7,668 matches
-
s] nege fie ideea potrivit c]reia valorile pe care le îmbr]țișeaz] determin] acele valori ale probabilit]ții unei opțiuni, fie pe aceea c] valoarea unei opțiuni este o funcție a valorilor asociate cu diferite cursuri de acțiune. Un adept al consecințialismului poate susține cu suficiente argumente c] ambele idei sunt neplauzibile. Dac] un anumit curs de acțiune contribuie la realizarea unor valori mai mult decat altul, atunci acela are o valoare mai mare. Și dac] o anumit] opțiune pare
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
opțiune pare a fi o soluție cu mai mari șanse de reușit] decât o altă care implic] aceleași valori, atunci aceasta este cea mai bun] alternativ] pentru mine. Pe ce se bazeaz] atunci oponenții teoriei consecințelor? Bineînțeles, ar trebui ca adepții ei s] aib] un r]spuns pentru aceast] întrebare și s] ofere o explicație pentru poziția greșit] a oponenților lor. Vom insistă asupra acestui aspect în concluzia articolului. Exist] cel putin dou] observații care trebuie incluse într-o astfel de
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
așa fel încât valorile s] fie promovate dac] toți ceilalți ar face aceeași alegere. Aici, ca și în cazul anterior, oponenții teoriei consecințelor își motiveaz] poziția chiar prin intermediul acestei teorii. Aceasta nu înseamn] c] cele dou] curente sunt compatibile. Pentru adepții teoriei consecințelor, poziția opus] nu este suficient de sistematic]; aceast] gândire se aplic] agentului individual și colectivit]ții în aceeași m]sur]. Observația îi poate ajuta ins] pe adepții teoriei consecințelor s] își înțeleag] oponenții și s] își consolideze, astfel
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
teorii. Aceasta nu înseamn] c] cele dou] curente sunt compatibile. Pentru adepții teoriei consecințelor, poziția opus] nu este suficient de sistematic]; aceast] gândire se aplic] agentului individual și colectivit]ții în aceeași m]sur]. Observația îi poate ajuta ins] pe adepții teoriei consecințelor s] își înțeleag] oponenții și s] își consolideze, astfel, propria poziție. Ei susțin c] analizeaz] cu atenție orice idee pe care oponenții lor o consider] conving]toare. Înțeleg, de asemenea, și pot combate în acest fel ideile oponenților
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
pentru ce?”. Majoritatea abord]rilor de mai tarziu ale doctrinei utilitariste reprezint] încerc]ri de soluționare a acestei simple dileme de mai sus. R]spunsul inițial aparține tocmai lui Bentham și este influențat de ideile utilitarismului timpuriu având că principali adepți pe Hobbes și Hume, care așeaz] pe picior de egalitate utilitatea și caracterul folositor în scopul promov]rii pl]cerii și evit]rii suferinței; este ceea ce se numeste utilitarism „hedonist”. Aceast] versiune a fost supus] parodierii din partea celor cu înalte
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
etice sau cu o gândire sofisticat]. Imaginea unei mulțimi necontrolate de ușuratici în c]utare de pl]ceri nu este tocmai una încânt]toare. Asemenea imagini caricaturizate ar avea un efect filosofic cu mult mai puternic în cazul în care adepții hedonismului utilitarist ar susține ideea că oamenii s] îmbr]țișeze hedonismul, sau chiar mai mult, s] militeze pentru acest lucru în virtutea caracterului logic al teoriei pe care o promoveaz]. Cu toate acestea, imaginea de mai sus este o exagerare, ca
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
desprinse ulterior ar putea suferi modific]ri, spre deosebire de structura lor, care va r]mane aceeași. Cea mai recent] substituire de acest fel se realizeaz] între principiul hedonismului psihologic al lui Bentham și ideea de „satisfacere a preferințelor”, conform c]reia adepții acestui utilitarism de natur] preferențial] ar trebui s] insiste cu prec]dere asupra satisfacerii opțiunilor prevalente, în general, si mai putin asupra întâiet]ții pl]cerilor în raport cu suferință. Cea de-a doua teorie s-a dovedit a o include pe
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
cele legate de s]n]țațe, bani, ad]post, întreținere și altele de acest fel, toate fiind resurse necesare oric]rui proiect sau inițiativ] personal] a individului. Acest aspect nu se adreseaz] tuturor preocup]rilor care i-au motivat pe adepții utilitarismului idealist. Potrivit principiilor materialiste, valorile de adev]r și frumos trebuie protejate și promovate doar în m]sura în care asigur] bun]starea omenirii, iar acest lucru este posibil, cel putin pan] la un anumit punct. Ins] Moore și
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
