5,010 matches
-
La ce bun progresul medicinei dacă soția mea a murit ca un cîine, strîngînd colțul cearșafului în dinți, așa au găsit-o. I-am auzit spunînd că a murit repede, făcuse o complicație... De ce, Mihai; la ce bun ne mai zbatem noi să progresăm în civilizație? La o adică, uite, sfîrșim ca niște cîini. Nici măcar cu speranța că dincolo ne așteaptă... Mare doctor în Chimie... Un rahat! Nevastă-mea moare ca un cîine. Pe mine mă așteaptă la cotitură alde Matei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
porni spre poală. Ce noroc că își ascunsese penisul între coapse; deși umflătura depășea cam cu un centimetru nivelul vaginului, nervii periferici ai lui Dan erau prea amorțiți pentru a înregistra ceva. Și chiar așa a fost; mâinile lui se zbăteau ca un pește muribund în căutarea umezelii, din păcate insuficientă, care să-l țină în viață. Respirația lui Dan îi șuiera în ureche, atât de grea și duhnitoare, încât aproape că putea simți o sumedenie de microorganisme migrându-i spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
arcurile răsucite ale saltelei. În somn, corpul său greu lua posturi artistice, înconjurat de pat ca un basorelief. Un braț era ridicat deasupra capului, celălalt atârna pe marginea patului, întocmai ca podul suspendat Westway. În unele momente, pleoapele i se zbăteau sub influența piesei de teatru Nō pe care i-o înscena subconștientul, apoi Bull se smiorcăia și strângea la pieptul dotat cu pectorali de consistența budincii o minge de rugby imaginară. În alte momente, cele de repaos total, picioarele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
Portugalia ca să-și petreacă timpul jucând golf la Algarve. Îi povestise și cum tatăl său își găsise sfârșitul când încerca să coboare dintr-o mașinuță de golf. Se împiedicase, se rostogolise pe panta unui dâmb verde și murise, coleric și zbătându-se, în groapa cu nisip. Bull nu prea ținuse legătura cu mama sa, care se recăsătorise cu președintele clubului. Nu avea frați. „E cuvântul lui împotriva cuvântului meu.“ Numai la asta se gândea Alan. Puncta silabele cu vârfurile fine ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
în conținut și limbaj, iar la începutul secolului al XII-lea, epopeea a căpătat o formă definitivă. Iată despre ce este vorba în poveste. Demult, demult, în regiunea Tibet făceau ravagii tot felul de demoni și monștri, iar norodul se zbătea în suferință. Mărinimoasa zeiță Avalokitsvara l-a rugat pe Buddha Sakyamuni să-l trimită pe Tuibagewa, fiu al Zeului Cerului în lumea muritorilor, ca să-i scape pe pământeni de nenorocire. Acesta a venit în Tibet și a devenit suveranul tibetanilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
ce țăran! eu văd roșu în fața ochilor, asta e, sunt născut în zodia taurului, mă reped spre ea s-o potolesc, s-o oblig să tacă, țin între degete un creion chinezesc a-ntâia tocmai scos din ascuțitoare, ea se zbate fiindcă nu-i o făptură supusă (v-am spus, a reușit să nu fie poreclită Sârmoasa, deși dinții ei sunt prinși în sârme), vârful creionului se înfige din greșeală în dosul palmei mici și roz, apare o pată de sânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
să-mi înghită picioarele, apa e ca noroiul sau ca pământul galben și e peste tot, în stânga, în dreapta, deasupra, o apă care mă strânge, mă ține, îmi apasă obrajii umflați, îmi înmoaie brațele, îmi împinge în jos capul care se zbate să ajungă sus. Și mă sufoc și cred că țip, dar nu țip, pentru că am gura închisă sau am avut-o închisă mai demult, când încă dădeam din mâini și din picioare și când nu era atât de multă apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
tâmp, realizând că nu mai e decât un pas, o clipă, iar Matei mare îl va înșfăca de glugă și-l va târî spre geam, îl va șterge de pe fața pământului ca pe-un gândac mare și negru, Bau-Bau se zbătea deja fără scăpare, în strălucirea clară a becului nu mai părea chiar atât de înfricoșător, putea fi învins, putea fi aruncat pe geam, putea să încaseze un ditamai pumnul în bot, clipa aceea părea să fi trecut, pentru că dintr-odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
