938 matches
-
el cu o bucurie infernală și mustrându-l". Întreaga scenă dobândește, pe plan psihologic, valențele unui teribil viol vizual. În continuare, caracterul eminamente vizual al substantivelor însoțite de determinanți este augmentat, proporțional, de aglutinarea paratactică a enunțurilor: "Nenorocitul domn se zvârcolea în spasmele agoniei; spume făcea la gură; dinții îi scrâșneau și ochii săi sângerați se holbaseră; o sudoare înghețată, tristă a morții prevestitoare ieșea ca niște nasturi pe obrazul lui. După un chin de jumătate ceas, în sfârșit, își dete
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
toate jivinele monstruoase și fantastice". Gușatul care-l extrage din smârcuri devine, în imaginația înfierbântată a victimei, "o caracatiță enormă, care-și întinde multiplele brațe, cu ventuze în capăt, să mă cuprindă". Agitația înspăimântată, cu parfum agonistic, pare inutilă: "Mă zvârcolesc fără putere, cu vinele plesnind și cu răsuflarea retezată; ochii imenși și neclintiți [...] mă privesc atent, cu o crudă și satisfăcută curiozitate și caracatița râde, râde cu glas omenesc". Limpezirea perceptivă aduce cu sine și disiparea misterului terifiant: Ochii se
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
să cucerească această masă primordială. Unele himere cu greu au o formă: ceva se mișcă, sau încearcă să se miște, ceva se contorsionează, ceva în interiorul căruia, corp și picioare, trebuie încă să se coaguleze și să se separe. Aceste ființe zvârcolindu-se au ca scop numai venirea lor pe lume. Aș numi această fascinantă zbatere întunecată, apariția formei"347. Există o oarecare similitudine pe care o evocă chipurile feminine ale himerelor paciuriene abstrase într-o reverie amniotică cu chipurile aproape extatice
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
determinat care este în același timp legată și de ideea exprimată de predicat;... exprimă deci, odată cu caracterizarea obiectului, și o idee circumstanțială referitoare la predicat” (II, p. 139 și II, p. 279). Exemple: Fumul cămilelor, zăpăcit de bătaia vântului, se zvârcolea pe loc. Bonjur, bonjur, domnu !... răspunse gazda încântată de chiriașul ei, care se purta atât de cuviincios. b)Propoziția atributivă circumstanțială Propoziția atributivă circumstanțială este propoziția secundară (subordonată) care corespunde atributului circumstanțial, ceea ce înseamnă că determină simultan un regent de
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
o asimileze este aceea că fiecare rămâne singur și gol în fața faptei și în fața morții. E ceea ce știu și trăiesc ceas de ceas Simina, Șofron sau Ana lui Laie. Dar nu ești om, Laie, ci fire de vierme, care se zvârcolește și vrea să trăiască până chiar și călcat în picioare. E replica ce pune capăt relației celor doi și o condamnă pe femeie la moarte în Ceas rău. Cu o intervenție similară, Simina încheie aiureala ce o ținea legată de
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
Crocodilii) Ileana Mălănciou Spasmele durerii „umblam prin cerul gol la fel ca pe pământ / nu mai știam de nimeni uitasem cine sunt...” (Ileana Mălăncioiu) învolburate-s, Doamne, zbaterile neputinței mele! Privesc tăcut cum cea mai dragă ființă-a mea se zvârcolește-n unduiri lugubre, gata-a se scufunda în vârtejurile smolitului Styx, iar sora mea nu poate, Doamne-a mă ajuta! Doar lamentații de sorginte-elegiacă. și-i dau dreptate! E doar Poet. și-atât. Nu-i oncolog. Nici terapeut. Nici homeopat
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
Domnului Hristos Pantocrator... „Ce-ai taică, striga ea către vedenie, de unde luași sângele ăsta?” Așa vorbește tot neamul lor când e la ananghie, oltenește. „Aoleou, taică, ce făcuși, de ce nu-ți ținuși capul cu mâna, uite-l colea jos...” se zvârcolea doamna Stanca arătând cu degetul o floare din scoarța de pe dușumea. „Ce făcuși, taică, de ce-i trăseși pe Constandin și Ștefan și pe Radu după măria ta? Taică, pe Mateiaș lasă-l, lasă-l, că eu nu avui coconi și
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
cu beiul și-l aduc pe fiul lui, beiul îi spune: „Fiule, spune tot ce ți se cere să spui!”, dar în zadar. Consensul între tată și fiu este de a-și arăta stima față de călăi și urlă și se zvârcolesc de durere fără nici un fel de trufie. Căldura din închisoare, lipsa aerului și țipetele fără contenire ale ghiaurilor valahi l-au adus la nebunie pe rusul Șeremetiev, ostatic tot în Ediculé. Este nebun, nebun furios, fără nici o speranță de însănătoșire
