1,900 matches
-
lăsa să-l hrănească și să-l schimbe, iar când era rândul lui, Roxanne Îi vedea privirea plină de mirare și adorație. Îi adresase și ei aceeași privire când Îl Întâlnise prima dată pe vremea când era studentul ei. O venerase. În mod inconștient, ea se așteptase să dureze toată viața. Treptat și-a dat seama că nu știuse niciodată să se pună pe planul doi și să delege altcuiva din responsabilități. Toata viața, Încă de când era bebeluș, toată lumea o servise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
jos ca să pășească el. Mi se pare că întrec măsura. Domnul Nakazawa Shinichi a scris ceva de genul: «Nu e bine ca adepții să fie absorbiți în grupul religios.» Și eu gândesc exact la fel. Mi se pare înfiorător. Dacă venerezi prea mult o personă, libertatea dispare. În plus, Shōkō Asahara a fost căsătorit și a făcut mulți copii, asta fiind o abatere de la preceptele originale ale budismului. Păcălea lumea spunând că era Ultimul Eliberat și că astea nu se adăugau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Deși la început exista o cale de acces, acum devenise o sală de coșmar, fără nici o scăpare. Majoritatea celor din boxa acuzaților își pierduseră încrederea în acela care fusese gurul Asahara Shōkō. În cele din urmă, liderul pe care îl veneraseră s-a dovedit a fi un profet fals și au înțeles că au fost manipulați de dorințele lui diabolice. Faptul că ordinele pe care le-au urmat au dus la comiterea unor crime oribile împotriva umanității i-a făcut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
înălța peste dealul din răsărit, ridicând alte diamante sclipitoare, în mijlocul cărora, ca un motiv stilizat de broderie, strălucea constelația Andromedei. Când am ajuns acasă, glasul Adelei mă chemă cu o duioasă ironie: - Cher maître, mâine mergem iar să admirăm pe Venera din Oșlobeni?... În ogradă, asistată de o servitoare, făcea dulceață de zmeură pentru doamna M... A trebuit să stau cu doamnele în cerdac. Adela privea cu zâmbete complicate cursa în care căzusem. În sfârșit, mă chemă la ea, "să-i
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
mă încântă. O altă fată în locul ei, dacă ar fi dorit o seară de pauză de logodnic, l-ar fi copleșit la telefon cu tot felul de false regrete. Muriel n-a scos decât un «Ah!», când am anunțat-o. Venerez simplitatea ei, teribila ei onestitate. Cât de mult mă bizui pe ele!“ „Orele 3.30 a.m. Sunt în cancelaria companiei. N-am putut dormi. Mi-am pus mantaua peste pijama și am venit aici. Al Aspesi e de gardă. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
creator. Mă refer aici, exclusiv, la pictori și la poeți, la totalul Dichter. Unul dintre aceste zvonuri - și, după părerea mea, cel mai rizibil din toate - este acela că artistul niciodată, nici chiar în sumbrul ev pre-psihanalist, nu și-a venerat criticii profesioniști, ba chiar, de regulă, i-a detestat, în bolnăvicioasa lui concepție asupra societății, laolaltă cu editorii ei echt, cu neguțătorii de artă și cu toți ceilalți, un clan de prosperi manevranți ai artelor, poate demni de invidiat, despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
pașnic În mănăstire, descinzând din când În când și prin satele din jur; din toată ceata de călugări se distingea starețul Pafnutie, care ducea o viață de sfânt, având o mare autoritate printre confrații săi, ce-l iubeau și-l venerau ca pe un nou Zosima. Zosima ajunse la o vârstă aproape venerabilă, când Într-o bună zi Începu să se lățească În sutană și să prindă rotunjimi nebănuite. Și nu mult timp de la aceste semne, starețul dădu naștere la niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ei, Yolande, făcea majoritatea documentărilor. Am râs amândouă. — Adevărul e că, a continuat Sheba, mama în general îi deplânge pe toți cei care nu s-au căsătorit cu Ronald Taylor. Când trăia tata, se agăța de ideea că Richard îl venera ca pe un erou. Făcea mare caz că îl ținea pe Richard la distanță de parcă, dacă ar fi lăsat o clipă garda jos, el ar fi început brusc să saliveze pe lângă tata și să-i ceară autograful și tot așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
