8,505 matches
-
cele din urmă, unitățile rusești rămase au fost alungate de armata română. La plecare, rușii și-au demonstrat depravarea și lipsa de disciplină, comițînd o mulțime de crime 101. Iorga își amintea de zvonurile false și fantastice care circulau și atîrnau ca un nor întunecat deasupra României neocupate 102. Spre sfîrșitul lui octombrie, Iorga anunța în ziarul său că "maximaliștii" (așa îi numea el pe Lenin și partidul acestuia) controlau St. Petersburgul. Istoricul înțelegea evoluția și accelerarea procesului revoluționar. A conchis
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
a dinastiei care trebuie ruptă ca să fie salvată coroana"195. Regina Maria gîndește ca o mamă disperată: "Devine tot mai insuportabil; în așa măsură încît ne întrebăm adesea cu toată seriozitatea dacă se află în deplinătatea facultăților mintale. Ce blestem atîrnă asupra capului acestui biet băiat? De ce este el sortit să semene în jurul lui semințele propriei sale distrugeri? Ce se întîmplă cu el? Este foarte tragic să-i vezi pe cei care credeau în el și-l considerau o victimă înțelegînd
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
făcuse asemenea afirmații. Atunci cînd mass-media a aflat, Iorga a fost surprins de faptul că aceasta a făcut atîta vîlvă 84. Ar fi trebuit să înțeleagă că asemenea remarci, exprimate fie cu sinceritate sau din nechibzuință, au toate șansele să atîrne ca o piatră de moară de gîtul oricărui politician. Numai că Iorga nu era deloc politician. Ca de obicei, Iorga își cheltuia aproape anonim o mare parte din modestele sale venituri pe opere de caritate. Pierdea foarte mult timp răspunzînd
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
și o Germanie pașnică și (aproape!) "elvețiană". Gîndurile mele rătăceau în timp spre un alt München pe care mi-l aminteam bine din copilărie. Münchenul, "Orașul Mișcării", plin de cămăși brune, uniforme cenușii, steaguri cu zvastici înalte cît patru etaje atîrnînd de pe clădiri, vulturi și iar vulturi, cu gărzile de onoare în uniforme negre mărșăluind în pas de gîscă prin fața monumentului din Feldhernhalle... Unde era atunci Germania de astăzi? Așa cum scria Luigi Barzini cu atîta capacitate de percepție: "Nu trebuie să
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
sau animalele? Trebuie să mai reflectez la lucrul ăsta. Reflecții fericite și inocente, atât de diferite de supliciile trecutului meu. După prânz, am tăiat o bucată de funie și am legat-o de balustrada de fier de la treptele turnului; acum atârnă în apă, la îndemână, înnegrită și clătinată de valuri. La capătul cufundat în apă am făcut un nod zdravăn, ca s-o pot apuca mai ușor. În ce privește „muntele“, am avut mai puțin succes, din simplul motiv că nu am putut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
luminare. Am coborât - trebuie să mărturisesc că tremuram ca varga - și am descoperit că oglinda mare, ovală, din hol se prăbușise la pământ. Sticla era toată țăndări. Curios apărea însă faptul că și cuiul din perete și sârma de care atârna păreau absolut intacte. Am fost atât de înspăimântat și de abătut, încât n-am rămas locului ca să cercetez minuțios, mai ales că și luminarea părea gata să se stingă. Sufla un curent neobișnuit de puternic. M-am reîntors de îndată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
prea concisă și „făcută“. Cum poți descrie oamenii așa cum sunt în realitate? În descrierea mea, James apare atât de integru, de dur. Am omis să spun că are dinți mici, pătrați, și un zâmbet de copil prostănac. Uneori, gura îi atârnă, căscată. Are nasul coroiat și tenul smead. Și mătușa Estelle era negricioasă. Să fi avut oare o vână de sânge indian? Trebuie să lucrez mai mult asupra portretelor. Poate că până la urmă cartea asta va conține, pur și simplu, viața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
grămadă de lemne în încăperea interioară de la parter, unde sper că se vor usca. Am început să mă obișnuiesc cu mirosul de fum, care a impregnat toată casa. Ploaia s-a oprit și a ieșit soarele, dar peste cuprinsul mării atârnă un cer greu, de culoarea plumbului. Stâncile aurite de soare se profilează pe acest fundal mohorât. Ce paradis, n-am să mă satur niciodată de marea asta, de cerul ăsta! Dac-aș putea căra un scaun și o măsuță peste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
