7,814 matches
-
față, așa că cea mai mică neatenție ne face să zburăm. Oprim la o măcelărie să luăm niște carne pentru grătar și lapte pentru cîine, care nici măcar nu se uită la el. Încep să-mi fac griji mai mult pentru sănătatea bietului animal decît pentru banii pe care i-am aruncat pe lapte. Carnea se dovedește a fi de cal. E imposibil de dulce, așa că n-o putem mînca. Sătul de ghinioane, arunc cu o bucată și, uimitor, cîinele o Înfulecă imediat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
carne de vită și de miel, cu pîine și sos și o salată minunată. La finele cîtorva zile de petrecere am plecat, după multe Îmbrățișări, pornind pe drumul spre Carrué, un alt lac din regiune. Drumul era foarte prost, iar biata noastră motocicletă gîfÎia prin nisip, În timp ce eu Încercam s-o scot dintre dune. Ne-a luat o oră și jumătate să parcurgem primii cinci kilometri, dar după asta drumul s-a Îmbunătățit și am ajuns, fără alte greutăți, la Carrué
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
un timp record, ajutați de absența proprietarilor; a doua - sosirea acestora și munca grea care a urmat; a treia a constat În descoperirea făcută de Alberto, cum că șoferul camionului avea un ego extrem de activ, În special În privința propriului corp - bietul om a cîștigat toate pariurile pe care le-am prins cu el, cărînd mai multă mobilă decît noi doi la un loc, plus proprietarul (care făcea pe prostul cu o ușurință grosolană). Am reușit și să dăm de consulul nostru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
următoare, am urcat pînă În Santa Lucía, o formațiune stîncoasă aflată În mijlocul orașului, cu propria ei istorie, și tocmai desfășuram activitatea pașnică de fotografiere a orașului, cînd a apărut un convoi de membri Suquía, Însoțiți de cîteva frumuseți din clubul-gazdă. Bieții oameni erau destul de Încurcați - neștiind dacă să ne facă sau nu cunoștință cu acele „distinse doamne din societatea chiliană“, ceea ce, pînă la urmă, au făcut, sau să se facă că plouă și să pretindă că nu ne cunosc (dacă vă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
am putut da Întîlnire cu ei În mod oficial. Dar știam măcar unde să-i găsim. După-amiaza, eu și Alberto ne vedeam fiecare de treburile lui: el mergea să-i caute pe doctori, iar eu mă duceam să consult o biată femeie În vîrstă suferind de astm, clientă a Giocondei. Sărmana ființă se găsea Într-o stare de tot plînsul, respirînd mirosul acru și stătut de transpirație și de picioare nespălate care Îi umplea Încăperea, amestecat cu praful făcut de două
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
și probleme cu inima. În asemenea momente, cînd un doctor e conștient de totala sa neputință, Își dorește din tot sufletul o schimbare: o schimbare care să oprească nedreptățile unui sistem În care, cu numai o lună În urmă, această biată femeie Încă Își cîștiga singură pîinea ca ospătăriță, cu respirația hîrșîind și gîfÎind, dar Înfruntînd viața cu demnitate. În astfel de Împrejurări, cei proveniți din familii sărace, care nu-și mai pot plăti traiul, sînt Înconjurați de o atmosferă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
nu se vedea, iar noaptea era foarte Întunecată, așa că am pipăit cu degetele cum să Întindem păturile și ne-am Învelit cît de bine am putut. După cinci minute, Alberto mi-a spus că Înghețase bocnă; i-am răspuns că bietul meu corp era Încă și mai rece. Dar fiindcă nu făceam Întrecere cine Îngheață mai tare, am decis să atacăm problema și să căutăm niște vreascuri cu care să Încropim un foc și să ne găsim o preocupare pentru mîini
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
unui exemplu ipotetic. De fapt, nu cumva era chiar el un produs tipic al unei astfel de „educații“ care Îl strică pe cel care-i acceptă favorurile, o concesie făcută puterii magice ale acelei „picături“, chiar dacă aceasta provenea de la o biată metisă vîndută unui cacique∗ sau era rezultatul unui viol asupra unei servitoare indiene, de către stăpînul ei spaniol beat? Însă călătoria noatră se apropia de sfîrșit, iar profesorul a amuțit. Drumul s-a curbat și am trecut un pod peste același
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
