7,734 matches
-
format în jurul acestei venerări, cea mai interesantă varianta de mituri fiind cea a "lipsei soarelui", motiv răspândit în întreaga lume. Chiar dacă multe surse susțin că că divinitățile solare sunt în general masculine și frate, tată, soț și/sau inamic cu divinitatea lunară (de obicei feminină), această regulă nu este valabilă pentru toate mitologiile, zeițe ale soarelui întâlnindu-se pe toate continentele lumii. Unii mitologi, cum ar fi Brian Branston, dimpotrivă, spun că zeițele solare sunt mai răspândite că zeii solari. Ei
Divinitate solară () [Corola-website/Science/303865_a_305194]
-
fost folosit pentru a explica diverse fenomene naturale cum ar fi dispariția soarelui în timpul nopții (versiunea egipteană a motivului este un exemplu), scurtarea zilelor iarnă (mitologia japoneză constituie un exemplu), sau chiar eclipsele solare. Multe astfel de mituri explică dispariția divinității solare datorită captivității, exilului sau a morții. Mai exista și alte mituri similare, cum ar fi legendă sumeriana a zeiței Inanna, care nu se încadrează însă în acest motiv, pentru că nu vizează o diviniate soalră. Începând cu veacul al III
Divinitate solară () [Corola-website/Science/303865_a_305194]
-
luna. Cel mai probabil motiv pentru acest lucru este influență pe care au exercitat-o daoismul și cartea "Yijing" asupra culturii chineze, pentru că luna reprezintă Yin, iar soarele Yang, deci sunt cele două elemente de bază ale naturii și nu divinități (vezi Yin și Yang). În mitologia chineză la început existau zece sori care traversau pe rând cerul. Odată însă, din cauza unei greșeli au trecut toți zece pe cer provocând o secetă foarte mare. Un erou numit Hou Yi a ucis
Divinitate solară () [Corola-website/Science/303865_a_305194]
-
așa cum sunt ele cunoscute astăzi, se găsesc în cărți vechi ca "Nihon Shoki", "Kojiki", etc. "Kojiki" sau "Cronica faptelor antice" este cea mai veche carte cunoscută despre mituri, legende și istorie din Japonia. Dintre alte izvoare istorice "Shintoshu" explică originea divinităților japoneze, dintr-o perspetivă budistă, iar "Hotsuma Tsutae" aduce o versiune foarte diferită a mitologiei susținând că Amaterasu (zeitatea șintoistă al soarelui) era bărbat și nu femeie, cum spunea tradiția. Un rezultat notabil al mitologiei japoneze este acela că explică
Mitologia japoneză () [Corola-website/Science/303852_a_305181]
-
zeului Susanoo. El, împreună cu numeroșii săi frați, a concurat pentru mâna prințesei Yakami din Inaba. În timp ce călătoreau dinspre Izumo spre Inaba să-i facă curte, frații lui Ōnamuji se arată nemiloși cu un iepure bolnav, care de fapt era o divinitate metamorfozată. Când însă sosește din urmă Ōnamuji, el îl tămăduiește pe iepure, care îi spune că el va fi cel ce se va însura cu prințesa, Yakami. Probele prin care trece Ōnamuji sunt multe, iar eroul chiar a fost omorât
Mitologia japoneză () [Corola-website/Science/303852_a_305181]
-
lui s-a născut zeul soare, Atum (Ra). Acest zeu avea înfățișarea unui om, a unui bărbat și deținea o energie universală prin care putea să creeze toți zeii viitori și toate forțele pământului. Atum îi naște pe Shu, o divinitate masculină, și pe Tefnut, o divinitate feminină. După unele legende, se spune că pe cei doi i-a scos din gât: tușind l-a creat pe Shu și scuipând a adus-o pe Tefnut. Acest mit este întărit și de
Geneză (mitologie) () [Corola-website/Science/303819_a_305148]
-
Atum (Ra). Acest zeu avea înfățișarea unui om, a unui bărbat și deținea o energie universală prin care putea să creeze toți zeii viitori și toate forțele pământului. Atum îi naște pe Shu, o divinitate masculină, și pe Tefnut, o divinitate feminină. După unele legende, se spune că pe cei doi i-a scos din gât: tușind l-a creat pe Shu și scuipând a adus-o pe Tefnut. Acest mit este întărit și de faptul că "shu" înseamnă "aer", "vid
