1,034 matches
-
stare să adu ceți o grămadă de mincinoși, gata să-și împrumute veninul limbii pentru o pungă cu galbeni? Se strâmbă disprețuitor. — Atacați un om nevinovat și, pentru că nu aveți fapte reale în sprijinul acuzației de complot și trădare, îi zvârliți în față cuvinte injurioase și-i reproșați că se ocupă de magie! De mânie i se zbârlesc rebele până și firele de păr din creștet. Nu mai lipsește decât să-l acuzați și de crimă, spune cu în gâmfare. Simte
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
tine. Se apleacă și-i prinde bărbia, ca să-i ridice fețișoara spre ea: — Dar e nevoie să te străduiești și tu, înțelegi? Îi șoptește încet la ureche: — Să nu te temi de ochii mei goi! Văd cu inima. Copila își zvârle brațele în jurul ei și i se pitulește la sân. Bun! își zice Occia. Pare calină. Dacă nu e proastă, va fi ușor de strunit și se va integra. Se pregătește să-i vorbească despre templu și despre viața lor de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
au ales pe el. Asta înseamnă că e însemnat de soartă. Răscolește un pic im pacientat printre bijuterii și alte documente de familie. Unde sunt? Cu ele poate oricând să-i forțeze mâna lui Augustus. Scotocește mai adânc. Începe să zvârle nervos afară tot ce întâlnește în cale. Tot ele îl vor ajuta să-i dea lovitura de grație și lui Tiberius când va veni momentul. Degetele ating fundul lăzii. Respirația i se precipită. Se apleacă peste cufăr cu fruntea îmbrobonată
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
o tăbliță rotundă, în formă de oglindă, care reflectă pâlpâirile focului. Parcă ar fi luna de pe cer, își zice uluit. — Tigroaica mi-a adulmecat urmele, continuă dresorul, și a întins-o repede la drum. Când i-am auzit mârâitul, am zvârlit în urmă unul dintre pui... — Pe care l-a înhățat și l-a dus înapoi în siguranță, și abia după aceea a pornit din nou în urmărire, îl completează plictisit Rufus. Cunoaște povestea pe de rost. Thaos nu pierde nici o
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
îneci arena într-o hecatombă? Răbufnește și mai aprig: — Noi îi înecăm în nămolul bălților pe fricoși... Rufus ciulește urechile, interesat. — Și pe urmă? vrea să știe. Ce faceți? Înconjurați mocirla și-i păziți să nu mai iasă afară? — Nu. Zvârlim peste ei o lesă din nuiele. — Îmi place ideea, râde evreul. Tac un timp amândoi, fiecare afundat în gândurile sale. În tr-un târziu, Rufus grăiește: — Eu nu mă pricep prea bine, dar - din câte știu - în tim purile străvechi, spectacolele
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
zi un lup imens căruia i-a luat blana. Spre seară, vine curios la mine, urmat aproape de toate femeile de acolo. În Cojocaru era o femeie Arsenoaia, acuzată că face vrăjitorii cu beregata lupului, așa că îi cereau lui Otto să zvârle lupul în Vâlcin. Ceea ce s- a și făcut. În anul 1918 a fost o secetă mare. Balta secase, nemaifiind nici pește, nici porumb, nici legume. În plus a umat o invazie de șoareci nemaiîntâlnită. Puținele locuințe erau năpădite, pisicile îi
30.000km prin SUA. 1935-1936 by Prof. dr. Nicolae Corn??eanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83483_a_84808]
-
mort era un mort. Nu un colonel Ardenti, dispărut În mod scârbavnic. M-am gândit că, poate, trebuia să-i vorbesc de sinarhie, care deja dădea semne În anii aceea. Nu fusese oare sinarhică Întâlnirea dintre unchiul Carlo și Terzi, zvârliți pe fronturi opuse de același ideal cavaleresc? Dar de ce să-i fi luat eu lui Belbo Combray-ul lui? Amintirile erau dulci pentru că-i vorbeau de singurul adevăr pe care-l cunoscuse, și abbia după aceea apăruse dubiul. Numai că, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
bard - sau trubadur. Își calculă pauza. „După vreo două zile don Tico a trimis pe cineva să mă cheme și mi-a explicat că Annibale Cantalamessa și Pio Bo stricaseră toată serata. Nu respectau tempo-ul, se distrau În pauze, zvârlindu-și unul altuia glume și Înțepături, nu intrau la momentul potrivit. «Genisul» Îmi spuse don Tico, «e osatura fanfarei, e conștiința ei ritmică, sufletul ei. Fanfara e ca o turmă, instrumentele sunt oile, maestrul e păstorul, iar genisul e câinele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
