796 matches
-
apoi Ioana l-a întîlnit pe Petru și trăi nefericită". Combinația de secvențe prin CUPLAJ, INSERȚIE și ECHIVALENȚĂ produce POVESTIRI COMPLEXE. ¶O secvență elementară TRIADĂ (Bremond) e formată din trei termeni sau FUNCȚII corespunzînd celor trei stadii ale unui proces: virtualitate (situația care deschide o posibilitate), actualizarea posibilității și finalizarea. Bremond 1973 [1981]; Ducrot, Todorov 1979 [1996]; Greimas 1970 [1975], 1971, 1983b; Greimas, Courtés 1982; Prince 1982; Todorov 1981. Vezi și PROPOZIȚIE SIMPLĂ, TRANSFORMARE. secvență de sosire [transform]. Șirul care rezultă
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
trait]. Calitatea sau însușirea unui PERSONAJ care revine într-o serie de situații și evenimente. ¶Chatman 1978. Vezi și ATRIBUT, SEM. triadă [triad]. O serie de trei unități sau FUNCȚII corespunzînd celor trei stadii fundamentale în desfășurarea unui proces (1) virtualitatea (deschiderea unei situații ca posibilitate); (2) actualizarea sau non-actualizarea posibilității; (3) finalizarea sau non-finalizarea și constituind SECVENȚA narativă (minimală, atomică) elementară. Finalizare Actualizare Virtualitate Non-finalizare Non-actualizare Mai precis, o secvență elementară dată ar putea consta din "prejudiciere, intervenția eroului, victorie
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
serie de trei unități sau FUNCȚII corespunzînd celor trei stadii fundamentale în desfășurarea unui proces (1) virtualitatea (deschiderea unei situații ca posibilitate); (2) actualizarea sau non-actualizarea posibilității; (3) finalizarea sau non-finalizarea și constituind SECVENȚA narativă (minimală, atomică) elementară. Finalizare Actualizare Virtualitate Non-finalizare Non-actualizare Mai precis, o secvență elementară dată ar putea consta din "prejudiciere, intervenția eroului, victorie", iar o altă secvență ar putea consta din "prejudiciere, intervenția eroului, eșec". Într-o triadă, termenul posterior îl implică pe cel anterior, și nu
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
ar putea termina prin victorie sau înfrîngere. Triadele se pot combina pentru a duce la secvențe mai complexe și, potrivit lui Bremond, modurile cele mai caracteristice de combinare sînt ÎNLĂNȚUIREA (succesiunea, bout à bout: închiderea unei secvențe constituie deschiderea situației ca virtualitate într-o altă secvență), INSERȚIA (enclave: o secvență este inserată în alta și particularizează sau detaliază una din primele sale două funcțiuni) și ECHIVALENȚA (accolement: aceeași secvență, considerată din două puncte de vedere diferite, constă din două seturi diferite de
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
care a fost abordată femeia pariziana a permis descifrarea ei complexă ca fenomen de cultură și literatura din perspectiva estetică și interdisciplinara. Exegeza personajului și a operei, descompusa și recompusa, urmează un demers hermeneutic dublu: analitic și sintetic. Interpretarea exploatează virtualitățile sugerate de personaj, text, context și intertext. Pariziana, incitantă și ireductibila la o singură formulă critică, implică redimensionări în câmpul estetic și reinterpretări în universul românesc. Plasarea în prim-planul analizei a unui personaj central al literaturii franceze din secolul
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
-lea: - dimensiunea mitică interpretării etiologice a imaginii sale idealizate, - dimensiunea romanesca interpretării sale estetice în scrierile artistice, - dimensiunea teatrală reflectă interpretarea fenomenologica. Exegeza personajului și a operei, descompusa și recompusa, urmează un demers hermeneutic dublu: analitic și sintetic. Interpretarea exploatează virtualitățile sugerate de personaj, text, context și intertext. Analiza femeii pariziene ne-a oferit posibilitatea recitirii prozei franceze și reinterpretării personajului feminin dintr-o perspectivă nouă, descoperind aspecte inedite, sintetizatoare și integratoare ale subiectului în discuție. Identitatea complexă a personajului Parizienei
