767 matches
-
îi tremură mâinile. Vede cum silueta ei își pierde claritatea. Pe chip îi apare o expresie neliniștită. Ce naiba se întâmplă? Țiuitul iritant de fundal se întețește. Undeva, pe un deal din depărtare, vântul începe să bată din nou cu putere, zgâlțâind punctul de contact al circuitului care leagă cele două lumi, încercând să distrugă conturul lui Eri. Semnificația corpului ei fizic se erodează.“ - Haruki Murakami, În noapte gogol.jpg Atenție, urmează stația GOGOL (IĂ Vasile Ernu Dragă Bogdane, Mersi de scrisoare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2165_a_3490]
-
la copertă. ăia de la Umanitas era nebuniți conplet. Comandase deja ediția a treia și o aștepta să iasă de sub tiparniță ca pă pâinea caldă. Când a venit camionu cu tonele de cărți toți cititorii a sărit pă mașină șia-nceput so zgâlțâie dea dărâmato și ia rupt ușile și toate alea. Poliția a-ncercat săi potolească da io am văzut și nește polițiști că fura câte cinci egzemplare ca să le vândă dup-aia la speculă. Era o femeie care urla că ea
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
fie ea. Avea o voce spartă și țipa și râdea în timp ce vorbea. — Și eu sunt româncă! De ce nu vorbești românește? am întrebat o. — Da’ cum să nu?! Amesteca trei cuvinte italiene cu două românești și-și frân gea mâinile. Am zgâlțâit-o: — Ei, ce-ai, vorbește normal, că nu pricep! Ai luat-o razna? De unde ești? Atunci a oftat, s-a relaxat, mi-a spus că-i de prin Reșița, dar că pleacă acasă. Apoi iar începea să țipe că are
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
fiecare pagină scrisă de Romul Munteanu se simțea o gîndire care voia să fie obiectivă, un producător de idei prea puțin sau deloc dispus la speculații sterile sau afirmații generoase, dar interesat în schimb de formularea unor judecăți care să zgîlțîie prostul simț comun. Așa scrie criticul Romul Munteanu chiar și atunci cînd face portretul spiritual al lui Dan Deșliu, despre care spune că s-a "născut ca un poet perimat, iar astăzi ne apare ca un scriitor desuet", un creator
Cel de-al treilea sens by Ion Dur () [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
veac va fi unul religios sau nu va fi deloc. Gândindu-mă la fanatismul produs în numele unei religii ori alteia, mai degrabă cred că, dacă dorim să vedem o lume ceva mai echitabilă, un pic mai fericită și mai puțin zgâlțâită de conflicte apocaliptice, paradigma acestui veac trebuie să fie Cetățeanul. (Cotidianul, 13 iunie 2002) Excelență, Am amânat scrierea acestor rânduri sperând că agresiunea împotriva Bibliotecii Naționale se va dovedi un simplu puseu de tembelism. Am așteptat să-l determinați pe
ABSURDISTAN - o tragedie cu ieșire la mare by Dorin Tudoran [Corola-publishinghouse/Journalistic/1857_a_3182]
-
consum public dovedesc că „incoruptibilul” aflat mereu în stare de clocot e un nevoiaș băiat de mingi, pe care partidul tuturor partidelor îl trmitea după semințe și țigări. Singura categorie de compatrioți mari și de partid care rezistă spasmelor acestui zgâlțâit de gradul 9 pe scara Richter sunt lăutarii. Ei deschid și închid lucrările ședințelor, consiliilor ori congreselor în care Marele Apucat intră președinte și iese papă. El însuși unul dintre cei mai zgomotoși lăutari ai „Ceahlăului gândirii” românești și a
ABSURDISTAN - o tragedie cu ieșire la mare by Dorin Tudoran [Corola-publishinghouse/Journalistic/1857_a_3182]
-
1955) sau în Marlon Brando dur în aparență, dar cu inimă de aur, conducând, în jacheta-i de piele neagră, mașini și motociclete Harley Davidson în Sălbaticul (1953). Un alt star, "Elvis the Pelvis", inventează rock'n roll-ul, arta lui "zgâlțâie și rostogolește", care înseamnă de asemenea, în argoul american, "a face dragoste". În viața reală, avem de-a face cu un băiat de nădejde care-și iubește mama, pe Dumnezeu și țara, colecționează ursuleți de pluș și nu pune niciodată
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
aflat deasupra rigorilor legilor ateniene : libertatea este înlăuntrul meu și n-o puteți închide (p. 118). Pasiphon, fiul lui Aristodem, este atras de spiritul de frondă al cinicului și îl îndeamnă să-i strângă pe tineri în jurul lui spre a zgâlțâi din temelii societatea coruptă, Diogene respinge ideea de luptă și afirmă că nu are talent și nici ambiție de conducător, fiind atras doar de singurătate (p. 122). El refuză să fie sclavul ideii de libertate și preferă să rămână simbolul
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
