734 matches
-
și, folosit ca titlu al unei lucrări cu intenție didactică poetică și mitografică, are mai multe interpretări posibile. În islandeza veche, "edda" înseamnă "bunică", "străbună", titlul trimițând astfel la o cunoaștere profundă a unor lucruri din vechime, respectiv a artei versificației vechilor scalzi din Islanda și Norvegia sau a mitologiei precreștine a popoarelor germanice. O altă interpretare posibilă derivă "Edda" de la "óðr", care în islandeza veche însemna "arta poeziei, poezie". Titlul operei lui Snorri ar putea fi deci tradus prin "Cartea
Edda () [Corola-website/Science/311814_a_313143]
-
În fine, o altă interpretare a acestui nume îl derivă din latinescul "ēdō", care se poate traduce prin "eu spun, declar, relatez". Cartea are patru părți: "Fórmali" (Prolog), "Gylfaginning" (Amăgirea lui Gylfi), "Skáldskaparmál" (Limba poeziei) și "Háttatal" (Felurile versurilor sau Versificația). Un manuscris de doar 45 de pagini, redactat în jurul anului 1270, conținând cântece mitologice și eroice scrise în islandeza veche ajunge în 1643 în posesia episcopului islandez Brynjólfur Sveinsson, care îl dăruiește în 1662 regelui danez Frederik al III-lea
Edda () [Corola-website/Science/311814_a_313143]
-
prins în sugestii înprumutate din domeniul muzicii. Există o sensibilitate în care dominanta este o molcomă melancolie, tipic moldovenească, colorată și individualizată de o doză discretă de intelectualitate. Sunt excluse orice depășește măsura, exhibarea, disonanța, insolitul. Se constată fidelitatea față de versificația clasică, grija pentru expresie și recursul intermitent la virtuțile cugetării. Narly poate fi revendicat de curentele tradiționaliste. În proza lui, impresionalismul poetic pare mai modern.
Constantin Narly () [Corola-website/Science/310888_a_312217]
-
Versurile românești din această culegere, deși sunt numai 80 la număr, prezintă un interes major pentru literatura română: pe de o parte, sunt o primă traducere din opera lui Ovidiu și, pe de altă parte, una prin primele încercări de versificație românească în Transilvania. În 1681, Valentin Frank este numit întâi notar, apoi consilier princiar și apoi din 1684 jude regal la Sibiu și comes al sașilor. În această calitate a negociat din partea sașilor păstrarea privilegilor de autonomie în Diploma leopoldină
Valentin Frank von Franckenstein () [Corola-website/Science/310406_a_311735]
-
judece singuri. Versurile mele vesele nu trec niciodată dincolo de buna-cuviință datorată și celor mai de jos oameni.”" Epigramele sale se caracterizează prin realismul satiric, pictura moravurilor, prin observarea dinspre exterior, a atitudinilor, gesturilor, obiceiurilor, prin pitoresc, finețea poantelor, ironia amară, versificația suplă. Subiectele epigramelor sale sunt extrase cu naturalețe exclusiv din viața cotidiană contemporană: Roma are o oglindă așezată în față, în care se amestecă amețitor și trepidant lecturi publice, necesara "salutatio" (ceremonia matinală, de fiecare zi, prin care clientul își
Marțial () [Corola-website/Science/314939_a_316268]
-
oarecum târziu, în 1938, cu "Pagini de critică literară. Marginalia. Eseuri", urmat de "Recitind pe clasicii noștri. Ion Creangă "(1939), "Clasicii noștri" (1943), "Literatura română contemporană. Antologie" (1943), "Istoria literaturii romane "(în colaborare cu Tudor Vianu și Șerban Cioculescu) (1944), "Versificația modernă" (1966), "Calistrat Hogaș" (1968), "Pagini de critică literară", 2 vol. (1968), care vor continua postum până la vol. V inclusiv (1977). Tot postum vor apărea micromonografia "Ion Creangă" (1971), volumul de versuri "Ritm imanent" (1971), "Studii de literatură universală" (1973
Vladimir Streinu () [Corola-website/Science/297567_a_298896]
