2,332 matches
-
traversând granițele. Pag. 185 Comerțul global Economia inovațiilor Diversitatea culturală Viitorul globalizării Sărăcie Terorism Modificarea populației Standarde de viață Securitatea globală mai ridicate Forța de muncă globală Călătorii cu Marco Polo În mod neîndoielnic, primul partizan al globalizării a fost venețianul Marco Polo. Acesta era fiul unui prosper negustor, Niccolo Polo, care împreună cu fratele său a pus bazele unui business înfloritor, realizând schimburi comerciale cu lumea de la Răsărit. Chiar și în urmă cu aproape 800 de ani, businessul era forța motoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
Pe monitor, rusoaica intră în cameră și ușa se închise. Vasco învârti butonul de acord al monitorului video și alese una dintre camerele video din interior. Puștiul avea un apartament mare, de aproape 200 de metri pătrați, aranjat în stil venețian. Fata înclină aprobator din cap și zâmbi. — Frumos. O cameră frumoasă. — Mda. Vrei să bei ceva? Ea refuză, clătinând din cap. — Nu prea am timp. Duse mâna la spate și își trase fermoarul rochiei, lăsând-o să atârne pe umeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
pe care nici el, nici nimeni altcineva nu l-a Înțeles. La șapte patruzeci și cinci Armanoush Tchakhmakhchian și Matt Hassinger ieșiseră În cele din urmă În stradă, Înaintând hotărâți de-a lungul Hyde Street Într-un Suzuki Verona roșu venețian, Îndreptându-se spre un restaurant despre care Matt auzise multe lucruri și despre care presupusese că va fi drăguț și romantic: Fereastra Oblică. — Sper că-ți place fuziunea de stiluri asiatice cu vagi influențe caraibiene, a chicotit Matt amuzat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
afla, În ce zi erau sau cine erau străinele alea cu care stătea la masă. Și totuși, existau de asemenea momente În care Îți era greu să crezi că era bolnavă, fiindcă mintea ei părea la fel de limpede ca o oglindă venețiană lustruită de curând. În dimineața asta era greu să te pronunți. Era prea devreme ca să te pronunți. — Bună dimineața, Petite-Ma!a exclamat Asya pe când Își târșâia picioarele Încălțate În papucii de culoarea lavandei spre masă, după ce În sfârșit se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
ajungea la amănunte; dacă fotoliile de răchită erau sau nu fixate în podea sau dacă masa era acoperită ori nu cu o bucată de pânză. Dincolo de aceste mici divergențe, toți erau de acord că sala era căptușită cu oglinzi mari venețiene, în care lumina candelabrului se reflecta orbitoare continuu, și că Bătrânul stătea acolo numai noaptea, trântit într-unul din fotoliile de răchită, celălalt fiind permanent gol, cu o carafă de limonadă galbenă în față, din care sorbea din când în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cu oglinzi, că nu existau nici o fereastră și nici o mobilă, în afară de masa așezată în centru și de cele două fotolii de răchită, că până și tavanul, de care atârna un candelabru uriaș, aprins, și podeaua erau îmbrăcate în oglinzi mari, venețiene, și totuși m-am zăpăcit. Sala era un fel de incubator enorm și strălucitor, mai degrabă pătrat decât dreptunghiular, în care din toate părțile mă întâmpina, uluită, figura mea, reflectată în sute, chiar mii de exemplare în oglinzile scăldate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
primăvară cînd a venit dezghețul o basilică intactă din secolul al XIV-lea a plutit În jos pe Dunăre Îndreptîndu-se către Marea Neagră unde s-a scufundat sub valuri alăturîndu-se triremelor grecești și navelor romane de luptă galioanelor turcești și galerelor venețiene și acesta a fost semnalul revoluției și sfîrșitul dictatorului și asta o știm de la răposatul Telescu care iubea poveștile țării sale și miracolele de iubire născute din aceste povești dar vai, nu Îndeajuns de des! Wakefield nu se mai putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
vizita trecutul decît În amintire, iar amintirile oamenilor trebuie acum să cuprindă cu mult mai multe lucruri din cauza chestiilor pe care le văd la televizor. Poate că atunci cînd se gîndesc la vechea lor casă, pun În locul ei un palazzo venețian, o iurtă mongolă sau un templu buddhist dintr-un documentar de călătorii. Trebuie să fie foarte obositor să locuiești În amintirile altora. Restauraționistul de peste gard Își continuă munca lui Înnebunitoare, tratînd fiecare cărămidă istorică cu respectul datorat unui obiect sacru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