utilitarismului idealist. Potrivit principiilor materialiste, valorile de adev]r și frumos trebuie protejate și promovate doar în m]sura în care asigur] bun]starea omenirii, iar acest lucru este posibil, cel putin pan] la un anumit punct. Ins] Moore și adepții s]i nu ar fi de acord cu recunoașterea acestei idei la scar] larg]. Cu toate acestea, utilitarismul materialist se apropie foarte mult de problematica utilitarismului idealist, iar poziția sa este consolidat] în special de afirmația ferm] potrivit c]reia
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
de a compara utilitatea interpersonal]”. În momentul în care refuz]m s] ne angaj]m în realizarea acestei comparații, consecințele practice pot fi dezastruoase. Am fi copleșiți de mulțimea unor alternative de genul celor propuse de economistul Pareto și de adepții s]i; tot ceea ce am putea afirmă ar fi c] o variant] este mai bun] decât altă în condițiile în care toți oamenii ar fi înst]riți într-un anume grad, iar unul ar fi mai înst]riț decât toți
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
urmat. Deși noțiunea de „virtute” pare oarecum învechit] (preferându-se mai degrab] termeni sinonimi precum „integritate” sau „caracter”), etică acord] o important] deosebit] problemelor legate de caracterul personal. Aceste probleme se refer] la conduită unui om corect în situații reale. Adepții teoriei virtuții sunt de p]rere c] tradiția utilitarist] și cea bazat] pe drepturi ignor] însușirile esențiale ale unei vieți morale obișnuite având în centru caracterul uman (cu toate c] nu resping întru totul principiile acestor tradiții). În opinia lor
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Anscombe, afirmând c] societatea modern] nu a moștenit o singur] tradiție etic] din trecut, ci fragmente ale mai multor teorii contradictorii: suntem perfecționiști platonicieni în acordarea onorurilor la Jocurile Olimpice, utilitariști prin aplicarea principiului selecției în cazul r]niților de pe front, adepți ai teoriei lui Locke prin afirmarea drepturilor asupra propriet]ții, creștini prin idealizarea carit]ții, compasiunii și a egalit]ții valorilor etice și, nu în ultimul rând, urmași ai lui Kant și Mill prin afirmarea libert]ții personale. Așadar nu
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Kant a urm]riț s] explice caracterul moral prin transcenderea dorințelor banale formate în cadrul anumitor societ]ți și în anumite perioade ale istoriei. Din acest motiv teoria să a fost una deosebit de abstract], dar în același timp și foarte complicat]. Adepții teoriei moderne a virtuții consider] ideea lui Kant ca fiind greșit] și sunt de p]rere c] filosofia modern] a urmat cu indiferent] aceeași direcție. În loc s] considere perspectiva lui Kant că un început al unei noi tradiții în gândire
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
binele absolut (pentru cel mai mare num]r de indivizi) și ignor] modul în care acțiunea destinat] îndeplinirii acestei datorii depinde de elementele de caracter (de exemplu, lipsa sentimentului de compasiune). Dup] cum afirm] Joel Kupperman (1988) în ciuda opoziției dintre adepții kantianismului și cei ai consecințialismului... ...este ușor pentru cineva care citește câteva lucr]ri specifice oric]ruia dintre cele dou] curente s] își formeze în minte imaginea unui subiect moral anonim, îndoctrinat s] fac] alegeri morale care nu prezint] nici o
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
virtuțile aristotelice sau codul etic aristocratic al secolului al XVIII-lea. Acest mod de gândire ignor] adesea, printre multe alte aspecte, și faptul c] societ]țile din vremea lui Aristotel precum și cele aristocratice nu erau societ]ți democratice. Într-adev]r, adepții aristocrației, printre care se num]r] Aristotel sau Hume, nu au oferit o descriere a conceptului de virtute, ci au perceput aceast] valoare că pe o idealizare a comportamentului specific vremii respective. Prin urmare, cei care doresc s] se revin
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
rata natur] a curajului a devenit o dilem] în secolul al V-lea î.Hr. În contextul în care navigatorii atenieni au început s] r]spândeasc] în patria de obârșie felurite idei ciudate și obiceiuri din alte p]rți ale lumii, adepții sofismului au inițiat teoria potrivit c]reia noțiunea de curaj difer] de la un popor la altul precum și de la o epoc] la alta. Socrate, Platon și Aristotel se opun formul]rii de mai sus, invocând caracterul atemporal al acestei calit]ți
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
au început s] realizeze c] nu se puteau integra în societatea ale c]rei temelii le creaser]. Societatea a avut nevoie doar de niște modele inițiale, ins] mai apoi și-a urmat propria să evoluție. viii. Sentimentele morale și dorințele Adepții teoriei virtuții motiveaz] acțiunile morale în termeni de dorințe și sentimente. Jonathan Bennett dezbate importantă sentimentelor și a empatiei în viață moral]. El analizeaz] și conflictul dintre compasiune și obligația moral], f]când referire la personajul Huckleberry Finn sau la
