798 matches
-
câinii... GARDIANUL (Cu silă.): Nu cred să-l mănânce... GUFI: Trebuie să-l facem pierdut. Când mă uit la el mă cutremur... (Îl lovește cu piciorul.) Hei, omule! ARTUR (Amețit.): Începem? GUFI (Se întoarce cu spatele, dezolat.): Poftim! GARDIANUL (Îl zgâlțâie pe ARTUR.): Fii bun și du-te! ARTUR: Cum? GUFI: Pleacă unde vezi cu ochii! ARTUR: Unde să plec? COLONELUL: Unde știi! Am hotărât să-ți dăm drumul. ARTUR: Da’ ce, voi hotărâți aici? CĂLĂUL: Nu pricepi? Ne-ai scârbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
VIZITATOR și MAJORDOM are loc dialogul dintre GRUBI și BRUNO.) GRUBI: Uite-i! BRUNO: Nu ți-am spus? Au și început să vină. GRUBI: Cum naiba au aflat? BRUNO: Și ăsta nu-i decât începutul. GRUBI: Ar trebui să-i zgâlțâim puțin, să se care. BRUNO: Degeaba. Pleacă doi și vin o sută. (BRUNO și GRUBI nu-și încetează lucrul în tot acest timp; din când în când însă fac câte o pauză în conversație.) GRUBI: Asta lung mă scoate din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
unul de celălalt. Este ciudat, dar ea a fost prima care a avut o mare putere asupra mea, prin simplul gest de a nu Îngădui zâmbetului ei să dispară, de a-mi tulbura somnul ca o flacără ce mă ardea, zgâlțâindu-mă apoi ca să mă trezesc buimac, ori de câte ori o visam, deși În realitate mă temeam mai mult de faptul că mă revoltau picioarele ei pline de noroi și hainele ei cu miros stătut decât de posibilitatea de a o jigni cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
din vara anului 1917 când, după o iarnă În care n-am Înțeles de ce am fost despărțiți, am Întâlnit-o Întâmplător pe Tamara Într-un tren suburban. Timp de câteva minute, Între două opriri, pe coridorul unui vagon care se zgâlțâia și zdrăngănea, am stat unul lângă celălalt, eu - extrem de stingherit, copleșit de regrete, ea -consumând un pachet de ciocolată, rupând metodic câte o bucățică tare din ea și vorbind despre biroul unde lucra. De o parte a șinelor, deasupra smârcurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
spre Oberlus, care nu se mișcase deloc și respira regulat. Se aplecă, luă una dintre arme și Îi trase cocoșul cu amîndouă mîinile, Întorcîndu-se pe același drum, pînă cînd se opri În fața răpitorului ei. Acesta băgă de seamă că era zgîlțîit ușor, iar cînd deschise ochii se trezi cu țeava neagră a pistolului Îndreptată spre el. Îi trebui ceva vreme pînă să vorbească, iar cînd În cele din urmă o făcu, vocea lui nu părea schimbată: - O să mă omori? Întrebă. - Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
a șoptit ceva în ureche, apoi ea s-a aplecat spre el și-a izbucnit în râs, mai tare și mai aspru decât o auzisem vreodată. I-a șoptit și ea ceva, apoi au mai râs amândoi, enervant și neliniștitor, zgâlțâindu-se pe canapea din cauza istericalelor copilărești. După o vreme și după mulți „vai de mine!“ și „aoleu!“, râsetele tâmpite se potoliră și Crystal își scoase un șervețel din buzunar, îi mototoli un colț și-și șterse delicat machiajul de sub ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
vedea, îi venea să plângă. Parcă aud și acum cum zicea cu ciudă și cu jale: - Doamne, asta mai mică o să mă bage-n pământ! Eu râdeam și mă bucuram că puteam face ce doream. Știam că riscam să fiu zgâlțâită de cap de mama, dar ce era aceasta în comparație cu plăcerea de a alerga prin ploaie și de a simți apa rece cu picioarele goale? Nimic! Pe cât de mult erau așteptate ploile vara, pe atât de mari erau și bucuriile noastre
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
în noaptea aceasta... ― Ce să rezolvăm? ― Oh, domnule Matei! Nu complicați situația mai mult decât e necesar. Trebuie să-l ascundem pe domnul Popa. În ochii tânărului se aprinse o flacără sălbatică. O apucă de umeri și începu s-o zgâlțâie. ― Tu i-ai ucis pe toți! ― Nu vă dați seama ce vorbiți! ― Crezi? L-am suspectat degeaba pe bătrân. Care-i șmecheria? Melania Lupu își strânse ofensată buzele. Se desprinse moale: ― Știu că treceți prin momente grele, domnule Matei, dar
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
