9,278 matches
-
poartă numele („Legiuirea Caradja”), politicile fiscale excesive dar și pentru măsurile eficiente luate împotriva epidemiei de ciumă bubonică care a izbucnit în 1813, la un an de la urcarea sa pe tron (Ciuma lui Caragea). Ioan Gheorghe Caradja a fost numit domnitor în Valahia în 1812. În conformitate cu rapoartele ambasadorului Franței la Constantinopole, pentru a ocupa tronul de la București, Caradja a plătit 8.000 de pungi cu galbeni, (adică aproximativ 4 milioane de lei-aur). În prima noapte pe care a petrecut-o în
Ioan Caragea () [Corola-website/Science/304122_a_305451]
-
Mânăstirea Cotroceni. Începând din 1812, nepotul său, Alexandru Mavrocordat, s-a alăturat suitei domnești, în 1818 plecând împreună în exil în Peninsula Italică. Pe 26 martie 1814, Caradja l-a ajutat pe vărul său de gradul trei Costache, fiul fostului domnitor Nicolas Caradja (1782-1783), să recupereze întregul oraș Ploiești. Terenul orașului fusese inițial un dar la nunta lui Costache cu Raluca Moruzi, a cărui familie stăpânise odinioară pământurile pe care se construise mai târziu orașul. Ploieștenii s-au revoltat, iar ispravnicii
Ioan Caragea () [Corola-website/Science/304122_a_305451]
-
destinația Moldova, însă pe drum, în munți, a fost capturat de secui, care l-au decapitat la 31 octombrie. Capul cardinalului i-a fost dus lui Mihai Viteazul. După bătălia de la Șelimbăr, prin toate localitățile sibiene, prin care a trecut domnitorul român în drumul său spre Alba Iulia, populația l-a primit cu entuziasm. În cinstea victoriei de la Șelimbăr s-a ridicat în anul 1925 o troiță din lemn pe acest câmp de luptă, la "„Movila lui Mihai”". Ulterior, în anul
Bătălia de la Șelimbăr () [Corola-website/Science/304133_a_305462]
-
cu sîngele lor Sfînta Cruce”" (Mihail Kogalniceanu, din discursul rostit la 24 noiembrie 1843 la deschiderea Cursului de Istorie Națională, din incinta Academiei Mihailene) Curajul manifestat în lupta contra dușmanilor dreptei credințe a fost o caracteristică vie nu numai a domnitorilor patrioți din Țările Române dar și a multor slujitori de-ai lor. Printre acești slujitori vrednici de laudă se remarcă și neamul Hânculeștilor despre care Alexandru Xenopol scria: „Multe pagini frumoase, numeroase ca stelele în cer a înscris această familie
Mănăstirea Hîncu () [Corola-website/Science/304157_a_305486]
-
Musteață) și Egumenei Parascheva (Cazacu) candelele credinței în mănăstire ard neîncetat, dînd hrană duhovnicească sufletelor multor creștini care își găsesc alinarea în acest loc binecuvîntat de Dumnezeu . După aproape 40 de ani de la întemeierea acestui așezămănt monahal, în anul 1715 domnitorul Nicolae Mavrocordat a închinat acest schit Patriarhiei din Alexandria, însă peste un an următorul domn al Moldovei - Mihail Racoviță, anulează această hotărîre. Mai apoi, în urma invaziilor în Moldova, tătarii au incendiat și au distrus biserica și clădirile aferente și au
Mănăstirea Hîncu () [Corola-website/Science/304157_a_305486]
-
(cunoscută și ca "Bisericuța dintre vii") este o mănăstire ortodoxă de maici, situată în mijlocul unor vii din Grădina Botanică din Iași, pe str. Podgoriilor. Biserica a fost ctitorită în anul 1638 de domnitorul Vasile Lupu (1634-1653) și are hramul Sfinților Atanasie și Chiril. Mănăstirea "Sf. Atanasie și Chiril" (Biserica Copou) din Iași a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015, având codul de clasificare IS-II-m-B-04001. Pe această listă
Mănăstirea Podgoria Copou () [Corola-website/Science/304181_a_305510]
-