-
poeme în proză, care au fost adunate postum în volumul "Petits poémes en prose" (Mici poeme în proză). Prin faptul că a denumit aceste compoziții în vers alb poeme, Baudelaire a fost primul poet care a spart forma tradițională a versificației. În 1862, Baudelaire a început să aibă coșmaruri și temeri, iar sănătatea i s-a șubrezit brusc. A plecat la Bruxelles să țină o serie de conferințe, dar a avut câteva atacuri cerebrale care s-au finalizat printr-o paralizie
Charles Baudelaire () [Corola-website/Science/297643_a_298972]
-
XIV-lea, „ultimul poet al evului mediu și primul poet al noilor timpuri”. John Dryden, scriitor englez din secolul al XVII-lea, l-a numit pe Chaucer „părintele poeziei engleze”. Chaucer a fost întemeietorul noii limbi literare și creatorul unei versificații care a constituit baza dezvoltării ulterioare a poeziei engleze. Chaucer s-a născut în jurul anului 1343 la Londra. Tatăl său era negustor de vinuri și se trăgea, poate, dintr-o familie de francezi stabiliți în Anglia după cucerirea normandă. La
Geoffrey Chaucer () [Corola-website/Science/298321_a_299650]
-
înmormântați și alți scriitori. În jurul mormântului lui Chaucer s-a format panteonul literaturii engleze - "colțul poeților" din Westminster Abbey. În prima perioadă a creației sale (1360-1372), Chaucer pune bazele formale ale noii literaturi engleze, elaborând limba literară și formele de versificație. În acel timp viața de curte se găsea sub puternica influență a Franței, influență care se remarcă și în creația timpurie a lui Chaucer, în special prin scrierile lui Guillaume de Machaut și Jean Froissart și, mai ales, prin epopea
Geoffrey Chaucer () [Corola-website/Science/298321_a_299650]
-
estetică utilizată în fabulă este comicul, care se întâlnește într-o diversitate de forme - umor, satiră, ironie - având ca scop provocarea bunei dispoziții și a hazului, dar și o atitudine critică față de cei doi ipocriți, lacomi, proști, infatuați etc. În ceea ce privește versificația, fabula nu respectă regulile stricte ale poeziei clasice, luându-și o mare libertate referitor la ritm, rimă, măsură, strofe, narațiunea fiind, de cele mai multe ori, continuă. Ca specie literară, fabula s-a dezvoltat în Orient încă din secolul al VII-lea
Fabulă () [Corola-website/Science/297137_a_298466]
-
acțiune eroică sau fapte neobișnuite din trecut și în care intervin uneori elemente fabuloase. Balada cultă pornește de la modelul celei populare, dar se deosebește de aceasta prin dinamica desfășurării acțiunii, ceea ce duce la o mai mare concentrare, și printr-o versificație mai îngrijită. Balada cultă modernă renunța în mare măsură la epic, din care păstrează o schemă generală, preferând simbolurile lirice, metafora, alegoria. Balada a intrat în atenția „gândiriștilor“, îndeosebi a lui Nichifor Crainic și a lui Radu Gyr, încă dintre
Baladă () [Corola-website/Science/297136_a_298465]
-
descoperită sugerează o activitate literară în limba locală din perioada medievală. Malta a urmat tradiția literară romantică, culminând cu lucrările lui , poetul național al Maltei. Ulterior, scriitori ca și Karmenu Vassallo au încercat să se îndepărteze de rigiditatea temelor și versificației formale. Abia spre sfârșitul anilor 1960, literatura malteză a trecut prin cea mai radicală transformare între poeți, prozatori și dramaturgi. Numele unor poeți importanți remarcați în ultimul sfert al secolului al XX-lea sunt , Victor Fenech, , , , Daniel Massa, Maria Ganado
Malta () [Corola-website/Science/297134_a_298463]
-
