1,117 matches
-
După un timp măruntaiele Încep să mă doară chiar nasol și transpir. Stau chircit În balansoarul care se leagănă Într-un ritm grețos, dar nu pot să mă duc În pat, nu până când nu se face lumină. Cred că o să vomit. Mă abțin, Încercând să inspir Încet. Transpirația vâscoasă și stătută de alcool. Măruntaiele mele de rahat. Probabil de la plăcintă. Mă bate gândul să-i reclam pe bulangii de la magazinul de delicatese la oficiul de protecție a consumatorului, nu că Împuțiții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
că spune pe unu dintre cei din Liverpool, și se cară pe stradă Îndepărtându-se. Stau puțin pe jos, Îmi bubuie capul și ochii Îmi lăcrimează. Greața mi-a trecut un pic, e exact sub limita când Îți vine să vomiți. Până la urmă sunt ajutat să mă ridic În picioare de un hipiot de rahat care pute. — Voi englezii Întotdeauna ne faceți necazuri, bă. Relaxează-te bă, aici suntem la Amsterdam, spune el. — Nu sunt un Împuțit de englez, Îi spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
sule la costum și pizde similar Îmbrăcate În stil autoritar se Împleticesc ieșind dintr-o cârciumă de pe Cockburn Street, chinuindu-se să pășească pe pantă și gheață. Un labagiu grăsan și matol cu o tunsoare În genul lui Arthur Scargill vomită În rigolă, Împrăștiind peste tot boabe de fasole. O pipiță cu mutră de cal se uită la noi rușinată, iar o altă siluetă rotofeie Îl muștruluiește pe cel care a borât cu o voce pițigăiată și scârțâită: — Haide mă Frank
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
cum sângele îi inundă gura. Cineva să mă ajute! Weir reuși să tragă pistolul afară din teacă, dar Welles, gândindu-se la copiii ei, se apucă strâns de încheietura lui. Lupta continuă în jurul lui Hank, care stătea în patru labe, vomitând și încercând să inspire aer. - Ajutor! Polițist la pământ! Ajutor! țipă din nou Welles. Se auziră zgomote de la capătul coridorului, ca și cum o ușă s-ar fi deschis și cineva s-ar fi apropiat în fugă. Dar părea să fie la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
militar, al cărui nume, de altfel, „îi arăta originea evreiască, sau rusească, dacă nu chiar amândouă“. Era semnat AmădĂe Prurion. Un nume de imbecil pentru un ticălos veritabil. Ce se alesese de acest Prurion? A continuat multă vreme să-și vomite mica lui ură de zi cu zi pe hârtia îngălbenită cu care, mai mult ca sigur, în multe case oamenii s-au șters în cele din urmă la fund? Prurion. Numele acesta sună ca o boală, un herpes vechi care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ea și noi, a ajuns să ne uite de tot, să-și recapete demnitatea, fără trecut, fără durere, fără nimic. Poate. În seara aceea, răniții nu erau la ea. Străzile erau pline cu ei, majoritatea beți, înjurau trecătorii, răcneau și vomitau, umblând adunați în grupuri. Atunci, pentru a-i evita, Josăphine o ia cu căruța ei pe un alt drum și, în loc să coboare pe strada Pressoir, continuă să meargă pe ulița Mesiaux, trecând pe lângă biserică, urcând înapoi prin spatele primăriei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și pe care ploaia șiroia parcă fără să-i ude. Ai fi crezut că e o armată de umbre. Erau, totuși, aceiași bărbați tineri care bătuseră toată ziua orașul, intrând în cârciumi ca animalele sălbatice la adăpătoare, urlându-și cântecele, vomitând orori, dezbrăcându-se în bordeluri, îmbulzindu-se cu sticla-n mână și ținându-se de gât. De acum, nu mai râdea niciunul. Toți deveniseră rigizi ca statuile, ba căpătaseră și culoarea lor de fontă. Nu le puteam vedea ochii, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pentru că îi era rușine să nu o vadă colegii cu el. - Cu atat mai mult, vom putea face dragoste mereu... Nu știu de ce, dar pe langă repulsia pe care o avea pentru el, simți o greață puternică, îi venea să vomite imediat, dar nu știa unde. Îl compătimea pe omul bolnav și credul din fața ei, urându-i discret „Drum bun!”, „Cale bătută!, ”Pa!” și...” Nu mă mai caută nicioadată”, Vezi-ți de treaba ta!..” - Lăură, vei regretă mult pentru vorbele acestea
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