apară pahare de apă În tot soiul de locuri ciudate, apoi găleți Întregi de apă, și pînă la urmă au fost rîuri și torenți, bietele cămile au fost luate pe sus de șuvoaie și picioarele subțiri și ciolănoase li se zbăteau cumplit În timp ce cocoașele le trăgeau la fund. Îmi era Îngrozitor de sete. Poate că sarea de la transpirația ei mă făcea să mă simt așa, Însă știam precis că trebuie neapărat să găsesc apă. M-am dat jos din fotoliul În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
Arthur! auzi el un glas, care nu era al doamnei Bellairs, și dădu să-și elibereze mîinile. — Arthur! repetă glasul - un glas scăzut și plîngăreț, venind parcă de dincolo de mormînt. — Arthur, de ce ai ucis? Glasul se stinse, În vreme ce Rowe se zbătea Încercînd să scape din strînsoarea mîinilor. Nu era tulburat pentru că recunoscuse glasul: care putea fi la fel de bine al soției sale sau al oricărei femei muribunde, a cărei suferință deznădăjduită acuză, ci pentru că glasul Îl recunoscuse pe el. Un punct luminos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Amintirile se Înghesuiau, din ce În ce mai numeroase. O clipă, văzu chipul negrăit de trist al unei femei, care se confundă numaidecît În uitare, ca un om ce se Îneacă. Simțea că-i plesnește capul de durere sub năvala atîtor amintiri ce se zbăteau să iasă la suprafață, Întocmai ca un prunc din pîntecele mamei. Agățîndu-se cu mîinile pe masă, Își spuse de cîteva ori: „Trebuie să rezist, trebuie să rezist, trebuie să rezist!“ - ca și cum simplul fapt de a rămîne În picioare, În vreme ce grozăviile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
3 Fusese un masacru În lege, ca Într-o tragedie elizabethană. Rowe fu singurul care rămase calm - dar numai pînă cînd Îl văzu pe Stone. Cadavrele zăceau acolo unde fuseseră găsite; Stone, Încă În cămașă de forță, era ghemuit - se zbătuse pesemne să-și elibereze mîinile; lîngă el, pe podea, se mai zărea un tampon cu cloroform. — N-avea nici o șansă! exclamă Rowe. Da, acesta era coridorul pe unde se furișase, ațîțat ca un școlar care comite o abatere de la regulament
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de partizanat politic și acest lucru s-a datorat criticilor aduse în mod special partidelor de stânga și centru-stânga (cazul partidelor precum PSD, PUR, PRM). Din punctul meu de vedere,era firesc să se întâmple așa,deoarece societatea românească se zbate de multă vreme să iasă din zona comunismului,oricât ar fi acesta de cosmetizat sau reformat. Cine poate afirma cu tărie că noi am învins cu totul comunismul? Cine poate să susțină că foștii activiști de partid și securiști au
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
Uniunea Europeană. Poate că este la mijloc o anumită disperare, care ne împinge să cerem ajutorul altor țări. Dar de unde această disperare? Identificând ca problemă majoră a României - absența Statului de drept, ziaristul Dan Pavel reușește să ne convingă: „România se zbate să iasă din imensa zonă gri dintre democrațiile liberale occidentale, bazate pe Statul de drept, și fosta zonă comunistă, unde Statul -Mafie face legea. Cu cât mergi mai spre răsărit, cu atât este mai puternică influența și chiar controlul criminalității
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
posibile înmormântări”, același autor presupune că PSD-ul și PNȚCD-ul ar putea intra în cimitirul istoriei: „PSD-ul se află la guvernare și dispune de un «aparat» supradezvoltat, dominând practic viața socială și economică a țării. PNȚCD-ul se zbate în anonimatul extraparlamentar, adunând câteva zeci de militanți activi în umbra gloriei trecute. Partidul «moșit» de dl. Iliescu este un «megapartid», sufocat de propria-i greutate, după cum observa Adrian Severin, o personalitate mai puțin implicată în «afacerile interne» ale PSD
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
de un braț și am trântit-o în iarbă. - Ce faci? Ești nebun? a țipat. M-am aruncat pe ea. Călare pe picioarele ei, cu o mână îi țineam mâinile, cu cealaltă i-am tras fusta în sus. Ea se zbătea, dar absolut degeaba, eram mult mai puternic. Eram chiar mai puternic decât de obicei. - Taci, i-am spus cu o voce liniștită. Taci, te rog. Nu-ți fac nimic. Dar ea continuă să țipe. I-am dat un cap în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