printr-un strat de nuiele, iar pe podeaua de pămînt o fată citea Vărul Basilio de Queirós. De Îndată ce am Început să vorbim, fata a Început să plîngă, descriindu-și viața ca un „calvar“, ca și cînd ar fi În iad. Biata fată, originară din regiunea Amazonului, se dusese la Cuzco, unde a aflat veștile proaste și unde i s-a spus că va fi trimisă Într-un loc mai bun, unde se va vindeca. Spitalul din Cuzco nu era În nici un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
potrivite pentru a ține următorul discurs diplomatic: „Doctore“ - găsiserăm unul În spital - „sînt un student la medicină, iar tovarășul meu este biochimist. SÎntem amîndoi din Argentina și ne este foame. Am vrea să mîncăm ceva.“ Surprins de acest atac frontal, bietul doctor nu a putut face nimic altceva decît să ne facă cinste cu o masă la restaurantul unde mînca și el. Într-atît de nerușinați eram. Urcam pe drumul de munte extrem de Îngust, care ne inspirase atît de multă frică la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
cu ei așa cum am da-o cu oricine, că am stat cu ei și am vorbit despre tot felul de lucruri, că am jucat fotbal cu ei. Poate să pară o bravadă fără sens, dar sprijinul psihologic dat astfel acestor bieți oameni - tratîndu-i ca pe niște oameni, nu ca pe animale, așa cum erau ei obișnuiți - e incalculabil, iar riscul era extrem de mic pentru noi. PÎnă În ziua de azi, singurii care s-au infectat au fost un infirmier din Indochina, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
care nu avea nici un chef să aștepte atîta. În noaptea aceea a avut loc o mică petrecere jovială, care s-a terminat cu o bătaie serioasă cu señor Lezama Beltrán, un suflet imatur, introvertit, care probabil că era și pervers. Bietul om era beat și iritat fiindcă nu fusese invitat la petrecere, așa că a Început să profereze insulte și să facă scandal, pînă s-a găsit cineva să-i tragă un pumn În față și o mamă de bătaie. Episodul ne-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
fiindcă nu fusese invitat la petrecere, așa că a Început să profereze insulte și să facă scandal, pînă s-a găsit cineva să-i tragă un pumn În față și o mamă de bătaie. Episodul ne-a indispus un pic, fiindcă bietul om, deși era homosexual și foarte plicticos, fusese foarte drăguț cu noi și ne dăduse, fiecăruia, cîte 10 soli, ceea ce ne-a adus totalul la 479 al meu, respectiv 163,5 al lui Alberto. Miercuri ploua cînd s-a crăpat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
ținea de urât în serile prea lungi de primăvară: se întâlnea cu inginerul și se plimbau ore în șir până la șosea și înapoi. Un lucru nevinovat... și acum, îl pierdea și pe acesta! Pe când el, Pierre, ce câștiga? Nimic! Un biet om amărât între două vârste, în căutare de angajament și cu o mamă bolnavă pe cap, fără casă (fără „coteț“, cum se zice) în care să poată să-și primească amicii (oful cel mare al lui Atti, pesemne...), temător de
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
carnivore din junglă, a căror urmărire și vânătoare nu se puteau compara nici pe departe cu sărmanele competiții de tragere la țintă ori cu masacrarea în masă a potârnichilor... Eu nu satisfăceam nici pe departe nevoia de „ancilatorism“ de care bietul meu prieten fusese conștient încă din adolescență. Când se referea la dragostea care ne unea, Giglio, care împărtășea întru totul gusturile lui Mihai, nu avea decât o vorbă de dispreț: „Două hoituri!“ Pe de altă parte, eram prea copt și
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
al Maimuțelor, dar mai ales, dar mai ales inefabilul și „dulcele“ prinț al Dane marcei al lui sir Laurence Olivier! Umăr la umăr cu Mihai, amestecați în mulțimea golănoasă de la periferia Bucureștilor, am forțat porțile grădinii de vară a unui biet cinematograf din Piața Filantropiei și, contopiți într-o singură ființă, am urmărit cu respirația tăiată de emoție zgomotele valurilor ce se spărgeau de stâncile de la Elsinor și bătaia de inimă, amplificată la paroxism, care anunța apariția fantomei... — Remember, remember me
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
cele mai deosebite epoci, puse în scenă cu toată pedanteria unor regizori începători! Mese, scaune, divane a toate stilurile, costume și recuzită a toate vremurile, îngrămădite pe pasarela îngustă a unui balcon de curte interioară, așteptându-și rândul la o biată fereastră, pentru a fi instalate pe o scenă de trei pe patru! Era o ilustrație pe viu a legendei Turnului Babel... Bineînțeles că examenul a fost un fiasco. și, de fapt, nici nu mă mai interesa: eram într-un asemenea
