ: "Am fost aici. Părinții mei, părinții/ părinților, bunica, bunii/ și ploile ne știu arama lumii/ iluminându-ne-n vecernii, dinții/ avarii, goții și în urmă hunii/ nu ne-au clintit./ Cu sabia credinții ne-au învelit." În acest context, Dan Mutașcu cântă "sărbătorile" țării, elanul constructiv în aceeași idee: "și să scriem pe cortegii de zile: România/ și să
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
-n paradis, unde turmele pășeau înfricoșate de glasul poruncii în altă limbă. Un trecut de dureri ancestrale, ce făceau și "hora mai domoală", în cântecul lui Goga, concentrează această ritmică parcă stinsă în sunet de ecou de clopot, ce anunță vecernia și îngenuncherea Ardealului. În 1973, "Imnele" devin ale bucuriei, ele sunt "lumină din lumină", cum ne spune poetul, trecând printr-un proces de înseninare. Universul se transcendentează și totul devine cântec: apar păduri mari de crini, universul este un cuib
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
clopotele"143. Dar pastelul cuprinde elemente de seară, nu de noapte. Poetul și-a luat notele într-o sîmbătă seara, ori într-o alta seară, dar din ajunul unei sărbători. Atunci la biserică se toacă și se trag clopotele, pentru vecernie, în vederea sărbătorii de a doua zi. Tot în Ondina, titlul Cîntecul Casandrei, deocamdată, a fost modificat în Cîntul unei Casandre. După aceea, versurile atribuite Casandrei, cu tot cu acest titlu, au fost scoase din Ondina, ca poezie aparte, și, după alte cîteva
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
dar poate fi înțeleasă și ca o reprezentare metaforică a depresiei pe care o trăiește Emma. (71) Viitorul era un coridor întunecat de tot și cu ușa din fund bine încuiată. [...]. Ce tristă era, duminica, la ceasul cînd suna de vecernie! [...] În zilele cînd era frumos cobora în grădină. Bruma lăsase pe verze horbote de argint cu lungi fire străvezii, care se întindeau de la una la alta. Nu se auzea nici o pasăre, totul părea că doarme: spalierul învelit cu paie și
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
amintește și de impresionantul final al capodoperei Maestrul și Margareta datorate lui Mihail Bulgakov " Se făcea că la o Curte veche, în paraclisul patimilor rele, cei trei crai, mari egumeni ai tagmei prea senine, slujeau pentru cea din urmă oară vecernia, vecernie mută, vecernia de apoi. În lungile mante, cu paloșul la coapsă și cu crucea pe piept și afară de scarlatul tocurilor, înveșmîntați, împanglicați și împănoșați numai în aur și verde, verde și aur, așteptam ca surghiunul nostru pe pămînt să
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]