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
prin medierea altuia. "Iată un dispozitiv triunghiular minimal ce determină un triplu raport de reciprocități; între aceste trei unități și înăuntrul fiecăreia dintre ele există mai multe combinații posibile, care îi asigură mitului mobilitatea, elasticitatea și, prin urmare, rezervă de virtualități, adică de metamorfoze" [1999, p.8]. 65 "Décidément l'air de Paris ne ressemble à aucun air. Îl a un je ne sais quoi de montant, d'excitant, de grisant, qui vous donne une drôle d'envie de gambader et
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
preexistent (marca ontologiei umanului); mai degrabă are semnificație dezvăluirea constituției de ființă a ființării om (Dasein-ului), a orizonturilor în care acesta își desfășoară relația sa cu ființa. În ultimă instanță, demersul prin ontologia fundamentală își găsește sensul în dezvăluirea rolului virtualității "spațiului" uman în survenirea atributelor (elementelor structurii factice) care încarcă existența (omenească) și o face să fie într-o lume. Prin urmare, putem pune la socoteala modelelor de reconstrucție a umanului și ontologia fundamentală. Aceste trei modele de reconstrucție a
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
rasa, universitatea a pierdut ocazia de a-i imprima ideile, valorile, deprinderile de gândire critică și celelalte elemente ale educației liberale (clasice). E curioasă, la un comentator și traducător al lui Platon, această apologie a ignoranței inițiale ca teren al virtualității pedagogice infinite. Psihologia cognitivă și teoria educației care au în centru conceptul de tabula rasa au fost, ne amintim, inaugurate de Aristotel în De anima, pentru a fi reluate de Locke într-o manieră care s-a păstrat până azi
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
elementare ale speței. Ca și în cazul modurilor de prelucrare poetică, punctul de pornire e aflat în schemele elementare de acțiune și de interacțiune umană. Din nevoile de cunoaștere, de idealizare, de intensificare a senzațiilor ș.a.m.d. decurg „vocațiile”, virtualități esențiale ale consumului informațional. De pildă, din nevoia de cunoaștere derivă, alături de altele (insolitul, verdictul), o vocație euristică, a descoperirii. O activează și îi răspund problemele de matematică, textele enigmatice, ezoterice, oraculare, jocurile de cuvinte, dar și poezia ermetică, visele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288409_a_289738]
-
de criză internă sau internațională, în conjuncturile electorale sau în timpul exercitării curente a puterii, vorbim despre administrarea diverselor aspecte simbolice ale rolului de: gardian al instituțiilor, garant al unității naționale, arbitru, figură tribuniană, șef militar și diplomatic. Situația comandă alegerea virtualităților care compun repertoriul identității prezidențiale. Din această perspectivă, politica externă are un instrumentar propriu foarte puternic, pentru că permite mobilizarea, sub comanda președintelui, simbol al comunității naționale, a segmentelor de opinie ostilă, în general, după cum au demonstrat și reacțiile la criza
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
ani de activitate literară, se revendică, direct, de la speculațiile filozofului francez asupra artei: În psihologia bergsoniana realitatea noastră lăuntrica e închipuita asemenea unui vrej șerpuitor ce crește împreună cu durata, un vrej care păstrează totuși - atrofiați, dar existenți - mugurii determinării sale, virtualități ale unei șovăitoare deveniri. Opera de artă e tocmai transpunerea în miezul acestor veleități de viață și prelungirea lor de existență imaginar [s.n.]2. Formularea de mai sus sintetizează unele observații vizând relația creației poetice cu viața, pe care Bergson
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