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
și inconvenientul c] nu acord] atenție acelor aspecte ale vieții care determin] formarea caracterului, cum ar fi decizia de c]s]torie, de a avea copii, de a-și formă prieteni sau de a c]uta un loc de munc]. Adepții doctrinelor etice bazate pe drepturi, pe utilitate sau pe concepțiile lui Kant, sunt de p]rere c] aceste aspecte ale vieții implic] luarea unor decizii nonetice. Iar din moment ce etică se refer] la modul de a tr]i viață și aceste
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
de rasă, tribul sau naționalitatea lor. Un alt element al dezvolt]rii conceptului de lege moral], independent] de constrângerile locale, a fost oferit de respectul pentru individ și pentru conștiința individual] care a fost pecetea religiei creștine, desi p]rerile adepților acesteia sunt împ]rțite în ceea ce privește întrebarea: Este legea independent] de Dumnezeu sau un rezultat al poruncii Sale? Ambele p]reri creaz] totuși o relație între ființă uman] și conștiința să, fapt care ar putea chiar justifica respingerea unui conduc]tor
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
asemenea motive, culturile contemporane bazate pe religie, cum este cazul lumii islamice, resping accentul liberal asupra drepturilor. În plus, presiunea pentru acordarea drepturilor ar putea fi v]zut] că un imperialism cultural din partea națiunilor liberale occidentale. În general, scriitorii contemporani adepți ai tradiției conservatoare obiecteaz] împotriva individualismului care este indirect implicat în susținerea drepturilor. Ei percep individualismul liberalismului occidental că neavând r]d]cini și doresc s] înlocuiasc] ideea individului v]zut că un atom social cu ideea indivizilor cu anumite
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
ne orienteaz] atitudinea fâț] de natur] se constituie într-o etic] a mediului în sensul cel mai general. Exist] o varietate de etici ale mediului, concurențiale sau care coincid parțial. Oamenii care au o viziune moral] asupra problemelor mediului sunt adepții unei etici cu privire la acestă constând din cel puțin unul, dar, în general, mai multe principii. S] lu]m drept exemplu ecologiștii care consider] c] dispariția speciilor ca urmare a acțiunilor umane este un lucru negativ, indiferent uneori pan] și de
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
un lucru negativ, indiferent uneori pan] și de cauză care o genereaz]. Acesta poate fi luat drept principiu de bâz] într-o etic] a mediului. F]r] a o fi exprimat ca atare în mod explicit, un ecologist poate fi adeptul viziunii potrivit c]reia dispariția speciilor etc. este un lucru negativ în sine, distinct fâț] de orice consecinț] c]reia i-ar putea da naștere. O alt] alternativ] ar putea-o constitui faptul c] principiul nu este de sine st
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
stoicii au susținut idealul p]cii interioare bazate pe autodisciplin] și eliberare de pasiuni, ideal îndeplinit în parte prin retragerea din lumea material] și a preocup]rilor sale fizice, în favoarea ascezei și a preocup]rilor spirituale. Pe de alt] parte, adepții lui Epicur aspirau la o pace a minții rezultat] în parte în urmă suprim]rii dorințelor fizice pasionale. Așadar, semințele dualismului erau bine înr]d]cinate cu mult înaintea nașterii lui Hristos; s-a creat un filon al sexualit]ții
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
pe cel]lalt că pe un simplu instrument”, transform] în mod ilegitim însușiri constitutive ale ego-ului în marf] și „obiectualizeaz]-l pe cel]lalt” trebuie suplimentat cu o teorie politic] și social] mai general]. Criticii au dreptate s] cread] c] adepții kantianismului utilizeaz] prea des astfel de fraze drept incantații talismanice ale c]ror înțelesuri sunt evidente în mod intuitiv pentru toți. Desigur, poziția ap]rât] aici consider] urm]toarele cazuri ca fiind exemplificatoare pentru exploatare: a te folosi de alternativele
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
eșueaz] în a oferi un set de norme de acțiune. iii Utilitarismul Utilitarismul nu se concentreaz] pe valoarea egal] a tuturor ființelor și, deci, nu ne las] paralizați în fața alegerilor în situații de conflict. Utilitarismul este totuși o poziție egalitarist]. Adepții acestei poziții susțin c], în orice situație, interesele egale ale tuturor ființelor afectate de o acțiune trebuie considerate în același mod. Aici, egalitatea nu înseamn] tratamentul egal al indivizilor per se, ci considerarea egal] a capacit]ților lor de a
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]