am mărit pasul. Către asfințitul soarelui am ajuns într-un sat la aproape o milă de vadul peste apa numită Tagliamento. Povestisem că sunt fiu de negustor și că tatăl meu venise din Siria la Concordia datorită afacerilor avute cu venețienii. M-au întâmpinat ca pe un frate la ananghie și m-au răsplătit cu mâncare și cu un culcuș. A doua zi am traversat râul Tagliamento pe o plută mare. Pe la ora trei mă aflam la popasul dinspre Meduna, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
boală pe care n-am cum s-o tratez“ m-a făcut să înțeleg că Garibaldo era un medic din școala egipteană. Cunoscusem un breslaș de-al lui la Concordia. Poposise în casa mea vreme de o lună, așteptând ca venețienii în solda cărora se afla să vină să-l ia. Și-n răstimpul ăsta vindecase mulți bolnavi. Ei spun „este o boală pe care am s-o tratez“ atunci când prognoza este favorabilă, „este o boală cu care am să lupt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și mai bogat al regatului, întrecând Pavia și Milano. Rotari era atât de mândru de acest lucru, încât s-a lăsat convins să treacă cu vederea chiar și căsătoriile mixte între longobarzi și romani, să acorde libertatea, așa cum învățasem de la venețianul Anafesto, oricărui sclav care s-ar fi remarcat printr-un meșteșug sau să fie răscumpărat. Firește, toate aceste reforme au stârnit la Pavia proteste, în special în rândul tradiționaliștilor. Dar tot la Pavia exista o problemă mult mai serioasă decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
murit cu o săptămână Înainte ca D’Alema să fi depus jurământul. Era sănătos, sănătos tun. Întotdeauna a fost norocos, tatăl meu. Și din nou se lăsă tăcerea. Sasha spuse că Începuse să scrie despre problemele sociale pentru un jurnal venețian, dar dăduse concurs pentru ocuparea postului În Învățământ ca să facă pe placul părinților, care nu credeau că va fi În stare să trăiască din arheologie sau din jurnalism. Fusese numit profesor fără catedră, astfel Încât acum nu era nici profesor, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
posturilor pentru mașini desenau străzi fosforescente În obscuritate. Emma nu mai fusese niciodată aici. Credea că doar turiștii și provincialii foloseau parcările subterane. Romanii preferau să riște o amendă, numai ca să fie mai aproape de străzile marilor magazine. Dar Sasha era venețian, sau cine știe de unde. Și romanii se schimbaseră. Erau mașini peste tot. Mașini care intrau, care ieșeau, care făceau manevre, mașini oprite de zile Întregi. Iar ei Îi plăcu parcarea aceea subterană. O făcu să se gândească la metropolele În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Talpa Iadului ori, mai scurt, Talpă, pentru că slugărea de mic în casele Drăculeștilor. În scurtă vreme, deveniseră nedespărțiți. Pentru băiatul bubos și cam fanfaron începuse o eră nouă. Învățase repede că niște pantaloni, chiar la mâna a doua, din pânză venețiană îl făceau să pară un bărbat fatal. Noul său prieten îi arătase viața de noapte din tavernele și hanurile din marginea cetății și îl dusese în mahalaua Frumoasa, unde cunoscuse niște fete ca niște prințese. Se simțea inferior tuturor celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
oamenii născuți sub această zodie ies învingători, că este statornică și iubitoare, că va trăi mult și așa mai departe. Apoi a scos un pachet de plăcuțe dreptunghiulare, învelit într-o cârpă verde. Erau cărți de tarot desenate pe hârtie venețiană, lipită pe scândurele subțiri și învechite. În încăpere, flacăra opaițului împodobit cu șerpi încolăciți arunca o lumină argintie peste figurile colorate ale cărților. Apoi Xenopol s-a speriat. - O, nu, domnița mea, a început el, e ceva ce nu știu cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
probleme, o să ai și tu o bucată de pâine. - Iar dacă nu? întrebase Zogru, privind inelul de pe degetul mic al lui Mihnea, care semăna cu o bilă neagă, pe care era gravată și aurită litera M. - Te vând la niște venețieni, care o să te țină numai cu apă sărată. Apoi îl lăsaseră acolo, în bezna pivniței, fără să-i mai pună sacul pe cap. Trăgea în nări mirosul de pământ umed, mucegăit și împuțit de șobolani, fără să-și poată mișca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
arhitectură!) și de unde începe orice vizitare a capitalei, ghidușa noastră a vorbit numai despre cele 1000 de butoaie cu apă pe zi, care vine și acum din Archanes, de la muntele Juktas, printr-un apeduct lung de 15 km construit de venețieni prin anul 1628, asigurând apa necesară orașului și ne-a încântat cu modul în care ne putem răcori, am găsit fântâna secată, iar bazinul de piatră încins de soare. La câțiva metri distanță ne-am așezat la un bar să