fondul comun al duratei, decat creându-se că noutate imprevizibilă și individuală. Ființă fiind acțiune, creație, diferența, tocmai această diferență dovedește participarea ei la ființă [s.n.] și își exercită efectul cel mai puternic asupra noastra, pentru că datorită ei revenim la virtualitatea creației pe care o simțim în propria noastră viața 91. Marii artiști ne fac să descoperim în noi sentimente de o intensitate singulară și imprevizibilă, inseparabile de operă ce o generează, dar care reînnoiesc fundamental trăirile noastre. Artă aduce la
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
aerul, pământul): Focu-i împărat și apa împărăteasă(...). Sunt așa împărați că soarele e împăratul focului și luna e împărăteasa apei!" 195 Ca ființă a lumii, apa reface legăturile cu originarul, transgresând limitele profane ale materialității: "Apa simbolizează suma universală a virtualităților; ele sunt fons et origo, rezervorul tuturor posibilităților de existență; ele precedă orice formă și susțin orice creație(...). Cufundarea în apă simbolizează (...) regresiunea în preformal, reintegrarea în modul nediferențiat al preexistenței." 196 Cele trei "praguri" existențiale nașterea, nunta, înmormântarea construiesc
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
418 III. FOCUL Pe plan macrocosmic, focul apare ca element al extincției, dar și al purificării care pecetluiește destinul creației, înlesnind apariția unei noi lumi, primenită de forța primordială a flăcării. Pe plan microcosmic, focul are rolul de a transforma virtualitățile materiei în stare manifestă care să pună în mișcare potențialitățile gnoseologice ale umanului. Caracteristica principală a focului, de punere în act a puterilor latente ale elementelor arhetipale, face posibilă interferența permanentă, dintre universaliile ontologice. Astfel, într-o colindă bucovineană, apa
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
definit epistema ca "viziune asupra lumii", "o structură mentală", "un ansamblu de relații care fac posibilă legătura dintre practici discursive diferite, dintr-un anumit timp istoric". Ca structură deschisă, spațiul poetic se dezvăluie inferențial, mărcile semantice definind înlănțuirea internă a virtualităților de expresie. Manifestarea discursivă are rolul de a pune în act matricea semantică a textului, descătușând instanțele poetice de statismul semnificațiilor. Dinamica instanțelor poetice construiește interdependența textualitate/metatextualitate, generând spațiul discursiv ca manifestare continuă și sincronică a țesăturii semantice. În
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cu lemne-uscate, / Să se știe peste sate / Că eu mult te-am mai cătat / Și de urmă nu ț-am dat."229 Norocul-antropomorf este supus unui ritual al purificării, prin "cânt" și "muncă", paliative care anulează discrepanța dintre certitudine și virtualitate. Imperativul reflexiv și imprecativ transfigurează procesualitatea semantică în plan simbolic: "Frunză verde busuioc, / Ardă-te focu, noroc, / Că n-ai crescut pe-a meu loc. / Nu știu ce nu ț-o priit, / Că de la mine-ai fugit, / M-ai lăsat nenorocit; / Nu știu ce
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
respecta reciproc: „Nu este om al adevărului acela care luptă numai pentru adevărul lui” (proverb). * „Ceea ce Înfrumusețează deșertul este că pe undeva el ascunde o fîntînă.” (A. de S. - Exupéry) La fel și „sufletul” omului: ascunde atîtea promisiuni, cuprinde atîtea virtualități! Însă poate că adevărata frumusețe se ascunde În enigmele cunoașterii: acest potențial este frumos pentru că, deși el nu poate fi văzut, este simțit, intuit. * „Ațipind reflexele, trezești reflexiile.” (Emil Cioran) De parcă acest drum se Înscrie În mod inevitabil În psihologia
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