al exploziilor succesive. Capul mă durea îngrozitor, urechile îmi vâjâiau și îmi țiuiau: nu mai auzeam nimic. Mă gândeam că am rămas surd. O teamă animalică, disperată m-a cuprins și trupul a început să vibreze ca și cum ar fi fost zgâlțâit de impulsuri electrice. Îmi era rău, aveam frisoane. Tranșeea se umpluse aproape un metru de pământ. Praf și țărână aveam peste tot corpul. Cu un efort disperat am reușit să ieșim din pământul prăvălit peste noi. Ochii mă usturau cumplit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
venite din zonele cele mai adânci ale ființei sale. Cu mâinile încleștate pe stinghia scării fixe ce ducea spre pod, își rezemase capul de marginea ei, pe când trupul lui mare și frumos era străbătut de convulsii incontrolabile. Umerii i se zgâlțâiau, iar omoplații se mișcau parcă ar fi fost acționați de un cutremur devastator. Unde era omul puternic și tare ce nu se temea de nimic? Fusese învins de un adversar superior: Moartea. Cu fața boțită și schimonosită de plâns era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
de sforăituri și horcăieli sonore și stranii. Ori de câte ori Pușcașu V. auzea acest zgomot, îl trezea pe Bogdanovici, ziua sau noaptea, îl înjura, îl bruftuia, uneori îl călca în picioare. Când nu se mai obosea să se ducă personal să-l zgâlțâie, îl punea pe altul să-l trezească și-l înjura dela distanță. Pentru Bogdanovici, groaza de Pușcașu V. era un coșmar continuu. Pop adaugă că Țurcanu se interesa mereu de soarta lui, așa încât era clar că presiunea exercitată de Pușcașu
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
Țurcanu i-a ordonat lui C.O. să joace pe cârpa udă pentru a se curăța, în timp ce el se uita la celelalte victime din cameră pentru a observa efectele spectacolului. Mai târziu l-a apucat iar de guler, l-a zgâlțâit și l-a trântit de perete, cerându-i să se 'țină pe cotonoage' dacă nu vrea să îl joace iar în picioare. Țurcanu îi cerea să dea detalii despre 'haremul surorilor de cruce', însă O. se încăpățâna să nu vorbească
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
convertit la dreapta credință. E într-o stare euforică ce nu-l lasă să doarmă, un preaplin de viață îl copleșește: Îmi venea să mă reped jos din pat ori de pe prici, să alerg, să strig de bucurie, să-i zgîlțîi și pe ceilalți, să le spun cît sînt de fericit, să-i rog să-și dea seama ce comoară posedă cu toții, ce sobiță minunată, ce tranchilizant fără prescripție medicală. Noroc de mine că strășnicia regulamentului mă împiedică să mă dau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
verde. Priveam îngroziți cum clanța se mișca în sus și-n jos. Într-o dezgustătoare fracțiune de secundă am înțeles că își folosea gura ca să realizeze acest lucru. A trebuit să-mi reamintesc să respir când clanța ușii s-a zgâlțâit violent. Se auzi ceva ca un mârâit. Sunetul frustrării. Zgomotul foamei. Apoi a încetat. Puteam auzi entitatea îndepărtându-se anevoie. - Ce e? Ce vrea? Nu înțeleg. Cum a intrat? Era Robby. - Nu știu ce naiba e, am răspuns absurd. - Ce e, tată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
o lua din pat am vânturat sabia de lumină de jur împrejur. Sarah se trăsese spre tăblia patului când arătarea încercase să se tragă în patul ei. Își încleștase gura într-unul din stâlpii de susținere ai patului și îl zgâlțâia, răgind. - Ce se-ntâmplă? strigă Robby, din baie. Am urlat scârbit și am ridicat-o pe Sarah din pat. Când o duceam pe Sarah spre baie, arătarea a rămas țintuită locului, apoi a sărit jos și s-a repezit spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Nota bene, mai „bătrânii”, Marin Preda și Geo Dumitrescu au participat, dar, ca niște oameni înțelepți, au tăcut. La doar câteva zile după această ședință, într-o seară, târziu, cred că era într-o sâmbătă - ședința avusese loc miercuri -, îmi zgâlțâie geamul meu de pe strada Nerva-Traian Adrian Păunescu și-mi strigă tulburat: - Nichita ne-a trădat! Apoi, îmi explică, cu precipitare, că în aceeași după-amiază de sâmbătă, președintele Zaharia Stancu a adunat vreo cinci scriitori tineri de vârf și i-a
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