efect, și de faptul că fotoliul prea jos mă situa într-o poziție de inferioritate. Percepeam desenul floral, cafeniu și galben, al covorului, tapetul cafeniu deschis, dalele lucioase, gălbui, din jurul căminului electric, îngropat în zid. De fiecare parte a căminului atârna câte un ornament de alamă, cu basoreliefuri reprezentând biserici. Deasupra covorului era așternută o scoarță mițoasă, ciudată, ce pricinuia dificultăți suplimentare unuia din picioarele mesei. În cameră se mai găsea și un televizor mare, pe care era așezată altă vază
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
să fie fericiți? Noi suntem tineri și știm că suntem tineri, în timp ce majoritatea tinerilor nu sunt conștienți de acest lucru“. Acum scena era o pădure, și un prinț, de asemenea îmbrăcat în negru, o răpea pe Hartley, iar capul ei atârna peste umărul lui, de parcă ar fi avut gâtul frânt. Eu stăteam locului, continuând să gândesc cât e de minunat că sunt tânăr; avusesem un vis rău în care crezusem că sunt bătrân. Și sunt sigur, sunt sigur că de cealaltă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
M-am deșteptat în plină lumină a soarelui, și cu toate că în fiecare dintre celelalte deșteptări din cursul acestei nopți îmi dădusem seama pe dată unde mă aflu, acum eram foarte nedumerit, continuam să văd fața moartă a lui Hartley, capul atârnându-i moale, în felul acela îngrozitor; și m-am simțit cuprins de o presimțire și o groază pe care nu le încercasem în vis. M-am proptit într-un cot și, treptat, am început să devin conștient de ce mă aflam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
v-ați pensionat? Desigur că e minunat și trebuie să ne considerăm norocoși că locuim într-un loc ca ăsta. Da, îmi place mult casa voastră. Asta era pisica voastră? Ce fermecătoare! Am arătat către fotografia colorată a pisicii, care atârna deasupra patului. Ben se întoarse către fotografie și, timp de o secundă, fruntea și gura i s-au relaxat, iar ochii i s-au luminat și s-au dilatat. — Da. Ăsta era Tamburlaine. Îi spuneam Tambi. A murit. — Ce nume
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
cărți sau cu broderii, fie cu fâșii de mătase de un albastru strălucitor, pe care au fost fixate măști, cu expresii departe de a fi reconfortante. O sumedenie de coliere (mătănii?) sunt împrăștiate pretutindeni, claie peste grămadă în boluri, sau atârnând în fața unor pergamente desfășurate, a unor tablouri-mandala sau a unor fotografii făcute într-un loc cu numele foarte pitoresc de Kumbum. Mai sunt de asemenea convoaie întregi de animale de jad, demne de a figura printre bunurile cuiva (care, pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
unic, ciudat și dulceag pe care eu îl asociez cu tămâia, dar când l-am întrebat o dată pe James, mi-a răspuns: „șoareci“, ceea ce voia să fie o glumă. Clinchete ciudate, intermitente, sunt emise (cred) de ornamentele de sticlă ce atârnă în nișele holului lung și întunecat. Sunetele acestea îmi evocă țăcăniturile ușoare ale perdelei de mărgele de la Capul Shruff; și încerc un sentiment straniu când mă gândesc la „casa mea bizară“, complet pustie și tăcută (cel puțin așa sper), cu excepția
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
în grabă. Părul scurt, cărunt, ondulat, era uscat și părea tocit, desigur în urma atâtor ani și ani de folosire a unor coafeze nepricepute. Depășise faza în care se mai sinchisea de felul cum îi arăta părul, și un bigudiu uitat atârna la capătul unei șuvițe răsucite. Fața îi era uscată, uscată, cu excepția buzelor nefardate pe care și le umezea cu limba, și a ochilor albaștri, acele eleștee straniu atemporale, care se umpluseră dintr-o dată de lacrimi reținute. Își mișcă umărul, degajându
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
se prelingă pe obraji. După care adăugă: — O, Charles, dragul meu, dragul meu! Își înclină capul și-l împinse spre mine, cu o mișcare de câine credincios. I-am mângâiat părul uscat și aspru, i-am desfăcut ușurel bigudiul care atârna și l-am vârât în buzunarul pantalonilor. — Hartley, rămâi cu mine pentru totdeauna. Își înălță fruntea și-și șterse din nou ochii, de astă dată cu mâneca pardesiului verde pe care-l purta peste rochia galbenă, în care o mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