anterior o biserică de lemn. Există o legendă conform căreia în timpul unei invazii a tătarilor în Iași, Doamna Tudosca (Teodosia), soția lui Vasile Lupu, a fugit în pădure și s-a ascuns într-o scorbură de copac. Odată trecut pericolul, domnitorul și-a căutat soția pe aceste dealuri și a găsit-o cu ajutorul câinelui său de vânătoare, Copou. Voievodul a tăiat copacul scorburos și, în semn de mulțumire că și-a găsit soția nevătămată, a hotărât zidirea unei mănăstiri. În anul
Mănăstirea Podgoria Copou () [Corola-website/Science/304181_a_305510]
-
tradusă de către episcopul Melchisedec Ștefănescu astfel: ""Cu voința Tatălui, cu conlucrarea Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, iată eu rob stăpânului meu Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și al Treimei închinător, Io Vasile Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domnitor al Țării Moldovei și prea iubita Doamna noastră Teodosia și cu prea iubiții copii Ioan Voievod și Maria și Ruxanda, voi și zidi această sfântă rugă în numele sfântului părintelui nostru Atanasie cel mare, Arhiepiscopul Alexandriei. În anul 7146 (=1638), Aprilie
Mănăstirea Podgoria Copou () [Corola-website/Science/304181_a_305510]
-
recunoaște nimic din stilul bisericii originare. O pisanie de marmură albă, cu stema țării, aflată pe un perete exterior al bisericii, conține o inscripție în limba greacă în care se spune că biserica a fost restaurată în anul 1702 de domnitorul Constantin Duca (1693-1695, 1700-1703). Inscripția a fost tradusă de același episcop Melchisedec astfel: ""Înnoitu-s-au sfințitul acest templu și frumos reparat de prea strălucitul și prea cinstitorul de Dumnezeu Io Constantin Duca Voievod, Domnul a toată Țara Moldovei"". Ctitorul
Mănăstirea Podgoria Copou () [Corola-website/Science/304181_a_305510]
-
sfințitul acest templu și frumos reparat de prea strălucitul și prea cinstitorul de Dumnezeu Io Constantin Duca Voievod, Domnul a toată Țara Moldovei"". Ctitorul a înzestrat probabil mănăstirea cu o bucată de loc a cărui întindere este greu de precizat. Domnitorul Nicolae Mavrocordat (1709-1710, 1711-1716) a extins terenurile mănăstirii, dându-i un teren cu ""pomeți, paragini de vii, locuri de grădini și pădure"". Acest teren se întindea pe valea râului Căcaina, de la iazul Mănăstirii Dancu spre nord. În anul 1809, Serafim
Mănăstirea Podgoria Copou () [Corola-website/Science/304181_a_305510]
-
a rămas sub numele Brandenburg-Ansbach-Bayreuth un principat independent până la vinderea acestuia prin ultimul principe Karl Alexander, Margraf de Brandenburg-Ansbach regelui Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei, pe 2 decembrie 1791. În perioada 1523-1603 Margrafii de Hohenzollern au fost și domnitorii Ducatului Jägerndorf. În anul 1796, viitorul rege Maximilian I Iosif de Bavaria, originar din linia Pfalz-Zweibrücken a familiei Wittelsbach, a ales Ansbach ca reședința sa de exil, după ce orașul său matern Zweibrücken fusese ocupat de Franța. Maximilian conte de Montgelas
Ansbach () [Corola-website/Science/304231_a_305560]
-
Plîng, oftez, suspin, mă vaiet!”) deși ea l-a impresionat pe Eminescu.Versurile sale erotice ("Poezii, alcătuiri și tălmăciri" 1856) îmbină inspirația anacreontică, în maniera poeziei galante aparținând clasicismului decadent francez, cu lirica lăutărească a timpului. Scrisorile lui Conachi către domnitorul Ioniță Sandu Sturdza și către mitropolitul Veniamin Costache conțin unele idei înaintate cu privire la problemele cultivării limbii române și ale emancipării culturale a țării. A făcut și unele traduceri din literatura franceză.
