2,153 matches
-
iată, sfârșit, într-adevăr. O ceață fumurie și roz, trecutul jur-împrejur , captivul se pierdu, se pierdu. Reveni, se spulberă iarăși și iarăși reveni, băiat bucălat și peltic. Un înger bucălat, cu zulufi, aterizat la picioarele băncii. Pantalonași de doc albastru, vestă tirolez. Ochi imenși și reci, degete scurte și roz. Copacii unduiau, clipocea lacul, lacul codrilor albaștri, liliacul înflorit și privighetorile Edenului în care mișunau santinele și țiuiau antenele iscoadelor și se lățea, victorioasă, puterea subteranei. Privea fermecat plicul lucios, scrisoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
fi. Însă principalul motiv pentru care rămân destul de zveltă este că în fiecare zi trebuie să fac instructajul în caz de pericol cu cel puțin cincizeci de pasageri, care se uită la burta mea în timp ce ridic brațele să-mi pun vesta de salvare. Când ai un public zilnic, te simți mai motivată ca oricând. Oricum, azi nu țin regim, îmi spun în timp ce tencuiesc cu unt o felie de pâine prăjită. Îmi sorb cafeaua și mă uit din nou la poza lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
o simțeam la clasa întâi și-a făcut drum până la clasa a doua datorită purtătoarei sale. Mă uit în sus. Ochii ei mă sfredelesc. Dacă privirile ar putea ucide, acum aș fi atârnată de tavanul avionului, cu bretelele uneia din vestele galbene de siguranță în jurul gâtului. Câteva secunde nu spune nimic, apoi se întoarce pe călcâie și pleacă val-vârtej. Doamne, spune pălind cealaltă fată. Crezi că te-a auzit? Nu știu, zic eu ridicând din umeri. Nu poate dovedi că despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
la orice zgâlțâitură Îmi țin respirația. Cu aerul cel mai calm din lume, iau broșura laminată cu instrucțiuni de zbor și-mi trec rapid ochii peste ele. Ieșirile de siguranță. Poziția pentru aterizare forțată. În cazul În care sunt necesare veste de salvare, vă rugăm să acordați asistență În primul rând copiilor și persoanelor În vârstă. O, Doamne... Ce rost are să citesc lucrurile astea ? La ce mi-ar fi de folos să mă uit la imaginile astea cu omuleți ca niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
unii o văd la modul extremist, zece milioane sau ștreangul. Întârziam cu bună știință intrarea într-o viață pe picioarele mele, disprețuindu-mă pentru precipitarea de om ocupat cu care dimineața, doar dimineața, îmi trăgeam pe mine jeanșii rupți, bluza, vesta model „soldat american“ - ca după maximum cinci minute, încă plin de căldura așternutului, să mă trezesc în fața foii albe cu veșnica întrebare Unde mai mergem astăzi?, întrebarea de care ajunseseră să râdă și copiii din vecini, țipând la apariția mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
pe care să le împărțim. (Am ajuns la concluzia că patru batoane, sincer, sunt prea mult.) — Poftim, zice, după care se uită mai bine la mine. Bex, ce‑i cu tine? — Nimic, spun, roșie la față. Încerc doar să împăturesc vesta asta ca să nu ocupe atâta loc. Am pus deja o geacă de blugi și una de piele, dar nu poți să pui nici o bază pe vremea din septembrie, nu? Vreau să zic, acum e cald și soare, dar mâine poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
din septembrie, nu? Vreau să zic, acum e cald și soare, dar mâine poate foarte bine să înceapă să ningă. Și ce se întâmplă dacă Luke și cu mine plecăm într‑o plimbare rustică la țară? Și, în afară de asta, am vesta asta nemaipomenită din Patagonia de secole și n‑am purtat‑o decât o dată. Încerc să o mai pliez o dată, dar îmi scapă din mâini și cade pe jos. Doamne, asta îmi amintește de excursiile cu cortul cu familia Brown, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
asta îmi amintește de excursiile cu cortul cu familia Brown, când încercam să‑mi bag sacul de dormit înapoi în învelitoarea lui. — Cât timp ziceai c‑o să fii plecată? mă întreabă Suze. — Trei zile. Renunț să mai încerc să împăturesc vesta până ajunge cât o cutie de chibrituri și aceasta își revine ca un arc la forma inițială. Puțin cam dezamăgită, mă las pe pat și iau o gură de ceai. Ce nu înțeleg e cum reușesc unii să‑și ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