spre soare dintr-un ghiveci așezat lângă o masă de lemn meșterită de soțul ei din apropierea ferestrei de la camera în care fetița cea mare încă dormea; soția lui Bidaru, alături cu leagănul din pânză roz cu buline albe ce se zgâlțâia pe patru rotițe în care cealaltă fetiță ceva mai mică gângurea ceva în limba ei, îl aștepta cu două cești rustice din lut smălțuit, pline ochi cu cafea aburindă, cunoscută de consumatori sub numele de "nechezol." Bidaru nici nu reuși
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
trupul mare și vânjos se destinse. Totul s-a petrecut într-o clipă... o singură clipă, cât o bătaie de inimă grăbită... într-o înfruntare, care pe care... Pădurarul, ca împietrit, rămase cu ochii ațintiți la animalul care zăcea moale, zgâlțâit în răstimpuri de-un geamăt, încercând să-și ridice capul din omăt. Gheorghe TESCU 140 Când, deodată... privirea i se opri pe laba din partea dreaptă din spate și urma lăsată pe zăpadă... Avu o tresărire, recunoscu lupoaica din noaptea aceea
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
vâjâit al motorului. în cele din urmă, văzu o cheie într-o broască. O scoase; nu se întâmplă nimic. O băgă la loc, cu același rezultat. încercă s-o răsucească și monstrul mecanic prinse viață, tuși de trei ori, se zgâlțâi dintr-o parte într-alta și amuți. Ochii i se umplură de bucurie când înțelese că era pe drumul cel bun. Răsuci cheia cu o mână, în timp ce cu cealaltă învârtea volanul înnebunit, dar cu același rezultat: tuse, zgâlțâială și tăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
-mă c-am venit, nu? În ciuda zâmbetului, Își dădu seama că era speriată și se Întrebă de ce. El Îi lăsă mâinile ca să poată trage storurile la geamul dinspre culoar, așa că brusc părură să rămână singuri Într-o cutiuță ce se zgâlțâia. O sărută și constată că avea gura rece, moale, și-i răspundea ezitând. Ea se așeză pe locul care fusese transformat În pat și-i zise: — Te Întrebai dacă o să vin? — Ai promis, Îi aduse el aminte. — M-aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
scene și personaje incoerente, până când totul deveni doar umbre, iar Santa Marta încetă să mai existe. Vechiul avion DC-3 hurui de parcă ar fi vrut să înghită lumea, tremură dintr-un capăt în celălalt, se agită de la bot până la coadă, se zgâlțâi de la roți până la antenă, scuipă foc prin gura deschisă a țevilor de eșapament și o porni ca din pușcă într-o pată voalată de culori verzi schimbătoare. S-ar fi zis că îi venea foarte greu să se desprindă de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
hamac în care dormea un băiețel slăbit și tras la față. O bătrână îl veghea așezată pe jos. Într-un colț, ardea un fel de afumătoare și un miros greu și aspru inunda încăperea și se agăța de gâtlej. José zgâlțâi umărul celui adormit, care deschise niște ochi înspăimântați. Îl privi pe omul alb și șopti într-o engleză perfectă, fără accent: — Piá se văicărește în mormântul ei de pe insulă. A văzut-o pe femeia pe care o doreai și s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
cea care vorbea: era aceeași voce cu care Piá a învățat să spună doar „banane“. Dădu din cap, încercând să-și alunge gândurile. Se întoarse către José Correcaminos. — Trezește-l! Vreau să aud ce a spus despre tabără... Indianul îl zgâlțâi din nou pe băiat. — Întoarce-te, Ulla...! Întoarce-te! îi ceru el. Revino de unde se află dușmanii noștri... Spune ce rău se gândesc să ne facă... Deschise ochii din nou și îi fixă în tavanul de paie, privind nemișcat într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
la icoană, o sărută și se roagă la Iisus. Ajută-mă, Iisuse Hristoase, ăștia o să te ducă prin Franța, vezi și mata lumea... Nu mai fulgeră și Vasile ridică icoana de partea de jos și încearcă s-o salte. O zgîlțîie la dreapta și la stînga, dar se ține tare partea de sus. Nu te lasă sătenii. Adică să stai în prostimea asta toată viața. Vasile trage cu forță, rama se rupe și partea de sus rămîne fixată. Le-o rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
și cade. Adela țipă cînd descoperă că Raj al său, soțul, zace mort acolo. Era plin de noroi și o broască rîioasă i-a ieșit din gură. Răcnește de se cutremură pămîntul. Ce-i, muiere, ce-i cu tine? o zgîlțîie Raj cu toată puterea. Femeia se trezește cu încetul, își face cruce și se roagă la Dumnezeu. Era toată transpirată, speriată de moarte și tremura ca varga. Ce-ai visat? insistă Raj. Eram prin rogozul din jurul iazului și am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