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Încruntă ușor, căutătura ochilor verzi marcînd un soi de Întrebare, ca și cum imaginea pe care i-o trimitea Înapoi oglinda Îi era necunoscută. Aproape străină. Albul rochiei Îi sublinia tenul sidefiu și Îi punea În valoare pletele bogate, de un blond venețian, de obicei Împletite, care i se rostogoleau pe umeri și coborau pînă la talie. Un păr de zînă, spunea Christian, logodnicul ei. O sirenă cu ochi verzi, care puteau să le sucească mințile tuturor marinarilor din lume. Bărbații pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
departe de zona accidentului. Pilotul duse aparatul cît mai aproape și se puse În poziție de staționare. Polițistul se făcu livid la față dîndu-și seama că ceea ce el luase drept alge erau În realitate niște plete lungi de un blond venețian care se ondulau În ritmul valurilor declanșate de suflul palelor elicopterului. Marie. Zăcea pe burtă, cu brațele agățate de o biată bucată de lemn. Nici un semn de viață. Cu respirația gîtuită, se uită la scafandrul care, ținîndu-și brațele Încrucișate pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
l alesese Ravelstein reprezenta una din operele lui preferate: Italianca În Alger de Rossini. Instrumentiștii și artiștii apăreau În cadre plate, subțiri, Înalte, largi, insuportabil de reale - artă reînarmată de tehnologie, cum spunea Ravelstein. Fețele cântăreților erau colorate ca sticla venețiană, iar camerele te introduceau până În ochii lor frumoși negri sau chiar până la dinții lor. Ravelstein, Înfășurat În haina lui de casă din păr de cămilă, stătea Întins pe șezlong, admirând și explicând noul echipament - și râzând de ignoranța profanilor. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
acel calm, trupul flasc tresălta pe suprafața apei, Învăluit În Întuneric, nevăzut. Timpul se scurse Într-o liniște ce fu apoi risipită de doi bărbați care trecură prin apropiere, cântând monoton pe voci slabe dominate de sâsâitul slab al dialectului venețian. Unul Împingea un cărucior scund Încărcat cu ziarele pe care le ducea la chioșcul său pentru a-și Începe ziua de lucru; celălalt se afla În drum spre serviciu la spitalul ce ocupa o Întreagă latură a vastului campo deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
cafea În ceașcă. Apucând-o gingaș cu ambele palme, se duse Înapoi la fereastra deschisă și, așa cum făcea În fiecare dimineață de zeci de ani, se uită la uriașa statuie ecvestră a lui Colleoni, cândva cel mai temut conducător militar venețian, acum cel mai apropiat vecin al său. Pentru Bianca Pianaro, acesta era cel mai liniștit moment al zilei, iar Colleoni, turnat cu secole În urmă În eterna tăcere a bronzului, era tovarășul perfect pentru acel prețios și tainic sfert de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
clădiri la vederea girofarului lor albastru pâlpâitor. În cele din urmă, Întoarseră pe Rio dei Mendicanti, canalul ce curgea pe lângă spital și se vărsa În lagună, față În față cu cimitirul. Apropierea cimitirului de spital era probabil Întâmplătoare; pentru majoritatea venețienilor Însă, mai cu seamă pentru cei care supraviețuiseră tratamentului În acel spital, locul ales ca cimitir era o remarcă tăcută la adresa competenței personalului spitalicesc. La jumătatea canalului, adunat ciorchine pe dreapta, Brunetti văzu un grup mic de oameni strânși aproape de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Arianna spuse: — Păcat de americanul ăla. — Nu suntem sigur că e american, nu Încă. — Păi, dacă e, cineva o să-nceapă să strige „terorism“, iar asta n-o să ajute nimănui. Chiar dacă era iugoslavă prin naștere, modul de gândire Îi era complet venețian: afacerea În primul rând și mai presus de orice. — Sunt multe droguri În cartierul ăla, adăugă ea, de parcă, vorbind despre asta, ar fi făcut ca drogurile să fie cauza. El Își aminti că femeia avea și un hotel, așa Încât simplul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
vârstă pe care-i cunoștea vorbeau despre felul cum, În sărăcia tinereții lor, fuseseră nevoiți să folosească apele sărate din canale și din lagună la bucătărie, asta-n zilele când sarea era o marfă scumpă și impozitată din greu, iar venețienii erau oameni sărmani și turismul era Încă o necunoscută. Luciani vorbea la telefon când intră Brunetti În birou și-i făcu semn cu mâna să vină la masa lui de lucru. — Da, unchiule, știu asta, zise el. Dar cum rămâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]