pe Irene turnându-și iar vin, dar femeia nu s-a sinchisit și n-a făcut decât să se uite urât la el. Nu putea să-i nege credința, dar prefera devotamentul lui Jack, terrierul, care era în stare să venereze pe oricine-i arunca un băț și nu se dovedea așa de mofturos. Ahmad s-a întors cu fața spre est și și-a ridicat palmele în dreptul urechilor. Allahu Akbar, a spus el. M-am gândit să-mi încep cartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Irene se întorcea întotdeauna acasă. Mobila își recăpăta dimensiunile potrivite, decorațiunile frivole redeveneau opere de artă prețuite. Naji a recunoscut că nu voia să fie izbăvit, ci voia să continue să comită cel mai groaznic păcat din lumea islamică: să venereze pe altcineva decât pe Allah. În tot timpul ăsta, jihadul lui fusese purtat în numele lui Irene. Acum, în pădure, Naji a rărit pasul, iar Irene s-a împiedicat în spinarea lui. „Am văzut flăcările Iadului”, a spus Mohamed în hadith
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
dar știa sigur că, asemenea multor altor oameni, el venise în Idaho tremurând, iar peste ani devenise tăcut și liniștit. Oamenii ca Drew, oamenii care voiau să curețe râurile și să-i întâmpine cu brațele deschise pe homosexuali, oamenii care venerau pești și guvernatori din Vermont, oamenii care credeau c-aveau să salveze statul ăsta, în realitate nu făceau decât să-l distrugă. La naiba ! De ce nu se muta Drew în Massachusetts, acolo unde ar fi fost bine primit, acolo unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Mulțimea își rătăcise glasul În jocul de lumini și umbre Ale coloanei a șaptea, Ridicată din cenușa vechiului Turn al dorințelor încătușate Ce îmblânzea noaptea răstignind Șoaptele celor mirați în Necunoscutul clipei de tăcere. Este singurul oraș care, încă Mai venerează stelele stropind Cu lacrimi urmele pașilor Copiilor născuți în rugăciune Sub neobosita veghe a bătrânilor Uitați și înfrigurați în amintiri, În trecut, în glasul putregăit de Tăcere, amorțit de cuvinte nerostite. Acesta este orașul în care am fost Călător, soț
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
ce, eu una m-am cam săturat. Știam aproape sigur încotro urma s-o ia Dianne. Era povestea veche, dintotdeauna. Avea să meargă într-o tabără de meditație pentru femei, unde umblă toate în pielea goală, mânjite cu vopsea albastră, venerând zeița-mamă, mândre că balcoanele le atârnă până la buric. Când nu dansau în vreo poiană pe lună plină, aveau să se distreze pe seama bărbaților așa că, la întoarcerea în Boston, n-avea să-și mai vopsească firele cărunte sau să gătească cina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
vostru, frații mei! Plimbați-vă agale ochii jur-împrejurul acestei săli, căreia părinții și străbunii noștri i-au cizelat cu migală fiecare bucată de zid ca pe un giuvaer delicat și de mare preț! Păstrați pe veci în amintire acest loc venerat unde nici unul dintre voi nu va mai pune vreodată piciorul, decât poate ca rob!“ Medicul plângea și mulți bărbați își ascunseră obrazul. «Vreme de opt veacuri, continuă el cu voce spartă și gâfâind, am luminat acest pământ cu știința noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
a lipit de el și m-a strâns la piept ca un adevărat părinte. Jur pe Dumnezeu, l-am iubit din clipa aceea, în ciuda ceremoniei pe care tocmai mi-o impusese. Faptul că un om atât de puternic, atât de venerat de creștinătate în Europa și pretutindeni, se putea lăsa covârșit astfel de emoție la vederea unei minuscule lucrări în arabă ieșite din atelierele vreunui tipograf evreu, iată ceva ce mi se părea demn de califii de dinainte de perioada decadenței, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
îl cunosc pe Antonius Primus - prin ochii verzi ai lui Valens trecu un fulger de ură. E un om dintr-o bucată. Mândru că e cetățean roman, el, care prin naștere era un biet gal! Știu că soldații lui îl venerează; e de-ajuns să le spună un cuvânt, și îl urmează oriunde. E orgolios, impulsiv, hotărât. Un aliat formidabil, un adversar primejdios. — E incoruptibil? Cu bani obții orice. L-am putea plăti ca să-l convingem să fie de partea noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
dintre Caesar și Pompeius - Valerius clătină din cap. Frații se omorau între ei. — Trebuie oare să-ți aduc aminte că avem datoria de a-i fi credincioși împăratului de la Roma, care respectă vechile tradiții? Cultul zeului Mithra, pe care îl venerăm, ne învață să dăm un sens profund vieții noastre... Trebuie să acționăm potrivit legii și în numele Binelui comun. Numai așa vom dobândi viața veșnică. Glasul lui Antonius era plin de pasiune când vorbea despre religia al cărei adept era, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
