8,691 matches
-
nordice din Tisa Superioară. Nobilii nu puteau să se supună austriecilor, determinați de reformele administrative tipic germane și au preferat stăpânirea otomană decât să plătească tribut. Între timp, generalul Giovanni Battista Castaldo, comandatul austriac din Transilvania, cunoscând istoria Daciei și cuceririi române, a formulat ideea unirii Transilvaniei cu Țările Române într-un nou regat al Daciei, supus casei de Habsburg. Ar fi fost conceput ca o forță care să se opună turcilor în centrul Europei. Proiectul nu este aplicat pentru ca în
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
a executat această operațiune, trupele noastre pot intra în sectoare de fronturi de capacitate”. Comandamentele germane, cele care aveau decizia, erau însă condiționate de vastitatea liniilor de comunicație, de limitarea capacităților operative spre obiectivele prioritare. Tot efortul era dirijat pentru cucerirea Stalingradului, noua obsesie ideologică și tactică a lui Hitler. Consecințele Pactului Molotov-Ribbentrop (sau Ribbentrop-Molotov) au fost practic continuate de Pactul Churchill-Roosevelt-Stalin, care a propus la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, în 1945, o nouă diviziune a sferelor de
Pactul Ribbentrop-Molotov () [Corola-website/Science/296888_a_298217]
-
în colțuri îndepărtate ale Uniunii Sovietice nu s-au mai întors niciodată la casele lor din oraș. Noi date din surse germane arată că Hitler a dispus ca orașul să fie ținut încercuit și să nu se dea atacul pentru cucerirea lui, tocmai pentru uciderea tuturor locuitorilor prin înfometare și obținerea fără pierderi a bogățiilor acestui oraș simbol al Imperiului Rus și al Revoluției din Octombrie. Cele două ipoteze nu se exclud, ambele putând fi, concomitent, valabile. Războiul a adus mari
Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/296896_a_298225]
-
mai mult sau mai puțin subiective. Caracteristica specială a Balcanilor ține de istoria zbuciumată și adeseori violentă a zonei precum și de relieful muntos. Regiunea a fost de-a lungul timpurilor la frontiera marilor imperii, fiind teatrul a numeroase războaie, invazii, cuceriri, revolte, confruntări între imperii, din timpul Imperiului Roman și până la ultimele Războaie din Iugoslavia. Tendințele manifestate în zonă pentru împărțirea în entități politice și militare rivale au dus la consacrarea termenului de "balcanizare", care sugerează violența, rivalitatea religioasă, confruntările etnice
Peninsula Balcanică () [Corola-website/Science/296907_a_298236]
-
adică și Slovenia, Istria, insulele Dalmației, Croația și Voivodina). Justificarea istorică menționată mai sus pentru limita de nord Sava-Kupa împiedică includerea Croației în Balcani, țară ale cărei teritorii au fost în mare parte ale Austro-Ungariei sau ale Republicii Venețiene pe timpul cuceririlor Imperiului Otoman. Alți factori culturali și istorici leagă Croația mai degrabă de Europa Centrală decât de Balcani. În general se consideră că țările care fac parte din Balcani sunt: Cea mai mare parte a zonei este acoperită de munți, care
Peninsula Balcanică () [Corola-website/Science/296907_a_298236]
-
ale autorității: pe de o parte era funcția de stadhouder (care era întotdeauna ocupată de un membru al Casei de Orania, iar pe de altă parte era Staten-Generaal. Revoluția în Olanda, din ultima decadă a secolului al XVIII-lea, și cucerirea franceză au dat naștere altui steag. Numele "Prinsenvlag" a fost interzis. Nu a fost nici o schimbare a culorilor roșu-alb-albastru (culori de care „eliberatorii” francezi erau măguliți, fiind de altfel similare propriului lor tricolor), dar în 1796 fâșia roșie a fost
Drapelul Olandei () [Corola-website/Science/296929_a_298258]
-