vrea să-l ucid pe omul ăsta! Mai băuse puțin vin și acum stătea tremurând, fără să plângă, cu ochii larg deschiși și întunecați, cu pupilele dilatate, privind fix la lumânare, ținându-și inconștient șervețelul de ceai apăsat pe față, atârnându-i de la pomeți ca un văl. Fruntea înaltă, albă în lumina lumânării, era încrețită și brăzdată de umbre, dar felul în care-și ridicase gulerul pardesiului verde, adăpostindu-și părul, îi dădea un aer tineresc. Poate că așa obișnuia să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
din nou decorul. Peste mare se lăsase o lumină de un cenușiu deschis și o perdea groasă de ploaie. Pe fundalul sur, ploaia se profila ca niște grile iluminate, și fiecare strop era distinct vizibil, asemenea mărgelelor din perdeaua mea. Atârnau, vibrând ușor în văzduhul cenușiu strălucitor, în timp ce casa bâzâia ca o mașină, cu mici ropote ritmice. M-am sculat și m-am împleticit prin bucătărie, făcându-mi un ceai, și lăsându-mi capul în piept, ca un animal ursuz, apărându
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
neuzual. Dar acesta nu era un simplu contravenient. M-am ridicat în grabă și m-am îndreptat spre stânci. Nu știu de ce, era limpede că eu trebuia să mă duc la el și nu el să vină la mine. Binoclul atârnat de gât îmi împiedica înaintarea, așa încât n-am oprit și l-am agățat de o creastă, apoi am continuat să mă cațăr, fără să-l scap pe băiat din priviri. Am traversat podul de peste Cazanul lui Minn. Urcușul final, dintr-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
am bătut la cap, v-am răpit timpul. Acum plec. Sper că n-ai să pleci. Am să te conduc până la drum, e mai ușor pe partea aceea. Dar mai înainte, n-ai vrea să-mi aduci binoclul de câmp, atârnă acolo, pe stânca aceea. Titus părea mulțumit că-i cerusem un serviciu, într-o clipită se lăsase să alunece pe povârnișul pe care eu îl urcasem cu atâta strădanie, și acum sărea ca o capră de pe o stânca pe alta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
înota ca un delfin, grațios, jucăuș, o formă curbă fulgerând apa, săgetând-o alb, oferind subite întrezăriri de mâini și de călcâie, de umeri mobili, de fese palide, și o față udă, exuberantă, luminată de râs, încadrată de șuvițe ce atârnau ca ierburile de mare. Părul întunecat de apă își schimbase cu totul înfățișarea, devenise închis la culoare și lins, lipindu-i-se de gât și de umeri, modelându-i conturul feței, făcându-l să arate ca o fată. Conștient de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
capul plecat. Mi-am plimbat mâna pe spatele ei, lipind-o și mai mult de mine, simțindu-i căldura dulce a trupului, atingându-i genunchii cu genunchii mei. Suspină [i își întoarse capul într-o parte, dar brațele încă îi atârnau inerte. Căldura trupului ei, sub pânza subțire a rochiei, mă făcu să închid ochii și aproape să uit de planul meu, de urgența lui. — Oh, Hartley, dragostea mea... N-ar fi trebuit să vii. — Te iubesc. M-am așezat la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
colțul camerei. Mi-am spus că, în mod ciudat, uitasem cât era de înaltă. Pe urmă mi-am spus că se urcase pe ceva, ce ciudat, probabil că se urcase pe scaun sau pe masă. Pe urmă am văzut că atârna de consola pentru lampă îngropată în zid. Se spânzurase. M-am deșteptat. Străfulgerarea de gând care îmi curmase visul m-a făcut să-mi dau seama, în același moment, că nu fusese decât un vis. Eram întins în pat. Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
casă. Era aproape de ora mesei de prânz, dacă mai existau asemenea convenții. James, care-și adusese cu el echipamentul de vacanță la mare, purta acum niște pantaloni de pânză kaki, suflecați, și o veche dar curată cămașă albastră, care-i atârna descheiată, peste pantaloni, dezvăluindu-i bustul îngust, rozaliu, acoperit de perișori foarte rari. Era încălțat cu sandale care-i scoteau la iveală picioarele albe, descărnate, cu degete lungi, osoase și apucătoare, care mă îngroziseră în copilărie. („Picioarele lui James sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pentru ei. Cureaua neagră era strânsă zdravăn sub un stomac ușor proeminent, dar, în general, arăta în plină formă. Fața bronzată îi strălucea, părul sur, tuns scurt își înălța spicele, ca o blană, obrajii îi erau proaspăt rași. Mâinile îi atârnau de-a lungul trupului, își încleșta întruna degetele și se tot ridica în vârful picioarelor, de parcă era gata să execute o mișcare de gimnastică. Atmosfera din hol era la fel de îmbâcsită ca și înainte, dar mirosul era altul, mai grețos. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]