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
cu Tata dat fiind că nu face decât să tacă și să pronunțe doar din când în când câte o interjecție, fiind nemul țumit și veșnic nervos?! și cum treaba aceasta funcționează tot timpul, încep să mă simt asemenea unei „biete fetișcane pierdute“, apoi încep să am îndoieli față de starea sănătății sale mintale și, în sfârșit, trec la o stare de veselă indiferență, încep să râd și nu mă mai supăr defel. În fiecare seară, și atunci când te sufocă zăduful, și
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
era una din specialitățile ei mediumistice de a citi în globuri de sticlă. La un moment dat, Alice ieși să pregătească cafeaua. — Doamne, ce l-au mai bătut! îmi șopti în taină Ariadna. Doamne, ce l-au mai bătut pe bietul băiat! Epilog Odihnește-te... În amintirea lui Mihai Rădulescu Ochii mei au ostenit să lucească, buzele mele să surâdă, gura mea să rostească: „Cred în Fericire ca într-unul Dumnezeu...“ Inima a ostenit să spere, Mâinile să clădească, sufletul să
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
sau nici nu se născuseră încă. Tot ca pe o insulă cunosc și valea verde de la marginea satului. Să fii singură cu vacile la păscut și să simți cum ținutul din jur devine mai vast decât poate s-o-ndure biata ta piele croită zgârcit - pentru că cerul și cu iarba s-au încurcat împreună. Să resimți frumusețea peisajului ca pe o amenințare, ca pe legănarea unei pendule devorându-și singură tic-tac-ul, suind cu tine deasupra ierbii până-n azurul buimac și lepădându
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
peste insula copiilor de la sat printre copiii de la oraș. Era un gimnaziu german, însă elevii bine îmbrăcați, cu replică promptă, cu știința de a se evidenția proveneau din familii de ștabi români. Se uitau de sus la micii săteni, niște bieți prostovani ce vor și ei s-ajungă ceva mai de soi. Așa cum mă luau peste picior pe mine, la fel ar fi făcut-o cu toți ceilalți din satul meu. Tot ce-mi spuseseră superiorii satului erau curate bazaconii, felul
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
de soi, acela e așa nu doar față de sine, ci și - ori mai degrabă tocmai - față de cei pe care statul îi suspectează. Dar și în afara gimnaziului, pe străzile orașului, totul era iarăși - deși într-alt fel - mult prea vast pentru biata-mi piele croită zgârcit. Mi-a fost dor de acasă până ce-am început să citesc cărți despre fenomenul provincialismului și despre național-socialism. Am văzut în fața ochilor satul ca îndărătul unui perete de sticlă - o ladă fantomatic ruptă de lume cu
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
de pe planeta noastră: OMUL. "Omul e făcut pentru cercetarea cauzelor prime și finale." (Claude Bernard) "Lumea trebuie să se trezească din lungul coșmar al credinței religioase." (Steven Weinberg, laureat al premiului Nobel) "E tragic și înduioșător să vezi ceea ce oamenii, bieții oameni, au născocit ca să-și salveze nădejdea." (Apud E. Aegerter) "Dară însă și eu am crescut în câmpia Bărăganului! Et in Arcadia ego!" (Alexandru Odobescu) 1. Tizicul sau reciclarea materiei arse Suntem o familie necăjită, deportată în câmpia Bărăganului: mama
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Picioarele mele bătrâne, deformate și bolnave, beneficiază acum la 74 de ani de căldura binefăcătoare de care nu m-am bucurat atunci când aveam stringentă nevoie de ea. Câtă dreptate are marele cronicar moldovean: Că nu sunt vremile sub om, ci bietul om sub vremuri..." (Miron Costin) Tizicul cuvânt de origine turcă era de fapt balegă de vacă în care mai introduceai pleavă ori paie și amestecai totul pentru a face aliajul mai consistent. Dar noi nu procedam așa. Adunam pur și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
puțin în ce va fi mâine.") (Horatiu) Parcă-l văd pe Marele Maestru Concertant aplecându-se umil înaintea furnicii, cerșindu-i cu disperare în glas un bob de grâu, pe care însă nu-l va primi. O, sărmanul artist muzicant, bietul de el! "Dar de-acuși s-a isprăvit... Cri-cri-cri toamnă gri, Tare-s mic și necăjit!" (G. Topîrceanu) Concertul s-a terminat. Acum, Titi, du-te lângă frații tăi și culcă-te. E târziu, iar mâine trebuie să mergi la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]