Geneză (mitologie) () [Corola-website/Science/303819_a_305148]
-
primordial; Gayomart, se azvârle în focul sacru, dând naștere fumului. În mitologia japoneză, mitul genezei este văzut ca un ritual erotic, iubirea fiind singura capabilă de a crea lumea. Primii zei din panteonul șintoist au creat la începuturile timpului două divinități: una masculină, Izanagi, și una feminină, Izanami, și le-a însărcinat cu crearea lumii. Pentru a săvârși aceasta, ei le-au dat o naginată (un fel de suliță) fermecată. Stând pe podul dintre cer și Pământ, Izanagi și Izanami au
Geneză (mitologie) () [Corola-website/Science/303819_a_305148]
-
cer, iar lumea a continuat să decadă timp de sute de mii de ani. Întâlnim aici mitul perfecțiunii începuturilor urmată de degenerarea progresivă a universului. Hesiod, în lucrarea sa Teogonia, descrie etapele genezei lumii în mitologia greacă. Chaos este prima divinitate care a apărut, nu se știe de unde și cum, și care reprezintă o personificare a haosului primordial, dinaintea genezei și a instaurări ordinii. Chaos a dat naștere zeiței pământului, Gaia (Geea), zeului lumii subterane Tartar, zeului iubirii, Eros, zeiței nopții
Geneză (mitologie) () [Corola-website/Science/303819_a_305148]
-
în regiunile superioare, sau drept rezultat al atacului primordial al întunericului asupra luminii. După profetul Valentin, prima entitate care s-a desprins din haos este Tatăl sau Primul Principiu, absolut, invizibil, transcendent și incomprehensibil. El s-a unit cu o divinitate feminină, Ennoia („Gândirea”), cu care a dat naștere celor cincisprezece perechi de eoni. Aceștia formau lumea spirituală din jurul divinității primordiale, numită și Pleroma. Ultimul dintre eoni a fost zeița Sophia („Înțelepciunea”), care din nesăbuința de a încerca să-și cunoască
Geneză (mitologie) () [Corola-website/Science/303819_a_305148]
-
s-a desprins din haos este Tatăl sau Primul Principiu, absolut, invizibil, transcendent și incomprehensibil. El s-a unit cu o divinitate feminină, Ennoia („Gândirea”), cu care a dat naștere celor cincisprezece perechi de eoni. Aceștia formau lumea spirituală din jurul divinității primordiale, numită și Pleroma. Ultimul dintre eoni a fost zeița Sophia („Înțelepciunea”), care din nesăbuința de a încerca să-și cunoască Tatăl, a provocat apariția răului și a patimilor, elemente ce vor compune o înțelepciune inferioară. Între timp, Pleroma îl
Geneză (mitologie) () [Corola-website/Science/303819_a_305148]
-
viața. Ceea ce acest mit vrea să exprime este ca dumnezeu era necunoscut în acele timpuri, deci creștinismul nu se infiltrase în teritoriul românesc, sau se infiltrase sporadic. Mitologia română, în formele cunoscute de noi astăzi nu cuprinde zei, numai duhuri, divinități de origine totemică (Sfânta Vineri, Pasărea Măiastră), animale oraculare (Oaia Năzdrăvană, Calul Năzdrăvan), demoni (Ielele, dracul, Muma-Pădurii), divinități luciferice (cățelul pământului), monștri zoomorfi (balaurii), giganți (Uriașii, Novacii), eroi miraculoși (Făt-Frumos, Prâslea) și zâne (ursitoarele, Ileana-Cosânzeana), divinități ale naturii aduse de
Geneză (mitologie) () [Corola-website/Science/303819_a_305148]
-
se infiltrase în teritoriul românesc, sau se infiltrase sporadic. Mitologia română, în formele cunoscute de noi astăzi nu cuprinde zei, numai duhuri, divinități de origine totemică (Sfânta Vineri, Pasărea Măiastră), animale oraculare (Oaia Năzdrăvană, Calul Năzdrăvan), demoni (Ielele, dracul, Muma-Pădurii), divinități luciferice (cățelul pământului), monștri zoomorfi (balaurii), giganți (Uriașii, Novacii), eroi miraculoși (Făt-Frumos, Prâslea) și zâne (ursitoarele, Ileana-Cosânzeana), divinități ale naturii aduse de creștinism (Sânpetru, Sântilie). Există și instrumente magice, folosite de eroi în scopul învingerii răului sau în scopul de