Costache Conachi () [Corola-website/Science/304254_a_305583]
-
existau în Pocuția 13 orașe și târguri și câteva sate locuite atât de ruteni cât și de moldoveni. În 1531, după bătălia de la Obertyn, Pocuția a fost recucerită de polonezii conduși de hatmanul Jan Tarnowski, care l-a învins pe domnitorul moldovean Petru Rareș. În secolele XV - XVI un mare număr de sate din Galiția se conduceau după dreptul românesc (ius valachicum). Dovadă e și numele de proveniență românească a zeci și zeci de sate. Mihai Viteazul a trimis pe Baba
Pocuția () [Corola-website/Science/303914_a_305243]
-
publice britanice (colecții de picturi, sculpturi, tapiserii, podoabe, argintărie etc.). Oxfordul continuă să fie efigia calității învățământului universitar mondial spre care își îndreptă privirea orice tânăr competitiv. Este interesant de știut că primii bursieri români au fost trimiși aici de către domnitorul Constantin Brâncoveanu în secolul al XVII-lea. Înaltul titlul de Doctor Honoris Causa au primit iluștri oameni de cultură români: Nicolae Iorga (1930), Mircea Eliade (1936), Alice Voinescu (1936), Iorgu Iordan (1962), George Ivasiuc (1969) Cambridge este al doilea centru
AMURGUL ZEILOR by OLTEA R??CANU-GRAMATICU [Corola-other/Science/83091_a_84416]
-
Dragomirna, fiind biserica cimitirului monahal. În secolul al XVI-lea, pe locul unde se întinde astăzi satul Mitocu Dragomirnei și Mănăstirea Dragomirna erau niște vechi seliști pustii, satul Dragomirești și „locul pustiu Ungurașii”. Printr-un uric din 24 februarie 1587, domnitorul Petru Șchiopul i-a dăruit diacului Ilie Crimcovici („Ilie diiacu, fiul Crimcoae din Suceava") siliștea Ungurașii, aflată pe apa Sucevei. El a fost răsplătit pentru ajutorul credincios oferit domnitorului în lupta cu năvălitorii cazaci. Pe aceste locuri se așezaseră câțiva
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
și „locul pustiu Ungurașii”. Printr-un uric din 24 februarie 1587, domnitorul Petru Șchiopul i-a dăruit diacului Ilie Crimcovici („Ilie diiacu, fiul Crimcoae din Suceava") siliștea Ungurașii, aflată pe apa Sucevei. El a fost răsplătit pentru ajutorul credincios oferit domnitorului în lupta cu năvălitorii cazaci. Pe aceste locuri se așezaseră câțiva călugări care clădiseră un schit de lemn. Diacul (scriitor de cancelarie la curtea domnească) Ilie Crimcovici era fiul negustorului Ioan Crimca din Suceava și al "cneaghinei" Cârstina, din neamul
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
a format o obște bine organizată, cu ucenici buni. După intrarea în Moldova a lui Mihai Viteazul (iunie 1600), arhimandritul Anastasie Crimca este numit în scaunul de episcop de Rădăuți, iar la 19 iunie 1600 el îi făgăduiește credință noului domnitor. În declarația sa de credință, noul episcop spune printre altele: ""(...) și mai mărturisesc că în Biserică voi păstra pacea și voi gândi că niciodată nu voi face ceva împotrivă-i; în urma aceasta mă supun credinciosului domn Mihai Voievod și celui
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
fiu al său Nicolae Voievod, cărora le voi fi întotdeauna supus și ascultător din toată inima și din tot sufletul îi voi iubi pe ei în toată viața mea."" După destrămarea unirii și revenirea în țară în septembrie 1600 a domnitorului Ieremia Movilă și a celor trei episcopi ce l-au însoțit, Anastasie Crimca s-a retras din scaun la moșia sa Dragomirești, unde se afla o așezare monahală mai veche. Împreună cu rudele sale, marele logofăt Lupu Stroici și fratele acestuia
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
Liturghier (1610) și o Psaltire (1616)). Multe dintre acestea s-au pierdut în timp ca urmare a vremurilor vitrege prin care a trecut mănăstirea. Ca urmare a vremurilor tulburi din primele decenii ale secolului al XVII-lea, în anul 1627 domnitorul Miron Barnovschi-Movilă (1626-1629, 1633) a înconjurat Biserica "Pogorârea Sf. Duh" cu ziduri de apărare masive și înalte. Mănăstirea a căpătat astfel aspectul unei fortărețe, având la colțuri patru turnuri de apărare, iar la mijlocul laturii sudice un turn-clopotniță înalt, pe care