cărei faimă - uzurpată de localul în care se fuma opium - provocase mulțimea, care voia să răzbune bunele moravuri, s-o jefuiască; liniile se răsucesc, ca o coardă invizibilă care ne ține legați, pe noi trei, și care, cu cât ne zbatem mai mult să ne desprindem, cu atât își strânge nodurile, înfigându-le în carnea noastră. În mijlocul acestui nod, în inima dramei acestei asocieri secrete, se află secretul pe care-l port în mine și pe care nu-l pot dezvălui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
percepea ca pe o vibrație a solului. Derutat pentru o clipă, de obicei, șarpele începea să se retragă, iar în acest moment, câinele țâșnea și-l mușca abil de ceafă. Mușcătura îi rupea spinarea, iar șarpele înceta să se mai zbată. Domnul J.L.B. Matekoni știa că astfel de câini nu apucă o vârstă înaintată. Dacă supraviețuiau până la vârsta de șapte sau opt ani, reacțiile li se încetineau, iar balanța înclina, pe nesimțite, în favoarea șarpelui. În cele din urmă, câinele domnului J.L.B.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
care mă zgâriau pe mâini și pe picioare. Puteam să mă trezesc foarte ușor cu unul din țepii ăia în ochi, dar am avut noroc. Era foarte periculos. L-am prins din nou, de data asta nu s-a mai zbătut atât de tare. L-am imobilizat cu brațele, să-l calmez, ca să ne putem întoarce la casă, dar s-a smuls din strânsoare și s-a împiedicat. Eram la marginea unui șanț abrupt, o donga, care traversa savana pe acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
fotografiază. I s-a scurs înghețată pe maieul cu dinozauri. Hi, Steve, aici e soare, te topești de căldură, te prăjești, like a roastbeef. Am mers să sărbătorim promovarea mea. Am job full time de-acum la departament, s-a zbătut Will, promotorul meu, dar și Wenda. Ne-am oferit un week-end... Altfel, o muncă infernală, tutorship, semestrial papers, colocvii etc. Merg și-n Ohio la o întâlnire luna viitoare în Canada, e un congres despre imigrație și mutații culturale. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
E caraghios, mi se pare că abia mi s-a ridicat din brațe, mi-a rămas întipărită în carne forma corpului ei ghemuit. Se amuză mușcându-mi colțurile gurii, pipăindu-mi sprâncenele, apăsând ușor pleoapele, să simtă cum mi se zbat ochii și tremură genele, desenează liniile de pe frunte, cele două dungi ce coboară spre mustață și nările spre șănțulețul de deasupra buzelor, le deschide, așteptând parcă să-i mușc palma. Îi simt mirosul ușor sărat al mâinilor, îmi prinde bărbia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
prin cutii, am dat foc la niște Flacăra vechi și la una dintre piei, am învârtit-o în aer să-mprăștii cât mai mult fum și ne-am apropiat. Viespile au început să roiască furioase, au mai căzut pe podea zbătându-se, numai în ochi dacă nu și-ar înfige acul, poți să și mori din asta. - Împielițaților, a răcnit un moșneag apărut c-o lumânare. Ce faceți, zănaticilor? O să vă-ncaiere viespile de nu mai știți cine sunteți! Eram stropit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
ați băgat în vene”, chiar așa striga, „jos labele de pe mine... jos...”. L-au prins abia lângă poartă, l-au legat de pat și i-au făcut o injecție care pune jos și-un cal, dar el tot se mai zbătea, „dați-mi drumul...”. Le era frică să nu crape, dar dacă nu se liniștea, i-au mai făcut una, de-a umblat omu’ tehui de cap dup-aia câteva zile și zicea că parcă avea oase de câlți... - Zicea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
că le-am păcălit, mi-au tăiat calea, m-au imobilizat, fără să asculte rugămințile mele. Foile de varză cresc ca niște pânze de corabie, se lipesc cu ventuze de obrajii mei, se desprind cu tot cu piele, mă arde, urlu, mă zbat, pe urmă presară cineva piper pe răni... - Din sarmale-ai venit, în sarmale te-ntorci, fie numele sarmalei lăudat! Îmi înfig o pâlnie în gâtlej și încep să mă îndoape ca pe gâște, scutur din cap, dar frunzele mă țin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
de țepi, lini cu stropi violeți și mustăți de nisip, plătici și lipani subțiri, de-o palmă, fântânei cu aripioare de păsări, mrene și roșioare, văduvițe și păstrăvi împestrițați, somni mătăhăloși, tolăniți pe paturi de gheață. Carașii deschid gurile, se zbat în coșuri de rafie. Urechile mi s-au umplut cu apă. *** - Ați luat tot? Ați strâns sforile? Ați adunat scripeții? Ați legat cutiile? - Da... - Nergal... Măi, bezmeticule, nu-ți lipsește nimic? - Dă-o-ncoace, tocmai mă întorceam după ea... - Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]