13,876 matches
-
meu... E adevărat. Dacă vrei să ai aripi, trebuie să ți le inventezi, să crezi în ele, și apoi se rezolvă orice... Adică, ajunge doar să vreau?... s-a însuflețit flacăra. Ajunge să vrei și să încerci. Și să nu abandonezi niciodată lumina... să ai întotdeauna legătura aceasta esențială cu arborele universal de lumină. Atunci poți zbura... Acesta e adevărul absolut, crezi tu? Adevărul absolut este arborele universal... Am deschis ușa de sticlă a felinarului iar flacăra s-a concentrat, a
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
Se opriseră la un colț. Zaleucos privea la mișcările neliniștitoare ale militarilor pe Cardo. — Maștera, mama vitregă, pentru că și Augustus avea o fiică, Julia... Și, fără să-și dea seama, preciză: — ...Singura din sângele lui... Iar băiatul întrebă imediat: — Cea abandonată la Rhegium, care a murit ca o cerșetoare? Exasperat de interogatoriul acela, preceptorul cedă: — Da, ea, mama mamei tale. Și, ca să-i mai îndulcească amărăciunea, adăugă: — Dar n-a stat întotdeauna acolo. Mai întâi a locuit în Pandataria. Alarmat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
sunt foarte multe răzmerițe. Acolo i s-a întins o capcană și a fost rănit. Nimeni n-a putut să ajungă la el. A înțeles, cu siguranță, că voiau să-l ucidă pentru că-i scrisese lui Augustus că voia să abandoneze totul și să se retragă într-un oraș din Syria. Poate spera că Maștera avea să se îndure de el. Numai că scrisoarea a ajuns după moartea lui. Avea douăzeci și trei de ani. La funeraliile lui, poporul de la Roma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
popoare ce se răzvrătesc și sunt ținute în frâu de legiuni înarmate. Vreau un grup de aliați. Vreau să unesc interesele lor cu ale noastre. Tribunul Creticus, cel mai credincios colaborator al său, îl privea fascinat: printre cupele de vin abandonate pe masa aceea se năștea o neașteptată filosofie de guvernare. De dimineață, Gajus și Zaleucos, obosit, văzură la intrarea palatului, înconjurat obraznic de o escortă înarmată și de însemne strălucitoare, un bărbat la vreo șaizeci de ani, înalt și mândru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de granit, cella divină, unde poate intra numai phar-haoui, pe care voi, grecii - surâse - îl numiți pharaon. Dar din locul de trecere dintre imenșii piloni, a căror bază era acum îngropată în nisip, se vedea că prima curte interioară era abandonată, murdară, cu caldarâmul stricat ici-colo; cineva începuse să scoată pietrele. În fund se deschidea trecerea spre a doua curte interioară; o vegheau două statui enorme de divinități sau de suverani, așezați hieratic pe tronuri de piatră. — Statuile zeilor de la Ephesus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
-i fie nesigure. Făcu patru sute de pași neliniștiți, ca să ajungă la capătul drumului, în fața palatului. — A fost construit ca să reziste de-a lungul veacurilor, zise preotul, dar a rămas din el numai ceea ce Augustus a voit să lase. Palatul fusese abandonat de decenii, jefuit, purtând urmele unui vechi rug. Poarta cea mare și ferestrele erau zăvorâte. Nu se vedea nimeni și era cu neputință să intri. Zgomotele imensei Alexandrii se pierdeau în apă. Cine știe încotro se îndreptaseră, în acea lungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Herodes căzu o clipă pe gânduri, apoi spuse: Putem s-o facem. O s-o facem. Cu ușile închise, printre cântece, dansuri, libații, în aerul greu de parfumuri, la capătul unei exaltări colective amețitoare, prinții prizonieri, răsuflând greu din pricina violenței ritului, abandonară fetele pe perne, se ridicară și, adunându-se, le adresară zeilor, prin vechea formulă rostită de glasul lui Rhoemetalkes, rugăciunea care îi obliga să se supună: — Gajus Caesar Augustus imperator. Dacă s-ar fi aflat de ceremonia aceea compromițătoare, toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
amestec dramatic, dar minunat - sângele Octaviei, nefericita soră a lui Augustus, și cel al lui Marcus Antonius, cel mai urât dușman; era singurul om în care forțele acelea vechi și tragice încă mai trăiau. Bătrâna doamnă simți că băiatul se abandona îmbrățișării și, știind că era neliniștit din cauza acelei călătorii, îi repetă, strângându-l în brațe: — Să nu-ți fie frică, îndură... În teribilul joc împotriva morții existau probabil interese necunoscute. — Amintește-ți că, atunci când Tiberius mi-a interzis să iau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