îngust pentru copii, brațele lui de băiat caută comori în trupul meu, iar eu aud pașii tatei în papucii lui de cauciuc, înainte și înapoi, singurătatea lui răsuna în toată casa, un val de ezitări mă sufocă, până ce aproape că vomit. Mă ridic în șezut, îi strâng degetele, cum este posibil, Udi, cum pot să mă simt eu bine în vreme ce el este atât de nefericit, dar Udi nu renunță, membrele lui mă presează, dorința lui puternică încearcă să îmi înăbușe ezitarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ascund, simte că ceva nu este în ordine, dar îmi este clar că acum nu mai pot da înapoi, măresc viteza, o privesc cu coada ochiului, stă cu capul plecat și buzele întredeschise, ca și când ar fi pe punctul de a vomita, dar nu renunț, parchez repede la intrarea în mall și-i aud pașii târându-se în urma mea fără voie. Odată îi plăcea să vină cu mine aici, să stoarcă de la mine mici cadouri, ce se întâmplase dintr-odată cu ea, încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
răspund aparent calm, da, asta s-a întâmplat în urmă cu foarte multă vreme, aveai doar doi ani, îți amintești lucrul acesta? Și ea spune, îmi amintesc ceva ca prin ceață, mi-ați cumpărat înghețată, eram pe iarbă, apoi am vomitat-o. Da, este posibil ca acest lucru să se fi întâmplat, chicotesc eu încordată, deși îmi amintesc exact fiecare detaliu în parte al acelei zile, și ea mă întreabă, ce mi se întâmplase, iar eu bâlbâi, nimic deosebit, nimic serios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
la fetița ei sănătoasă, nici măcar nu observasem că venise fără ea, deodată are cine să aibă grijă de copil, o conduc spre ieșire și rămân în pragul ușii, privind spre salonul încins, pare că soarele s-a întins deasupra lui, vomitând pe el toată căldura pe care o înghițise încă de dimineață, cum intraserăm aici, Noga și cu mine, în urmă cu numai câteva săptămâni și îl văzuserăm pe Udi plimbându-se prin cameră, ținând fetița aceea luminoasă în brațe, legănând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
frumoasă avea!) Da, încă eram liberă pentru cină. (Am încercat să dau de înțeles că e mai degrabă un rezultat al întâmplării decât al intenției.) Pe la opt? Bine. Nu, nu voiam să ne vedem în South Kensington. (Îmi venea să vomit). St Christopher’s Place suna grozav. În bar? OK, ne vedem la opt. Am pus receptorul jos și m-am întrebat dacă nu cumva tocmai făcusem cea mai gravă greșeală - când am auzit de South Kensington m-am cam enervat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
să o întrebați pe casieră dacă îi place slujba ei și câte ore lucrează în mod normal? Sincer, uneori e chiar ridicol. Decolăm și văd cum se înverzește la față unul din bărbați. Sunt puțin agitată. Sper că nu o să vomite pe pantofii mei noi-nouți. S-a mai întâmplat. Credeți-mă, nu e de râs. Văd cum mâna lui strânge tare cotiera. Are încheieturile albe. Este, cu siguranță, îngrozit. Ați fi surprinși câți oameni în toată firea se tem de zbor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
Încep să amorțesc. Nu o să spui? Se uită cu încredere la mine. Dau din cap. Și mă pregătesc pentru vestea proastă. —Îl cheamă Adam, îmi spune ea și inima mi se afundă parcă în piept. Adam Kirrane. Îmi vine să vomit. Sau să plâng. Sau să râd, sau orice altceva. Dar rămân remarcabil de calmă și încep să vorbesc. E ciudat, dar e un fapt bine cunoscut că oamenii se poartă imprevizibil când sunt în stare de șoc. Îi spun lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
oraș și se distrează. Dar când dau pagina, îmi stă inima-n loc. Mă simt amețită. Iată-l. Adam. O poză imensă domină pagina. E în New York. Îmbrăcat mortal. Și cu un manechin de braț. Simt că-mi vine să vomit. Arată perfect împreună. Ea e tot ce nu sunt eu: înaltă, bogată, slabă și bronzată. Nu m-aș putea compara vreodată cu ea. Nici măcar nu aș încerca. Mâhnită, dau iar pagina. Nu vreau să mai văd poze cu Adam. Lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
legate de seara trecută pentru că, sinceră să fiu, chiar dacă aș vrea să vă spun, nu aș putea, pentru că îmi amintesc foarte puține lucruri după acea a treia sticlă de șampanie. Apa curge, desigur, pentru că nu vreau să mă audă Adam vomitând. Broboane de sudoare mi se adună pe față și gât, iar lacrimile îmi șiroiesc pe față. Stomacul meu regurgitează și mă simt groaznic. De ce sunt pedepsită? De ce am ajuns să mă îmbăt așa de tare? Adam o să mă creadă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
