1,530 matches
-
află un teren numit Huitoarea. Este străjuit în partea de răsărit de un perete stâncos, în care este o scobitură numită Ochiul Huitòrii. I s-a zis Huitoarea, pentru că atunci când vântul bate puternic, în pâraiele din preajmă se aude un vuiet puternic, numit de cei de aici huit. Acesta se aude și când, după ploi strașnici, pe panta de deal se scurge multă apă care huie, adică face huiet mare. Se zice de multă vreme că, dacă Ochiul Huitòrii se umezește
LOCURI, NUME ŞI LEGENDE TOPONIMICE by ŞTEFAN EPURE () [Corola-publishinghouse/Science/1668_a_2940]
-
de a fi. Ele semnalează prezența unei realitas, fără să fie, totuși, numai o simplă adeverire a acesteia. Căci, numind una sau alta dintre seducătoarele înfățișări ale Firii (Grădina de piatră - „în stil japonez”, Trandafiri, Flori de piersic, Toamnă, Val, vuiet, vânt..., Frunze, Pescăruși ori Ninsoare lină), poetul se simte atras nu atât de fenomenalitatea ei manifestă, cât mai ales de principiul ascuns care o guvernează și o face posibilă. Fascinat de acest „suflet” al lucrurilor, va și căuta, de altminteri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286369_a_287698]
-
programul european de dezvoltare nr.” etc. Iar pe parbriz, lipit cu scotch, tronează un portret mare al Părintelui Arsenie Boca. Modernitate românească, puterea didactică a sincretismului. „Satul pelerin”, constituit cu două zile înainte, se pune în mișcare. Fascinante baletul uman, vuietul mașinilor, motoarele ambalate, comercianții care încearcă să mai vândă ceva, orice, oricum, acum la final. Senzație puternică : toți, absolut toți, formează o comunitate. Efemeră, dar o comunitate. Pe când cobor în pas alert pentru a ajunge spre satul Silvașul de Sus
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
tine la pelerinaj, dar prefer să rămân aici, la căldurică”. Fără să vreau, adopt tactica pelerinului cu experiență, grăbesc pasul, știind că orice persoană depășită se traduce în mai puțini timpi de așteptare. De departe se aude un soi de vuiet prelung, nedefinit, un fel de „Aăăuuuaaa...” răgușit. Este slujba religioasă transmisă din difuzoare de tip goarnă, asemănătoare cu acelea ce transmiteau alarmele aeriene în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Nimeni din jur nu pare deranjat de acest fundal sonor
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
Melej, Oameni și mlaștini, București, 1966 (în colaborare cu Igor Block); Antonina Vallentin, Pablo Picasso, București, 1967; Jean Jacques Rousseau, Confesiuni, I-III, pref. trad., București, 1969; Paul Féval, Cavalerii tezaurului, București, 1970; Yasunari Kawabata, Stol de păsări albe (Sembazuru). Vuietul muntelui, pref. Stanca Cionca, București, 1973. Repere bibliografice: D.P. [Dan Petrașincu], Un scriitor tânăr vorbește despre emoțiile debutului. Cu d. Pericle Martinescu despre „Adolescenții de la Brașov”, RP, 1936, 5457; Eugen Ionescu, „Adolescenții de la Brașov”, FCL, 1936, 1546; G. Călinescu, „Adolescenții
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288047_a_289376]
-
mai privește o clipă. Are fizionomia unui om care își ia un dureros rămas bun. Apoi pleacă în desișul pădurii, urmat de întreaga haită. John plînge și este complet năuc de cele întîmplate. În depărtare se aud surd clopoței și vuietul vieții din noaptea de Sfîntul Vasile. Hristos a înviat! Fratelui meu Victor Doctorul n-are nici un dubiu și prezintă nemilos diagnosticul: cancer pulmonar cu metastază. Ancuța, fetița bolnavului izbucnește într-un plîns disperat. Doctorul, deși obișnuit cu astfel de scene
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Africa? Quo vadis, Africa? Cine va avea grijă de Africa neagră, cu o natalitate explozivă și cu resurse precare? Vom huzuri în Europa și vom rezista presiunii imigranților din Asia, America de Sud și Africa? Trebuie să ne trezim și să ascultăm vuietul apocaliptic al robilor flămînzi. Capitolul V Prin luneta unui ambasador Mîndrie de român nemotivată Românul aflat departe de țară este extrem de exigent cu cei printre care trăiește. Este foarte sensibil și mereu face comparații cu "noi românii". Dacă la începuturile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
să se întețească. Am închis geamurile și am asigurat voleții. Pe aici, jaluzelele sînt din lemn tare și pot constitui, la o adică, un mic paravan. S-a întrerupt curentul dar nu era încă întuneric. Căutam lumînări, speriați de ciudatele vuiete și zgomote, amestecate de trăsnete de o intensitate ce n-o bănuisem niciodată. Eram speriați, ne tremurau mîinile. Aveam un generator electric, dar se pornea manual. Trebuia să ies afară și nu aveam curajul. În reședință se izbeau tot felul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