oarecum sterilă de a rezuma în versuri "Critică rațiunii pure"". În "Le Zénith", preocupările lui (care sunt și cele ale epocii sale) de a uni știință cu poezia în numele progresului devin și mai evidente. Virtuoz al sonetului, al formelor de versificație dificile, poetul practică tot mai mult o poezie persuasiva, în care "pledează" pentru idealul sau scientist. În 1881 este ales membru al Academiei franceze. Sully Prudhomme este înmormântat la cimitirul Père Lachaise din Paris. ""Domnul Sully Prudhomme este un filosof
Sully Prudhomme () [Corola-website/Science/298057_a_299386]
-
a fost publicat alături de poezie a avut loc la 29 ianuarie 1845 în "Evening Mirror". Nathaniel Parker Willis, editor la "Evening Mirror", a descris poemul în introducere ca fiind „neîntrecut în poezia engleză datorită conceperii delicate, ingenuității de maestru în versificație, precum și consistenței, menținute de elevarea imaginativă... Va rămâne în mintea tuturor celor care îl vor citi”. În urma acestei publicări, poemul a apărut în mai multe ziare de-a lungul Statelor Unite, inclusiv "New York Tribune" (4 februarie 1845), "Broadway Journal" (nr. 1
Corbul () [Corola-website/Science/298053_a_299382]
-
voce distinctă în poezia românească. Ironizând contrafacerea, poncifele poetice, moda "modernistă", el cultivă cu fantezie tradiții mai vechi ale lirismului românesc, situându-se în prelungirea unor filoane din George Coșbuc, Duiliu Zamfirescu, Dimitrie Anghel stăpân pe o tehnică rafinată a versificației. Casa Memorială „George Topîrceanu” din Iași a aparținut scriitorului Demostene Botez, prieten cu George Topîrceanu. A fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea. După ce în 1919 a fost sediul redacției revistei "Însemnări literare" tipărită
George Topîrceanu () [Corola-website/Science/297552_a_298881]
-
Referirea este făcută la revista de informare pedagogică și literară "Școala practică", redactată de pedagogul Vasile Petri, în care, „student” în clasa a VII-a liceală, G. Coșbuc trimite spre publicare în primăvara anului 1883 o traducere. Primele încercări de versificație, cu solide studii umaniste de limba latină și greacă, filosofie și istorie filosofică, istoria literaturilor, poetică și prozodie, datează din perioada cursurilor "Gimnaziului Fundațional din Năsăud". Evenimentul principal se produce în toamna anului 1880, când gimnazistul este primit ca membru
George Coșbuc () [Corola-website/Science/297547_a_298876]
-
St. Dunstan’s-in-the-West, în 1624. Ultima sa predică a ținut-o în prima vineri a postului Paștilor în prezența regelui Carol I. Moare pe data de 31 martie 1631. Lirica sa este caracterizată prin: ironie, subtilitate, originalitatea imaginilor, asociații neașteptate, versificație complexă. Temele principale ale liricii sale sunt: dragostea, trecutul, moartea, religia.
John Donne () [Corola-website/Science/317766_a_319095]
-
A început cu poeme precum “Vladimir Ilici”, “Armata lui Octombrie Roșu” sau “Balada comunistului fără nume” și mai multe ode închinate și lui Lenin și lui Stalin, comunismului în general. În versurile lui Nicolae Tăutu se putea observa lesne măiestria versificației, indiferent că tematica abordată era subjugată comandamentelor politice, sociale și ideologice ale vremii: ”Din lemn își durau docare, / Duce-i-ar la-nmormântare! / Fagule, tu nu uita / Că i-ai tras și-n țepi cândva”. La pagina 12 a revistei
Nicolae Tăutu () [Corola-website/Science/315914_a_317243]
-
deosebită a expresiei sale (poetului îi place să contemple noaptea, pădurile umbroase, etc.) care îi conferă caracteristici ce îl apropie, atât pe plan vital cât și social, mai degrabă de romantism deși este, în realitate, format în spiritul neoclasicismului. Arta versificației sale a avut mulți admiratori iar, în acest sens, merită să fie mentionate, în mod particular, sonetele pe care le-a compus. Cu toate acestea, ceea ce îl distinge pe poet este latura psihologică care se manifestă pentru prima dată în