lansări de carte, polemici în presă, lecturi în străinătate, pledoarii pentru resurecția spiritului critic... o încercare onestă de a propune o alternativă culturală viabilă, în replică la "oferta" săracă a Iașului literar oficial. Proiectul aparține acum trecutului, fără să fi zgâlțâit prea tare inerția vechilor structuri, însă rămân niște autori și niște cărți din acei ani, precum și principiile aduse în discuție. Care au fost modelele tale culturale? Cum ai ajuns la ele? Cât de rușine ți-a fost când cei din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Oricum, materialul de bază pentru artist, indiferent de arta pe care o practică, indiferent de epocă, este omul, această ființă uriașă și îngrozitor de mică, această proiecție a lui Dumnezeu care e, în același timp, o biată gânganie care încearcă să zgâlțâie tronul divinității ca să se cocoțeze el acolo. Ne putem împrieteni cu câinii, cu papagalii, cu urangutanii sau cu pisicile. Dar nu ne putem înfrăți decât cu omul. În afara omului nu se poate face nicio biserică. Dacă pe pământ ar fi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
somn de piatră și nu visa niciodată, a visat. A visat îngerul acela de lumină, imens, nesuferit. În vis, se zărea pe sine dormind în patul lui sculptat, de prim-secretar, și zărea îngerul apropiindu-se de el tăcut și zgâlțâindu-l ușurel și șoptindu-i să nu mai sforăie. Visul era mai degrabă caraghios, n-ar fi avut motive să-l sperie, și totuși tovarășul Cameniță s-a speriat de moarte și s-a trezit ud de transpirație, iar inima
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
că ne-au înhățat polițaii lor, mai cu suflet decât ai noștri, în orice caz, și ne-au făcut pachet și ne-au trimis în țară, aci, nu se compară, e sărăcie... Spaniolu și-a întrerupt confesiunea și l-a zgâlțâit pe Pușcărie care tocmai adormise și începuse să sforăie: -Scoală, bă! Acu zâi și tu, de unde ți se trage numele de Pușcărie!.. Pușcărie s-a interesat dacă mai e votcă. -Nu mai e, zâi! Fără cine știe ce mare chef, Pușcărie le-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Că motoarele tremurau continuu, iar curelele de transmisie plescăiau ca o mie de broaște care săreau disperate în baltă, era normal. Nu era anormal nici faptul că geamurile halei vibrau și, din când în când, plesneau. Normal era să se zgâlțâie, să se clatine, să iasă din țâțâni și să sară din șuruburi toate: și motoarele, și pupitrele de comandă, și ușile. Dar nu și Vasile B. Din cauza tremuriciului general, simțea cum i se zguduia ficatul, cum îi clănțăneau dinții dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Civile, călătoream pe gratis. EN LOS DOMINIOS DE LA PACHAMAMA Pe tărîmurile Pachamamei PÎnă la ora trei dimineața, păturile poliției peruane Își demonstraseră valoarea, Îmbrățișîndu-ne cu o căldură care ne-a repus pe picioare. Apoi, cînd polițistul de serviciul ne-a zgîlțîit pînă ne-am trezit - căci mergea un camion pînă În Ilave -, ne-am văzut În trista situație de a fi nevoiți să le lăsăm În urmă. Noaptea era splendidă, chiar dacă era Îngrozitor de frig, iar nouă ne-a fost acordat privilegiul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
cei câțiva oameni care se încrezuseră în mine. Civilii mi-au comunicat că nu voi mai pleca nicăieri, cel mult la dracu’. și au râs zicându-mi că voi dormi mai bine în celulă, căci acolo oricum patul nu se zgâlțâie decât la cutremur. Ceilalți călători și-au încărcat maldărele de bagaje, îndreptându-se încet spre peron. Cei doi civili au șoptit ceva între ei, apoi unul a făcut semn cu arătătorul întins în jos spre pardoseală, să nu mă clintesc
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
corcitură hibridă, monstruoasă și bestială, cunoscută îndeobște sub denumirea empirică de "Om". Doamna dirigintă, deportată, studentă în anul al cincilea la medicină, a sesizat situația îngrozitoare în care mă aflam. Tremura carnea pe mine de rușine; începusem să mă bâțâi, zgâlțâit din străfundurile ființei de spasme viscerale. Mă înăbușeam. Doamna încerca să-mi ușureze supliciul. Ei Boris, ce spui tu, cum ți-a mâncat mălaiul? Văd că ești întreg și teafăr, văd că trăiești. Argumentul a trecut pe lângă el fără să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
privire, tresare; se întoarce brusc spre mine și rămîne astfel, cu ochii măriți, speriați: Mihai, ce-i cu tine?!... Vine lîngă mine, se lasă în genunchi pe covor, lîngă fotoliul în care stau, îmi ia obrazul între palme și mă zgîlțîie cu putere. Ce-i cu privirea asta fixă a ta!?... Revino-ți! Ce naiba, ești om mare..., ești bărbat! A fost un accident... Ce-i cu tine?!... Palma care m-au zgîlțîit încep să-mi alinte obrazul. Ochii ei verzi mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]