peste stabilimentul lui Donohue În strada Little Green precum piatra dintr-o praștie.“ S-a terminat primul volum, mai bine nu citeam. E ca o premoniție. Cine știe ce mai e În stare să facă, Doamne ferește. Perdeaua a prins să se umfle zgîlțîită de o rafală de vînt. Din depărtare apar și dispar În răstimpuri fulgere scurte, tăioase, urmate de tunete Înfundate. Doamna E. pune cu grijă cartea pe noptieră, se Învelește, cuprinsă deodată de un frison, cu cearșaful pînă la gît și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
O moarte care se Însuflețește pe zi ce trece Într-o nouă formă de viață, rece, nesimțitoare, arogantă, ostilă. Dar deodată vocile Încep să arunce umbre dezordonate, confuze, pe vagonetele ce se ciocnesc Între ele ca un șirag de vertebre zgîlțîite de un vînt uscat, fierbinte. „Împinge, bă, Împinge-ți zic, crucea mă-tii de cioroi...“ „...și avea niște țîțe ca niște clopote, cînd i-o trăgeam parcă regulam o biserică“ „CÎt ai ceasu, cucoană?“ „Iote-l și p-ăla cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
om Întreg. mintea lui reintrase În stăpînirea Întregului său trecut. Willi Hilfe scoase un fel de rîgÎială și porni repede spre o cabină W.C., cu mîna bandajată Întinsă Înainte. Alunecă pe pardoseala udă, dar se ridică numaidecît și Începu să zgîlțîie ușa cabinei. Nu reuși s-o deschidă, căci era, bineînțeles, Încuiată. Păru dezorientat, neștiind ce să facă: parcă simțea nevoia să se ascundă Îndărătul unei uși, În vreo văgăună... — Dă-mi, te rog, un penny ca să deschid cabina - se milogi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
o decepție. Vulvele lor, lăbărțate de penetrări În poștă și masturbări brutale (adesea practicate cu mai multe degete și chiar cu toată mâna), erau la fel de sensibile ca un calup de osânză. Obsedate de ritmul frenetic al actrițelor porno profesioniste, Îi zgâlțâiau penisul cu brutalitate, ca pe o tijă de carne insensibilă, cu o ridicolă mișcare de piston (omniprezența muzicii tehno, care eliminase ritmurile unei senzualități mai subtile, juca desigur un rol În caracterul prea mecanic al prestației lor). Bruno ejacula rapid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
unui circuit electric care se Închide, și de parcă prin acest contact se transmise undeva un semnal care dădu altundeva o comandă, care puse ceva În mișcare, iar acel ceva făcea ca ferestrele nu doar să vibreze, ci, iată, să se zgâlțâie de-a binelea, iar câteva bucăți de tencuială să se desprindă de ziduri, ei bine, când acest lucru se petrecu, cucul ieși din mica lui mansardă, iar sub el izbucni un cor de urlete. — Dumnezeule! — S-a făcut ora 9
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
ci aducea mai degrabă cu un gândac căzut pe spate, care se chinuia să se-ntoarcă. Într-un târziu, după ce a mai emis câteva chițăituri ciudate, și-a recăpătat răsuflarea. Apoi m-a privit și iar a Început să se zgâlțâie ca o budincă. Bun, așteptăm. Lăsăm timpul să treacă. Ce e timpul, În fond? Kant credea că e o formă apriorică a intuiției, Parmenide, o iluzie. Întrebat la rândul său, Sfântul Augustin a ridicat din umeri și s-a culcat
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
seară, În fața patului pe care erau răspândite trupele. — Vera, spune-mi, te rog, ceva! — ...pantofii ăștia nu se potrivesc cu broșa, rochia de lamé e necălcată... Da. — Cum m-ai recunoscut? — Cum? Păi... Am prins-o de umeri și-am zgâlțâit-o ușor. — Ascultă! Nu știai că vin. Am trecut prin câteva operații estetice majore. Sunt deghizat de nici mama, dac-aș avea una, nu m-ar recunoaște. Or, când mi-ai deschis ușa, n-a trecut o fracțiune de secundă
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
gâtul și umerii, pieptul deveniră libere, ușoare, uitarea cuprinsese trupul și timpul pierise. Târziu, cât de târziu, umerii fură atinși de degete care băteau un ritm lent, prevenitor, muzica încetase, dar nu și briza binefăcătoare, pleoapele ardeau, grele, fierbinți, fu zgâlțâit cu vigoare. Străinul se apleca asupra sa, îi vorbea. Recăzu în adânc, cineva îl tot trăgea la suprafață. Clipi, buimăcit. Necunoscutul îl ținea strâns, să nu-l scape, și îl zgâlțâia. Se prăbuși iar, fu tras, nu mai putea să
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]