i-a rupt jugulara lui Alfonso cu dinții, cînd a aflat că cele patru nave ale sale zac în adîncurile mării. Oamenii lui Alonso l-au prins și l-au torturat chiar aici, pe această terasă. Briza îmi redă fidel vuietul bătăliei navale, strigătele de victorie și horcăitul morții. Pe aici, prin aceste locuri, mila n-a ajuns nici pînă azi. Caut urme de sînge printre pietrele de pe terasă. Ei, ei vedeau oare frumusețea acestor locuri? Opera asta desăvîrșită, nu provoca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
o vale "plină de oase" și, supunându-se cuvintelor Domnului, le vorbi: "Oase uscate, ascultați cuvântului Celui Etern; Așa grăiește Domnul Dumnezeu oaselor acestora: Iată, eu voi face să intre în voi duh și veți învia. S-a făcut un vuiet, și o mișcare și oasele au început să se apropie, fiecare os la încheietura sa. Și am privit și eu și iată, erau pe ele vine și crescuse carne". 5. Picturile rupestre: imagini sau simboluri? Documentele figurative cele mai importante
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
răscruce de drumuri, să-l asculte pe acest mesager autorizat, precum odinioară, în antichitate, atenienii se îngrămădeau cu sutele să-l audă pe marele orator Demostene debitându-și furibundele filipice antimacedonene după ce se vindecase de bâlbâiala supărătoare, exersând în acompaniamentul vuietului valurilor marine cu pietricele în cavitatea bucală. Spectacolul era pitoresc, inedit și cu totul extraordinar. Se reedita, la altă scară, în alt timp astronomic și cu alți interpreți, aceeași piesă celebră, impresionantă și nemuritoare. Spectatorii știau ce va urma: ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
trec prin ele. Mă îndrept spre ele, dar melcește, dar cu privirea întoarsă spre pământ, spre mama, spre câmpul înzăpezit pe care mașina salvării din Serenite înaintează scoțând fum și pârâind. Deodată, sus, în față, aud un uruit sau un vuiet grozav și mă uit într-acolo: sunt cele două porți care se lovesc una de alta și se închid fără speranță. Tocmai ajung înaintea porților și bat cu hotărâre, dar în zadar. Încerc atunci să le deschid cu forța brațelor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
verbelor la timpul prezent sau imperfect indică acțiunea în plină desfășurare. Substantivele determinate sunt și ele purtătoarele unui imens sens dinamic: „mulțimea frământată”, „izbucnirea de furie”, „clipire ca un trăsnet”, „furtună năprasnică”, „strigăte desperate”, „urlete pe toate glasurile”, „înjurăturile îmbălate”, „vuiet prelung”. Eludarea predicatului dă comunicării un ritm rapid: „Ce, boierule, vrei să ne omori?”. Termenii figurați, proveniți din limbajul unei arte nonverbale cum este muzica, îndeplinesc un dublu rol: cel de a defini scriitura, deci cu o funcție metalingvistică, și
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Carmen Bocăneţ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1355]
-
și frumoase, purtând beretă, după moda vremii: participă - sau se preface, din cochetărie, că participă - la fazele mai fierbinți ale meciului, Dumnezeule, cum o arăta astăzi? Dar oare mai trăiește? Zgomotul tribunelor aplauzele și exploziile vocale sunt acoperite, copleșite de vuietul trecerii timpului. Filmulețul sportiv devine un pretext de meditație filozofică. La cimitir, la Glina, mergem din ce în ce mai rar. Și stăm tot atât de puțin, ca pe vremea când mergeam mai des. Ne reculegem între două mașini (cursa suburbană 166 circulă din oră în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Cincizecime (Rusalii) apostolii se vor „îmbrăca cu putere de sus”, vor „lua putere” de la Duhul Sfânt (Fapte, cap. 1-4): „Și când a sosit ziua Cincizecimii, erau toți împreună în același loc. / Și din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, și a umplut toată casa unde ședeau ei. / Și li s-au arătat, împărțite, limbi ca de foc și au șezut pe fiecare dintre ei. / Și s-au umplut toți de Duhul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
masa pe undeva. Mergeau unul lângă altul fără a se privi. Părea că furtuna îi absorbise cu totul și nu vedeau nimic în jurul lor. La doi, trei pași de ei curgea înverșunată Tisa. Nenumărați oameni asistau de pe un pod la vuietul plăcut al valurilor înspumate ce se loveau, unele de altele la punctul lor de întâlnire, pe alocuri vertiginos învârtejându-se fără de nici un folos, dincolo de limitele rațiunii. La această scenă plăcută la privire și înfricoșătoare la atingere, fiecare devenise conștient de prezența
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