fiindcă acum, când știa cum să dobândească puterea, Viața era aceea care trebuia să învingă. Cuvintele prezicătoarei continuau să-i răsune în urechi, mai puternice decât gândul că o ucisese pe marea vrăjitoare a acelui ținut, pe care toți o venerau și o ascultau. Și care, pe deasupra, era sora lui Julius Civilis, regele batavilor. Dintr-odată, oroarea crimei sale îl îngrozi. Înfipse repede pumnalul în zăpadă, să-l curețe de sânge. Dacă batavii se răsculau tocmai acum, când avea nevoie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Julius Civilis, regele batavilor. Dintr-odată, oroarea crimei sale îl îngrozi. Înfipse repede pumnalul în zăpadă, să-l curețe de sânge. Dacă batavii se răsculau tocmai acum, când avea nevoie de o alianță cu ei? Dacă soldații lui, care o venerau pe Velunda, aveau să-l părăsească? O porni din nou pe cărare. Nu trebuia doar să scape nepedepsit, trebuia să pară că nu are nici o legătură cu moartea ei. Împăratul își putea permite totul, avea putere de viață și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
că o iubea de multă vreme - Vitellius încerca să-și scoată dintre dinți un os de pește. Nu-i ucizi pe cei pe care îi iubești. — Zău? rânji Vitellius. Și cum rămâne cu gelozia? — Îți spun doar că soldații o venerează pe preoteasă la fel de mult ca și batavii. După cum știi, în rândul batavilor femeile se bucură de un mare respect, mai ales preotesele. Faima Velundei era mare, dar mare e și faima medicului. Mulți soldați au fost vindecați de el și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
acoperiți de noroi. Uciderea unei preotese era însă o crimă teribilă - atât de teribilă, încât în triburile germanice, inclusiv în cel al batavilor, nu se cunoștea pedeapsa pentru ea. În popoarele germanice și celte, precum și în toate popoarele barbare care venerau femeile ca ființe aflate în contact cu divinitatea, nimeni nu ucisese vreodată o preoteasă. Preotesele erau omorâte de străini, iar în acele ținuturi străin însemna roman. În noaptea aceea cu lună plină, Velunda fusese așezată pe un catafalc din ramuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vezi, e tot timpul pe urmele lui, ca un ogar, cum sugerează și numele ei. El nu are timp pentru ea, deși fata se gudură tot timpul pe lângă el. îl vede, probabil, ca pe un fel de șaman și îl venerează, sărmana copilă neștiutoare! Se va plictisi ea de asta. Prezența Prepelicarului aici a declanșat ceva interesant. Grimus a devenit obsedat de ideea găsirii dublului său. — Logic ar fi, spunea el, ca într-un univers infinit să existe un duplicat perfect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de speranță, zise el. Prepelicarul, cea care îl servea pe Grimus de o veșnicie, o veșnicie în care fusese ignorată. Vultur-în-Zbor a presupus că îndurase totul fiindcă așa măcar se putea simți unică, singurul tovarăș al omului pe care-l venera. Cel puțin așa însemna și ea ceva. Iar atunci nu era de mirare că îi purta pică fratelui ei pentru că ajunsese până aici. Ea n-ar fi vrut să-l împartă pe Grimus cu nimeni. Grimus, la rândul lui, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Omul a venerat de-a lungul evoluției sale orice element sau fenomen necunoscut întâlnit pe care nu-l putea explica. Existența sa fragilă supusă capriciilor naturii pe care nu reușește nici azi să o supună sau să o înțeleagă, l-a determinat să
Religia creştină şi spiritualitatea ortodoxă în spaţiul mioritic. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Maria Asaftei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_947]
-
obțină protecție și să se ferească de pedeapsa cruntă. Voltaire spunea: „Si Dieu n’existait pas foudrait l’inventer”, iar oamenii chiar așa au procedat. Și-au construit din piatră, aur sau alte materiale „chipuri cioplite” pe care să le venereze. Diferența fundamentală între religiile păgâne și religia creștină este că indiferent dacă erau mono sau politeiste întregul mecanism funcționa pe principiul fricii. Sacrificiile umane, ofrandele depuse la temple se întreceau în măreție și culminau cu jertfa umană, cea mai satisfăcătoare
Religia creştină şi spiritualitatea ortodoxă în spaţiul mioritic. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Maria Asaftei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_947]