înlocuit lumânările de aseară. Localul arată mai degrabă primitor decât romantic. Totuși nu am deloc poftă de mâncare. Cafeaua neagră o să-mi fie de ajuns. Adam comandă un ou ochi. Eu comand pâine prăjită pentru că, dacă mănânc altceva, probabil o să vomit din nou. Mă simt mai normal odată ce am băut din cafea. O să mă simt și mai bine când o să ies la aer curat. — Probabil am vorbit multe prostii aseară, așa că iartă-mă, îi spun lui Adam în timp ce mă conduce spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
mișcări de neînțeles care reușesc să deconecteze de la monitor micile antene de pe creștet. A reușit să se ridice în șezut și să se aplece mult în față. Scoate niște gemete sau mai curând niște icnituri necontrolate. Parcă ar vrea să vomite ? Da, chiar vomită. Dora întreabă de câteva ori, din ce în ce mai insistent: "Ți-e rău ?" Întrebările rămân fără răspuns. Îi vine în minte precizarea infirmierei " Soneria este la capătul patului. Ne puteți chema la orice oră din zi sau noapte". Apasă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
care reușesc să deconecteze de la monitor micile antene de pe creștet. A reușit să se ridice în șezut și să se aplece mult în față. Scoate niște gemete sau mai curând niște icnituri necontrolate. Parcă ar vrea să vomite ? Da, chiar vomită. Dora întreabă de câteva ori, din ce în ce mai insistent: "Ți-e rău ?" Întrebările rămân fără răspuns. Îi vine în minte precizarea infirmierei " Soneria este la capătul patului. Ne puteți chema la orice oră din zi sau noapte". Apasă cu disperare butonul soneriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
alte urgențe ! Ați uitat că aveți interdicție sa vă dați jos din pat ? Și grila, cine a coborât-o ? " Apoi, ca pentru sine : "Să vedem ce se întâmplă cu dânsa... Ce te-a apucat să te debranșezi, fetițo ? Și ai vomitat ! Hai, întoarce-te să pot branșa electrozii. Așa... Să fii cuminte ! Dacă electrozii sunt debranșați, intervenția și chinul tău au fost inutile. Profesorul nu va fi mulțumit dacă va trebui să repete operația. Mă auzi ? Răspunde-mi !" După un timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
ai lui care îl așteptau "dincolo", la numai câțiva kilometri de noua graniță. Cunoștea locurile, cunoștea oamenii. A plecat într-o noapte și dus a fost. Cu Dither, cu neamțul, a fost greu. Era foarte suferind ; mă îngrijora mult că vomita tot ce reușeam să-l fac să înghită. Gura fără dinți părea o sângerândă hrubă neagră care își uitase de multă vreme funcțiile. Simion, care și el era doar o umbră, îl susținea, iar eu îl hrăneam cu lingurița ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
printr-o asemenea experiență! Maaamă, cum alunecă pe gât și cum fac poc în stomac! Sunt reeeeeci... și-ți rămâne apoi un gust în gură... Numai când îmi aduc aminte și mă trec fiorii... Era cât pe-aci să-i vomit, dar am făcut eforturi disperate să mă abțin. Dacă i-aș fi vomitat, ar fi trebuit să-i înghit iar și nu suportam ideea. Simțeam că o să mor, așa că i-am ținut bine în mine, pe toți trei. Și ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
în stomac! Sunt reeeeeci... și-ți rămâne apoi un gust în gură... Numai când îmi aduc aminte și mă trec fiorii... Era cât pe-aci să-i vomit, dar am făcut eforturi disperate să mă abțin. Dacă i-aș fi vomitat, ar fi trebuit să-i înghit iar și nu suportam ideea. Simțeam că o să mor, așa că i-am ținut bine în mine, pe toți trei. Și ce s-a întâmplat dup\ aia? — M-am dus în camera mea și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
restul s-au revărsat nestăvilite. Naoko și-a pus ambele palme pe dușumea, s-a aplecat puțin în față și a început să plângă cu sughițuri, poziția ei aducând cu cea a unei persoane care pare că-și dă duhul vomitând. N-am mai văzut în viața mea pe cineva plângând în halul acesta. Am întins mâna și am atins-o, ușor, pe umeri. Umerii ei tremurau ca varga. Am luat-o apoi, instinctiv, în brațe. În brațele mele plângea înăbușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]