pluralul Zânele și spun că sunt niște fete frumoase care-și revarsă farmecul lor asupra altora". Remarcă lui D. Cantemir a fost reluată argumentat de Mircea Eliade: "zână" provine cultual și etimologic din Diana română (venerata amplu cel puțin după cucerirea Daciei). B. P. Hașdeu, însă, le consideră de origine germanica. Duridanov a comparat "Zané", "Zano", m.," Zână", f. cu antroponimele trace "Zanus", "Zania", "Αυλου−ζανης", "Αυλου−ζανις", illire "Zanatis", albaneze "Zână" și cu numele de fluviu "Zână", considerând că acestea
Zână () [Corola-website/Science/296914_a_298243]
-
interne, firești, cât și datorită influențelor străine. Originea diglosiei arabe nu se reduce totuși, cauzal vorbind, doar la "închistarea unei limbi oficiale"; istoric vorbind, ea e multiplă, autorii admițând o diglosie de facto generată de acel koiné militaro-urban in perioada cuceririlor postislamice din care au derivat dialectele contemporane, dar și o diglosie de facto datorată unui koiné poetic vis à vis de dialectele care existau chiar în perioada preislamică, deci înaintea unei standardizari operate și posibil de impus doar ulterior. Araba
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
Banatului cu Regatul României. În anul 1922 a avut loc la Alba Iulia ceremonia oficială de încoronare a regilor României Mari, Ferdinand I și Maria, moment care a consfințit importanța simbolică a orașului, datorită rolului său de capitală istorică. Înainte de cucerirea romană în apropierea actualului oraș exista localitatea dacică "Apoulon", important centru fortificat menționat pe hărțile vremii. După cucerirea Daciei de către Traian, orașul s-a numit Apulum, iar fortificația dacică preexistentă a fost extinsă prin efortul soldaților Legiunii a XIII-a
Alba Iulia () [Corola-website/Science/296930_a_298259]
-
regilor României Mari, Ferdinand I și Maria, moment care a consfințit importanța simbolică a orașului, datorită rolului său de capitală istorică. Înainte de cucerirea romană în apropierea actualului oraș exista localitatea dacică "Apoulon", important centru fortificat menționat pe hărțile vremii. După cucerirea Daciei de către Traian, orașul s-a numit Apulum, iar fortificația dacică preexistentă a fost extinsă prin efortul soldaților Legiunii a XIII-a Gemina staționate aici. Ruinele zidului roman și ale porții sunt foarte bine conservate și pot fi vizitate în
Alba Iulia () [Corola-website/Science/296930_a_298259]
-
data aceasta, fiind identificată ca, aparținând epocii bronzului târziu - "Cultura Noua" a fost scoasa la lumina în perimetrul Precista (referința). Mai multe fragmente de ceramică din secolul VI - V î. Hr., atestă o așezare hallstattiană pe actuala stradă Bradului, care după cucerirea Daciei de către romani a rămas în afara granițelor Imperiului Roman, fiind locuită de Carpi. Aceștia vor fi în legătura permanentă cu Imperiul Roman, fapt ilustrat de numeroase descoperiri arheologice constând în ceramică, monede și obiecte de podoabă. O altă așezare din
Bacău () [Corola-website/Science/296933_a_298262]
-
a luat numele de la vijeliosul râu Jiu de care este străbătut de la nord la sud și care, în decursul timpului, și-a mutat albia de la Dealul Prejbei înspre apus, formând trei terase care constituie teritoriul de azi al localității. Înainte de cucerirea Daciei de către romani, localitatea era un sat aflat pe un teritoriu cu insule și păduri, situate între cursurile Jiului, Hodinăului, Voivodiciului, Putnei și Paschiei. El oferea astfel un bun adăpost locuitorilor, pe care îi apăra împotriva năvălirilor din afară. Aici
Târgu Jiu () [Corola-website/Science/296945_a_298274]
-