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ERA INUNDAT DE LUMINA STRĂLUCITOARE A DIMINEȚII. O CLIPĂ I SE PĂRU CĂ NU ERA NIMENI ÎNĂUNTRU, APOI O VĂZU RIDICÂNDU-SE DINTR-UN FOTOLIU PE RIVA ALLEN, CARE SE ARUNCĂ ÎN BRAȚELE LUI CU UN STRIGĂT DE BUCURIE. SE ZVÂRCOLEA ȘI TREMURA CA UN CÂINE CARE DĂ DIN COADĂ, FERICIT CĂ ÎȘI VEDE STĂPÂNUL. DUPĂ CE ÎL SĂRUTĂ, PĂRU SĂ ÎȘI ADUCĂ AMINTE DE CEVA, SE TRASE ÎNAPOI ȘI SPUSE CU O VOCE STINSĂ: \ DOMNUL ARALLO MI-A DAT INSTRUCȚIUNI CA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
lui și, în loc să îl roage să stea jos, încercă să îl așeze cu forța într-un scaun. Atunci Marin își ridică brusc genunchiul, lovindu-l pe celălalt între picioare; gemând, acesta se rostogoli înapoi, căzu pe podea și rămase acolo, zvârcolindu-se. Un al doilea îl izbi în cap, lateral, din partea dreaptă. Dar el se aștepta la lovituri; de câteva minute se străduia să stârnească în el însuși ura și furia \ singurele sentimente care puteau ajuta o ființă umană să îndure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
stinse când o rază strălucitoare ca argintul țâșni dintr-un orificiu ascuns al ceasului. Raza se răsuci și se încovrigă exact ca o funie, pe când ceasul continuă să producă în continuare cantități suplimentare din respectiva substanță. Deodată capătul razei se zvârcoli, șerpui și porni cu toată viteza înspre Marin, care observa fenomenul pe jumătate paralizat de stupefacție. Își aminti cu un fior de noaptea din urmă cu o săptămână, când văzuse cum ceasul din apartamentul lui Trask emitea aceleași fascicule luminoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
apa de izvor și fața cer de primăvară senină. De, cum îi mai samini tu. Da’ nici eu nu eram de lepădat, umblau și după mine fetele-n sat. Dar am chibzuit, am stat și n-am dormit, m-am zvârcolit până într-o seară când m-am primenit și i-am fluierat la poartă. Ehei, ce era să mă întindă bunică-tu, dar mamă-ta, bățoasă, nu l-a lăsat, m-a scos basma curată. Atunci am știut că îi
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
plângea în hohote nestăpânite. - Nu-i nimic, dragul meu, spunea întruna, nu-i nimic. RENEGATUL SAU UN SPIRIT CONFUZ Ce învălmășeală, ce învălmășeală! Trebuie să-mi rânduiesc gândurile. De când mi-au tăiat limba, o altă limbă, nu știu, mi se zvârcolește întruna sub țeastă, ceva vorbește, sau cineva, deodată se face tăcere, apoi iar ceva sau cineva vorbește, aud prea multe lucruri pe care nu le spun eu, ce învălmășeală, și dacă deschid gura, aud ca un scrâșnet de pietre ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
treptat, cu ochii ieșiți din orbite, până când a căzut pe spate. Atunci vrăjitorul i-a dat drumul cu un țipăt, muzicanții s-au întors cu fața la perete, în timp ce îndărătul măștii cu ochi pătrați țipătul se umfla până la nebunie, iar femeia se zvârcolea pe pământ, cuprinsă de un fel de criză, apoi, în patru labe, cu capul ascuns în brațele împreunate, a țipat și ea, dar înăbușit, și atunci, urlând întruna și neluându-și ochii de la idol, vrăjitorul a posedat-o repede, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
la acel act impersonal și plin de răutate, pe care-l auzeam fără să-l văd, căci trebuia să mă întorc cu fața la zid, dacă nu voiam să fiu bătut. Dar, cu obrazul lipit de sare, sub umbrele bestiale care se zvârcoleau pe pereți, ascultam lungul țipăt, gâtul mi-era uscat, o dorință fierbinte, fără sex, îmi încleșta tâmplele și pântecul. Zilele treceau una după alta, abia le deosebeam între ele, ca și cum s-ar fi topit la căldura cumplită, sub dogoarea vicleană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
o dată, și încă o dată, și iată-i cum se clatină și cad, și cămilele aleargă întins către zare, acolo unde o coloană de păsări negre a țâșnit spre cerul neschimbat. Și eu râd, râd cu hohote, uite-l cum se zvârcolește în veșmântul acela pe care-l urăsc, ridică puțin capul, mă vede, pe mine, pe stăpânul lui înlănțuit și atotputernic, de ce îmi zâmbește, îi strivesc zâmbetul! Ce minunat sună patul puștii izbind în chipul bunătății, o, mi-a fost dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
-o în pumni, urlând că nu va ieși vie din mâinile lor. N-a ieșit moartă, dar mult nu lipsea. Ulterior, când o băteau, nu-i mai arătau desenele. În puținele clipe cât a putut gândi, în zilele când se zvârcolea zdrobită, terciuită, cu fiecare fibră rănită, i s-a părut, brusc, firesc ce se întâmplase. N-ar fi putut să deseneze mai întâi - deși i se ceruse altceva - decât școala aceea insuportabilă, închisoarea din care dorise să fugă. Pedepsită, apoi