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
fortărețe, având la colțuri patru turnuri de apărare, iar la mijlocul laturii sudice un turn-clopotniță înalt, pe care s-a amplasat o pisanie. Împrejmuirea mănăstirii s-a făcut cu binecuvântarea mitropolitului Anastasie Crimca. De asemenea, a fost construită și trapeza. Contribuția domnitorului Miron Barnovschi-Movilă a fost menționată și de cronicarul Miron Costin în letopisețul său. Vorbind despre ctitoriile domnitorului sus-menționat, cronicarul scrie următoarele: După slujba ce au făcut Barnovschii-vodă împărăției la Dașău, domniia cu mare fericiie țărîi, stîndŭ tot după grijile țărîi
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
s-a amplasat o pisanie. Împrejmuirea mănăstirii s-a făcut cu binecuvântarea mitropolitului Anastasie Crimca. De asemenea, a fost construită și trapeza. Contribuția domnitorului Miron Barnovschi-Movilă a fost menționată și de cronicarul Miron Costin în letopisețul său. Vorbind despre ctitoriile domnitorului sus-menționat, cronicarul scrie următoarele: După slujba ce au făcut Barnovschii-vodă împărăției la Dașău, domniia cu mare fericiie țărîi, stîndŭ tot după grijile țărîi și după lucruri dumnedzăierești. Și au fîrșitŭ mănăstirea mare în dricul orașului Iéșilor întîi, ce să dzice
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
Crimca a murit în anul 1629, fiind înmormântat în pronaosul Bisericii "Pogorârea Sf. Duh", sub o lespede de piatră fără nicio inscripție. Neinscripționarea pietrei de mormânt este atribuită de unii autori vremurilor tulburi care explicau un asemenea gest de discreție. Domnitorul Miron Barnovschi-Movilă nu a reușit să termine lucrările la mănăstire. Astfel, egumenul mănăstirii vindea la 9 august 1635 un sat pentru 350 lei pentru finalizarea lucrărilor de construire a mănăstirii ""findcă este neterminată de Barnovschi vodă"". În primele decenii ale
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
constructor al Dragomirnei". Pe alte trei pietre de mormânt se află inscripții în limba slavonă. Acestea sunt parțial șterse, dar se disting anii 1673 și respectiv 1680. O ultimă piatră funerară acoperă mormântul Mariei Balș, fiica lui Constantin Mavrocordat, fost domnitor al Moldovei (1733-1735, 1741-1743, 1748-1749 și 29 iunie - 23 noiembrie 1769) și al Munteniei (1730, 1731-1733, 1735-1741, 1744-1748, 1756-1758 și 1761-1763). Ea se căsătorise în 1763 cu boierul Iordache Balș (1742-1812) și decedase la 15 februarie 1770. Pe lespedea sa
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
biserica schitului de lemn, fiind înconjurată cu chilii modeste. După construirea bisericii mari, terenul din jurul micului lăcaș de cult a fost transformat în cimitir. Ca urmare a vremurilor tulburi din primele decenii ale secolului al XVII-lea, în anul 1627 domnitorul Miron Barnovschi-Movilă (1626-1629, 1633) a înconjurat Biserica "Pogorârea Sf. Duh" cu ziduri de apărare masive și înalte. Mănăstirea a căpătat astfel aspectul unei fortărețe, având la colțuri patru turnuri de apărare (numite astfel: Barnovschi, al arhimandritului, Gherontie și Silvestru), iar
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
pus motive românești, semn viu al sufletului său. Fiu de țăran, animat de același spirit de dreptate față de clasa țărănească, a ridicat la 17 octombrie 1904, în comunaGrivița, acolo unde construise școala și biserica, un monument sculptural în bronz închinat domnitorului Alexandru I. Cuza (primul din țară ), având pe părțile laterale ale soclului basoreliefurile lui Mihail Kogălniceanu și Costache Negri, doi conservatori apropiați ai domnitorului. Puternicul sentiment patriotic îl face pe Stroe Belloescu să ridice în anul 1909 în Bârlad așezământul
Stroe S. Belloescu () [Corola-website/Science/303919_a_305248]