care îi apăra împotriva năvălirilor din afară. Aici se intersectau importante drumuri comerciale care făceau legătura între Dunăre, Drobeta Turnu-Severin și Transilvania cu un centru roman de pe Olt. În preajma sa staționau cohorte romane, încartiruite în așezări fortificate. În timpul războaielor de cucerire a Daciei, o parte din armata romană, conform mărturiilor istorice, a trecut prin localitate. Eruditul om de cultură gorjean Alexandru Ștefulescu susține într-o lucrare a sa despre Târgu Jiu, că în vremea romanilor localitatea era un vicus, o stațiune
Târgu Jiu () [Corola-website/Science/296945_a_298274]
-
Dunăre. Importantă cetății este sporită și de primirea titulaturii de kaza. Existența unui asemenea punct în stânga Dunării și foarte aproape de București a dus la un amestec major a sultanilor în trebuirile interne ale Țării Românești. Astfel se explică raidurile de cucerire ale lui Mihai Viteazul. Voievodul a reușit pentru câțiva ani să păstreze cetatea, după marea victorie de la Giurgiu din 1595. Doi ani mai tarziu turcii reveneau în cetate pe care o refac și o măresc. Timp de aproape 150 de
Giurgiu () [Corola-website/Science/296944_a_298273]
-
implicată în chestiunile grecești și s-a implicat într-o . Înfrângerea Macedoniei în din 168 î.e.n. a fost începutul sfârșitului puterii Antigonizilor în Grecia. În 146 î.Hr., Macedonia a fost anexată ca provincie a Romei, restul Greciei devenind protectorat roman. Cucerirea romană a fost deplină la 27 î.Hr., când împăratul roman Augustus a anexat restul Greciei și a organizat-o sub forma Achaea. În ciuda superiorității militare, romanii admirau realizările culturii grecești și s-au lăsat de ele, de unde și celebra afirmație
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
bizantin din Grecia în principal la din Peloponez. După căderea Constantinopolului în mâinile otomanilor în 1453, Morea a fost ultima rămășiță a Imperiului Bizantin care a rezistat în fața turcilor. Aceasta a căzut și ea în mâinile lor în 1460, desăvârșind cucerirea otomană a Greciei continentale. După cucerirea turcească, numeroși cărturari bizantini, care până atunci conservaseră cunoașterea antică grecească, au fugit în Occident, luând cu ei numeroase volume de literatură și contribuind astfel semnificativ la Renaștere. În timp ce mare parte a Greciei continentale
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
din Peloponez. După căderea Constantinopolului în mâinile otomanilor în 1453, Morea a fost ultima rămășiță a Imperiului Bizantin care a rezistat în fața turcilor. Aceasta a căzut și ea în mâinile lor în 1460, desăvârșind cucerirea otomană a Greciei continentale. După cucerirea turcească, numeroși cărturari bizantini, care până atunci conservaseră cunoașterea antică grecească, au fugit în Occident, luând cu ei numeroase volume de literatură și contribuind astfel semnificativ la Renaștere. În timp ce mare parte a Greciei continentale și a insulelor din Marea Egee erau
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
teritoriu venețian și nu au căzut în mâinile otomanilor decât în 1571, respectiv în 1670. Singura parte a lumii vorbitoare de limba greacă ce a scăpat de o îndelungată stăpânire otomană au fost Insulele Ionice, care au rămas venețiene până la cucerirea lor de către Prima Republică Franceză în 1797, după care au trecut în mâinile Regatului Unit în 1809 până la reunificarea cu Grecia în 1864. În timp ce grecii din Insulele Ionice și cei din Constantinopol trăiau în prosperitate, cei din urmă obținând poziții
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
în 1809 până la reunificarea cu Grecia în 1864. În timp ce grecii din Insulele Ionice și cei din Constantinopol trăiau în prosperitate, cei din urmă obținând poziții puternice în cadrul administrației otomane, mare parte din populația Greciei continentale a suferit consecințele economice ale cuceririi turcești. S-au impus taxe grele, și în ultimii ani ai Imperiului Otoman s-a aplicat o politică de creare a domeniilor ereditare, care a dus la iobăgirea populației grecești. Biserica Ortodoxă Greacă și Patriarhia Ecumenică de Constantinopol erau considerate