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
al doilea osândit. În răstimp însă Svoboda își potrivise singur lațul pe gât, parcă ar fi încercat un guler neobișnuit. ― Trage scaunul! șopti iarăși plutonierul. Caporalul smulse năuc scăunelul de sub picioarele condamnatului. Brațul spânzurătorii pârâi, și trupul începu a se zvârcoli în căutarea unui sprijin. În ochi lucirea stranie, arzătoare, pâlpâia mai puternic, cu tremurări grăbite, din ce în ce mai albă... Bologa vedea bine cum bulbii ochilor se umflau și se învinețeau, și totuși privirea își păstra strălucirea însuflețită, parcă nici moartea n-ar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
după general, să-i explice că vina incidentelor cade exclusiv în sarcina oamenilor nedisciplinați. Pe urmă toată lumea se urni și câmpul se umplu de pași. Numai Apostol Bologa rămase pironit pe loc, cu ochii mereu la spânzuratul căruia vântul îi zvârcolea aripile hainei. ― Bietul om! zise deodată căpitanul Cervenko, cu glas plâns, lângă Bologa. ― Cum? Ce zici? făcu Bologa tresărind și adăugând îndată, ca să-și ascundă emoția: De ce bietul om? De ce adică... Dar nu sfârși, nici nu așteptă răspunsul căpitanului. Plecă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
lumea de pe peron și pe urmă s-a repezit la micul Apostol, l-a ridicat și, în vreme ce oamenii strigau "trăiască", l-a sărutat zgomotos pe amândoi obrăjorii. Cuprins de o spaimă dureroasă, copilașul a început să plângă și să se zvârcolească în brațele străinului care, ascultând acum discursul protopopului, încerca să-l ostoiască și-l legăna ușor. În cele din urmă Bologa, fiindcă micuțul răcnea din ce în ce mai speriat, acoperind cuvântarea de binevenire, îl trecu enervat în seama doamnei Bologa, care se împurpurase
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Noi n-avem patrie! strigă atunci mama, indignată. Asta nu-i patrie... Mai bine s-o calce în picioare caii muscalilor! Trimise îndată după protopopul Groza și împreună căutară să-i scoată din minte gândurile nesocotite. Nehotărârea lui Apostol se zvârcolea. Ieși pe stradă buimăcit și nimeri tocmai la Domșa acasă. ― Cum, tu? Speranța noastră? Să te bați tu pentru ungurii care ne bat pe noi? Dar când ai o patrie ca a noastră nu ești deloc obligat să te îmbulzești
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
își luă în primire bateria, mai stătu puțin de taifas cu comandanții de secție și apoi coborî în adăpostul subpământean să se odihnească. Se întinse pe patul de scânduri. Era prăpădit de osteneală și de nesomn, căci toată noaptea se zvârcolise, dar acum sufletul i se ușurase, parcă ar fi scăpat dintr-o cameră de tortură și parcă toate zbuciumările ar fi rămas acolo, în satul cu spânzurătoarea... De afară cobora o înfumurare de lumină, în care se conturau vag intrarea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se încurcă de tot și se opri în mijlocul frazei. ― De ieri, de la primul schimb de priviri, am înțeles că vezi în mine un dușman, reluă căpitanul. Nici nu mi-ar fi păsat de dușmănia ta, dacă pe urmă, când se zvârcolea fratele meu în ștreang, nu ți-aș fi văzut ochii plini de lacrimi... Nu protesta! Nu ți-ai dat seama, dar ai lăcrimat... și lacrimile acelea ți-au dezvăluit inima întreagă... Bologa mai încercă să se împotrivească. Zadarnic. Căpitanul părea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
reglementar înaintea generalului Karg, om scurt și gros, cu fața urâtă și aspră, mohorâtă de mustăți burzuluite, sfredelită de niște ochi rotunzi, ale căror priviri, țâșnind de sub sprâncene foarte late și veșnic încruntate, păreau două pumnale veninoase. Inima locotenentului se zvârcoli când îl văzu ridicîndu-se greoi de la masa încărcată cu dosare și hărți. Își aduse aminte că, de câte ori a dat ochii cu dânsul, a simțit o teamă stranie ca de un vrăjmaș nemilos sau ca de o amenințare crâncenă ce nu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
revedere, Bologa! strigă căpitanul, văzîndu-l că se depărtează. Lui Apostol i se păru că și Klapka își bate joc. Dădu pinteni calului. Trebuie să ajungă în sat cât mai repede, să se pregătească și să sfârșească. În suflet i se zvârcolea un iad cu limbi de foc atât de sfâșietoare, că în fiece clipă amenințau să-i istovească toate izvoarele voinței. Simțea iarăși cum aleargă pe dunga prăpastiei și ispita prăbușirii îl pândea și-l învăluia într-un nour de ceață
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]