puținilor lui prieteni că tânărul - și, poate, inconștientul - soț provenea la rându-i dintr-o familie în care Julia și Agrippina, timp de zece ani, după cum își aminteau cu toții, născuseră câte un copil la fiecare douăsprezece-treisprezece luni. Dar pe când se abandona în brațele lui, în vila aceea atât de luxoasă încât părea ireală, biata fată nu știa că îi mai rămâneau puține luni de viață. — Copilul a încercat să se nască înainte de soroc, dădu verdictul medicul. Ea însă, răvășită, incapabilă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
gândul că, astfel, foarte puțini aveau să-l recunoască. Își îmboldi frumosul cal să urce panta. Nu se despărțise de el de la Misenum, când răspunsese imediat la numele - Incitatus, „cel dezlănțuit“, „cel iute“ - acelui mannulus pe care trebuise să-l abandoneze pe malurile fluviului Rhenus pe când era copil. Calul acesta era puternic, cu plămâni buni, liniștit și mândru, dar se putea lansa într-un galop amețitor. Broderiile de aur străluceau pe mătasea mantiei Împăratului. Drumul urca pe coline. Comandantul escortei povesti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
când trupul lui va fi cald încă. Pentru Senatul roman, damnatio memoriae - condamnarea, ștergerea amintirii unui om și a faptelor sale din istoria secolelor viitoare - era, după moartea fizică, arma politică cea mai răzbunătoare și ireparabilă, aproape magică. Potârnichile fură abandonate în farfurii. Asiaticus porunci: — Imediat, în întreaga Romă trebuie să se dezlănțuie furia. Servitorii voștri, clientes, oamenii de joasă speță din Suburra vor ieși în stradă, vor dărâma statuile, vor sparge lapidariile. Nu trebuie să mai rămână nimic, dar absolut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cartierele orașului; iar urletul acela, „l-au ucis!“, făcea ca alți oameni să iasă din taverne, din case, din ateliere; alergau, asemenea unei turme cu neputință de stăpânit, spre For, spre Curie, spre Domus Gaj. Traficul se blocă, trăsurile erau abandonate pe străzi, tarabele zăceau răsturnate. Vigiles fură copleșiți de imensul val de oameni, iar cohortele pretoriene, luate prin surprindere și înconjurate, se risipiră. În câteva minute, mulțimea sălbatică umplu Forul, înconjură și asedie Curia. Pretorienii, disperați, formau un zid de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
câmpului meu sensibil În care mă simt ancorat, cu toate formele de cunoaștere. Nu știu de ce mă pipăi: da, senzația propriului corp Începe să-mi revină treptat. Parcă mă Îndepărtasem de el, Îl izolasem de cutia de comandă, aproape Îl abandonasem ca pe ceva nefolositor, un instrument de care nu mai ai nevoie; s-a stricat și Îl arunci cu prima ocazie. Mă Întorc cu dificultate În propriul meu corp, cu o anumită sfială și cu tandrețe: dar dacă nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pe care doar sper că o voi avea, iar În unele momente las ca o lacrimă să acopere durerea de a nu mai patina la circ, acolo unde a fost și Bobek. 7 iunie 1960 (marți) În această săptămână am abandonat antrenamentul din cauza căldurii, care mă face să amețesc. B. mi-a Înșelat așteptările. El mă consideră ca pe o inferioară, care vede totul din prisma patinajului. Pe Șerban l-am pocnit În fața clasei, și după 2 zile m-am certat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
facă să te bucuri ca ceilalți de fructele din grădina aceasta, fără să simți pulsul ei de sânge și sudoare acră. Amant pur al cărților; te strecori printre eroinele lor, dându-le notă de trecere din când În când și abandonându-le după o lectură; te-ai viciat Încât confunzi viața cu cartea și de câte ori vrei să povestești ceva, recurgi la cărți, cum observa astăzi A. Nu știu de ce mă atrage fata asta, deși e foarte puțin din ceea ce mi-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pentru o dezlegare. O fată face un asemenea gest disperat cât este Încă pură; investise În mine toate sentimentele și probabil că sosise momentul să decid, s-o eliberez de această stare de așteptare, s-o adopt sau s-o abandonez. Acest motiv de care mă simțeam instinctiv responsabil mă apăsa ca o vină personală; trebuia să mă exprim, să mă exteriorizez precum Riga Crypto; a o abandona pentru alții mi se părea catastrofal, dar nici nu eram În posesia mijloacelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