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
respingerea otomanilor. În secolul al XVIII-lea, însă, a apărut o clasă înstărită și răspândită de negustori greci. Aceștia au ajuns să domine comerțul în interiorul Imperiului Otoman, înființând comunități în bazinul Mediteranei, în Balcani și chiar în Europa Occidentală. Deși cucerirea otomană tăiase legăturile Greciei cu mișcările intelectuale europene ale vremii, cum ar fi Reforma Protestantă și iluminismul, aceste idei, împreună cu idealurile Revoluției Franceze și ale au început să pătrundă în lumea greacă prin intermediul diasporei mercantile. Spre sfârșitul secolului al XVIII
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
akkadiană. Recente clasificări ale limbii eblaite au arătat că a fost o limbă semitică răsăriteană, destul de apropiată de limba akkadiană. Ebla a fost slăbită de un lung război cu Mari, și toată Siria a devenit parte a Imperiului Akkadian după ce cuceririle lui Sargon de Akkad și ale nepotul său Naram-Sin au sfârșit dominația Eblanului asupra Siriei în prima jumătate a secolului 23, î. Hr. Din secolul 21 î. Hr., hurienii s-au stabilit în părțile nord-estice ale Siriei, pe când restul regiunii a fost
Siria () [Corola-website/Science/298145_a_299474]
-
întregul Orient Apropiat, precum și alte teritorii, au căzut în mâinile vastului Imperiu Neo-Asirian (911 î. Hr. - 605 î. Hr.). Asirienii au introdus aramaica imperial ca lingua franca a imperiului. Această limbă a rămas dominantă în Siria și în întreg Orientul Apropiat până la cucerirea arabă islamică din secolele 7-8 d. Hr. Tot până la cucerire, imperiul a fost mijloc de răspîndire a creștinismului. Asirienii și-au numit coloniile din Siria și Liban, . Dominația asiriană s-a terminat după ce asirienii au slăbit foarte mult în urma unei
Siria () [Corola-website/Science/298145_a_299474]
-
vastului Imperiu Neo-Asirian (911 î. Hr. - 605 î. Hr.). Asirienii au introdus aramaica imperial ca lingua franca a imperiului. Această limbă a rămas dominantă în Siria și în întreg Orientul Apropiat până la cucerirea arabă islamică din secolele 7-8 d. Hr. Tot până la cucerire, imperiul a fost mijloc de răspîndire a creștinismului. Asirienii și-au numit coloniile din Siria și Liban, . Dominația asiriană s-a terminat după ce asirienii au slăbit foarte mult în urma unei serii de războaie civile brutale, urmate de o coaliție de
Siria () [Corola-website/Science/298145_a_299474]
-
dar această confuzie va continua și în lumea modernă. În cele din urmă, părți ale Siriei seleucide au fost preluate de Hașmonei până la dezintegrarea lentă a imperiului elenistic. Pentru scurt timp, Siria ajuns sub control armenesc din 83 î. Hr., prin cuceririle lui Tigran cel Mare, care a fost întâmpinat ca salvator al poporului său de seleucizi și romani. Armenii au menținut controlul asupra Siriei pentru două decenii înainte de a fi izgoniți de romani. Pompei cel Mare al Imperiului Roman, a capturat
Siria () [Corola-website/Science/298145_a_299474]
-
aramei din Imperiul Roman. În cele din urmă, controlul Siriei a trecut la bizantini, în urma scindării Imperiului Roman. Populația în mare măsură vorbitoare de aramaică din Siria în timpul apogeului imperiului bizantin, probabil că n-a predominat până în secolul 19. Anterior cuceririi arabe islamice din secolul 7 d. Hr., masa populației erau aramei, dar Siria era de asemenea casa claselor conducătoare grecești și romane, asirienii rămânând în nord-est, fenicienii de-a lungul coastelor, iar evreii și armenii fiind de asemenea existenți în
Siria () [Corola-website/Science/298145_a_299474]