ale unei biserici. Biserica, Însă, nu era St Clement’s ci alta, St Edmund, rege și martir, scria pe tăbliță. Julia se opri În fața ei, absolut perplexă. — Fără să știm, am ajuns În Lombard Street. Își scoase șapca și Își zvîrli părul pe spate. Cum naiba am ajuns? — În ce direcție e metroul? Întrebă Helen. — Nu sînt sigură. Apoi amîndouă săriră Înspăimîntate. Apăruse o mașină, dînd colțul În goană și croindu-și drum; trecu pe lîngă ele ca fulgerul și dispăru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
arbori arămii. Supravegheați de un caporal scund, negricios, și ajutați de un țăran cu fața păroasă și roșie, doi soldați bătrâni săpau groapa, scuipîndu-și des în palme și hâcâind a osteneală după fiecare lovitură de târnăcop. Din rana pământului groparii zvârleau lut galben, lipicios... Caporalul își răsucea mustățile și se uita mereu împrejur, cercetător și cu dispreț. Priveliștea îl supăra, deși căuta să nu-și dea pe față nemulțumirea. În dreapta era cimitirul militar, înconjurat cu sârmă ghimpată, cu mormintele așezate ca
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
preotul Constantin de-abia își putu stăpâni mirarea. 6 Apostol Bologa se întoarse la cancelarie liniștit și se așternu pe lucru cu o sârguință de om care și-a potrivit viața pe ore și minute. Numai din când în când zvârlea ochii pe fereastră, parcă ar fi așteptat pe cineva, dar fără nerăbdare și fără vreo strângere de inimă, sigur că cel așteptat va sosi negreșit la timp. Pe la unsprezece groparul Vidor intră pe poartă, posomorât și cu o legătură în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
însă zise iar liniștit: ― Am să mă întorc, Ilona, să te iau!... Crezi? ― Cred! răspunse ea privindu-l în ochi sălbatic. Bologa își puse casca și se uită împrejur. Odaia parcă trăia și respira încet amintiri de fericire. Ilona se zvârli în brațele lui și-l sărută... Apoi Apostol ieși. În tindă se gândi că ar fi trebuit să se îmbrace mai gros și să-și ia revolverul. În mijlocul ogrăzii întoarse capul. Ilona suflase în lumânare. La poartă simți pașii ei
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cotiră după o coastă. Printre tulpinile rărite licăreau puncte sfioase de lumină gălbejită. Ici-colo, ca niște bivoli culcați, înnegreau colibe pe jumătate în pământ și mascate cu găteje și crengi. O santinelă cu arma întinsă ceru parola și Varga îi zvârli din mers un cuvânt. Dintr-un adăpost, așezat chiar la marginea drumului, se auzea un adevărat concert de sforăituri. Pe urmă se abătură la dreapta și, în fața unei colibe, Varga mormăi: "Halt". Bologa se opri cu soldații, iar locotenentul intră
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și-l usturau. Se opri. Înțepăturile se risipiră brusc, lăsând în urmă un zumzet apăsător. " Mi-am pierdut cumpătul, își zise dânsul cu amărăciune. Mintea, împreună cu legile și disciplina ei, se zdruncină ca o mașină între ale cărei roți ai zvârlit un bolovan, de îndată ce e pusă în fața zidului ce desparte ființa de neființă... Mai bine să dorm și să treacă peste mine întîmplările în voia lor!" Se trânti iar pe pat, căutând să alunge gândurile, care totuși veneau să-l chinuiască
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
același timp cu funcțiunile cerebrale. Nimeni nu are acces la aceștia. Vei înțelege că sunt complet inofensiv. (Îi prezentă o farfurie cu dreptunghiuri galbene.) Dorești niște turte de porumb? Dacă suportul nu se sparse lovind peretele opus când Ripley îl zvârli, turtele de porumb în schimb, se fărâmițară atunci când farfuria căzu pe podea. ― Nu te apropia, Bishop! Ai înțeles? Stai cât mai departe. Wierzbowski care văzuse scena, ridică din umeri și se uită la mâncare. ― Nici ei nu-i plac turtele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
sala. Remarcase ceva. Atunci acel ceva îi sări pe față. Tumultul potopului și al sirenei acoperi urletul femeii care se împiedică și căzu de pe masă; se prăbuși zbătându-se sălbatic. Newt strigă și se dădu la o parte când Ripley zvârli cât colo pe atacator. Creatura se izbi de perete de care se prinse, ca un respingător păianjen, înainte de a sări din nou asupra victimei sale. Părea împinsă de un resort puternic. Ripley se dădea înapoi secerând toiul în preajmă. Căută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