dacă îmi spune că se mută la New York, atunci... o să rezolv situația. Cumva. Oricum. Nu te gândi la asta acum. Mă îndrept cu pași grăbiți spre ușă și intru. În bucătărie îl găsesc pe tata, care bea cafea, îmbrăcat cu vestă, în timp ce mama, cu o capă de plastic pe ea și părul pe bigudiuri, unge cu unt niște sandvișuri. Nu cred că e bine, o aud zicând în clipa în care intru. Nu e bine. Trebuie să ne conducă țara și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
veselă: — Tarquin! — Becky! face el, holbându‑se la mine de parcă aș fi comoara pierdută a lui Tutankamon. O, Doamne, e la fel de slăbănog și de ciudat ca întotdeauna, cu un pulover tricotat de mână, de un verde dubios, îndesat sub o vestă de tweed și un ceas uriaș cu lanț, care i se bălăngăne din buzunarul vestei. Îmi pare rău s‑o spun, dar ar cam fi cazul ca al cincisprezecelea cel mai bogat om al Marii Britanii, sau ce‑o fi, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
lui Tutankamon. O, Doamne, e la fel de slăbănog și de ciudat ca întotdeauna, cu un pulover tricotat de mână, de un verde dubios, îndesat sub o vestă de tweed și un ceas uriaș cu lanț, care i se bălăngăne din buzunarul vestei. Îmi pare rău s‑o spun, dar ar cam fi cazul ca al cincisprezecelea cel mai bogat om al Marii Britanii, sau ce‑o fi, să fie în stare să‑și ia un Timex ca lumea, nu? — Hai... intră, zic, exagerat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
neliniștit în ochii mei și eu simt un ghem de nervii în stomac. Dar acum am început, trebuie să continuu. Trebuie să‑i spun adevărul. Îmi dau părul pe spate și respir adânc. — Puloverul ăsta, zic. Nu merge deloc cu vesta asta. — A, zice Tarquin, părând complet șocat. Pe bune? Da! zic, enorm de ușurată brusc pentru că am reușit să‑mi iau piatra de pe suflet. Adevărul e că e... îngrozitor. — Să mi‑l dau jos? Da. Ia stai, dă‑ți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
asta. — A, zice Tarquin, părând complet șocat. Pe bune? Da! zic, enorm de ușurată brusc pentru că am reușit să‑mi iau piatra de pe suflet. Adevărul e că e... îngrozitor. — Să mi‑l dau jos? Da. Ia stai, dă‑ți și vesta. El își dă ascultător vesta și puloverul jos - și e incredibil, arată mult mai bine doar în cămașă simplă albastră. Aproape... normal! Apoi am o inspirație subită. — Stai așa! Fug la mine în cameră și înșfac una din sacoșele de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
complet șocat. Pe bune? Da! zic, enorm de ușurată brusc pentru că am reușit să‑mi iau piatra de pe suflet. Adevărul e că e... îngrozitor. — Să mi‑l dau jos? Da. Ia stai, dă‑ți și vesta. El își dă ascultător vesta și puloverul jos - și e incredibil, arată mult mai bine doar în cămașă simplă albastră. Aproape... normal! Apoi am o inspirație subită. — Stai așa! Fug la mine în cameră și înșfac una din sacoșele de pe scaun. În ea e un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
ca actrița principală a trupei de operă din Yenan. E pe cale să cânte un solo intitulat „Povestea fetei de pescar”. Fata se pregătește într-un cort. Își înfășoară capul cu o eșarfă de un galben strălucitor. E în costum, o vestă roșie cu o fustă-pantalon verde. Ridică o vâslă imaginară, prefăcându-se că e într-o barcă, și își începe încălzirea, pășind într-un ritm de un pas înainte, unul înapoi și unul lateral. Se balansează, legănându-și brațele dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
sau să-și vadă de treabă, lăsându-l să turuie. Toate scuzele curtenitoare se dovedeau cu totul inutile. Iancu se rotea în jurul lui și își expunea impetuos dorința de a-i croi, cât mai repede, un pantalon galben, cu o vestă roșu aprins, la care haina trebuia să fie dintr-o stofă neapărat de culoare bleu. Apoi se răzgândea. Cerea un pantalon verde, o vestă albă și haină din stofă neagră. ― Ah, uitam tocmai gulerul! Amănunt deosebit de important. Gulerul să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
își expunea impetuos dorința de a-i croi, cât mai repede, un pantalon galben, cu o vestă roșu aprins, la care haina trebuia să fie dintr-o stofă neapărat de culoare bleu. Apoi se răzgândea. Cerea un pantalon verde, o vestă albă și haină din stofă neagră. ― Ah, uitam tocmai gulerul! Amănunt deosebit de important. Gulerul să fie foarte înalt, țeapăn, orgolios și neapărat din catifea. Așa, cum să spun? În ton cu haina, desigur. Da! Cred că e bine așa. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