o eliberez de această stare de așteptare, s-o adopt sau s-o abandonez. Acest motiv de care mă simțeam instinctiv responsabil mă apăsa ca o vină personală; trebuia să mă exprim, să mă exteriorizez precum Riga Crypto; a o abandona pentru alții mi se părea catastrofal, dar nici nu eram În posesia mijloacelor pentru a decide. Ea simțea ezitarea și incertitudinea mea și mă amenința cu o hotărâre violentă. Dar s-ar putea ca totul să fie doar o supoziție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
uneori din exces de zel. Zilele se apropiau tot mai mult de data hotărâtă. Nopțile Însă nu voiau să treacă deloc. Aveam insomnii și coșmaruri. Mă vedeam spânzurând de un fir de păianjen deasupra unui infern de flăcări. Mă visam abandonând totul și rămânând cu Încăpățânare pe loc. Mă visam zdrențuită de căderi și purtată pe brațe apoi, iar eu Încăpățânându-mă totuși să mă mai uit la Albastră. Ieșind din traseu, Învingând, nu mă visam niciodată În săptămâna dinainte de intrare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
apuc să-mi Împletesc degetele cu ea, dar o rezistență de fier mi se Împotrivește; este aici ea, femeia misterioasă pe care am vânat-o la ștrand, e madame Bovary, pot s-o posed, e a mea, mi s-a abandonat, e aici, În brațele mele; dar ce se aude: zgomote puternice schimbă brusc În teroare penumbra răcoroasă, repede, mă reped În haine, „ieși pe ușa aceasta, aleargă, s-a Întors!“, nu am timp să văd pe unde trec, În stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
În cușcă. Nu este scăpare. O văd decisă la orice. Intervin. Opresc motorul. Este epuizată. Îi prind mâna asudată. Zvâcnește, pulsează viu. Se zbate să exprime spaima. I-o strâng. O iau de umeri. Simt cum Încordarea cedează Încet. Se abandonează mângâierii mele. Degetele ei prind viață. Iradiază curent electric. Se agață de brațul meu Într-o Încleștare exasperată. Îmi smulg mâna cu furie. Cobor din mașină. O iau pe Iorga către Biblioteca Academiei. (luni) Un vis. O mână mătăsoasă Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
astfel; egoismul acesta e mai feroce decât orice Închipuire; a fi În stare să-ți renegi propria-ți participare pentru a te bucura de plăcerea corpului de lângă tine, ce numai atunci, exprimat complet În act, este al tău, ți se abandonează total numai ție; e ceva pervers și demonic aici: a te Înfrâna, a te amâna pe tine, pentru a face să se manifeste plinul (dumnezeiescul) În celălalt. (azi) Mi se pare foarte modern Platon În Banchetul, când vorbește despre „explicația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
orice ar fi zis sau ar fi făcut, nu vedeam nimic, nu auzeam nimic și acest lucru devenise evident și pentru ceilalți; traversarea mea spre ea divulga o completă supunere, dată de comunicarea reciprocă a două ființe pure, ce se abandonează necondiționat una alteia; renunțând la ambiguitate, atracția ce se stabilise Între noi era reperabilă de acum În clasă, creând izolarea noastră specială În masa amorfă, ca un cuplu ce se deosebește de ceilalți; tensiuni existențiale maxime se citeau În mimica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
el. Deși, dacă stau bine să mă gândesc, nu mi-au plătit încă munca... Nu, iubito, nu turnăm glazura până nu se răcește blatul... Pentru că așa spun eu. Kincaid era fostul director al departamentului de analiză a documentelor din cadrul FBI. Abandonase serviciul și își înființase propria firmă de examinare pentru a petrece mai mult timp cu copiii săi, Robby și Stephanie. - Ce face Margaret? interveni și Sachs. - Amelia, tu ești? - Chiar eu. - Margaret e bine, deși nu am mai văzut-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
trotuar spre tufele și copacii de pe malul râului Hudson. Un individ stătea pe un pod de lemn aflat în paragină. Cu ceva vreme în urmă probabil, aici fusese un doc, dar separarea de râu îi făcuse pe oameni să-l abandoneze. Acum zona arăta de-a dreptul deprimant, un fel de groapă de gunoi prevăzută cu câteva bălți de apă împuțită. Bărbatul, purtând o pereche de pantaloni largi și un tricou alb, ținea o frânghie care trecea pe deasupra unui scripete și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
încurajator era însă că nu sunase nimeni de prin împrejurimi pentru a raporta focuri de armă. Sachs mergea acum de-a lungul aleii, călcând atentă în căutarea altor indicii cu privire la destinația criminalului sau la locul în care acesta ar fi abandonat corpul agentului de patrulă, dacă în urma vreunei lupte ar fi reușit să-l ucidă. Nu găsi însă nimic concludent, așa că se întoarse alături de Bell la grupul polițiștilor care se opriseră chiar la intrarea pe alee. Ce zi mizerabilă. Doi morți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]