Geneză (mitologie) () [Corola-website/Science/303819_a_305148]
-
cuprinde zei, numai duhuri, divinități de origine totemică (Sfânta Vineri, Pasărea Măiastră), animale oraculare (Oaia Năzdrăvană, Calul Năzdrăvan), demoni (Ielele, dracul, Muma-Pădurii), divinități luciferice (cățelul pământului), monștri zoomorfi (balaurii), giganți (Uriașii, Novacii), eroi miraculoși (Făt-Frumos, Prâslea) și zâne (ursitoarele, Ileana-Cosânzeana), divinități ale naturii aduse de creștinism (Sânpetru, Sântilie). Există și instrumente magice, folosite de eroi în scopul învingerii răului sau în scopul de a face rău (căciula fermecată, flautul fermecat, bușteanul ielelor). Există și tărâmuri paralele cel mai cunoscut fiind Tărâmul
Geneză (mitologie) () [Corola-website/Science/303819_a_305148]
-
în cazul lui Odin, din mitologia nordică, a lui Atum din cea egipteană sau a lui Marduk din cea mesopotamică. Cu toate acestea religiile gnostice disprețuiesc zeul creator precum și materia creată de acesta și îl consideră un demon sau o divinitate inferioară care a încercat să imite prin creație Paradisul. Înainte de săvârșirea actului creator și de stabilire a ordinii în univers, lumea era stăpânită de întuneric și dezordine, sau pe scurt de haos primordial. Acest termen abstract definește un spațiu gol
Geneză (mitologie) () [Corola-website/Science/303819_a_305148]
-
timp după Conciliul din Niceea), ca să explice atitudinea sa, el s-a reîntors la pozițiile pe care le considera ca fiind ale lui Origen, dar care în realitate erau ariane, admițând inferioritatea "Logos"-ului față de Tatăl și recunoscându-i o divinitate - nu autentică - ci doar "asemeni aceleia a Tatălui". De altfel, toată teologia lui trinitară este foarte confuză (ceea ce este, în același timp, un lucru de înțeles pentru acea perioadă): numai Tatăl este Dumnezeu; Fiul este prima creatură a Tatălui, iar
Eusebiu din Cezareea () [Corola-website/Science/304010_a_305339]
-
sa "Bithynica" din sec. II î.Hr. o nimfă numită Tracia, după care s-ar fi denumit țara cunoscută inițial sub numele de Pèrke. Rădăcina indogermanică "per-/pir/per(k)" semnifică "stânca", "piscul" sau "piatra", ceea ce denotă cultul tracic al unei divinități a munților, identificată de greci cu frigiana Cybele. Fiul acesteia s-a numit Pèrkos sau Peiros și a fost venerat chiar și în epoca Imperiului Roman sub forma de "Heros equitans", un războinic călare, reprezentat uneori pe pietrele funerare romane
Orfism (religie) () [Corola-website/Science/304069_a_305398]
-
sine, un mod de viață... filmul are mai multe posibilități decât proza, posibilitatea filmului de a intra adânc în substanța omului.”" Filmul "Călăuza" de Andrei Tarkovski este cel mai bun exemplu de îmbinare a metaforei cu o realitate lipsită de divinitate. "Călăuza" este, fără îndoială, cel mai profund film al lui Tarkovski, el singur recunoscând acest lucru, deoarece pentru el fantasticul este doar o aparență-esență, nu are nici o legătură cu fantasticul - iar în filmul "Solaris", regizorul admite că a pus un
Călăuza () [Corola-website/Science/304152_a_305481]
-
comoara păzită de acesta, dar în plan simbolic însemna că a învins pe cea mai vicleană dintre creaturi. În unele mitologii, în special cea chinezească, dragonul reprezintă și norocul. Joseph Campbell, în "Puterea mitului", vedea în dragon un simbol al divinității și al transcedentalului, pentru că reprezenta unitatea dintre Cer și Pământ combinând șarpele (terestru) cu aripile unei păsări sau a unui liliac (celest).