albă și haină din stofă neagră. ― Ah, uitam tocmai gulerul! Amănunt deosebit de important. Gulerul să fie foarte înalt, țeapăn, orgolios și neapărat din catifea. Așa, cum să spun? În ton cu haina, desigur. Da! Cred că e bine așa. Și vesta o vreau cât mai scurtă, croită pătrat, în felul acesta, ca să se vadă bine că am burta suptă. ― Înțeleg, boierule! Preferați moda europeană, ca și monsieur Dante Negro, aici de față. Și, întorcându-se în direcția indicată de croitor, Iancu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
părere. Napoleon, știți deja, este mai preocupat acum să-și împlânte vulturii pe pământ rusesc. Iar turcii... Turcii, din fericire, n-au cum să ajungă la Paris și nici nu vor ajunge vreodată. (Dante Negro băgă mâna în buzunarul de la vestă, veni mai aproape de prinț și îi întinse o scrisoare.) Vă rog să citiți. Manuc ținea în continuare mâna dreaptă pe pumnal. Luă scrisoarea cu mâna stângă, atent, însă, la ochiul neacoperit al pictorului. Abia când îl văzu îndreptându-se, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ridicat cu mult timp Înainte, dar nu contează: mama află cine și din ce sat s-a mai Întors, și se duce să se intereseze. Uneori se Întoarce plângând; alteori aproape veselă, dar din următoarea călătorie iar plângând vine: nici o veste - sau proastă, vestea. Dar nu-i nimic: prin colegele ei de Normală și prin Învățătoare necolege de Normală, mama și-a făcut o rețea - așa-i zice ea; pe tot cuprinsul Basarabiei și al Bucovinei, Învățătoarele țin-legătura: cum află unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ori te mușcă - și-atunci faci descântecul de mușcat, cu trei vergele de alun de-o vară și cu apă ne-ncepută, zici: „Ieșiță de prestiță, Șărpile di pieliță, Pielița di carne, Carnea di os, Osu din măduhă. Cine-o adus veste Șărpile să crăpe!», ungi rana de mușcătură - și gata!; ori Îți intră pe gură, când dormi - ș-atuncea-i alt descântec, nu-l știu, numai fimeile Îl, dar ele nu-l spun. Așadar, Îți dădeai seama de arsură abia a doua zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
tot cu mare viteză, așa că una din mâinile lui Jake era întinsă astfel încât s-o țină de spatele vestuței, ca să se asigure că fetița nu scăpa pe cine știe unde. Haide, dovlecel, a spus el ridicând-o pe Jessica și descheindu-I vesta cu Winnie Ursulețul. E vremea să facem băiță. A mângâiat cu afecțiune căpșorul cu pufuleț mătăsos. Fetița fusese copleșită de Moș Crăciun cu daruri, dar părul nu fusese unul dintre ele. Așezând-o cu grijă pe scăunelul rotativ de baie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
se retrage, în sfârșit, la umbră pentru cel mult jumătate de oră și uite-l cât de părăginit și ăsta cu brațele și picioarele ca niște bețe și pieptul de găină tebecistă, da-n schimb costumat ca-n filme, cu vestă și pantaloni scurți din pânză de camuflaj, verde-galbenă-ruginie. Ce soldat din trupele de comando în junglă s-o crede, ce vânător care împușcă francul de la pescarii ăștia pensionari dându-se drept paznic piscicol, angajat al patronului bălții pe care de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
te conduce, o parte din tine, cel lipit de pământ, de iarbă, de tăvălitura asta de paie... Cineva se foia lângă el. Un duh și un abur, da, săltă puțin capul și văzu mâinile și picioarele aschilambice, descărnate, ieșind din vesta și pantalonii scurți din pânză de camuflaj, animate de un tremur ușor, dar lesne de sesizat, care se simțea și-n glasul ce-i vorbea probabil de ceva vreme. — N-auzi? Ești surd? Dormi cu ochii deschiși? Ai murit sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
pună mintea cu el? Dacă nu cumva tocmai asta urmărea în avântul lui masochist... Drept pentru care, i-au făcut pe plac, măturând pe jos cu el, sărmanul maestru. După o lună s-a întors în redacție cu torsul în vestă de ghips și cu bandaj peste frunte, ca un adevărat erou, maestre, să ne trăiești. Să vezi și să nu crezi, parcă tot nu l-au bușit îndeajuns, după cum îi dă mâna să le plângă de milă. Un erou de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]