clipi în nădejdea recuperării vederii. Timpanele încă îi mai vibrau din cauza detunăturii. În centrul de exploatare, Hicks își ridică ochii la timp pentru a vedea una dintre creaturi sărind asupră-i. Trase și forța de impact a glontelui vibrant îl zvârli pe asediator într-un dulap cuprins de flăcări. Apoi căldura vâlvătăii declanșă sistemul de detecție a incendiilor și difuzoarele de apă deversară un potop. Apa îi udă până la piele pe caporal și pe colegii săi, pătrunse în ordinatorul central al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
un moment, apoi se destinse într-un zâmbet. Ridică ochii spre Sima-Vodă și spuse cu blândețe: — Doamne, când am simțit cocoloașa aruncată cu gingășie de domnia-ta mângâindu-mi fruntea, mi-am zis: ferice de pământul îmbelșugat al cărui domn zvârle în slujitorii săi nu cu plumbi, ci cu pâine. Episodul 99 TOT MAI SUS Auzind vorbele lui Ximachi, Sima-Vodă, ajutat de Doamna Ruxăndrița, ridică paharul cu amândouă mâinile. — îți mulțumesc că mă lingușești vistiere - grăi el - și, spunând acestea, cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cele aspre din Țara Leșească, vântoasele ce se ridică și orbesc drumeții în pusta de la Pesta, glodul negru al Serbiei, nisipurile fine ale Adriaticei și în fine mirosul dulceag de mucegai al falnicei Veneții. Fornăind ca un armăsar tânăr, Iovănuț zvârlea cu clăbuci în toate părțile, în vreme ce mult mai liniștit, cu mișcări măsurate, Metodiu își masa ceafa roză, rotofeie, dibuind după ureche și niscaiva colb de Herțegovina. Apoi moldovenii noștri își scoaseră din boccele sutane curate, le neteziră, le îmbrăcară, azvârliră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ca omu... - Drept, zice tata că zicea. Cum e omu, și ogoru - te-am văzut cum ai pus pânea: ai scurmat pământul oleacă, să nu-l doară... - arătură ca a ta, cu brazdele ca pișatu-boului, dracu-a mai văzut!; ai zvârlit sămânța peste umăr, ți-ai făcut cruce: Dă, Doamne, ploaie! De-atunci șezi pe prispă! - Păi da’ un’ să șăd? - Păi-da să nu șezi! Să ieși pe ogor! - Păi da ci să fac pi ogor, domțători’, la vremea asta? S
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
doar stăm la școală - știu să le și scriu. Numai cu cititul e mai greu, m-aș Încurca olecuță... Eu vorbeam, eu auzeam. Acum culeg abricoase În tăcere. Culeg frumos, depun și mai frumos, În paner, abricoasele. Dracu-gol de Emi’ zvârle-n mine cu cele mai coapte cu putință, cu cele mai strivite bine-bine sub talpă. Mi-a murdărit bluza, dar n-o iau În seamă: e fată; mică și tâmpică. Nu mă supăr nici când, venită pe la spate, Îmi dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
-ntâi or stat Rușâi șî, după legea lor, rusască, prăpăd șî pară!; șî, dup-aceea sâtuațiile s-au prezentat uite cum: Rușâi au rupt-o la fugă, ce n-au luat cu ei au spart, au rupt, au stricat, au zvârlit În drum... Și, dup-aceea, sâtuațiile ce-au făcut: ce să facă, au fost că n-a mai fost nime-n sat - afar’ de oamenii locului, Mănenii cum ar veni. O vreme s-au bătut pisti sat, cu boambele di
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
al Cailor, cum șătrarii care-și Întinseseră sălașul acolo și caii noștri nu mai pășteau, tremurau și ei, de frică, doar și calu-i om. Și când a-nceput el să zbiere ca dracu. Și când a-nceput el să zvârle. Și când a prins a da din urechi ca dintr-o mitralieră. Pe femeie a trântit-o-ntâi, după aceea a pălit-o cu copita, măgarul de măgar, curgea sângele ca Răutul, de lângă ochiul drept al maicii și copilul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
sănătatea lui» lăsase la Bârlad nu doar urme adânci cât mai ales proba că o conștiință înaltă, ca aceea a medicului și omului V. Voiculescu, lucra... Un prieten mi-a spus că Vlahuță este în adevăr oaspetele Bârladului, unde îl zvârlise valul pribegiei și m-a îndemnat să mergem să-l vizităm, își deapănă amintirile V. Voiculescu. A șovăit, nu s-a dus, și așa îi produsese maestrului neplăcerea, privindu-l, nu de la mare distanță, în piața orașului. Nu a îndrăznit
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
Răsari ca soare întârziat, Însă răsari tot soare”. Cum să nu-i fi plăcut lui Vlahuță versurile lui V. Voiculescu? Ele defineau însăși Poezia: Cerească floare, albă, strălucită, Cu blând miros de rai, e Poezia. Sămânța ei de îngeri e zvârlită Și brazdă caldă-i e copilăria. Ascunsă-n suflet, tainică, cuminte, Din lin izvor de lacrime amare Și din dulceața bucuriei sfinte Ea suge hrană și se face mare... Ea, Poezia, le definea amândorura Casa noastră, le aducea mai aproape
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]