Dragon () [Corola-website/Science/303891_a_305220]
-
practica cu prilejul jurămintelor de frăție când runele sacre erau stropite cu propriul sânge. Începuturile creștinismului se leagă de misiunea călugărului benedictin Ankgar (830) și a episcopului Unni din Hamburg (936). Templul păgân din Uppsala continuă însă să venereze vechile divinități războinice. Abia în secolul al XII-lea se poate vorbi de convertirea la noua religie atunci când regele Erik Jedvarsson s-a creștinat, impunând apoi noua religie întregului popor.
AMURGUL ZEILOR by OLTEA R??CANU-GRAMATICU [Corola-other/Science/83091_a_84416]
-
alte zeițe din lume, în afară de Amaterasu. Susanoo i-a cerut atunci surorii sale cele cinci bijuterii pe care le avea la gât, și după ce le-a spart cu dinții a suflat o ceață luminoasă din care s-au născut cinci divinități masculine, mai puternice decât oricine, cu excepția zeului furtunii. Când Susanoo, mulțumit de creația lui, și-a proclamat omnipotența, Amaterasu i-a amintit că cei cinci zei au fost născuți din colierul ei. Nervos că nu este apreciat, Susanoo devine dintr-
Amaterasu () [Corola-website/Science/303922_a_305251]
-
Indiei, după unele indicii, unul din cei mai vechi, deși necunoscut nominal în Vede decât ca Rudra și amintit cu numele de Shiva doar în Ramayana, iar mai târziu, compunând împreună cu Brahma și Vishnu triada supremă. Cu timpul, cele două divinități contopindu-se, Shiva devine un zeu cu două ipostaze, simbolizând echilibrul de forțe în univers, reprezentate de două principii sau direcții contrare: distrugerea sau reparația universului. Rudra, ca distrugător al universului, este energia cosmică negativă (manifestată uneori și în forme
Shiva () [Corola-website/Science/303951_a_305280]
-
sau Uma. Altă zeiță considerată ca fiind soția lui Shiva este Parvati, fiica munților Himalaya și ipostaza ei malefică, Durga, cea inaccesibilă, zeița războiului și a măcelului. Shiva, reparatorul universului distrus, este energia cosmică pozitivă, izvorul forței de reproducție și divinitatea fecundatoare, având, în această ipostază a fecundării universului, ca simbol principal, organul falic (lingamul), venerat și astăzi ca simbol al forței creatoare și considerat ca investit cu puteri magice, fiind purtat în India contemporană adesea ca amuletă. De altfel, în
Shiva () [Corola-website/Science/303951_a_305280]
-
au relevat practicarea inițială a sacrificiilor cultice chiar în incinta complexelor de locuit. Sanctuarul destinat Zeiței Mamă era vatra, după cum se poate deduce din ornamentica cuptoarelor găsite la Sofia-Slatina și în tell-ul Azmak. Îndeosebi triunghiul și rombul sunt simbolurile acestei divinități. Din eneolitic sunt cunoscute și reprezentări miniaturizate ale cuptoarelor, deci ele au jucat și mai târziu un rol important în cult. Cultul fertilității cunoștea în afară de taur și alți idoli zoomorfi, reprezentați mai ales sub forma protomelor stilizate aplicate vaselor. Drept
Preistoria în Bulgaria () [Corola-website/Science/304349_a_305678]
-
dualismul binelui și răului. A fost fondată la începutul mileniului 2 î.e.n. de profetul persan Zarathustra (Zoroastru). Cartea sfântă a "zoroastrismului" este Avesta. ul sau mazdeismul este numele religiei și filozofiei bazate pe învățăturile lui Zoroastru (Zarathustra), care recunoșteau ca divinitate pe Ahura Mazda, considerat de Zoroastru ca unic creator. Termenul de zoroastrism este o construcție modernă, care potrivit Dicționarului Oxford, a apărut prima dată în 1874 în "Principii de filologie comparată de Archibald Sayce". Prima referire la Zoroastru în Occident
Zoroastrism () [Corola-website/Science/304336_a_305665]