cum îngăduie mârșăvia asta, atâta frumusețe, alături de atâta moarte?! Eram o adolescentă romantică... Visam dragostea absolută, eternă, dincolo de mormânt... Ce proastă eram! râde Maria sarcastic. Alergam desculță pe malul mării și recitam sonetele lui Petrarca, mă luam la întrecere cu vuietul valurilor și strigam: De nu-i iubire tot ce simt, ce-i oare? Iar dacă e, din ce-a fost plămădită? De-i rea, de ce durerea mi-e-nsorită? De ce, de-i bună, roadele-s amare? De-s bucuros să ard, de ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
lasă el mai ieftin. Să ia aminte cum vorbește "Măritului Domn", spune apoi cu o nuanță de autoironie. Cu... cu "slobozenia", cum rămâne? întreabă Tăutu. Ștefan pare foarte mirat de întrebare: Păi... am spus doar! Nu! Nu se poate!... Un vuiet ca un mormăit disperat, străbate țărănimea... Ștefan tușește, își șterge cu palma fruntea brobonită de sudoare, vorbește rar, cu patimă: Dragii mei!... Copiii mei! Nu mă părăsiți! Am împărțit împreună și pâinea, și apa; și râsul și lacrima; și viața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Păzește-te stăpâne, apucă el să strige și se prăbuși stră puns de trei sulițe. Conrad tocmai se Întreba dacă ai lui vor putea sau nu să țină piept când, deodată, ca la un semn, se auzi Înspre pădure un vuiet adânc, de parcă valuri uriașe s-ar fi prăvălit peste țărmuri, și dintre pomi apăru un puhoi de țărani, Înar mați cu ghioage, securi, țepușe, fiecare cu ce apucase. Johannes Îi adunase În graba mare și-i conducea acum ca un
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
posturile, să vedem cât de bună e apărarea noastră! Doar nu vrem să ne dăm prinși fără luptă! Porniră de-a lungul zidurilor, cercetând parapetele, Încredințându-se că porțile erau Închise și punând arcașii În locurile cele mai potrivite. Un vuiet amenințător se ridica din mulțimea care se apropia, strângând cetatea În cercuri tot mai strânse, ca Într-un inel de fier. Părea vuietul mării pe timp de furtună și răz bătea până jos, În adâncul temnițelor unde zăceau pri zonierii
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cercetând parapetele, Încredințându-se că porțile erau Închise și punând arcașii În locurile cele mai potrivite. Un vuiet amenințător se ridica din mulțimea care se apropia, strângând cetatea În cercuri tot mai strânse, ca Într-un inel de fier. Părea vuietul mării pe timp de furtună și răz bătea până jos, În adâncul temnițelor unde zăceau pri zonierii. „În sfârșit, au venit“, Își spuse Simeon. „Trebuie să fie Conrad cu oamenii lui. Numai că până la noi n-au cum să ajungă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Suceava, de lângă Costișa, fiind divizat în trei ramuri, din cauza ploilor abundente și a topirii zăpezii se unea, formând tot prundul o apă tulbure, de culoare mâlului. Costișenii se înspăimântează la vederea colosului de apă și mai cu seamă auzind acel vuiet sinistru al valurilor. De sus, de la munte cară crengi rupte, bușteni întregi, șindrilă, frunze uscate, mult nisip și mâl, aluviuni, care ajung departe în mama Sucevei, care nu este altul decât Siretul. Era prin anul 1947, o primăvară foarte capricioasă
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
stăteau cu arma lângă piciorul drept, în așteptare. Era clar că nimeni nu mai avea voie să intre în clădirea Poștei și să telefoneze. Am decis să plecăm din centru, fiindcă lucrurile păreau foarte fluide. În timp ce ne îndepărtam de centru, vuiete de mulțimi începuseră să se audă și manifestanți care strigau "Jos comunismul!" și "Jos Ceaușescu". Ajunși acasă, am ascultat repede la radio ce se mai întâmpla. Era greu de aflat, mai ales că Vocea Americii avea un program foarte limitat
1989-2009. Incredibila aventură a democraţiei după comunism by Lavinia Stan, Lucian Turcescu [Corola-publishinghouse/Administrative/882_a_2390]
-
un program foarte limitat la doar 1-2 ore seara, iar bruiajul era foarte puternic. A doua zi, pe 22 decembrie, au început să se audă din nou manifestanți care se îndreptau spre centrul orașului, dar de data aceasta sloganurile și vuietul mulțimii au fost însoțite de împușcături care au început în jurul prânzului. La radio si televiziune vedeam și auzeam pe geam televizoarele unor vecini tocmai se anunțase fuga cuplului Ceaușescu și preluarea controlului televiziunii de către cei din grupul lui Ion Iliescu
1989-2009. Incredibila aventură a democraţiei după comunism by Lavinia Stan, Lucian Turcescu [Corola-publishinghouse/Administrative/882_a_2390]
-
ontologica, până la programarea propriei extincții.Thanatofil , comunica ușor cu morții. Dualitatea să este fundamentală : mort și viu în același timp:,,Antipa s-ar putea arăta oricând în spatele meu și m-ar putea îmbrânci fără veste în adâncurile unde aud un vuiet nedeslușit. El ar putea spune că a făcut-o din nebăgare de seamă. Atunci când m-am hotărât, cănd sămânță încolțea în capul meu, Antipa a aparut lângă mine, era mai viu că niciodată, se uită cruciș, urât, nu-mi aminteam
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]