Manuel Maria Barbosa du Bocage () [Corola-website/Science/316609_a_317938]
-
Ovidiu Bârlea continuă printr-un studiu de sinteză "Folclorul românesc" (Buc., EM, I, 1981, 496 p., II, 1983) preocupările pentru „rolul funcțional al fiecărei specii folclorice“, cronologizarea folclorului, relația folclorului românesc cu mitologia greacă și cu cea latină, sistemul de versificație al poeziei populare românești, zonarea folclorului român. Ovidiu Bârlea colaborează la: „Analele Universității din Timișoara”, „Anuarul de folclor”, „Anuarul muzeului etnografic al Transilvaniei”, „Ateneu”, „Flacăra”, „Limbă și literatură”, „Orizont”, „Revista de folclor”, „Revista de etnografie și folclor”, „Revista Fundațiilor regale
Ovidiu Bârlea () [Corola-website/Science/316196_a_317525]
-
cu profesorul sau de franceză, Alphonse Bonnafe, alias ”Boxeorul”. Adolescentul a fost încurajat să-și prezinte unele dintre rimele sale. Departe de a-l descuraja, profesorul l-a sfătuit să ai aibă mai multă rigurozitate și interes în tehnică de versificație și abordare a rimei. În poezie și cântarea populară adaugă pasiunea să pentru noile ritmuri din America ascultate la TSF: și anume jazz-ul. În Franța, Charles Trent combină tot ceea ce iubește. Va fi un model. Interesul său crescând în
Georges Brassens () [Corola-website/Science/321482_a_322811]
-
Paris ocupat de Wehrmacht. Toată munca fiind acum sub avantajul ocupantului, nu s-a mai pus problema să caute de lucru. Georges își petrece zilele la bibliotecă județeană din cartier. Conștient de lacunele sale în materie de poezie, a învățat versificație citind Villon, Baudelaire, Verlaine, Hugo și alți autori. A acumulat o mare cantitate de cultură literară ce-l conduce să scrie primele sale cărți de poezii: "Leș Couleurs vagues, Des coups d'épée dans l'eau", anunțând stilul melodiilor ce
Georges Brassens () [Corola-website/Science/321482_a_322811]
-
-i-le ciobanului Nițu, îi spune că dacă ele s-or vesteji, îi vor veni pețitori. Acesta, din dorința de a nu o pierde, îi răspunde: În aceste balade, culese de E. Hodoș, se foloseste repetiția, hiperbola, pronumele relativ-interogativ. În ceea ce privește versificația, este caracteristică rima populară în care abundă perioadele monorime. Seria de "Poezii poporale din Bănat" se încheie cu volumul III, "Descântece". Acest volum cuprinde descântece de tot felul, însoțite de explicații ale ceremonialului cu care se rosteau. Dacă o fată
Enea Hodoș () [Corola-website/Science/322322_a_323651]
-
în anul 2005. În luna februarie a anului 2007, Subterranean Press a publicat o nuveletă a cărei acțiune se petrece în universul "Războiul bătrânilor", "The Sagan Diary". Scalzi a declarat că inițial scrisese cartea sub forma unui poem cu cu versificație liberă, pe care a transcris-o ulterior în proză. O versiune audio a nuveletei "The Sagan Diary" a fost disponibilă pe site-ul lui Scalzi în luna februarie a anului 2007, în lectura colegilor autori de science fiction Elizabeth Bear
John Scalzi () [Corola-website/Science/323182_a_324511]
-
nu este niciodată citat), emite uneori și observații interesante, cum ar fi cea despre importanța decorului în romantism, parnasianism, simbolism. Când iese din chingile metodei pentru a analiza o operă (Gr. Alexandrescu, Al. Vlahuță etc.), comentatorul nu trece dincolo de examenul versificației. Prețuiește, în literatura română, numai scriitorii pe care cercul „Literatorului" și-i recunoștea ca înaintași: I. Heliade-Rădulescu, Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, în timp ce M. Eminescu și I. Slavici sunt ironizați, fără inteligență. Eminescu, care a crezut că sub pseudonimul Rienzi se
Bonifaciu Florescu () [Corola-website/Science/328167_a_329496]