noastră intelectuală. În materie de punctuație, regulile gramaticale spun mai mult, dar nu spun totul. În fiecare semn, dincolo de ceea ce stă În definiția lui strictă, pulsează și o parte de imponderabil, capabilă să genereze ori să adăpostească În ea nesfârșite virtualități și deschideri. [...] Punctuația, În fond, nu constrânge. Dimpotrivă, ea dă relief ideilor, sculptează Înțelesuri, intră Într-o fiziologie necesară a spiritului, asigură o disciplină de substanță În funcționarea liberă și exprimarea ordonată a gândirii (p. 2). CITAT RETRAS!!! 2. Definirea
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
acestea se înscriu în cadrul unui program complex de organizare social-politică și economică a statului, precum și în instituirea unor măsuri de psihoprofilaxie colectivă care să fie înscrise în programul de igienă mintală comunitară. Orice societate umană are în interiorul ei, existente ca virtualități, dispoziția către bine, conduite și acțiuni pozitive care asigură progresul, și dispoziția către rău, conduite și acțiuni care generează dezechilibrul, produc stagnarea, regresul, crizele anemice și psihozele colective. Orice tendință de a crea o societate perfectă sau perfectibilă este o
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
fi o „vinovăție”, o „pedeapsă”. Ea se integrează umanului și este cognoscibilă și înțeleasă ca atare. Persoana umană poate fi la fel de bine sănătoasă sau normală psihic, după cum, în egală măsură, poate fi alienată sau bolnavă psihic. Sănătatea și boala sunt virtualități egal posibile ale ființei umane. Ele nu trebuie aliniate răului sau binelui. Aceste concluzii ale psihopatologiei care reașează nebunia pe un alt sistem de valori, construiește concomitent și o altă atitudine etică față de bolnavii psihici și boala mintală. Această etică
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
obsedant, a unor diformități legate de aspectul fizic al unei persoane. Este o tulburare de schemă corporală sau a imaginii de sine. Disociația: sau „ataxia intrapsihică” este echivalentul discordanței, desemnând ruptura psihopatologică a unității vieții psihice, a sistemului personalității. Dispoziție: virtualitatea unei persoane de a fi vulnerabilă față de anumite afecțiuni psihice. O stare de fragilitate cu caracter constituțional. Dromomania: nevoia imperioasă de a călători, de a se deplasa dintr-un loc în altul datorită unei instabilități constituționale de factură morbidă. Ecolalie
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
care le domină, pentru a compune semne. Numărul elementelor și posibilitățile de combinare ale fiecărui element sînt fixate simultan pentru toate de structura limbii, însă uzul limbii decide care dintre aceste posibilități sînt actualizate și care rămîn în stadiul de virtualitate. Totuși, numai structura limbii condiționează identita-tea și constanța ei, astfel încît, atîta timp cît se păstrează aceeași structură a limbii, există îndreptățirea de a spune că limba este aceeași. Pe de altă parte, dacă structura este cea care condiționează identitatea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
cel diacronic) nu poate face abstracție de faptul că ea are o tradiție, un trecut, un șir de realizări terminate, are un prezent, determinat de actele de vorbire realizate la un moment dat, și are un viitor, o sumă de virtualități ce vor crea posibilitatea unor realizări după momentul actual. Ca atare, prezentul (limba sincronică) este marcat și demarcat de trecut (limba diacronică), iar viitorul de prezent. Fiecare fază a trecutului este marcată la rîndul ei de fazele anterioare și, pe
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de cea obișnuită și dintr-o inovare (voită) în exprimare. De aceea, această funcție este și creativă, fiindcă mărește mai mult decît în mod obișnuit latura de noutate în folosirea limbii, oferind sugestii pentru multiplicarea posibilităților ei și transformarea unor virtualități în fapte actualizate și în realități. Fără îndoială, funcția expresivă reprezintă manifestarea subiectivă a vorbitorului, dar nu numai în formă sentimentală sau volitivă, ci și în formă intelectivă și rațională. Funcția expresivă a limbii nu se manifestă, cum se crede
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]